Decizia civilă nr. 546/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CO. ENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ Nr. 546/R

Ședința publică din 24 Mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. - judecător

JUDECĂTORI: M. H.

C. G.

G. ier: A. O.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurentul - petent O.

D., cu domiciliul în comuna F., str. S., nr. 13, județul M., împotriva sentinței civile nr.9164/_ a Judecătoriei B. M. pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., cu sediul în B. M.

, str. 22 D., nr. 37, județul M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9164/_ a Judecătoriei B. M. a fost respinsă plângerea contravențională formulată de către petentul O. D., împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr.1720730/_, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I. de P. al J. M. .

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul- verbal de contraventie seria CP nr.1720730/_, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum 1680 lei, suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 alin.1 lit h din Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002 și sancționată de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 și pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.10 din OUG 195/2002 și sancționată de art.102 pct.1 alin. 1 din OUG 195/2002.

Pentru a se aplica aceste sancțiuni s-a reținut că: la data de_, petentul

O. D. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe b-dul Decebal din localitatea B. M., având direcția de deplasare dinspre Aleea

Filaturii, iar la trecerea pentru pietoni marcată regulamentar din dreptul stației de benzină Mol nu acordă prioritate de trecere unui grup de pietoni angajați în traversare. De asemenea, avea ITP expirat din data de_ . Abaterea a fost filmată pe hard disk XMF3 auto_ .

J. ecătoria a reținut prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, care a fost a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16-20 din OG 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei s-au reținut următoarele: la data de_, petentul

O. D. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe b-dul Decebal din localitatea B. M., având direcția de deplasare dinspre Aleea Filaturii, iar la trecerea pentru pietoni marcată regulamentar din dreptul stației de benzină Mol nu acordă prioritate de trecere unui grup de pietoni angajați în traversare. De asemenea, avea ITP expirat din data de_ . Abaterea a fost filmată pe hard disk XMF3 auto_ .

Din înregistrarea efectuată cu mijloace tehnice de către intimat și depusă la dosar rezultă faptul că trecerea de pietoni era marcată și semnalizată corespunzător. Din filmarea efectuată, se observă că petentul nu acordă prioritate la doi pietoni angajați regulamentar în traversare pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.

Dispozițiile art.135 lit. h din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, stabilesc: conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si in urmatoarele situatii: pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.

Deci, petentul era obligat să acorde prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii.

Pe de altă parte, potrivit art.10 din OUG 195/2002: ";(1) Este interzisã circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al cãror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat, precum și a celor neasigurate pentru rãspundere civilã pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație.

(2) Constatarea defecțiunilor tehnice ale vehiculelor se face de cãtre poliția rutierã, iar verificarea stãrii tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de cãtre poliția rutierã, împreunã cu instituțiile abilitate de lege.";

Petentul nu a făcut dovada faptului că ITP autoturismului condus de acesta nu era expirat din data de_ .

În sarcina petentului se reține săvârșirea acestor contravenții.

În consecință, judecătoria a respins plângerea formulată de petentul O. D. împotriva procesului-verbal de contravenție seria CP nr.1720730/_, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului I. de P. al J. M. .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul

O. D., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul admiterii plângerii și anulării parțiale a procesului verbal

atacat în sensul aplicării unei sancțiuni mai apropiate de minimul special prevăzut pentru contravenția prevăzută de art.10 din OUG 195/2002, dar și anularea actului pentru contravenția prevăzută de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002.

În motivare se invocă faptul că pentru contravenția prevăzută de art.10 din OUG 195/2002, i s-a aplicat nejustificat maximul amenzii prevăzută de lege, de 1400 lei, reprezentând 20 de puncte amendă, fără a se lua în considerare dispozițiile prevăzute de art. 5 alin.5 din O.G. nr.2/2001, în condițiile în care actul constatator nu descrie vro împrejurare care să atragă faptei un pericol atât de grav.

În privința contravenției prevăzută de art.100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002, se arată că petentul nu a observat pietonii pe sensul său de mers, situație în care fapta este considerată contravenție, conform tetului de lege, fiind obstrucționat de un autobuz.

Intimatul, prin reprezentant, solicită respingerea recursului.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.

Conform art. 135 lit.h din H.G. Nr. 1391 din 4 octombrie 2006

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:"; Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:.. pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului."; ;

Din înregistrarea video a abaterii, filmată pe hard disk XMF3 al auto_, necontestată, rezultă că petentul nu a acordat prioritate de trecere celor doi pietoni care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător în momentul când aceștia se aflau pe sensul de mers al autovehiculului. Contrar celor afirmate de recurent, din înregistrarea faptei rezultă cu evidență că acesta, circulând pe prima bandă pe sectorul de drum cu trei benzi pe sens, la intrarea într-un sens giratoriu, nu a fost în vreun fel obstrucționat de existența vreunui autobuz, din contră, pe cea de-a doua bandă oprise un autoturism cu dimensiuni mai mici decât cel al petentului, tocmai pentru acordarea priorității pietonilor angajați în traversare, în timp ce petentul nici măcar nu a redus viteza de deplasare punând în pericol grav siguranța pietonilor.

În aceste condiții se constată că prima instanța, în mod legal, a apreciat că această faptă contravențională a fost reținută în mod corect în sarcina petentului de către agenții constatatori, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al acestei faptei săvârșite.

Petentul recunoaște faptul că termenul de valabilitate a inspecției tehnice periodice a autovehiculului cu care circula, la momentul controlului, era expirat, învederând faptul că nu se justifică amenda maximă aplicată.

Conform art.102 al.1 pct.1 din Ordonanțade urgență a Guvernului nr. 195/2002 "Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat;";, iar potrivit art.98 din același act normativ, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezintând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar

clasa a IV-a de sancțiuni cuprinde - de la 9 la 20 puncte-amendă.

În speță petentul a fost sancționat cu amenda de 1400 lei, ce reprezintă 20 puncte-amendă, deci maximul prevăzut de lege pentru această contravenție.

Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001 .

În condițiile în care inspecția tehnică periodică ce constă într-o verificare a autovehiculului pentru a i se aprecia starea tehnică, existența dotărilor obligatorii în ceea ce privește siguranța pe drumurile publice, dar și a celor care țin de protecția mediului înconjurător și care trebuie să aibă loc o dată la doi ani, expirase din data de_, fapta fiind constatată la data de_, în lipsa altor mențiuni din cuprinsul actului constatator privind alte împrejurări ce pot servi la aprecierea gravității faptei, și față de scopul acestei inspecții, acela de verificare a exploatarii și dotărilor obligatorii omologate ale mașinii, a sistemelor, componentelor, dar și starea în care se află piesele auto,șsi mai ales, dacă acestea sunt în confortmitate cu legislația în vigoare, T. consideră faptul că amenda contravențională aplicată petentului în cuantum maxim legal, încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea unei amenzi în cuantum redus de 980 lei (14 puncte amendă) este apreciat că respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.

Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice

Față de cele menționate mai sus, în baza art.312 C.pr.civ. tribunalul urmează să admită recursul declarat de O. D. împotriva sentinței civile nr. 9146/_ a

Judecătoriei B. M., județul M., pe care o modifică în sensul că admite în parte

plângerea contravențională formulată de petentul O. D. în contradictoriu cu intimatul IPJ M. și reduce cuantumul amenzii de 1.400 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 1720739 încheiat de intimat la data de_ pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG 195/2002, la suma de 980 lei, menținând ca legale și temeinice restul dispozițiilor sentinței civile nr. 9164/_ a Judecătoriei B. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art. 3041Cod procedură civilă,

ADMITE

recursul declarat de O. D. dom. în F., str. S. nr. 13, jud.

  1. împotriva sentinței civile nr. 9146/_ a Judecătoriei B. M., județul M.

    , pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:

    Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul O. D. în contradictoriu cu intimatul IPJ M. .

    Reduce cuantumul amenzii de 1.400 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 1720739 încheiat de intimat la data de_ pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG 195/2002, la suma de 980 lei.

    Menține ca legale și temeinice restul dispozițiilor sentinței civile nr. 9164/_ a Judecătoriei B. M. .

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    M. P.

    M.

    H.

    C.

    G.

    în concediu de odihnă semnează Președintele instanței

    G. ier,

    1. O.

Red. CG/ _

Tred. A.O. /_ - 2ex

J. ecător la fond: M. E. M.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CO. ENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 546/R

din 24 Mai 2013

Pentru motivele ce se vor vedea la redactarea deciziei ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 3041Cod procedură civilă,

ADMITE

recursul declarat de O. D. dom. în F., str. S. nr. 13, jud.

M. împotriva sentinței civile nr. 9146/_ a Judecătoriei B. M., județul M.

, pe care o modifică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul O. D. în contradictoriu cu intimatul IPJ M. .

Reduce cuantumul amenzii de 1.400 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 1720739 încheiat de intimat la data de_ pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG 195/2002, la suma de 980 lei.

Menține ca legale și temeinice restul dispozițiilor sentinței civile nr. 9164/_ a Judecătoriei B. M. .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

s.s. indes. s.s. indes. s.s. indes.

pentru conformitate,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 546/2013. Anulare proces verbal de contravenție