Decizia civilă nr. 4375/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4375/2013
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de chematul în garanție M. E.
N. împotriva sentinței civile nr. 2981 din data de_ pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. A. G. și pârâta U. S. H. B., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanțelor aflate la filele 52-53 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-pârâtă U. S.
H. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, iar la data de_ intimatul-reclamant a depus întâmpinare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 11 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.981 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. A. G., împotriva pârâtei U. "S. H. ";
B. și în consecință, a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul diplomei.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
"S. H. "; împotriva M. UI E., C., T. ȘI S. și, în consecință, a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamant, respingându-se cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere.
A fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4,30 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că U.
"S. H. "; a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Reclamantul a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Drept și Administrație P. ă din B., specializarea Drept, din cadrul Universității "S. H. "; - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență, aspecte ce rezultă din adeverința nr. 4308/_ .
Instanța de fond a apreciat ca reale susținerile chematului în garanție în sensul că, existența în cadrul universității pârâte a unui program de studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare academică prevăzută de lege.
Este adevărat că formele de învățământ la distanță pot fi organizate de către universitățile care organizează cursuri de zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ, cu respectarea prevederilor OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
Însă, dreptul reclamantului de a cere să i se elibereze Diploma de licență însoțită de Suplimentul la Diplomă nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat de aspecte ce țin de valabilitatea inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât M. E. sau Agenția Română de asigurare a Calității în Învățământul Superior(ARACIS), înființată in baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat in afara cadrului legal.
Având în vedere adeverința de studii nr. 4377/_, ce atestă absolvirea de către reclamant a Facultății de Drept și Administrație P. ă din B., specializarea Drept,, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiată în drept, act ce premerge diplomei finale de studii, împrejurarea că actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în drept este în ființă, acesta nefiind revocat sau anulat), bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ, M. E., C., T. și S. nesolicitând în instanță anularea acestei adeverințe și neinvocând nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantei, tribunalul, raportat și la dispozițiile legale mai sus expuse, constată că cererea reclamantei este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei la emiterea diplomei de licență și suplimentului la diplomă.
Tribunalul apreciază însă că nu este întemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la emiterea documentelor respective în termen de 10 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea unei penalități de 200 lei/fiecare zi de întârziere, având în vedere că pârâta este ținută în
îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea documentelor respective, dar și de activitatea Romdidac SA.
Ca atare, eliberarea diplomei și suplimentului cerut de reclamantă poate trena din alte cauze decât culpa pârâtei, situație în care nu se poate impune
pârâtei să respecte un termen pentru acțiuni ce depind și de alți factori decât voința sa.
In speță, nu s-a dovedit că neeliberarea documentelor îi poate fi imputată exclusiv pârâtei. Dimpotrivă, există la dosar dovezi ale demersurilor pe care pârâta le-a efectuat până în prezent pentru obținerea formularelor tipizate pentru actele de studii.
Referitor la cererea de chemare în garanție, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.
Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, iar prevederile OG nr.10/2009 invocate de minister nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar această ordonanță, din 12 august 2009, "privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate"; a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, a intrat în vigoare ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, astfel că, raportat și la prevederile art.60 și urm. C.pr.civ., s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. "; împotriva M. ui E., C., T. și S. cu consecința obligării chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/ zi de întârziere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii apare ca neîntemeiată. Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de
întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de întârziere, conform alin.(2) al art. 24 din lege.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, impunându-se a se menționa și faptul că textul invocat de pârâtă - art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ face referire la despăgubiri pentru întârziere, care nu se identifică însă cu pretențiile concrete din cererea de chemare în garanție solicitându-se practic penalități, asemănătoare ca natură juridică cu daunele cominatorii din dreptul civil, concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim restabilit, incidente fiind prevederile art.18 alin.5.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în GARANȚIE M. E.
, C., T. ȘI S. B.
, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 C.pr.civ. .
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M. ui E. . C. . T. și S. .
Având în vedere acest aspect precizează că atribuțiile și competențele
M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., C. . T. și S. . cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011 cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
În sprijinul susținerilor sale, recurentul a invocat și dispozițiile art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. ." Precum și pe cele ale art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 din interpretarea cărora rezultă că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituție de învățământ superior.
De asemenea, precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Apoi, potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia. are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
In prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu
încălcarea prevederilor legale. Practic instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Practic, în opinia instanței de fond, orice persoană care, în baza unui contract, urmează "studii" organizate nelegal se poate adresa instanței in vederea obținerii diplomei.
Instanța de fond s-a substituit MECTS și ARACIS și a evalueat calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Instanțele nu au competența și experiența științifică și educațională de a aprecia dacă un anumit program de studii trebuie sau nu să parcurgă procedura de autorizare provizorie sau acreditare.
A mai susținut recurentul că diplomele si suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, si nu pe baza sentintelor judecătorești.
La pct. II din motivele de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective. hotărâri de guvern în vigoare pentru perioada în care reclamanta a fost școlarizată.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de Învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de Învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare,
De asemenea, HG nr.1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că "Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993. republicată";.
Raportat la această H.G., instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu ar mai fi aplicabilă ca urmare a abrogării Legii nr.88/1993. Prevederile art.17 din
H.G. 1011/2001 sunt aplicabile și după apariția O.U.G. nr.75/2005, fiind necesară, în continuare, evaluarea academică a programelor de învățământ la distanță, doar procedura de efectuare a evaluării modificându-se, ca urmare a înlocuirii Legii nr.88/1993 prin O.U.G. nr.75/2005.
Conform actelor normative invocate mai sus, formele de învățământ cu frecventă redusă si la distantă trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora, or, aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. "S. H. ";, aceste autorizării/acreditării provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr.84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele
facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".
Instanța de fond confundă vocatia pe care o au universitățile de a organiza in cadrul facultăților forme de învățământ la distanta (ID) in specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumba obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat n sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID si FR daca universitatea respectivă nu are organizate si cursuri la zi la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ, acte normative în vigoare la data înmatriculării reclamanților- intimați..
În această ordine de idei, recurentul apreciază că solicitarea reclamanților de a le fi eliberată diploma care să ateste studii desfășurate în afara cadrului
legal constituie o cerere neîntemeiată, studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile,
Pârâta intimată U. "S. H. "; a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului (f.14).
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de normele juridice incidente de art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că Legea nr.88/1993 ce reglementează acreditarea prin dispozițiile sale a prevăzut că procesul de acreditare ce cuprinde autorizarea de funcționare provizorie (ce acordă dreptul de organizare a admiterii și desfășurare proces de învățământ) și acreditare (care acordă și dreptul de a organiza examen de licență, diploma,/ este supusă evaluării.
Același act normativ mai prevede că evaluarea se face la nivelul specializărilor universitare și/sau la nivelul structurilor instituționale iar evaluarea la nivelul structurii instituționale se face pe departamente, colegii, facultăți și/sau instituții de învățământ superior.
Mai prevede actul normativ că facultatea, specializările instituției de învățământ se supun periodic evaluării iar specializările acreditate pentru care nu sunt depuse rapoarte în vederea evaluării într-un ciclu de salarizare intră în lichidare, că pot desfășura activități de învățământ superior și pot utiliza denumirile universitare numai instituțiilor autorizate să funcționeze provizoriu.
Ulterior prin OUG nr. 75/2005 în vigoare la momentul începerii studiilor de către intimată art. 29 alin. 3 și 4 s-a prevăzut că "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Din dispozițiile actului normativ nu reiese necesitatea acreditării/ autorizării distinct pentru fiecare formă de învățământ ci pentru fiecare program de ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă. Potrivit metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 noțiunea de program de studii a fost definită ca fiind totalitatea activității de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
În acest context de vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate retine că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o
c al if ic are un ivers itar ă, c i spe c ial iz are a al e as ă ș i ur mată.
Că nu s-a avut în vedere forma de învățământ ci specializarea reiese și din actele normative adoptate pe parcurs reținute prin hotărârea atacată.
Intimata U. S. H. după înființare potrivit legii a fost autorizată provizoriu/acreditată pe specializarea inclusiv domeniu specializare Sociologie- Psihologie în acest sens fiind HG nr.410/2002, HG nr.940/2004 s.a.
Prin urmare câtă vreme actele normative nu au prevăzut o acreditare pe forme de învățământ ci pe specializări iar acreditarea instituție/specializări
arătate au fost adoptate prin hotărâri de guvern susținerile recurentei se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Așadar, constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.4 din Legea nr.554/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de chematul în garanție M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 2.981 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: B. L. T. .