Decizia civilă nr. 326/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 326/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător DP

Judecător A. -I. A.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D.

G.

A F.

P.

M. în nume propriu și pentru A. F.

P.

B. M.

împotriva sentinței civile nr. 3518 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta SC M. S. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.

Curtea invocă din oficiu excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. și reține cauz în pronunțare pe excepția invocată.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3518 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. a fost admisă excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu.

A fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamata SC M.

S. , în contradictoriu cu pârâtele A.

F.

P.

B. M.

, D.

G. A F. P. M., A.

F.

PENTRU M.

.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.

G.

A F.

P.

M. în nume propriu și pentru A. F.

P.

B.

M. ,

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic

și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se

încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dipozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și

2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Curtea din oficiu a invocat excepția lipsei de interes în formularea recursului.

Analizând recursul formulat, din prisma excepției invocate, Curtea reține următoarele:

Interesul reprezintă o condiție de admisibilitate a oricărei cereri de chemare în judecată, indiferent de natura juridică a cauzei. Interesul trebuie să fie justificat de către reclamant și menținut pe tot parcursul judiciar al cauzei, indiferent de faza procesuală a litigiului.

În cauză cererea relamantei a fost anulată ca netimbrată.

Prin soluția pronunțată de instanța de fond în sarcina recurentei pârâte nu a fost impusă nicio obligație, astfel că recursul acesteia este lipsit de interes, urmând ca recursul în baza art. 137 (1), art. 312 Cod proc.civ. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite excepția lipsei de interes.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D.

G. A F. P. M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3518 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

C.

I.

D.

P.

A.

I.

A.

A. B.

Red. D.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță:SA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 326/2013. Anulare act control taxe şi impozite