Decizia civilă nr. 4743/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4743/2013
Ședința publică din data de 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR S. AL H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanții S. | J. | P. | , O. | |
H. | F., C. I., M. G. M., C. D. M., C. | A. | G. | , M. |
C. N., S. J. P., H. M. C., P. O., C. I., D. R. M.
, B. P. A., P. R., P. D. A., M. D. C., F. P., O. R.
O., P. V. A., M. S., B. A. G., P. I. L., O. C.
V., C. C., S. B. D., N. M. E., A. C. N., G. I.
A., M. E. T., I. C. M., S. I. M., T. A. C., C. R.
V., B. D. D., B. D. I., Ș. C. L., L. R. C., L. A.
C., M. I. D., N. G. A., B. G. A., R. D. C., R. R.
A., G. D., F. I., P. C. V., C. S. M. împotriva sentinței civile nr. 10896 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâții M. A. I., I. G. AL P. R., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, I. DE P. AL J.
C. și C. N. PENTRU C. D., având ca obiect - obligația de a face Legea nr.360/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții prin avocat R. C. Septimiu, lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurenții-reclamanți au depus motivele de recurs, iar la data de_ au depus dovezile privind comunicarea prin fax a motivelor de recurs către intimații-pârâți.
Reprezentantul recurenților mai depune la dosar dovezile privind comunicarea motivelor de recurs către intimații-pârâți, căruia Instanța îi comunică câte un exemplar al întâmpinărilor depuse de părțile adverse.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 10896 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, astfel cum acesta a fost formulat, raportat la prevederile art 3041C.pr.civ., art. 304 al. 1 pctl 8 și 9 C.pr.civ., casarea hotărârii și rejudecând admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar admiterea recursului și casarea hotărîrii cu trimitere spre rejudecarea către Tribunalul Cluj.
Se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală întrucât a făcut aprecieri care nu vizează obiectul cauzei, ceea ce echivalează cu o necercetare a obiectului dedus judecății. Problema care se pune în prezenta cauză o constituie așa zisa discriminare existentă între lucrători de poliție din
BCCO din diverse zone ale țării, față de lucrătorii de poliție ai BCCO din C. . Niciodată reclamanții nu au susținut că este vorba despre o discriminare între lucrători de poliție din cadrul BCCO și lucrători de poliție atașați DNA, etc. Eroarea în care se află intimații pârâți a fost preluată de către prima instanță și reținută în cuprinsul hotărârii.
Ori reclamanții au invocat existența unei discriminări între structurile omologe din același serviciu, diferența constând în competența teritorială. Lucrătorii BCCO din C. desfășoară aceeași activitate ca și lucrătorii din cadrul BCCO Timiș, BCCO Suceava, ș.a., unde se acordă sporul de 30% din salariul brut în baza OUG 24/2004 și OUG 43/2002.
Pe de altă parte hotărârea primei instanțe se bazează pe concepția eronată că această discriminare a luat naștere datorită sentințelor judecătorești diferite, ori o instanță judecătorească are competența de a constata încălcarea unui drept, a unui refuz de a face ceva, respectiv are acel element a forței de constrângere a statului și impune să se intre în legalitate.
O sentință judecătorească nu are scopul de a crea o discriminare în sine, aceasta fiind creată în momentul în care aceeași autoritate, același angajator plătește unor structuri iar altora nu, deși acestea sunt omologe. Faptul că există o hotărâre judecătorească aceasta constituie doar instrumentul pe care ceilalți lucrători din cadrul BCCO din alte județe l-au avut la îndemână și doar datorită obligației stabilită în cuprinsul hotărârii judecătorești angajatorul a efectuat plata drepturilor solicitate. Cât privește motivarea că "împrejurarea că unii colegi ai reclamanților din alte localități au obținut hotărâri judecătorești favorabile, nu poate fi calificată tratament discriminatoriu în raport cu condițiile prevăzute expres în legea discriminării ce se impun a fi întrunite cumulativ (…) apreciază că
interpretarea dată de prima instanță este nelegală și adaugă la lege. Norma legală în discuție nu identifică excluderea unei astfel de situații din conținutul celor ce alcătuiesc o stare de discriminare, iar art. 2 al. 3 din OG 137/2000 prevede că nu se consideră discriminare când excluderea de la acordarea unui anumit drept este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim.
În cazul reclamanților din prezentul dosar excluderea s-a întemeiat pe criteriul inexistenței unei hotărâri judecătorești, însă chiar dacă existența acestui criteriu de excludere este evidentă și ar putea fi justificat obiectiv, el nu are un scop legitim. Hotărârea judecătorească nu creează dreptul ci aplică dreptul, iar angajatorul are obligația de a efectua plăți fără ca reclamanții să mai fie nevoiți a efectua demersuri în fața instanței în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești.
Esența problemei constă în aceea că același angajator, în temeiul aceleiași legi, a plătit unor lucrători iar altora nu, deși toți trebuiau să beneficieze de același tratament din partea angajatorului.
Față de aceste argumente solicită admiterea recursului, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
La întrebarea instanței reprezentantul recurenților relevă că susținerile evocate s-au referit și la neaplicabilitatea deciziilor Curții Constituționale, întrucât angajatorul este cel care discriminează iar nu hotărârea judecătorească.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 10.896 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanții O. H. F., C. I., M. G. M., C. D. M., C.
A. G., M. C. N., S. J. P., H. M. C., P. O., C.
I., D. R. M., B. P. A., P. R., P. D. A., M. D. C.
, F.
I. L.
A., M. S., B. A. G., P.
, S. B. D., N. M. E., A.
P. | , O. R. | O. | , | P. | V. |
, | O. C. | V. | , | C. | C. |
C. N., G. I. A., M. E. T., I. C. M., S. I. M., T.
A. C., C. R. V., B. D. D., B. D. I., Ș. C. L.
, L. | R. | C. |
, R. | D. | C. |
, L. A. C., M. I. D., N. G. A., B. G. A.
, R. R. A., G. D., F. I. și intervenienții P. C.
V., CHIOREAN S. M., în contradictoriu cu pârâții M. A. SI I. LOR, I. G. AL P. R., M. F. P., cu sediul ales la DIRECȚIA G. Ă A F. P. A J. C., I. DE P. AL J. C. și C. N. PENTRU C. D. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții și intervenienții au calitate de polițiști angajați în structurile Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada de combatere a criminalității organizate C. aflată în subordinea I.G.P.R.
A apreciat instanța de fond că cererea de acordare a sporului de 30 % din salariul de bază lunar formulată de către reclamanți și intervenienți și întemeiată pe art. 28 din O.U.G. nr. 43/2002, în forma în vigoare anterior abrogării prin art. 41 lit. e din O.U.G. nr. 27/2006, este nefondată.
Instanța a apreciat că dispozițiile legale menționate nu sunt aplicabile deoarece acestea se acordă doar anumitor categorii de ofițeri de poliție judiciară, respectiv celor detașați la D.N.A.
S-a reținut incidența hotărârilor nr. 271/_ și 419/2007 emise de către C. N. pentru C. D. în care se menționează că în astfel de cazuri nu există un tratament diferențial, discriminatoriu potrivit prev. art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
De asemenea, instanța de fond a menționat și incidența deciziilor nr._ ale Curții Constituționale prin care s-a reținut că dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competență să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale
judiciară sau că prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor, la adoptarea actelor normative considerate discriminatori.
C. | , P. | O. |
A. | , M. | D. |
Împotriva acestei sentințe, reclamanții S. J. P., O. H. F., C. I., M. G. M., C. D. M., C. A. G., M. C. N., S.
J. P., H. M.
P. R., P. D.
, C. I., D. R. M., B. P. A. ,
C., F. P., O. R. O., P. V.
A., M. S., B. A. G., P. I.
S. | B. | D. |
, I. | C. | M. |
, N. M. E., A. C.
L. | , O. | C. | V. | , C. |
N. | , G. | I. | A. | , M. |
C. ,
E. T.
, S. I. M., T. A. C., C. R. V., B. D. D.
, B. D. I., Ș. C. L., L. R. C., L. A. C., M. I. D., N.
G. A., B. G. A., R. D. C., R. R. A., G. D., F. I., P.
C. V., C. S. M. au declarat recurs, solicitând, în principal admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 312 alin. 3 rap. la art. 3041pct. 5, 8 și 9 C.pr.civ., reclamanții au arătat că sentința atacată este nelegală deoarece instanța nu a motivat în nici un fel soluția dată, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului pricinii. Astfel, instanța s-a mărginit a relua toate susținerile părților din acțiune introductivă, întâmpinări și cererea introductivă.
Pe fondul cauzei, reclamanții au arătat că hotărârea recurată este nelegală deoarece discriminarea pe care au invocat-o cât și despăgubirile solicitate privesc neacordarea unor drepturi salariale, în condițiile în care alți lucrători de poliție, cu aceeași calitate și funcție primesc acele drepturi prin efectul unor hotărâri judecătorești.
În atare condiții, reclamanții susțin că despăgubirile solicitate, prin efectul prezentei acțiuni sunt direct și organic legate de valorile salariale neacordate și privesc, în esență, tocmai acele sume.
În esență, reclamanții au arătat că în cauză există o discriminare între lucrători de poliție din BCCO din diverse zone ale țării, deși toți sunt angajați ai M.A.I., în temeiul unor raporturi de muncă atipice potrivit Legii nr. 360/2001 privind Statutul Polițistului, având aceleași atribuții de serviciu, funcționând în același sistem ierarhic, efectuând același fel de activități de serviciu specifice muncii de poliție și de cercetare penală.
Practic, discriminarea invocată de reclamanți a luat naștere tocmai în momentul plății de către pârâți a anumitor drepturi salariale reprezentând sporul de 30 % din salariul brut de încadrare în baza O.U.G. nr. 24/2004, respectiv
O.U.G. nr. 43/2002.
În sprijinul susținerilor, reclamanții au invocat practica constantă a CEDO privitor la încadrarea practicii neunitare a instanțelor românești ca fiind o discriminare vădită așa cum este prev. de art. 6 și art. 14 din Convenție, art. 1 din protocolul nr. 12 al Convenției.
Pârâții I. G. AL P. R., M. A. I., M. F.
, cu sediul ales la DIRECȚIA G. Ă A F. P. A J. C. (f.16,20,125) prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Așa cum s-a arătat anterior esența susținerilor reclamanților se concretizează în existența unei discriminări, la care sunt supuși de către angajator, generată de faptul că reclamanții au un nivel de salarizare mult mai scăzut decât alți colegi de muncă care desfășoară aceiași activitate, solicitând înlăturarea discriminării prin recunoașterea aceluiași nivel de salarizare și acordarea despăgubirilor necesare (spor de 30%).
Un prim aspect reținut de către Curte este că salarizarea funcționarilor publici, a personalului plătit din fonduri publice, se întemeiază pe principiul legalității.
Astfel, salariul celui plătit din fonduri publice este stabilit în baza unor dispoziții legale, în raport de criteriile de determinare a cuantumului acestuia aplicabil în fiecare caz în parte.
Cadrul juridic inițial de salarizare al reclamanților a fost constituit de OG nr. 38/2003.
Acest act normativ a fost abrogat de Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în prezent și ea abrogată.
Reclamanții au solicitat drepturi salariale începând cu anul 2007, astfel că Legea nr. 330/2009 are incidență în cauză.
Prezintă relevanță însă dispozițiile art. 3 din Lege unde se arată: "S. ul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
caracterul unitar, …;
b) supre maț ia leg ii, în sensul c ă drep tur ile de n atur ă s al ar ial ă se s tab ilesc nu mai
pr in nor me jur id ice d e f orța leg ii;
luarea în considerare a sporurilor, …;
echitate și coerență…;
sustenabilitate financiară, …";
În Legea-cadru nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în prezent în vigoare și care a abrogat Legea nr. 330/2009, la art. 3 sunt menționate aceleași principii de salarizare, dintre care prezintă relevanță maximă cele referitoare la "supremația legii"; (principiul legalității).
Fără îndoială printr-o hotărâre judecătorească se stabilesc norme cu putere obligatorie pentru părți.
Cu privire la posibilitatea de a se stabili acum, în prezentul litigiu dreptul reclamanților de a primi sporul de 30% solicitat, se rețin următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut incidența deciziilor nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale prin care s-a consacrat inexistența unei discriminări în situația în care legislația aplicabilă unei anumite categorii de personal nu s-ar aplica și în privința altor salariați.
Practic în aceste decizii se arată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art.
27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În mod cert, instanța de judecată nu poate aprecia existența unei discriminări în privința salarizării reclamanților prin raportare la nivelul de salarizare al altor salariați.
Deciziile Curții Constituționale au putere obligatorie, conf. dispozițiile Legii nr. 47/1992.
Reclamanții au ridicat chestiunea discriminării și dintr-o altă perspectivă, susținând că sunt discriminați de către angajator.
Alăturat argumentelor menționate de către instanța de fond, se reține și faptul că hotărârile judecătorești au efecte executorii și obligatorii față de părțile din acel litigiu, fiind deci explicabilă, din această perspectivă obligația angajatorului de acordare a unor drepturi suplimentare pentru unii angajați, care au obținut în instanță, recunoașterea drepturilor lor.
Neexistând o obligație generalizat, stabilită printr-o hotărâre judecătorească ( de exemplu "pentru toți cei aflați în aceiași situație";) angajatorul reclamanților nu poate fi acuzat de discriminare, întrucât în privința stabilirii salariului este ținut de obligația de respectarea principiului legalității, iar pe de altă parte, poate acorda sume suplimentare doar celor ce justifică pretinderea acestora, fie în baza legii fie în baza unei hotărâri judecătorești.
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanții S. J. P., O. H. F., C. I., M. G. M., C. D. M., C. A. G., M. C. N.
, S. J. P., H. M. C., P. O., C. I., D. R. M., B. P.
A., P. R., P. D. A., M. D. C., F. P., O. R. O., P.
V. A., M. S., B. A. G., P. I. L., O. C. V., C.
C., S. B. D., N. M. E., A. C. N., G. I. A., M. E.
T., I. C. M., S. I. M., T. A. C., C. R. V., B. D.
D., B. D. I., Ș. C. L., L. R. C., L. A. C., M. I. D.
, N. G. A., B. G. A., R. D. C., R. R. A., G. D., F.
I., P. C. V., C. S. M. împotriva sentinței civile nr. 10.896 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
GREFIER, D. C. |
Red.D.M./_
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M.F.B. .
