Decizia civilă nr. 5412/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5412/2013
Ședința publică de la 09 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier C. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F.
P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1571 din data de_ pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. I. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de pârâtă este scutit de plata taxelor de timbru. Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin
Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. pr. civ., constată
că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. pr. cv. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată în recurs.
De asemenea, se constată că părțile au cerut soluționarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, raportat la data comunicării sentinței atacate și data formulării prezentului recurs, invocă excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A
Prin sentința civilă civile nr. 1571 din data de_ pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosarul nr._
, a fost admisă acțiunea intentată de reclamantul
T. I., împotriva pârâtelor A. F. P. B. și ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., și în consecință:
- a fost respins ca inadmisibil petitul de anulare a deciziei de calcul emis de pârâta cu nr. l3.606/25.08.20l0 ;
Pârâtele au fost obligate, în solidar, să restituie reclamantului suma de 7.945 lei, achitată cu chitanța seria TS6 nr. 0830301 din 25.09.20l0, reprezentând taxă de poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă și cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP B. și a fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M., să restituie
1
pârâtei suma de 7.945 lei reprezentând taxă de poluare, dobânda legală aferentă acestei sume, și cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand dintr-un stat membru U.E. marca Renault Trafic, serie șasiu VF1JLABA54Y027658, pentru care a achitat taxa de poluare în sumă de 7.945 lei, cu chitanța seria TS6 nr. 0830301 din 25.08.20l0, autoturismul a fost înmatriculat în statul de proveniență la data de 30.l0.2003.
Taxa de poluare s-a calculat și perceput în considerarea dispozițiilor O.U.G.nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B.
, prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond constatarea acțiunii ca inadmisibilă și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C. pr. civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. _
2
pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând excepția tardivității formulării recursului, Curtea reține următoarele:
După cum rezultă din dovada de la fila 30 (dosar fond), sentința i-a fost comunicată pârâtei la data_, iar termenul de recurs prev. de art. 301 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., este de 15 zile de la comunicare, ultima zi în care se putea declara această cale de atac fiind_ . În speță, recursul a fost înregistrat la instanța de fond la data de _
Conform art. 102 alin. 1 C. pr. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge recursul pârâtei ca fiind tardiv formulat, urmând a menține hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de către D. G. A F. P. B.
-N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1571 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.
, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Mai 2013.
Președinte, R. -R. D. | Judecător, L. U. | Judecător, M. D. |
Grefier, C. C. |
Red.M.D./dact.V.R.
2 ex./_ Jud.fond: I. U.
3