Decizia civilă nr. 4346/2013. Contencios. Obligația de a face

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dos.nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR.4346/2013

Ședința publică din data de 15 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.

T.
GREFIER: M. V. -G.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind recursul declarat de recurenta-reclamantă SC H. & H. S. împotriva sentinței civile nr. 10407/_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți O. de C. și P. I. C. și B.
, având ca obiect obligația de a face.

La a apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului-pârât O. de C. și P. I. C., consilier juridic Ghiurțan A. da și reprezentantul intimatei-pârâte B. G., avocat B. Constantin-Neculai, lipsă fiind recurenta-reclamantă SC H. & H. S. și reprezentantul acesteia, avocat Jucan Codruța-Ștefania și intimata-pârâtă B.

G. .

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că se constată că părțile litigante prin apărători au depus concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 aprilie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 10407/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a respins acțiunea formulată reclamanta SC H. & H. S., în contradictoriu cu pârâții O. de C. și P. I. C. și B. G. .

A fost obligată reclamanta la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei B. G. .

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC H. & H. S. în contradictoriu cu pârâții O. C. și B. G., a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune materiale cauzate prin actul administrativ constând în Încheierea nr.1. /_ emisă de pârâtul de rd.1, respectiv la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei, cu dobânda legală pentru sumele susmenționate de la data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a acestora, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a edificat în C. -N., str. Agricultorilor nr.1, jud. C. un imobil pe terenul in suprafață de 3323 mp, înscris in CF 2. C., nr.cad.2., unde a fost înscris și construcția sub nr.cad.2. -

C1, constând în C.1 - imobil multifuncțional pentru comerț, servicii și locuințe -

151 apartamente. Actul de apartamentare a imobilului a fost autentificat sub nr.5824/_ de către B.N.P. P. a I. uț F. iar documentația cadastrală a fost recepționată de către O. C. sub nr.139989/2011.

Reclamanta a mai arătat că a solicitat pârâtului de rd.1 înscrierea în cartea funciară susmenționată a apartamentării în 252 unități individuale nou înființate care urmau a avea numere cadastrale atribuite de la nr.cad.2. -C.1-U1 la nr.cad. 2. -C.1-U252, fiind achitate taxele aferente prin O.P. nr.5 și 6/_ .

Această cererea a fost respinsă prin Încheierea nr.1. /_ emisă de pârâtul de rd.1, cu motivarea că documentația cadastrală a fost recepționată cu nerespectarea și eludarea prevederilor art.2 din Legea nr. 114/1995 respectiv că ordinele de plată nu sunt lizibile și nu poartă mențiunea "conform cu originalul"; cu semnătura notarului public în original.

Reclamanta a învederat că împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare, iar prin Încheierea nr.147139/_ emisă de pârâtul de rd.1 s- a admis cererea de reexaminare și implicit cererea de apartamentare, înființându- se cărțile funciare noi.

În opinia reclamantei, această reexaminare i-a produs un prejudiciu material în sumă de 10.000 lei, care a reprezentat taxa pentru soluționarea în regim de urgență a cererii, alături de alte prejudicii.

De asemenea, a susținut că încheierea de respingere nr.1. /_ emisă de pârât este un act unilateral, având la bază o unică voință, cea a pârâtului de rd.1. și că în speță se justifică și plata de daune morale, având în vedere paguba cauzată.

Reclamanta a mai arătat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru antrenarea răspunderii materiale de drept administrativ a pârâților și că fapta registratorului de carte funciară este o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, astfel că atât instituția cât și funcționarul sunt persoanele responsabile de a fi respins fără nici un tremei juridic cererea formulată.

Pârâta B. G. cât și OCPI C., prin întâmpinarile formulate, au solicitat respingerea acțiunii și au invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că actul atacat prin acțiunea reclamantei, deși este emis de o autoritate publica si are caracter unilateral, nu reprezintă un act administrativ in sensul prevederilor art.2 alin.l lit."c"; din Legea nr.554/2004, fiind supus regimului special al Legii 7/1996 iar pe de altă parte încheierea de carte funciara nr. 1.

/_ a fost practic anulata prin admiterea, de către registratorul șef, a cererii de reexaminare nr. 147139/_, aspect ce reiese și din cererea de chemare în judecata.

A mai reținut tribunalul că prin cererea nr. 1. /_, depusa la Biroul de C. și P. I. C. -N., repartizata spre soluționare paratei de rand 2, s-a solicitat de către SC H. & H. S. înscrierea în cartea funciara a apartamentarii imobilului având număr cadastral 2. -C1.

În urma verificării actelor anexate cererii nr. 1. /_, cu termen de soluționare în data de_, raportat la prevederile legale în materie, în baza art. 49 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicitarii imobiliare, republicata și actualizata, parata de rand 2 - registratorul de carte funciară B. G. E. na a pronuntat încheierea de respingere nr. 1. /_, care a fost comunicata reclamantei la data de_ .

Ulterior, în baza prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicata și actualizata, reclamanta a formulat cerere de reexaminare a încheierii de respingere nr. 1. /_, cerere de reexaminare care a fost admisa de către registratorul șef, prin încheierea de carte funciara nr. 147139/_ .

Reținem că, cenzurii instanțelor de contencios administrativ, conform prevederilor art. l raportat la art.8 alin. l din Legea nr.554/2004, îi sunt supuse doar actele administrative tipice ori actele administrative atipice, refuzul de soluționare ori nesolutionare a unei cereri, vatamatoare pentru drepturile ori interesele legitime ale persoanei fizice ori juridice.

Potrivit prevederilor art.1 alin.(1) din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, actualizata ,,Orice persoana care se consideră vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cat și public."

Ori, solicitările reclamantei din cererea de chemare în judecata formulată nu se încadrează în prevederile legale mai sus amintite deoarece încheierea de carte funciara nr. 1. /_ care a fost practic anulată prin admiterea, de către registratorul șef, a cererii de reexaminare nr. 147139/_ (aspect ce reiese și din cererea de chemare în judecata) este supusă prevederilor Legii 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare, republicata și actualizata, care are o reglementare specială, o forma specifică și care se emite în anumite condiții, fiind reglementata printr-o lege organica iar procedura de înscriere in cartea funciara și emitere a încheierii de carte funciara este una speciala și necontencioasa care nu se confundă cu prevederile legii 554/2004, fiind practic în situația unei proceduri speciale căreia nu i se aplica legea contenciosului administrativ.

Astfel, reclamanta a uzat de procedura specială mai sus amintita și anume a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de carte funciara nr. 1.

/_, în baza prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicata și actualizata, respectiv ,,(2) Persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, in termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează prin încheiere de către registratorul șef din cadrul oficiului teritorial in raza căruia este situat imobilul."

Apoi, art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, definește obiectul acțiunii judiciare, respectiv: ,,Persoana vătămata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea în tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se considera vătămat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Solicitările reclamantei nu se încadrează nici în prevederile acestui articol deoarece nu exista nicio plangere prealabila formulata si depusa la O. de C. si P. I. C., plangere la care pârâta ar fi trebuit sa raspunda în termenul legal de 30 de zile și de care reclamanta sa fie nemultumită.

Astfel, reclamanta a formulat doua sesizari, una către O. de C. și P.

C., avand numarul de înregistrare 16496/_ și una catre Agentia Natională de C. și P. I. înregistrata sub nr. 1049765/_, la cele doua sesizari fiind formulate raspunsuri în termenul legal de 30 de zile.
Prin urmare nici daunele materiale/morale invocate nu pot fi solicitate pe calea contenciosului administrativ de către reclamantă deoarece nu își regăsesc temeiul legal aici, motiv pentru care excepția inadmisibilității invocate este fondată pentru considerentele sus expuse.
În temeiul art. 274 C.pr.civ a fost obligată reclamanta la 2000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei B. G., reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. H. & H. S.R.L., solicitând casarea Sentinței civile nr. 10407/_ și trimiterea ei către instanța de fond spre rejudecare.
În motivarea declarației de recurs reclamanta a reprodus dispozitivul sentinței recurate, apreciind hotărârea instanței ca fiind netemeinică și nelegală prin prisma art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ.
1. In primul rând reclamanta a invocat ca prim motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 7 C. pr. civ., respectiv "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii";.
  Se poate observa faptul că instanța deși a motivat hotărârea, motivarea este departe de a acoperi toate aspectele care au fost invocate de către reclamantă atât prin acțiunea introductivă de instanță, cât și prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
  Reclamanta a anticipat parțial contraargumentele aduse de către pârâți și invocarea excepției, astfel că motivarea sa include o serie de argumente în justificarea acțiunii. De fapt, instanța nu a răspuns la nici unul dintre aceste argumente.
  In aceste condiții, avem de fapt de-a face cu o motivare superficială, care nu a intrat deloc în profunzimea juridică a cauzei, motivare care este în mod vădit insuficientă.
  Evident, instanța a menționat pe scurt două așa zise argumente, dar acestea sunt o simplă menționare a unor aspecte invocate deja și de către pârâți, la care reclamanta a formulat deja răspunsuri raționale și juridice, pe care instanța nu le-a comentat sub nici o formă și nu a contraargumentat în nici un fel care sunt rațiunile pe care le-a avut în vedere pentru a o duce la respingerea lor.
  Este astfel ușor de observat faptul că avem de-a face cu o hotărâre care nu se referă de fapt absolut deloc la motivele invocate de către reclamantă și nu se răspunde problemelor invocate de către aceasta.
  Prin prisma acestor aspecte, instanța a încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil. Atât înțelesul dat de către Convenția amintită, cât și cel dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului converg într-o direcție deja arhicunoscută - aceea că o motivare insuficientă a unei hotărâri echivalează cu o nemotivare.
Cel de-al doilea motiv de recurs se subscrie prevederilor art. 304 pct. 9

pr. civ., respectiv "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
În mod eronat, consideră reclamanta, că instanța a stabilit că este vorba despre inadmisibilitatea acțiunii formulate de către reclamantă, respingând acțiunea în temeiul acestei excepții "de fond".
1. S-a arătat așadar de către instanță că încheierea de carte funciară nr. 1. din_, anulată prin admiterea cererii de reexaminare 147139/_ nu se încadrează în prevederile Legii 554/2004, fiind supusă prevederilor Legii 7/1996, iar procedura de înscrierea în cartea funciară și emitere a încheierii de carte funciară este una specială și necontencioasă, respectiv o procedură specială căreia nu îi sunt aplicabile prevederile legii contenciosului administrativ.
  Reclamanta a arătat deja și a explicat și de ce apreciază că încheierea de respingere nr. 1. din_ emisă de către O. reprezintă și întrunește toate condițiile unui act administrativ. Astfel, corespunde definiției date de către Legea nr. 554/2004 prin art. 2 al. 1 lit. c) actului administrativ, respectiv este un "act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
  Încheierea la care se face referire este un act unilateral, având la bază o unică voință, cea a pârâtei de rând 1.
  Conform prevederilor art. 1 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 174 din 2010 al
  M. ui Administrației și Internelor prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al A.N.C.P.I., Agenția Națională de C. și P. I. "se organizează și funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică".
  Același act normativ, prin art. 3 al aceleiași anexe reglementează și faptul că în subordinea Agenției "funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică, oficiile de cadastru și publicitate imobiliară". Avem de-a face deci cu un act emis de o autoritate/instituție publică.
  Actul este de asemenea emis în regim de putere publică, astfel exprimă voința autorității administrative, fiind emis în temeiul puterii cu care este învestită aceasta. Printr-un astfel de act se poate observa manifestarea inegalității dintre administrație și administrați, efectele juridice producându-se asupra celor din urmă fără să existe un acord de voință în acest sens.
  Actul în sine, respectiv încheierea de carte funciară este un act care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv prin prisma noilor prevederi ale Codului civil este constitutiv de drepturi, iar în ceea ce privește dezmembrarea dorită de către subscrisa ar fi avut aceeași finalitate, împiedicată inițial prin emiterea încheierii de respingere. Deci, consideră reclamanta, avem de-a face cu un act administrativ, indiferent că ele este tipic sau atipic. În apărare, pârâta arată faptul că în conformitate cu prevederile Noului cod civil și a legii de punere în aplicare a acestuia înscrierile în cartea funciară sunt doar pentru opozabilitate față de terți nefiind constitutive de drepturi "de proprietate și a altor drepturi reale".
  Pârâta deși definește chiar ea însăși caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească actul administrativ, citând art. 2 al. 1 lit. c), subliniind chiar faptul că un astfel de act "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Legea nr. 554/2004 nu face, drept urmare, nici un fel de referire la constituirea unor drepturi, indiferent de natura lor, ci doar la nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
  Nu există nici un fel de identitate între noțiunea de drepturi și cea de raporturi juridice, relația dintre cele două noțiuni fiind aceea dintre generic și specific. Ideea de raport juridic înglobează practic pe cea de drepturi. Orice definiție cunoscută pentru noțiunea de raport juridic se referă la acesta ca fiind relația socială reglementată de norma juridică.
  Opozabilitatea este evident un raport juridic născut între titularul dreptului și terții care trebuie să îi respecte acestuia un drept, oricare ar fi acela, deci avem de-a face cu un raport juridic. Deci, și această condiție legată de actul administrativ este îndeplinită, astfel încât acest motiv invocat de către pârâți trebuie respins.
  Este clar că există norme juridice generale și norme juridice speciale, contenciosul administrativ, reglementat general de Legea 554/2004 are parte și de reglementări speciale, prin diverse acte normative (este cunoscut că forme ale contenciosului sunt cele ale Legii 10/2001, legilor fondului funciar, normele referitoare la plângeri le contravenționale etc.).
  În această ordine de idei, apreciem că având în vedere calitatea instituției (O.C.P.L), a actelor emise de către aceasta și Legea nr. 7/1996 cuprinde reglementări de natura contenciosului administrativ. Din punctul nostru de vedere, dacă ar fi existat prevederi care să reglementeze situația prejudiciului adus unei persoane În cadrul acestei norme, am fi apelat la ea. Însă astfel de prevederi nu există în cadrul legii menționate, la fel cum nu există nici în alte cazuri din norme specia le care au caracter de contencios administrativ.
  Nu se poate totuși să se deducă de aici că legiuitorul a înțeles să nu sancționeze în niciun fel faptele prejudiciabile produse în diverse situații de către funcționari ai unor instituții publice.
  Pentru că trebuie să admitem faptul că pot exista fapte prejudiciabile, având drept cauză intenția sau culpa unor funcționari. O susținere contrară ar duce la concluzia ca funcționarii nu greșesc niciodată, ceea ce este departe de realitate. Aceasta nu este în spiritul legii în general și nici nu ar corespunde scopului acesteia. și este evident, pentru toți, că dacă cineva greșește, atunci trebuie să răspundă, pentru că este la fel de inadmisibil a produce cuiva un prejudiciu și a nu îi mai permite posibilitatea de a obține o reparație.
  Recurenta arată că se află în cadrul unei situații speciale, nu o simplă răspundere delictuală a unei persoane fizice, ci este vorba despre o răspundere specială a unor persoane aflate în exercițiul funcțiunii, care evident trebuie să beneficieze de prevederi speciale.
  Din răspunsul O.C.P.L, redactat în data de 24 ianuarie 2012 și din normele juridice la care face referire acesta, legate de independența registratorilor de carte funciară, care răspund doar administrativ fată de directorul O.C.P.L, fiind vorba despre o "activitate profesională independentă, cu stabilirea drepturilor și obligațiilor potrivit statutului profesional"; rezultă cu claritate caracterul special al acestei răspunderi.
  În această situație, nu poate fi vorba de a lăsa o persoană (la nivel ideal cel puțin) fără o reparație, drept urmare, consideră recurenta, se impune a fi aplicabil dreptul comun în ceea ce privește persoana respectivă și calitatea ei. Acest drept comun este indiscutabil Legea 554/2004, care reglementează cu caracter de generalitate actele administrative, regimul lor și sancțiunile aplicabile, restul normelor fiind cele speciale.
  Recurenta nu a contestat aplicabilitatea prevederilor Legii fondului funciar. Considerăm totuși că aceasta nu exclude în nici un caz existența unor implicații care țin de prevederile Legii contenciosului administrativ, așa cum susține instanța.
  Existența procedurii necontencioase nu exclude contenciosul poate cel mai bun exemplu paralel cu situația în care se află prezenta cauză este situația eliberării unei autorizații de construire, indubitabil act administrativ, este evident că avem de-a face cu existența unei proceduri necontencioase, care se desfășoară sub imperiul unui act normativ distinct de Legea 554/2004, respectiv Legea 50/1991, ceea ce nu face totuși să fie exclusă răspunderea funcționarului public în temeiul legii contenciosului atâta timp cât ea nu este reglementată în legea specială. La fel, deși instanțele în general omit să trateze cauzele în acest fel, inclusiv plângerile contravenționale sunt tot o formă de contencios administrativ, care trebuie să urmeze procedura aferentă și specifică acestei legi.
2. În ceea ce privește cea de-a doua motivare a instanței de judecată, aceasta mai susține faptul că în cauza de față nu există plângere prealabilă, deoarece O. respectiv A.N.C.P.I. a răspuns solicitării reclamantei, precum și faptul că nu poate fi vorba despre anularea actului administrativ atacat, având în vedere admiterea cererii de reexaminare.
  Și în privința acestui aspect s-a arătat instanței care este poziția reclamantei, iar aceasta nu a explicat care sunt argumentele sale pentru a o respinge.
  Legea contenciosului administrativ permite evident recuperarea prejudiciilor create unei persoane de un act administrativ, chiar dacă acest act a fost ulterior revocat chiar de către emitent. Atâta timp cât prejudiciul a rămas nereparat este firesc și perfect legal ca persoana vătămată să poată solicita repararea acestui prejudiciu tot pe calea contenciosului administrativ, având în vedere cauza de natură administrativă care a produs prejudiciul. Or, nici nu avem de ce solicita anularea actului administrativ, din moment ce el a fost deja, așa cum pârâtul O. recunoaște, revocat deja,
  În acest sens s-a anexat hotărârea Curții de Apel C., în care în cadrul unei acțiuni separate, distincte de procedura de anulare s-a reparat prejudiciul petentului.
  Legea este extrem de clară cu privire la situația antrenării răspunderii pe art. 16-19 din legea contenciosului administrativ. Prima condiție este aceea ca actul administrativ să fie nelegal. Nu este expres menționat nicăieri că actul trebuie să fie anulat și nimeni nu poate adăuga la lege. Nelegalitatea actului în discuție in prezenta cauză a fost recunoscută, așa cum s-a arătat deja, chiar de către emitent, prin admiterea și din motivarea cererii formulate de către reclamantă și modificarea în cadrul cererii de reexaminare. Aceasta nu a dus însă la repararea prejudiciului cauzat reclamantei care a achitat taxa de urgență, fără a mai obține rezultatul în intervalul de timp necesar. Este evident că ulterior admiterea cererii de reexaminare s-a revenit asupra soluției, dar taxa a rămas achitată și reclamanta nu are altă posibilitate de a recupera prejudiciul care i s-a produs.
  Situația noastră este însă o situație specială, aceasta deoarece, instituția publică, în speță O. C., prin admiterea cererii de reexaminare formulată de către reclamantă, a revocat actul administrativ care a prejudiciat interesele reclamantei
  Așadar, actul nu are cum să mai fie anulat, el fiind deja revocat de către instituția publică emitentă, dar prejudiciul produs de acesta rămâne, nefiind reparat în vreun fel.
  Prin urmare, în temeiul art. 8 din Legea 554/2004 este pe deplin justificată solicitarea de reparare a pagubei cauzate reclamantei și plata reparațiilor cu titlu de daune morale.
3. În fine, ca un ultim motiv de recurs, consideră reclamanta recurentă că instanța a procedat complet eronat atunci când a dispus admiterea excepției de inadmisibilitatea și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Atâta timp cât chiar instanța subliniază faptul că daunele materiale/morale invocate nu pot fi solicitate pe calea contenciosului administrativ de către reclamantă deoarece nu își regăsesc temeiul legal aici [s.n. - deci acest temei legal există într-un alt act normativ] soluția corectă era alta.

Este evident că în temeiul rolului activ al instanței (de care aceasta se prevalează în numeroase alte situații) era obligația sa de a pune în discuție încadrarea juridică a acțiunii și temeiul de drept al acesteia.

"Sancțiunea" pentru reclamantă nu putea fi în nici un caz respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, care în mod evident poate fi judecată ca atare, chiar de către o altă instanță. Soluția legală și corectă era cel mult declinarea competenței către o instanță de drept comun, care să analizeze prevederile prin prisma normelor de drept comun, astfel încât cauza să fie efectiv judecată.

În data de_, intimata pârâtă B. G. E. NA a depus la dosarul pricinii întâmpinare (f. 21-31), prin care a solicitat respingerea recursului

reclamantei introdus împotriva Sentinței Civile nr. 10407/2012, in privința intimatei pârâte, cu plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că după cum s-a arătat in întâmpinare la fond si inclusiv prima instanță a reținut, cenzurii instanțelor de contencios administrativ, conform prevederilor art. 1 raportat la art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, îi sunt supuse doar actele administrative tipice ori actele administrative atipice, refuzul de soluționare ori nesoluționare a unei cereri, vătămătoare pentru drepturile ori interesele legitime ale persoanei fizice ori juridice.

Potrivit prevederilor art. l alin.(l) din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ, actualizata "Orice persoana care se consideră vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cat și public."

Astfel solicitările reclamantei din cererea de chemare în judecata formulată nu se pot încadra în prevederile legale mai sus amintite deoarece încheierea de carte funciara nr. 1. /_ care a fost practic anulată prin admiterea, de către registratorul șef, a cererii de reexaminare nr. 147139/_ (aspect ce reiese și din cererea de chemare în judecata) este supusă prevederilor Legii 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare, republicata și actualizata, care are o reglementare specială, o forma specifică și care se emite în anumite condiții, fiind reglementata printr-o lege organica, iar procedura de înscriere in cartea funciara și emitere a încheierii de carte funciara este una speciala și necontencioasa care nu se confundă cu prevederile Legii nr. 554/2004, fiind practic în situația unei proceduri speciale căreia nu i se aplica legea contenciosului administrative; de altfel, reclamanta-recurenta a si uzat de procedura specială mai sus amintita și anume a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de carte funciara nr.

1. /_, în baza prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare.

Art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, definește obiectul acțiunii judiciare, respectiv: "Persoana vătămata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea în tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se considera vătămat intr-un drept sau interes legitim al sau prin ne soluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

In speța, solicitările reclamantei nu se încadrează nici în prevederile acestui articol deoarece nu exista nicio plângere prealabila formulata si depusa la O. de C. si P. I. C., plângere la care pârâta ar fi trebuit sa răspundă în termenul legal de 30 de zile și de care reclamanta sa fie nemulțumită; au fost formulate doua sesizări, una către O. de C. și P. I. C., având numărul de înregistrare 16496/_ și una către Agenția Națională de C. și

P. I. înregistrata sub nr. 1049765/_, la cele doua sesizări fiind formu1ate răspunsuri în termenul legal de 30 de zile.

Prin urmare nici daunele materiale/morale invocate nu pot fi solicitate pe calea contenciosului administrativ de către reclamantă deoarece nu își regăsesc

temeiul legal aici, motiv pentru care a fost admisa excepția inadmisibilității invocata.

In primul rând, pârâta înțelege sa susțină temeinicia cererii de constatare a inadmisibilității acțiunii așa cum a fost reținuta de către instanța de fond, pentru următoarele motive:

Referitor la obiectul esențial al introducerii unei acțiuni in contencios administrativ, si anume acela al actului administrativ: cenzurii instanțelor de contencios administrativ, conform prevederilor art. l raportat la art.8 alin. l din Legea nr.554/2004, sunt supuse doar actele administrative tipice ori actele administrative atipice, refuzul de soluționare ori nesoluționare a unei cereri, vătămătoare pentru drepturile ori interesele legitime ale persoanei fizice ori juridice; conform definiției date de art. 2 alin.1 lit. "c" din lege, actul administrativ, este actul juridic adoptat sau emis de o autoritate publica, in mod unilateral in vederea organizării executării sau executării in concret a legii care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Rezulta așadar ca, printre elementele definitorii ale actului administrativ se număra, alături de calitatea emitentului - autoritate publica, unilateralitatea lui si scopul acestuia - de a organiza executarea si de a executa in concret legea, ca si efectul lui de a da naștere, modifica ori stinge raporturi juridice.

Ori, actul atacat prin acțiunea reclamantei, deși este emis de o autoritate publica si are caracter unilateral, nu reprezintă un act administrativ in sensul prevederilor art.2 alin. l lit."c" din Legea nr.554/2004, câta vreme scopul sau nu este organizarea executării sau executarea in concret a legii si nu are ca efect nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Actul atacat de reclamanta, s-a constatat ca reprezintă in fapt, o încheiere de respingere a unei cereri depuse de un petent, care insa nu are valoarea unui act administrativ care sa constituie, stingă un raport juridic.

Astfel, potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil ,,(1) Dispozițiile art. 557 alin. (4), art. 565, art. 885 alin. (1) si art. 886 din Codul civil se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala si deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru imobilele respective, in conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările si completările ulterioare.

(2) Pana la data prevăzuta la alin. (1), înscrierea in cartea funciara a dreptului de proprietate si a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s-au transmis, constituit ori modificat in mod valabil, se face numai in scop de opozabilitate fata de terți.".

Așadar, încheierea de respingere la care se refera reclamantul, are ca si caracteristica esențiala doar efect de opozabilitate fata de terți, nicidecum de a constitui sau stinge un raport juridic.

Conform art. 879 alin. 5 C.civ., "Operațiunile de modificare a imobilului înscris in cartea funciara, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material si nu implica niciun transfer de proprietate".

Acest aspect poate fi sesizat de altfel si in mod evident chiar din lecturarea titlului Legii nr. 7/1996: "Legea cadastrului si publicității imobiliare"; publicitatea imobiliara este o activitate care se refera in mod evident la reliefarea stărilor de fapt si de drept in urma înscrierii acestora in evidentele de publicitate imobiliara - cărțile funciara-rolul esențial si de baza al acestor înscrieri fiind acela de a face opozabile actele reale prin care se constituie sau sting drepturile petenților ( de ex. Contracte de vânzare etc.) fata de terți.

Așadar, acțiunea reclamantului, nevizând un act administrativ, in sensul art.2 alin.1 lit."c" din Legea nr.554/2004, acțiunea in contencios administrativ

formulata de reclamant, este inadmisibila. n aceasta ordine de idei, se solicită a se constatat că afirmațiile reclamantului: "Apreciem ca încheierea de respingere nr. 1. din_ emisa de către O. reprezintă și întrunește toate condițiile unui act administrativ. Astfel, corespunde definiției date de către Legea nr. 554/2004 prin art. 2 al. 1 lit. c) actului administrativ, respectiv este un "act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice" sunt pur speculative si chiar reprezintă de altfel doar simple aprecieri personale dar care nu pot înlătura starea de fapt si de drept expusa, nu se pot substitui voinței legiuitorului care prin adoptarea legii 554 privind contenciosul administrativa dorit a acorda pârghii legale petenților care sunt lezați-prejudiciați de actele administrative-tipice sau atipice-dar care fac obiectul legii menționate.

Reclamantul dorește a inova si extinde in mod exhaustiv si neîntemeiat prevederile legislației contenciosului administrative in vederea realizării unui scop propriu si personal așa după cum menționează de fapt si in prezenta acțiune".

Lipsa de reacție intr-o astfel de situație nu ar face decât sa încurajeze astfel de comportamente, făcând ca lipsa de responsabilitate sa fie regula, iar responsabilizarea celor care dețin astfel de puteri" - din chiar aceasta afirmație consider ca rezulta realitatea susținerii de mai sus.

Reclamantul dorește a da un exemplu si a-si reglementa problemele pe care le demonstrează a le avea la nivel personal cu subsemnata prin intermediul autorității judecătorești, fapt pe care îl consideră intimata a fi de fapt abuziv si total neprofesional.

Acest aspect rezulta de altfel si din motivarea acțiunii sale cu referire exclusiva la "vinovăția" sa.

Astfel, reclamantul înțelege sa isi motiveze acțiunea îndreptata împotriva mea pe afirmații neprofesionale si inadecvate, afirmații care reprezintă un atac direct si personal atât la persoana intimatei, cat si la aptitudinile profesionale ale acesteia:

"Fapta funcționarului, respectiva registratorului de carte funciara de a ne respinge solicitarea a fost o fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție"

"Vinovăția personala a funcționarului este in acest caz cu atât mai mare cu cat am încercat sa ii explicam in mod concret poziția noastră, insa, din comoditate și pentru a nu-și compromite programul de dinaintea sărbătorilor de Crăciun, a refuzat in mod nejustificat soluționarea cererii noastre, a cărei admitere presupunea operațiuni complexe de carte funciara și multa munca, atenție și acuratețe ".

"Mai mult, apreciază intimata, în ceea ce privește comportamentul funcționarului public, acesta este cu atât mai culpabil și mai abuziv cu cat poate fi vorba și despre un exces de putere din partea acestuia, in modalitatea in care este acesta definit prin art. 2 al. J lit. n) din Legea 554/2004, respectiv ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competentelor prevăzute de lege".

"Consideram ca parata de rând 2 și-a arogat in soluționarea cererii noastre atribuții și puteri care nu ii sunt date prin niciun act normativ, depășind astfel limitele acordate de către lege in exercitarea acestora atribuții și acționând astfel cu exces de putere.

Atribuțiile privind posibilitățile tehnice sau legale de parcelare a imobilului revin in sarcina inspectorului de cadastru, care - in mod corect - vizase deja documentația intimatei, în aceste condiții dorința de a cenzura activitatea colegului responsabil apare totalmente abuziva și nejustificata de niciun act normativ sau de alta natura care sa fi investit parata cu astfel de puteri. "

Din toate aceste afirmații intimata considera ca rezulta in mod evident faptul ca reclamantul s-a considerat lezat in mod direct de modul in care subsemnata mi-am îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Se menționează că activitatea intimatei profesionala este evaluata si monitorizata de către superiorii săi ierarhici de la data angajării sale in cadrul OCPI - anul 2006 - iar reclamațiile cu referire la acest aspect nu pot face obiectul unei acțiuni in contencios administrativ, in sensul celor prevăzute de legislația in vigoare.

Totuși, intimata arată că dorește să răspundă afirmațiilor calomnioase ale reclamantului pentru a se lamuri si aspectele relevante referitoare la atribuțiile si modul de îndeplinire a acestora de către registratorii de carte funciara.

Astfel, așa după cum însuși reclamatul menționează, potrivit art. 26 din Ordinul DT. 633 din 2006 prin care se aproba Regulamentul de Organizare și Funcționare a birourilor O., registratorul de carte funciara are următoarele atribuții:

"a) dispune prin încheiere admiterea sau admiterea in parte, după caz, a cererilor de înscriere in cartea funciara pe baza documentațiilor cadastrale și a celorlalte acte justificative;

b) dispune respingerea, prin încheiere motivata, a cererilor de înscriere in cartea funciara, in cazul in care acestea nu întrunesc condițiile legale sau nu au fost recepționate de către inspector, pe baza notei întocmite de acesta".

In speța, s-a procedat la emiterea încheierii de respingere pornind de la faptul ca apartamentarea trebuie sa respecte planurile vizate spre neschimbare de primărie, autorizația si procesul verbal emise de primărie, iar voința petentului nu poate fi altfel decât a fost autorizata construcția mai ales ca planurile sunt modificate fata de cele prevăzute in actele emise de primărie, iar consimțământul si solicitarea se face in baza unor articole de lege abrogate cu aprox. 2 luni înainte de întocmirea actului notarial.

Așa cum arata si reclamantul registratorul "dispune respingerea, prin încheiere motivata, a cererilor de înscriere in cartea funciara, in cazul in care acestea nu întrunesc condițiile legale".

Se învederează faptul că reclamantul încearcă in mod voit sau in necunoștința de cauza sa îi atribuie intimatei anumite prerogative fara insa a face distincție la situațiile in care se aplica acestea, cu referire la prevederile art. II al. 8 din Legea 7/1996, precum și art. 48 din același act normativ.

Similar" art. 48) mai sus menționat determina atribuțiile registratorului, care presupun aspecte de forma si de reverificare a documentației sub aspect cadastral.

Insa, așa după cum reclamantul ar trebui sa cunoască, având in vedere faptul ca aparent s-a documentat foarte bine sau este un adevărat expert in domeniul publicității imobiliare, prevederile art. 11 din legea 7/1996 actualizata se refera la începerea lucrărilor tehnice de cadastru adică prima înscriere a imobilului teren cu recepționarea documentațiilor tehnice pentru sectoare cadastrale (terenuri cu titluri de proprietate); art 48 din același act normativ prevede condițiile ce le îndeplinește un act juridic apt de a fi înscris in cartea funciara si nicidecum o atribuție a registratorului, iar la pct. f se prevede ca înscrisul ,,1) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliara, cu excepția scutirilor legale", dovada care, in speța, nu este in concordanta cu prevederile ordinului 309/2010 modificat prin ordinul 337/2011 privind protocolul de colaborare 1034784/833 încheiat intre Uniunea Notarilor P. i și ANCPI (nu conține viza, semnătura si parafa notarului public cu mențiunea "pentru conformitate").

In aceeași ordine de idei, reclamatul își motivează acțiunea si pe anumite fapte de care a luat la cunoștința dar care nu pot constitui adevărate temeiuri ale unei acțiuni in contencios administrativ, fiind legate in mod direct de raporturile registratorului cu superiorii, așadar probleme interne ale instituției si care au așadar un alt regim decât acela pe care reclamantul încearcă a-l extinde, înțelegând a se folosi de acestea in interes personal si in scopul nedisimulat de a îi denigra activitatea profesionala in cadrul unui litigiu care de fapt are un alt obiect, si anume un act administrativ si nicidecum conduita mea profesionala.

Motivațiile susținute de intimată în fața superiorilor săi la solicitările acestora de a îi justifica raționamentul care a condus la emiterea încheierii de respingere in cauza sunt inerente activității desfășurate de orice registrator de carte funciara - consultările cu ceilalți registratori-tocmai pentru a se veni in sprijinul petenților si a nu exista opinii diferite la cereri similare; este evident ca așa după cum se fac eforturi in uniformizarea practicii judiciare, la fel se procedează si in uniformizarea soluțiilor date de către registratorii de carte funciara, care amintim ca desfășoară in prezent activitatea care a fost îndeplinita pana in anii precedenta de către Judecători de carte funciara.

Intimata personal nu și-a recunoscut vinovata așa cum afirma reclamantul ci și-a explicat raționamentul care a condus in final la emiterea încheierii; acest raționament a avut la baza nu doar "discuțiile cu colegii" cum se afirma in mod tendențios, ci așa cum se poate ușor observa din motivarea încheierii studiul aprofundat al legislației in vigoare in domeniul din care a făcut parte cererea si actul petentului.

Oricum, consideră intimata ca sunt simple speculații referitoare la o eventuala recunoaștere a vinovăției sale, indiferent de modul in care parata de rândul I a înțeles sau înțelege sa isi exprime punctul de vedere asupra activității mele profesionale.

Pe de alta parte, "revocarea" actului emis de mine, așa cum susține reclamantul, reprezintă o alta afirmație nefondata si neîntemeiata legal.

Potrivit prevederilor legislației in vigoare, încheierea de carte funciara este supusa intr-adevăr procedurii cailor de atac existente, si anume in prima etapa unei cereri de reexaminare adresata registratorului Sef iar ulterior eventual unei Plângeri adresata instanței judecătorești.

La soluționarea cererii de reexaminare, registratorul sef are aceleași competente ca si orice alt registrator, in a admite sau a respinge cererea in urma analizării dosarului; faptul ca Registratorul Sef a înțeles ca in baza studierii dosarului sa admită cererea de reexaminare si astfel pe cale de consecința sa admită cererea inițiala a petentului-reclamant nu echivalează cu o "revocare" a "actului administrativ unilateral" emis de mine, tot așa cum - de ex. admiterea unui apel declarat asupra unei sentințe judecătorești nu reprezintă o revocare a sentinței in cauza; ar fi absurd ca in urma unor astfel de operațiuni sa se procedeze ulterior la acționarea in instanța a judecătorului instanței de fond care a respins acțiunea cererea unui petent doar pentru motivul ca ulterior sentința emisa a fost desființata in urma apelului-recursului; in aceeași situație se găsește evident la un alt nivel-si registratorul de carte funciara si încheierea emisa de acesta.

Admiterea unei cereri de reexaminare nu presupune in mod absolut si justețea cererii petentului ci reprezintă, așa cum s-a arătat, modul in care Registratorul Sef a înțeles a soluționa dosarul in urma analizării acestuia. formându-si astfel propria sa opinie, opinie care insa ar fi aberant a fi impusa si celorlalți registratori, fiecare fiind propriul sau judecător de fapt si emițând încheierile in urma propriului raționament (art. 9 alin 4 din Ordinul 633/2006

prin care se arata ca registratorul desfășoară o activitate profesionala independenta)

Oricum, si afirmațiile referitoare la "comoditatea" subsemnatei de a soluționa dosarul sunt neîntemeiate, deoarece dosarul a fost soluționat si comunicat la data de_ deci înainte de sărbători (este adevărat nu conform opiniei reclamantei, probabil prin soluționare ea înțelegând admiterea cererii, un eventual refuz fiind de "neconceput" având in vedere ca era conștienta de toata modificările făcute fata de ceea ce a primit autorizație de la instituția statului, iar la data de azi subsolul imobilului nu mai prezintă nici cea mai mica si neînsemnata concordanta cu planurile vizate spre neschimbare parte integranta din autorizația de construire si din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor), iar inclusiv reexaminarea a fost soluționata înainte de Crăciun; reclamantul-care aparent este specialist in domeniul publicității imobiliare, ar trebui sa cunoască si faptul ca încheierile de admitere si operațiunile in CF sunt efectuate de asistentul registrator (art. 18 din Legea 7/1996) nu de registrator acesta doar punând rezoluția pe act, insa încheierile de respingere sunt întocmite de registrator (art. 27 din ordin 633/2006).

Intimata consideră ca inadmisibilitatea acțiunii reclamantului este evidenta si prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2005, art. 2, art. 8, care impun parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței ori instituirea unor termene de la care se poate considera ca a început sa curgă dreptul părții de a promova acțiunea.

Obiectul acțiunii judiciare in contencios administrativ este determinat de dispozițiile art. 8 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 care statuează ca persoana vătămata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la art. 2 alin. (l) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ si cel care se considera vătămat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesoluționarea in termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Din aceasta perspectiva, atâta timp cat reclamantul nu a procedat in conformitate cu prevederile legale menționate, prin adresarea unei plângeri prealabile si/sau atacarea in contencios a răspunsului la acesta sau a inexistentei unui răspuns, acțiunea reclamantului este inadmisibila, lipsind insasi obiectul cu care sa poată fi investita instanța de contencios administrativ in prezenta cauza.

Susținerile reclamantului ca obiectul se refera la Încheierea de respingere si la eventualele prejudicii cauzate de aceasta deși actul in sine ar fi fost revocat- sunt in contradicție evident cu legislația in vigoare referitoare la contenciosul aministrativ care impune respectarea anumitor termene si proceduri prealabile amintite.

Astfel, potrivit art. 7(1) din Legea 554, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata intr- un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia"; sesizarea depusa precum si cererea de

reexaminare nu pot constitui si face dovada respectării procedurii prealabile, cu atât mai mult cu cat, in urma cererii de reexaminare, dosarul inițial i-a fost soluționat in modul cerut de petent si in termen "record", așadar nu se poate justifica in mod real insusi scopul instituit prin lege ca obiect fundamental al unei acțiuni in contencios administrativ";.

Art. 1 din Legea 554 "(1) Orice persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzata.

Interesul legitim poate fi atât privat, cat și public", așa după cum se poate observa, atât cererea petentului cat si cererea de reexaminare au fost soluționate in termenul legal, ceea ce însuși reclamantul recunoaște.

In aceeași ordine de idei, acțiunea reclamantului este lipsita de obiect, solicitând a se constata aceasta, inclusiv prin prisma prejudiciului la care se refera si care de fapt nici nu a existat.

Astfel, reclamantul susține ca datorita necesitații reexaminării s-a produs "societății subscrise un prejudiciu material concret de 10.000 lei, care a reprezentat taxa pentru soluționarea in regim de urgenta a cererii de reexaminare".

Se precizează, înainte de toate ca tariful maxim pentru taxa de urgenta perceput de ANCPI este de 5000 lei (Ordinul 39/2009, actualizat, privind tarifele aplicate de ANCPI si unitățile sale subordonate), iar la dosarul de carte funciara cu nr. 1. /2011 a fost achitat doar acest tarif de urgenta si nu 10000 lei cum arata reclamantul, consider ca nu i se poate impune aceasta plata ca si prejudiciu creat reclamantului, atâta timp cat opțiunea achitării unui tarif de urgent ii aparține strict si personal, nu mi se poate imputa mie faptul ca a fost obligat a achita un tarif de urgenta in vederea soluționării cererii de reexaminare.

Susținerile reclamantului referitoare la faptul ca a "achitat aceste taxe tocmai pentru ca doream soluționarea in termenul prevăzut, de 3 zile, deoarece existau mai multe contracte de vânzare-cumpărare ce urmau a fi perfectate in perioada de dinaintea sărbătorilor de iarna", sunt pur speculative, având in vedere faptul ca programarea încheierii unor contracte notariale este in mod normal un procedeu care depinde de existenta unei certitudini referitoare la mai multe aspecte; astfel, trebuie sa existe certitudinea faptului ca părțile se pot prezenta la acea data, ca se pot achita sumele negociate, ca se pot procura si înainta documentele solicitate, etc., inclusiv evident ca vor exista extrasele de autentificare solicitate de către notarul public si obligatorii in vederea încheierii unor contracte translative de proprietate;

Programarea încheierii unor asemenea contracte anterior existentei certitudinii datei la care se vor putea efectua, reprezintă o afirmație speculativa si nu poate constitui un temei real al susținerii existentei unui anumit prejudiciu cuantificat de către reclamant doar prin prisma achitării unor tarife legale si opționale;

Achitarea tarifului in regim de urgenta garantează si impune soluționarea cererii petentului in termenul legal - ceea ce s-a si efectuat, dar ar fi absurd sa garanteze si modul in care se va soluționa cererea; am ajunge in situația absurda de a soluționa cereri după bunul plac al petenților care au potenta financiara de a achita orice suma in vederea rezolvării situațiilor proprii si cu finalitatea dorita de ei care de multe ori nu este aceeași cu cea impusa de legislația in vigoare.

De altfel, daunele morale sunt neîntemeiate, deoarece motivația susținuta de reclamant asupra acesteia este ca "datorita neîncheierii contractelor de

vânzare-cumpărare și a lipsei de lichidități, societatea nu a mai putut sa își achite anumite obligații financiare, intrând astfel in incapacitate de plata" este un fapt extern si speculativ, pe aceleași considerente amintite; este absurd a susține ca si temei real al unei pretenții bănești imposibilitatea încheierii unui act care doar poate fi configurat ca si posibil in viitor.

"Prejudiciul semnificativ de imagine adus reclamantei in interiorul mediului de afaceri, mediu care oricum, in contextul crizei economice, nu are niciun fel de stabilitate, astfel încât orice astfel de situație poate produce dezechilibre și probleme serioase unei societăți la nivel de imagine, cu răsfrângere ulterioara asupra afacerilor acesteia" este de asemenea o afirmație speculativa neputând a mi se imputa mie un prejudiciu de imagine adus unei firme care se considera respectabila, onesta si recunoscuta pe piața doar prin prisma faptului ca și-a îndeplinit sau nu atribuțiile de serviciu in conformitate cu legislația in vigoare.

De altfel, este explicat și "fenomenul" aplicabil tarifelor impuse de lege petenților pentru a nu mai avea un asemenea impact in ceea ce privește cuantumul enorm pe care l-ar fi achitat reclamantul;

Conform art. 1 din Ordinul 3912009 privind tarifele aplicate de ANCPI si unitățile sale subordonate "(4) La cerere, Agenția Naționala de C. și P. I. și unitățile sale subordonate pot presta in regim de urgenta serviciile prevăzute de prezentul ordin.

(5) Plata tarifelor de urgenta presupune furnizarea serviciilor solicitate intr-un termen stabilit prin ordin al directorului general al Agenției Naționale de

C. și P. I. ".

Conf. art 2 din același Ordin 39/2009 actualizat ,,(4) Tarifele plătite pentru cererile respinse nu se restituie. Cererile respinse pot fi redepuse, in limita cererii inițiale, fara plata unui tarif suplimentar, in termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării încheierii.

Ulterior împlinirii acestui termen, redepunerea cererii se tarifează cu 60 lei." Astfel, pentru cererea 1. /2012 termenul de soluționare era pana la data de_, dosarul fiind comunicat la data prevăzuta in ordin, prin urmare in termen, deci tariful de urgenta pentru acest dosar in suma de 5000 lei nu poate fi restituit si nici nu poate constitui un prejudiciu întrucât si cererea de reexaminare tot in regim de urgenta a fost soluționata.

In ceea ce privește tariful de 5000 lei plătit pentru celelalte 14 dosare amintite in vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, suma a fost achitata de fapt de către un alt petent-SC Construct FF Instal S. conform mandatelor de plata aflate la dosar si prin urmare nu pot cauza un prejudiciu reclamantei.

Pe fondul cauzei se fac doar câteva mențiuni referitoare la "vătămarea" cauzata reclamantului prin actul emis de mine in mod "abuziv" si "ilegal".

Reclamanta/recurenta susține in acțiunea civila ca "Registratorul de carte funciara are ca obligație verificarea îndeplinirii "formelor prevăzute de lege", iar actul era autentificat și documentația cadastrala era avizata conform legii.

În dovedirea acestor susțineri, s-a răspuns și invocării de către registratorul de carte funciara a prevederilor art. 649 al. 1 lit. b Cod civil, unde registratorul susținea ca se menționează faptul ca subsolurilor necompartimentate ale clădirilor cu mai multe etaje sau apartamente nu pot fi împărțite in parcări individuale și in consecința nu pot avea alta destinație decât părti indivize comune.

Același articol insa, menționa și faptul ca toate aceste spatii mai sus amintite, "sunt considerate părți comune, in măsura in care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel ( ... ) [fiind incluse aici și] subsoluri le necompartimentate". Dar a uitat sa precizeze ca planurile de la subsol sunt

modificate, prezintă alta configurație si descriere decât planurile vizate spre neschimbare de Primărie parte integranta din Autorizația de construire (modificările sunt atât de evidente încât pot fi observate cu ochiul liber si de o persoana necalificata).

De altfel prin actele emise de Primăria C. N. se vorbește de garajul subteran cu 100 parcări si nicidecum de garajele subterane in număr de 100 bucăți. Petenta este ținuta a construi cu respectarea acestei autorizații, prin urmare poate dispune doar cu privire la ceea ce si cum a fost autorizata.

În ceea ce privește verificarea îndeplinirii condițiilor de forma ca in conformitate cu prevederile art. 63 din Ordinul 633/2006 actualizat ,,- (1) Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie in cartea funciara pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis in mod valabil din punct de vedere al formei cerute pentru validitatea actului, potrivit art. 20 și 48 din lege .... (1"1) Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absoluta este prevăzuta in mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările in vigoare";.

Prin urmare forma prevăzuta de lege se refera la constituirea sau transmiterea drepturilor reale, ori așa cum este prevăzut in art. 879 cod civil alin 5 "Operațiunile de modificare a imobilului înscris in cartea funciara, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material si nu implica niciun transfer de proprietate" in speța aplicându-se alte prevederi legale, cu atât mai mult cu cat prin art. 15 din Ordinul 634/2006 se arata in mod clar ca "(2) Operațiunea de dezmembrare "il unui imobil este considerata finalizata in momentul in care persoana care a verificat documentația validează operațiunea in baza de date grafica si textuala pe baza încheierii de înscriere in cartea funciara."

De aici reiese ca prin documentația cadastrala se face propunerea de dezmembrare insa se concretizează doar la înscrierea in cartea funciara, daca ar fi altfel nu ar fi nevoie de înscriere in cartea funciara prin încheierea semnata de registrator.

In urma verificării conținutului dosarului in cauza, am constatat ca exista impedimente pentru înscrierea in cartea funciara. Încheierea de respingere a fost data pentru neconcordanta intre prevederile autorizației de construire (din care face parte integranta planurile vizate spre neschimbare), consimțământul proprietarului și prevederile legale (legea 50/1991 privind autorizarea construcțiilor, legea 114/1996 a locuinței, codul civil), dar și pentru faptul ca dovada achitării tarifului nu este in concordanta cu prevederile ordinului 309/2010 modificat prin ordinul 337/2011 privind protocolul de colaborare 1034784/833 încheiat intre Uniunea Notarilor P. i și ANCPI, iar din încheiere nu rezulta ca s-a dat respingerea datorita lipsei tarifului, ci mai exact ca dovada tarifului nu imbrica FORMA prevăzuta in ordinul de mai sus la punctul 2 din Protocol de colaborare încheiat intre Agenția Naționala de C. și P. I. și Uniunea Naționala a Notarilor P. i din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliara, in aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificările și completările ulterioare. (FORMA pe care de altfel pune atât de mult accentul reclamanta in cuprinsul întregii acțiuni civile), de asemenea precizez faptul ca la data respectiva nu exista dovada ca tariful si tariful de urgenta a fost virat in contul instituției (am fost informata de realizarea efectiva a plății la data de_ când a fost și comunicata încheierea către petent respectiv la data de_ pentru celelalte acte-contractele de vânzare-cumpărare care au fost ulterioare înscrierii care a făcut obiectul dosarului intimatei).

Acestea au fost motivele care mi-au format convingerea ca soluția legala la cererea cu nr. 1. /2011, la data soluționării, era de respingere. Pe lângă aceste aspecte arat ca însuși actul notarial autentificat de NP P. a I. uț F. prezintă o serie de inadvertente cum ar fi arătarea unor articole de lege abrogate pe care se întemeiază consimțământul proprietarului.

S-a făcut cerere de reexaminare soluționata de registratorul șef cu admitere, întemeindu-se și aceasta pe articole de lege abrogate, probabil pentru a încerca sa nu se evidențieze inadvertentele actului notarial. Pentru admiterea cererii de reexaminare s-a arătat doar ca persoana fizica autorizata răspunde pentru corectitudinea întocmirii documentației cadastrale, ca inspectorul de cadastru răspunde pentru atribuirea numerelor cadastrale și ca actul notarial exista, fara a mai prezenta importanta nicio alta prevedere legala prevăzuta in legi speciale.

De altfel chiar in adresa Notarului P. adresata OCPI C. N. se arata ca "posibilitatea tehnica de dezmembrare a unei construcții este apanajul expertului cadastral", "la fel cum o parcela de teren poate fi dezmembrata in locuri de parcare distincte fara a fi delimitate prin construcția unor pereți despărțitori", uitând sa arate ca dezmembrarea terenului este prevăzuta prin reglementari legale, iar apartamentarea construcției nu este o dezmembrare propriu zisa (opinie arătata in nenumărate puncte de vedere ale ANCPI).

Se considera ca prin toate adresele emise referitor la încheierea și la modul de soluționare a dosarului nr._ se arata in mod tendențios doar jumătăți de adevăr, și se uita a se menționa aspecte importante, probabil pentru a discredita registratorul.

Peste tot se arata ca cererea a fost soluționata cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare, respectiv incorect motivata in fapt și drept dar se uita a se arata care sunt de fapt prevederile legale corecte și aplicabile in speța, cu atât mai mult cu cat in încheierea de reexaminare se invoca un articol de lege abrogat - registratorul șef considerând ca astfel sunt îndeplinite "prevederile legale in vigoare".

Intimatul pârât O. de C. și P. I. C. a depus la dosarul întâmpinare (f. 32-36), prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivarea întâmpinării intimatul pârât învederează următoarele:

Acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă.
Conform prevederilor art. 1, coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, actualizată, cenzurii instanțelor de contencios administrativ, îi sunt supuse doar actele administrative tipice sau atipice, refuzul de soluționare ori nesoluționare a unei cereri, vătămătoare pentru drepturile ori interesele legitime ale persoanei fizice ori juridice.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, actualizată "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. "
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, solicitările reclamantei din cererea de chemare în judecată formulată nu se încadrează În prevederile legale mai sus amintite, deoarece nu s-a solicitat anularea vreunui act administrativ, ci s-au solicitat sume de bani sub diferite titluri, respectiv daune materiale, daune morale, dobânzi legale.
Se precizează că recurenta nici nu poate solicita "anularea vreunui act administrativ", deoarece soluția din încheierea de carte funciară nr. 1. /_, prin admiterea cererii de reexaminare nr. 147139/_, de către registratorul șef, a fost modificată, În sensul admiterii cererii recurentei.
De asemenea, cu privire la "nesoluționarea în termenul legal a unei cereri", precizăm că nu ne aflăm nici în această situație, deoarece cererea nr. 1. /_ depusă, de către recurentă, la OCPI C. - BCPI C. -N. a fost soluționată în termenul legal, prevăzut de Ordinul Directorul General al ANCPI nr. 186/2009, privind stabilirea termenelor de prestare a serviciilor furnizate de Agenția Națională de C. și P. I. și unitățile sale subordonate, actualizat.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, actul administrativ este definit ca - "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice; achizițiile publice.
Ori, actul atacat prin acțiunea reclamantei, deși este emis de o autoritate publică și are caracter unilateral, nu reprezintă un act administrativ în sensul acestor prevederi legale, atâta timp cât scopul său nu este organizarea executării sau executarea în concret a legii și nu are ca efect nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.
Actul atacat de recurentă este o încheiere de respingere, care nu are valoarea unui act administrativ care să constituie, să modifice, sau să stingă un raport juridic, deoarece potrivit dispozițiilor legii cadastrului și publicității imobiliare, înscrierea în cartea funciară are numai efect de opozabilitate față de terți.
Astfel, prin prisma celor deja expuse și a reglementarilor incidente în cauză, încheierea de carte funciară nu are caracterul unui act administrativ, așa cum este acesta definit la art. 2, pct.(1), lit. c din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, actualizată, ci este un act procedural impus de lege care stă la baza oricărei înscrieri în cartea funciară.
În această situație, reclamanta nu face distincție între actul administrativ emis de o autoritate publică și actul de soluționare a unei cereri depusă în baza Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, care are o reglementare specială, o formă specifică și care se emite în anumite condiții, fiind reglementată printr-o lege organică; procedura - de înscriere în cartea funciară și emitere a încheierii de carte funciară - fiind una specială și necontencioasă.
Prin urmare, susținerea reclamantei potrivit căreia "avem de-a face cu o instituție publică emitentă a unui act unilateral ..., care poate fi supus prin urmare controlului instanței de contencios administrativ", este neîntemeiată, deoarece suntem în situația unei proceduri speciale căreia nu i se aplică legea contenciosului administrativ.
Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, reclamanta a uzitat de procedura specială mai sus amintită și anume a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de carte funciară nr. 1. /_, în baza prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată și actualizată ,,(2) Persoanele interesate pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. "
De asemenea, art. 8 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, definește obiectul acțiunii judiciare, respectiv: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. "
Ori, așa cum se arată și în Sentința Civilă nr. 10407/2012, solicitările recurentei nu se încadrează nici În prevederile acestui articol, deoarece nu există nicio plângere prealabilă formulată și depusă la O. de C. și P. I.
C., plângere la care O. ar fi trebuit să răspundă în termenul legal de 30 de zile și de care reclamanta să fie nemulțumită.
Așa cum se arată și în cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat două sesizări, una către O. de C. și P. I. C., având numărul de înregistrare 16496/_ și una către Agenția Națională de C. și
P. I. înregistrată sub nr. 1049765/_ .
În consecință, consideră intimatul că nu a fost lezat vreun drept al reclamantei, la cele două sesizări fiind formulate răspunsuri în termenul legal de 30 de zile.
Cu toate acestea, reclamanta - pe calea contenciosului administrativ - solicită daune materiale și morale, în condițiile în care acțiunea de contencios administrativ, așa cum a precizat și anterior, presupune anularea unui act administrativ potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, motiv pentru care opinează că prezenta cerere de chemare în judecată formulată este inadmisibilă.
Astfel cum a reținut și instanța de fond în sentința civilă recurată recurenta nu a fost în măsură să probeze că cererea sa nu a fost soluționată în termenul legal și că i s-a adus o vătămare care să justifice plata unor daune morale sau materiale și de asemenea nu se poate prevala de prevederile ari. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 privind refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, întrucât nu s-a probat că s-a comis un exces de putere și că persoana abilitată și-a exprimat în mod clar voința de a nu rezolva cererea sa.
Pentru aceste considerente se solicită admiterea excepției inadmisibilității invocată.
Cu privire la motivele de recurs invocate de către recurentă, respectiv prevederile art. 304 alin. 7 și 9 C.pr.civ., intimatul solicită respingerea acestora, deoarece Sentința civilă nr. 10407/2012 a fost dată cu respectarea prevederilor legale - art. 261 Cod pr. civ. - și anume aceasta conține "motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței.

În aceste condiții susținerile recurente! sunt neîntemeiate " ... motivarea este departe de a acoperi toate aspectele care au fost invocate de către reclamantă instanța nu a răspuns la nici unul dintre aceste argumente ... În aceste condiții, avem de-a face cu o motivare superficială, care nu a intrat deloc În profunzimea juridică a cauzei ... ".

De asemenea, recurenta menționează că "avem de-a face cu o hotărâre care nu se referă de fapt absolut deloc la motivele invocate de către reclamantă și nu se răspunde problemelor invocate de către aceasta."

Consideră intimata că actul atacat prin acțiunea recurentei, deși este emis de o autoritate publică și are caracter unilateral, nu reprezintă un act administrativ în sensul acestor prevederi legale, atâta timp cât scopul său nu este organizarea executării sau executarea în concret a legii și nu are ca efect nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Acesta este de fapt o Încheiere de respingere, care nu are valoarea unui act administrativ care să constituie, să modifice, sau să stingă un raport juridic, deoarece potrivit dispozițiilor legii cadastrului și publicității imobiliare, înscrierea în cartea funciară are numai efect de opozabilitate față de terți.

Astfel, prin prisma celor deja expuse și a reglementarilor incidente în cauză, încheierea de carte funciară nu are caracterul unui act administrativ, așa cum este acesta definit la art. 2, pct.(1), lit. c din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, actualizată, ci este un act procedural impus de lege care stă la baza oricărei înscrieri în cartea funciară.

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia "în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 este pe deplin justificată solicitarea de reparare a pagubei cauzate intimatului și plata reparațiilor cu titlu de daune morale" menționăm că și aceasta este neîntemeiată.

Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, cererea înregistrată la BCPI

C. -N. sub nr. 1. /_, pentru care s-a achitat tariful de urgență în sumă de 5.000 lei și nu În sumă de 10.000 lei cum susține recurenta, a fost soluționată cu încheiere de respingere, astfel că nu s-a creat niciun prejudiciu reclamantei.

Mai mult decât atât, pentru a putea fi obligați la plata unor eventuale daune, sau la repararea unui prejudiciu este necesar ca acesta să fie dovedit de către recurentă cu acte, ori din actele depuse în probațiune acest prejudiciu material în cuantum de 10.000 lei nu a fost dovedit.

La art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată și actualizată (în vigoare la acea dată) se prevedea posibilitatea solicitării de către petenți a reanalizării cererii acestora de către registratorul șef.

Ori, prin admiterea cererii de reexaminare nu se presupune în mod absolut și justețea cererii petentului, ci reprezintă modul în care registratorul șef a înțeles să soluționeze dosarul (cererea) în urma analizării documentelor cuprinse în acesta, formându-și astfel propria opinie, care însă ar fi "aberant" a fi impusă și celorlalți registratori.

Având în vedere aceste aspecte, se precizează că, în sarcina O. ui de C. și P. I. C. nu se poate stabili existența vreunei culpe, deoarece

instituția nu are nicio legătură cu soluțiile pronunțate de registratorii de carte

funciară, motiv pentru care susținerea reclamantei potrivit căreia, instituția noastră ar fi responsabilă de respingerea fără niciun fel de temei juridic valabil a cererii este neîntemeiată.

Intimata enumeră în continuare texte referitoare la atribuții ale instituții și ale registratorului șef, la procedura de soluționare a cererilor și de răspunderea și funcționarea în condiții de independență a registratorilor.

În data de_ a fost înregistrat la dosarul cauzei "concluzii scrise"; depuse de intimatul O. de C. și P. I. C. (f. 55-56).

În data de_, intimata B. G. E. NA a depus la dosar "concluzii scrise"; (f. 57-61), reiterând aceleași motive ca și în întâmpinarea depusă la dosar.

În data de_ reclamanta recurentă S.C. H. & H. S.R.L. a depus la dosarul cauzei "concluzii scrise"; (f. 74-81), reiterând motivele susținute prin memoriul de recurs.

Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

Cu privire la pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, Curtea reține că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, și că aceasta trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Helle v. Finlanda, 1997).

Din această perspectivă, tribunalul s-a oprit la o chestiune cu privire la care a considerat că atrage prin ea însăși respingerea acțiunii, iar analizarea restului motivelor nu putea schimba soluția generată de elementul identificat ca hotărâtor, respectiv o excepție de inadmisibilitate.

Litigiul are ca obiect obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune materiale cauzate prin actul administrativ pretins nelegal constând în încheierea nr. 1. /_ ; obligarea pârâților la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 lei; obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele mai sus menționate de la data producerii prejudiciului până la achitarea lor integrală.

Împrejurarea care a prilejuit emiterea celor două încheieri este reprezentată de cererea reclamantei nr. 1. /_, depusa la Biroul de C. și P. I.

C. -N., repartizata spre soluționare paratei de rand 2, prin care s-a solicitat înscrierea în cartea funciara a apartamentării imobilului având număr cadastral 2. -C1.

Reclamanta a formulat cerere de reexaminare a încheierii de respingere nr.

1. /_, cerere admisa de către registratorul șef, prin încheierea de carte funciara nr. 147139/_ .

În conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ,,orice persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cat și public."

Art. 8 alin. 1 din același act normativ prevede că persoana vătămată într- un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul legal, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în

parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Pe acest text legal este întemeiată, în principal, acțiunea iar din lectura acestuia rezultă cu claritate caracterul de petit accesoriu al cererii de despăgubiri, de reparare a pagubei, în sensul că acesta poate să existe numai dacă există un petit principal, acela de anulare a actului, alături de care, întemeiat pe fapta ilicită a emiterii actului administrativ - constatată judecătorește prin anularea acestuia - se pot solicita și despăgubiri.

Această interpretare mai primește susținere într-un argument de text, respectiv art. 19 alin. 1 din aceeași potrivit căruia atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Și în acest caz acțiunea în despăgubiri în procedura contenciosului administrativ este văzută de lege subsidiară și condiționată de existența unei anulări judiciare a actului administrativ.

Se mai invocă ca temei al acțiunii art. 16 din Legea nr. 554/2004, însă acesta nu se referă la chestiunea admisibilității despăgubirilor în procedura contenciosului administrativ în lipsa anulării judecătorești a actului administrativ, ci la răspunderea funcționarului alături de autoritate.

În speță, nu este vorba despre un act administrativ anulat judiciar, ci despre un act retras administrativ, pe cale ierarhică, într-o procedură specifică prealabilă acțiunii în instanță. Lipsește, așadar, condiție sine qua non a admisibilității unei cereri de despăgubire în procedura contenciosului administrativ reglementată de Legea nr. 554/2004.

Aceste considerente răspund susținerilor pertinente ale părților și le adresează direct sau implicit; Curtea este dispensată de analiza motivelor care nu sunt pertinente șirului logic al raționamentului reținut. Recurenta nu adresează această chestiune a lipsei unui petit de anulare, ci face, în principal și în legătură cu excepția reținută de tribunal, o discuție cu privire la caracterul de act administrativ al încheierii retractate grațios de organul administrativ, care nu este concludentă; cele din precedent sunt valabile pornind de la prezumția că actul ar fi unul administrativ, chiar și atunci acțiunea este inadmisibilă, cu atât mai mult aceasta ar fi inadmisibilă dacă actul nu ar fi administrativ, dar pentru reținerea incidenței excepției de inadmisibilitate nu este necesară tranșarea acestei chestiuni de natură juridică a încheierii retractate.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea urmează să respingă recursul.

În temeiul art. 274 alin.1 și 3 C.proc.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei B. G. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, reduse de instanță având în vedere complexitatea mai redusă a fazei procesuale în discuție, chestiunile pertinente fiind conturate deja de la prima instanță, precum și cantitatea de muncă necesară avocatului în și pentru stadiul procedural al recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. H. & H. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 10407 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatei B. G. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. F. T.

cu opinie separată

GREFIER

M. V. -G.

Red.SLR/dact.MS 2 ex./_

Jud.fond: A.M.B.

Cu opinie separată a jud. T. F., în sensul admiterii recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pronunțată la_ .

Decizia civilă nr. 4346/2013. Contencios. Obligația de a face

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4346/2013. Contencios. Obligația de a face