Decizia civilă nr. 5118/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5118/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A.
G. M. N. Țâr
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către pârâtele D. | G. | |
A F. | P. M. prin A. F. P. S. MARAMȚIEI și D. | G. |
A F. | P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. | S. |
MARAMȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2875 din_ pronunțată în dosarul |
nr._ al T. | ui M. | , în contradictoriu cu reclamanta intimată SC V. | |
& I. S. și pârâta A. | F. | PENTRU M., având ca obiect anulare act de |
control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de_, reclamanta intimată SC V. & I. S. a înregistrat la dosar note de ședință.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2875 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-au respins excepțiile invocate de către pârâta D. G. A F. P. M. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. & I. S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.
P. S. M. și A. F. PENTRU M. și, în consecință:
S-a constatat nelegalitatea încasări la bugetul pârâtei Administrației F. pentru M. a sumei de 7.922 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS5 nr.4996971 din_ la Trezoreria S. M. .
Pârâtele A. F. P. S. M. și A. F. PENTRU
M. au fost obligate să restituie reclamantului suma de 7.922 lei reprezentând taxă de poluare.
S-a respins petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale prevăzută de Codul de procedură fiscală, precum și petitul privind aplicarea unor amenzi conducătorilor autorităților publice obligate.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 1.043 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepțiilor invocate de pârâta D. G. a F. P.
M., în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, au fost respinse pentru următoarele considerente:
Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizat mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A.
P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța a reținut că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 Tatu împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
În acest context instanța a apreciat că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza Tatu împotriva României, actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene, așa încât nu există nici o îndoială
cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis.
Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură Fiscală este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. Astfel, această procedura nu mai este privită de către organul fiscal ca o modalitate în sprijinul contribuabilului prin care se oferă șansa administrației să-și revoce actul administrativ fiscal nelegal total sau parțial ci este invocată ca o barieră în calea restituirii unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar, taxă care ar trebuie restituită din oficiu de către organul administrației care a perceput-o subsecvent deciziei în cauza Tatu împotriva României.
Procedura administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă.
ul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară, este limitat de reguli procedurale.
Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat.
În mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamanta a achitat în contul Trezoreriei M. S. M. suma de 7.922 lei
cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS5 nr.4996971 din 23.02.209
, pentru auto marca RENAULT, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D. G. A
P. M. prin A. F. P. S. MARAMȚIEI și D.
A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P.
S. MARAMȚIEI
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței
atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Intimata reclamantă SC V. & I. S. prin notele de ședință a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
T. a reținut corect calitatea procesuală pasivă a pârâtelor recurente având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită. Pârâta A. F. P. își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză din faptul încasării taxei.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16
octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Cu privire la cheltuielile de judecată la care au fost obligate la fond recurentele, Curtea reține că obligarea recurentelor este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care au refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 543,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru
judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se vor admite recursurile pârâtelor și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâtele în primă instanță de la suma de 1043,3 lei la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 274 al. 1 C. pr. civ. va obliga recurentele să plătească intimatei SC V. & I. S., suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursurile declarate de D. G. A F. P. M. prin
A. F. P. S. MARAMȚIEI și D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. S. MARAMȚIEI împotriva sentinței civile nr. 2875 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâtele în primă instanță de la suma de 1043,3 lei la suma de 543,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă recurentele să plătească intimatei SC V. & I. SS MARAMȚIEI, suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Președinte, C. I. | Judecător, DP | Judecător, A. -I. A. |
G. , M. N. Țâr |
Red.I.C./dact.V.R 2 ex./_ Jud.fond: A. S.
