Decizia civilă nr. 4001/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 4001/2013

Ședința publică din data de 08 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E. N., împotriva sentinței civile nr. 11434 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., cauza privind și pe intimații L. E. E. M., M. (U. ) I. A., V. (I. ) A., P. (F. ) I. M., M. ( C. ) L. I., C. S. M. ,

D. C. D., G. I. E. E., C. (M. ) R. A., P. (R. ) N. S. N., V.

( C. ) I. ANA M., B. (H. ) I. A. L., B. ( I. ) L. M., U. S.

H. B. - F. DE S. J. SI A. B. și M. E., C. ,

T. SI S., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimații reclamanții L.

E. E. M. ș.a., avocat A. M. . Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, recurentul fiind citat cu mențiunea timbrării fila 26 din dosar.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din legea nr. 146/1997, având în vedere că taxa judiciară de timbru datorată nu a fost achitată nici anticipat, nici până la primul termen stabilit în cauză, invocă excepția nelegalei timbrării a recursului și o pune în discuția reprezentantei intimaților reclamanți.

Reprezentanta intimaților reclamanți solicită admiterea excepției. Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.11434 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă in parte actiunea formulata de reclamantii L. E. E. M., M. (U. )I.A., V. (I. )A., P. (F. ) M., M. (C.

) L.I., C. S. -M., D. C.D., GIUERGIU I,E. E., C. (M. ) R A. ,

P. (R. ) N. S. L., B. (IOSIP) L. M. in contradictoriu cu paratii U. "S. H. "; si M. E., C., T. SI S. .

A fost admisă in parte cererea de chemare in garantie.

A fost obligată pârâta U. "S. H. "; B. sa elibereze reclamantilor diplomele de licență, suplimentele de diplomă si foaia matricola.

1

A fost obligat paratul cu dubla calitate M. E., C., T. SI

S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licentă și supliment de diplomă pentru reclamant.

A fost respinsă cererea pentru acordarea daunelor cominatorii.

Pârâtul M. E. N., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 11434 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., cauza privind și pe intimații L. E. E. M., M. (U. ) I. A., V. (I. ) A.

, P. (F. ) I. M., M. ( C. ) L. I., C. S. M., D. C. D., G. I.

E. E., C. (M. ) R. A., P. (R. ) N. S. N., V. ( C. ) I. ANA M. ,

B. (H. ) I. A. L., B. ( I. ) L. M., U. S. H. B. - F. DE S. J. SI A. B. și M. E., C., T. SI S. ,

având ca obiect obligația de a face.

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de achitare a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.146/1997.

Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești [...] sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru statuează: Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabila în bani, soluționată de prima instanța.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului sa achite suma datorată pana la primul termen de judecata. In cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se tine seama de reducerea ulterioara.

Neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ prin DECIZIA nr. 935 din 18 octombrie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a statuat că accesul liber la justiție nu

înseamnă că acesta trebuie să fie în toate cazurile gratuit și în acest sens s-a reținut că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal și echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile Legii nr. 146/1997 nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește, în cauza Weissman și alții contra România, că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (Tolstoy-Miloslavsky, citat mai sus, pag. 80-81, §§ 61 și următoarele, și Kreutz).

Constatând că recurentul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și a timbrului judiciar, nu a îndeplinit obligația de plata

2

pana la termenul stabilit astfel că urmează a se aplica sancțiunea anularii acțiunii în conformitate cu prevederile art 20 alin 3 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 11434 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

S. C.

P.

A.

M. C.

GREFIER

V. D.

Red.A.M.C./S.M.D.

2 ex./_

Jud.fond.M. F.B.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4001/2013. Contencios. Obligația de a face