Decizia civilă nr. 4338/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.4338/2013
Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. - A. M. JUDECĂTORI: S. -L. R.
U. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul-chematul în garanție
E., C., T. ȘI S., împotriva sentinței civile nr. civile nr.2654 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița- Năsăud, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. (F. ) I. E. și intimata- pârâtă U. "S. H. ";, având ca obiect obligația de a face.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurentul- chemat în garanție M. E., C., T. și S. nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru recurs.
Intimata-pârâtă U. "S. H. "; a depus întâmpinare.
Recurentul- chemat în garanție M. E., C., T. și S. și intimata-pârâtă U. "S. H. "; au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat și comunicat.
Curtea, din oficiu, pune în discuție în temeiul art.20 din Legea 146/1997 excepția de netimbrare a recursului și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2654 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P. (F. ) I. E., împotriva pârâtei U.
"S. H. "; B.
și în consecință: pârâta a fost obligată să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul diplomei;a fost respinsă, ca
1
neîntemeiată, cererea de aplicare a penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 8.30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
A fost admisă, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
U. "S. H. "; împotriva M. UI E., C., T. ȘI S. și, în consecință:chemata în garanție a fost obligată să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă;a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata a 200 lei/zi de întârziere.
Chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtei chematului de judecată în cuantum de 4,30 lei.
Impotriva acestei hotarari a declara in termen legal recurs chematul in garantie M. E. N.
La termenul de judecata din data de_ Curtea in temeiul art. 20 din Legea 146/1997 a invocat excepția de netimbrare a prezentului recurs
,excepție pe care a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente
:
Prin citația primită la data de_ recurentului i s-a pus in vedere sa achite taxa de timbru de 4 lei si timbru judiciar de 0,15 lei pentru termenul de judecata din data de_ .
Această taxă nu a fost contestată in condițiile art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997 devenind astfel irevocabilă pentru instanța de recurs și nu a fost achitată până la închiderea dezbaterilor din data de_ .
În data de_ recurentul a trimis prin fax dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar .Această trimitere s-a realizat însă după dezbaterea cauzei respectiv conform mențiunii de pe fax la ora 14,42 si a fost depusă la dosar în data de_, neexistând așadar la dosar la momentul soluționării cauzei .
Conform art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Aceeasi sanctiune este prevazuta si de art. 9 din OG 32/1995 in cazul neachitarii timbrului judiciar.
Avind in vedere cele mai sus expuse rezultă ca în speță sunt incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 si art. 9 din OG 32/1995 astfel că în temeiul acestor texte de lege Curtea va admite excepția de netimbrare și va anula recursul declarat în speță ca netimbrat ,menținând pe cale de consecință sentința recurată .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de chematul în garanție M. E.
N. . împotriva sentinței civile nr.2654 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
2
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. A. M. S. L. R. L. U.
GREFIER,
M. V. -G.
Red. A.A.M./dact. V.R.
2 ex./_
Jud. fond: B. L. T.
3