Decizia civilă nr. 5025/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 5025/2013

Ședința publică de la 29 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.

Judecător C. P.

Judecător A. M. C. Grefier V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta A. F.

P. G. împotriva sentinței civile nr. 8977 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul

V. A. M. și chemata în garanție A. F. pentru mediu B. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 8977 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. au fost respinse excepțiile invocate de către pârâtă.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. A. M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

G.

.

Au fost anulate Deciziile nr. 9735/_, nr. 2103/_ si nr.

9813/_ .

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele de 3557 lei respectiv 1774 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării până la data restituirii efective.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

  1. P. G. în contradictoriu cu A. F. pentru M. .

    A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să restituie pârâtei sumele de 3557 lei respectiv 1774 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării până la data restituirii efective.

    A fost obligată parata sa platească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

    În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâta A. F. P.

  2. , care au fsot analizate cu prioritate conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța le-a respins pentru următoarele considerente:

După cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, pârâta este instituția care a emis decizia de calcul a taxei de poluare și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere. În acest context și prin prisma dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, este evident că A. F. P. G. are calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii, prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod";, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă. De aceea, se impune respingerea acestei excepții.

Pe fondul cauzei

, analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN POLO cu nr. de identificare WVWZZZ6NZTW063016 si un autoturism marca VOLKSWAGEN GOLF, cu nr. de identificare WVWZZZ1HZPW518389 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3557 lei la AFP G. la data de_ și respectiv 1774 lei la AFP G. la data de_ .

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta

trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma

inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această

ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

În ceea ce privește dob ând a leg al ă

pretinsă, tribunalul a apreciat că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului a fost apreciată ca fiind fondată și a fost admisă cu consecința obligării pârâtei la plata sumelor de 3557 lei și respectiv 1774 reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală de la data achitării până la restituire și anulării Deciziilor nr. 9735/_, nr. 2103/_ si nr. 9813/_ .

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., care a fost obligată să plătească pârâtei sumele de 3557 lei respectiv 1774 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

In baza art. 274 C.pr.civ tribunalul a obligat parata aflata in culpa procesuala sa plateasca reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P.

G.,

prin care se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, cu consecința respingerii în parte a acțiunii.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond în esență, reține că reclamantul a achiziționat 2 autovehicule înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene și că în vederea înmatriculării în România a acestora a fost obligat să achite sumele de 3557 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data achitării și suma de 1774 lei taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data achitării și până la plata efectivă.

Prin cererea înregistrată la A. F. P. G. reclamantul Varga A. solicitat diferența între suma achitată anterior cu titlu de taxă

pe poluare pentru autoturismul WVWZZZ&NZTW063016, prin care i-a fost restituită suma de 889 lei conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 și a Notei de restituire.

Reclamantul a solicitat prin acțiune întreaga sumă, fără să țină cont de ceea ce i-a fost deja restituit.

Prima instanță a dispus restituirea integrală a sumei de 3557 lei, fără să scadă suma de 889 lei achitată deja.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Verificând înscrisurile depuse la instanța de fond, curtea apreciază că soluția de restituire integrală este temeinică, față de lipsa înscrisului doveditor al restituirii sumei percepute ca taxă de poluare în procedura administrativă necontencioasă instituită ca urmare a adoptării OUG 50/2008. Existența notei de restituire, fără dovada achitării efective a sumei de bani către reclamant, nu face dovada susținerilor recurentei, astfel că soluția instanței de fond de restituire integrală apare ca fiind temeinică.

Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 8977 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M.

S. C.

P.

A.

M. C.

GREFIER

V. D.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: P. U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5025/2013. Anulare act control taxe şi impozite