Decizia civilă nr. 4129/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4129/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U. Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul C. LOCAL AL
Z. - P. L. Z., împotriva sentinței civile nr. 5250/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu pârâta E. I., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat Cobzaș Adela, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Reprezentanta recurentului depune la dosar copia adeverinței care atestă calitatea de angajat al intimatei în cadrul structurilor de poliție locală.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționare în fond, la prima instanță. Arată că au fost emise decizii de impunere, însă acestea nu pot fi puse în executare. Instanța de fond trebuia să procedeze la cercetarea cauzei pe fond, iar nu pe excepție.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5250 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantei C. local al municipiului Z. - P. locală Z. împotriva pârâtei E. I. , pentru recuperarea sumei de 1917 lei, acordată conform Contractului Colectiv de Muncă, în perioada_ -_ .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, examinând mai întâi, în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția inadmisibilității, care face de prisos cercetarea în fond a pricinii, a reținut în fapt și în drept următoarele
:
Conform art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare - texte de lege care au stat la baza emiterii celor două decizii de recuperare a unor sume acordate necuvenit pârâtului - răspunderea civilă a funcționarului public, se angajează:
pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art.85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, prevede în continuare că:
Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Rezultă așadar din prevederile legale mai sus enunțate că, în speță, este vorba de o răspundere civilă a funcționarului public, care însă nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare. Practic, în acest domeniu de reglementare, s-a păstrat similaritatea de procedură care a existat, până la un moment dat și în dreptul muncii privind răspunderea materială a angajatului, fie pe bază de angajament, fie prin decizie de imputare, care ulterior deveneau titluri executorii, prin investire cu formulă executorie și respectiv epuizarea termenului de 30 de zile, pentru exercitarea căii de atac a contestației, în instanță.
Cât privește natura juridică a ordinului sau a dispoziției de impunere (terminologia fiind irelevantă sub acest aspect, fiind utilizată de legiuitor doar pentru a indica ierarhia organulului administrativ emitent) trebuie observat că acesta nu este un act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004, pentru simplul motiv că nu este emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prev. de art.1 și art.8 din Legea nr.554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit.d și e din Legea nr.554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ-jurisdicționale.
Prin urmare, este vorba în acest caz de un act administrativ special, prin care se stabilesc anumite obligații civile în sarcina unei persoane cu un statut special, potrivit Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, desigur în afara unei proceduri administrativ- jurisdicționale, însă, în același timp, tot legea prevede că acest act administrativ de dispoziție poate fi atacat în justiție - la instanța de contencios administrativ (art.85 alin.2), care are
plenitudine de jurisdicție - și deci supus controlulul judecătoresc, atât sub aspectul temeiniciei cât și al legalității (situație similară cu regimul juridic al procesului verbal de contravenție, reglementat de dispozițiile O.G. nr.2/2001). Neexercitarea căii de atac, în termenul și condițiile prevăzute de lege, în cazul nostru Legea nr.554/2004, face ca actul administrativ în discuție să intre în circuitul civil și să capete valoare de titlu executoriu, neimaiputând fi revocat de autoritatea administrativă emitentă sau cenzurat de instanța de judecată. În prezent, dispozițiile art.84 și 85 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la aceștia și neatacat în instanță, însă potrivit art.117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice, fiind deci permisă o largă analogie, cu alte domenii de reglementare. A. ând așadar la analogia legii, respectiv art. 37 din O.G. nr.2/2001 unde se spune că " procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate"; și dată fiind similaritatea de regim juridic al celor două acte administrative, mai sus comparate, se poate susține cu deplin temei că aceste dispoziții legale sunt aplicabile și în materia stabilirii răspunderii civile a funcționarului public. Dealtfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind codul de procedură civilă (prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu." acest text de lege fiind natură să înlăture o lacună legislativă printr-o prevedere legală perfect compatibilă cu cea tocmai enunțată, ceea ce vine și în sprijinul interpretării date de instanță.
Or, în speță, reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, evident nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea pârâtei E. I., angajată a sa, în calitate de polițist, la recuperarea sumei de 1917 lei, deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor, după cum s-a arătat pe larg în precedent iar cererea introductivă de instanță (nemotivată de altfel în drept) apare ca fiind o veritabilă cerere de executare silită. Într-o atare situație, nimic nu împiedică pe instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, în timp ce pârâtul are, la rândul său, deschisă calea contestației la executare - procedură în cadrul căreia poate să invoce toate apărările de fond și formă, în ce privește procedura de executare propriu zisă - așa încât, acțiunea promovată în instanță apare ca fiind nu doar lipsită de
interes, dar și inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. local al municipiului Z. - P. locală Z.
, solicitând casarea cu trimitere la instanța de fond în vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că în fapt a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit în urma unui control
efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat în deciziile 15/_ și 15bis/_ .
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global în deciziile sale, iar unitatea recurentă a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe în care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât în parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la recurentă, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare nu aveau posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul a rămas fără succes întrucât nu au obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise de recurenți cu tabele anexate le-au expediat pârâților dar nu aveau semnătura de primire a deciziei. În acest context erau în imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu probau comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor în parte.
În mod contrar celor reținute de instanță, au solicitat modificarea unui
act administrativ în sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât în parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri.
Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, motivându-și soluția raportat la OG 2/2001 (ce reglementează contravențiile) și la prevederile Noului cod de procedură civilă care va intra în vigoare în viitor! În ceea ce privește ordonanța 2/2001 apreciază că aplicarea acesteia este exclusă din moment ce art. 117 din Legea nr.188/1999 menționează expres că prezenta lege se completează cu dispozițiile din dreptul muncii, civile, administrative sau penale după caz.
În esență au solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prev. art. 117 din Legea nr.188/1999. Chiar dacă deciziile emise de recurentă nu îmbracă forma unui act administrativ comun, sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
Oricum, în al. 2 din pg. 3 a sentinței recurate instanța de fond apreciază că este decizia emisă de recurentă este un act administrativ special dar aplică normele ce reglementează regimul contravențiilor!!!!
În ceea ce privește menționarea ca temei juridic al unei sentințe judecătorești a unui cod de procedură civilă care nu este în vigoare, consideră că sub acest aspect sentința este nelegală, în contradicție cu Constituția, cu codul civil și cel de procedură civilă în vigoare!!! Chiar dacă Noul cod de procedură civilă ar fi intrat în vigoare la 1 septembrie 2012, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr.76/2012, art. 3 "dispozițiile codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. " Toate acțiunile noi le-au depus la instanță în primăvara și vara anului 2012 deci anterior datei de 1 septembrie 2012!!!!
În altă ordine de idei, menționează că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj,(alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de recurentă, dosare care în prezent se află în recurs la Curtea de A. C. .
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciază ca aceste este nefondat pentru următoarele considerente:
Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84,85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei acțiuni in justiție.
Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează:a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din aceeași lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută
la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricărei persoane, care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajarea răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.
In speța s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperării sumei pretinse in speța de la parat de 1917 lei. Totodată așa cum a precizat reprezentantul paratei si la termenul de judecata din data de_ paratul continua sa își desfășoare activitatea in cadrul reclamantei astfel ca nu exista din aceasta perspectiva nici un impediment legal pentru punerea în aplicare a acestor decizii prin rețineri din salariu, fiind necesar ca în măsura în care aceste decizii nu au fost atacate conform art. 84, 85 din Legea 188/1999 si au devenit irevocabile, la aplicarea lor sa se aibă in vedere si eventuala incidenta Legii 84/2012. Ca atare o acțiune în justiție pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila întrucât încalcă dispozițiile legale speciale sus menționate.
Aspectul învederat de către reprezentanta reclamantei in sensul ca sumele a căror recuperare se solicita au fost stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile este irelevant în speță. Astfel, așa cum rezulta din art. 85 din Legea 188/1999 aceste decizii pot fi atacate în instanța iar în cadrul unei asemenea contestări pot fi verificate orice aspecte de legalitate inclusiv aspectul ca aceste sume au fost stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile.Ca atare pentru verificarea acestui aspect exista o procedura legala si nu este necesara promovarea unei acțiuni de către emitentul acestor decizii .
In aceste condiții in care exista un text de lege special care reglementează modul in care se angajează răspunderea patrimoniala a funcționarului public ,in care paratul este si in prezent funcționar public in cadrul reclamantei o acțiune în instanța de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca inadmisibila încălcând principiului "specialia generalibus derogant"; si prevederile art. 84,85 din Legea 188/1999.
Având în vedere aceste considerente care înlocuiesc considerentele primei instanțe, considerente care nu ar fi putut justifica soluția de respingere a acțiunii
Curtea in temeiul textelor de lege sus menționate a art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art.
312 C.pr.civ va respinge recursul formulat in cauza si va menține hotărârea atacata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul C. LOCAL AL M. Z.
- P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 5250 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. M. S.
