Decizia civilă nr. 558/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 558/R

Ședința publică din 24 Mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

- judecător

JUDECĂTORI: M. H.

C. G.

G. ier: A. O.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la recursul declarat de recurentul - intimat I. DE P. AL J. M., cu sediul în B. M., str. 22 D., nr. 37, județul M., împotriva sentinței civile nr. 12033 din_ a J.

ecătoriei B. M.

pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu intimatul - petent N.

  1. , cu domiciliul în B. M., str. M. nr. 4/3, județul M. .

    Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

    T.

    Prin sentința civilă nr. 12033/_ a Judecătoriei B. M. a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. I., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., și în consecință a fost înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 1549259/_, cu sancțiunea avertismentului.

    Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contraventie seria CP nr. 1549259/_ încheiat de I. DE P. AL J. M., petentul N. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 38/2003, pentru aceea că la data de_, în calitate de conducător auto a condus auto cu număr de înmatriculare_ în regim taxi, transportând două persoane, iar la controlul efectuat s-a

    constatat că nu a avut afișat în loc vizibil în interiorul autoturismului ecusonul cuprinzând numele și prenumele conducătorului auto.

    Petentul a susținut că avea afișat ecusonul la loc vizibil în interiorul autoturismului, acesta fiind agățat cu o clemă de oglinda retrovizoare, însă a căzut la momentul efectuării controlului. Instanța constată că petentul nu a făcut dovada celor susținute, drept pentru care va reține că starea de fapt redată în actul de constatare este conformă cu realitatea.

    În privința încadrării juridice, analizând descrierea faptei raportat la prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 38/2003, potrivit cărora taxiul trebuie să aibă afișat în interior, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, precum și un ecuson cuprinzând numele și fotografia conducătorului auto, a căror încălcare este sancționată contravențional conform art. 55 pct. 2 lit. a din același act normativ, J. ecătoria a constatat că aceasta a fost stabilită în mod corect. Prin urmare, prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată.

    Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, instanța reține dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de imprejurările in care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

    Instanța constată că din înscrisurile depuse la dosar reiese că petentul desfășoară activitatea de taximetrie în condiții de legalitate. De asemenea, la momentul controlului avea afișat în loc vizibil, în interiorul autoturismului, lista cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare.

    Pentru acestea și având în vedere că nu a mai fost reținută în sarcina petentului și o altă încălcare a prevederilor legale, instanța consideră că fapta petentului nu prezintă un pericol social care să justifice aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale. Astfel, apreciază că aplicarea unui avertisment va fi suficientă pentru a atrage atenția petentului cu privire la obligația sa de a respecta reglementările în vigoare cu privire la activitatea pe care o desfășoară. În raport de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei, aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție seria

    CP nr. 1549259/_, cu sancțiunea avertismentului.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurentul I. DE P. AL J. M., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, în sensul

    respingerii plângerii și menținerii în totalitate a procesului verbal de contravenție atacat și a măsurilor dispuse prin acesta, ca fiind temeinice și legale.

    În motivare, se arată în esență că, în mod nelegal, prima instanță a dispus reindividualizarea sancțiunii întrucât petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

    Petentul, prin întâmpinare solicită respingerea recursului, învederând faptul că la momentul controlului avea afișat în loc vizibil, în interiorul autoturismului, lista cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, astfel că pentru fapta sa de o gravitate redusă, sancțiunea avertismentului este suficientă.

    Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse mai jos.

    Conform art. 35 alin. 2 din Legea nr. 38/2003 "Taxiul trebuie să aibă afișat în interior, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, precum și un ecuson cuprinzând numele și fotografia conducătorului auto."; Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei aplicabilă taximetriștilor, conform art. 55 pct. 2 lit. a din același act normativ

    S-a reținut faptul că petentul, taximetrist, deținea în taxiul său informațiile prevăzute de lege, cu excepția ecusonului cuprinzând numele și fotografia conducătorului auto

    În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, analizând și prevederile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care arată că " sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, prima instanță, în mod corect și legal a reținut că amenda în cuantum de 500 lei nu este proporțională gradului de pericol social a faptei constatate.

    Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice

    Raportat la criteriile menționate anterior, T., în acord cu prima instanță, apreciază că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.

    În acest context, au fost avute în vedere circumstanțele raportate la împrejurările concrete, atâta timp cât petentul, la momentul controlului, avea afișat în loc vizibil, în interiorul autoturismului, lista cuprinzând titularul legal al autorizației taxi și tarifele de distanță, de staționare și de pornire, pe timp de zi și pe timp de noapte, purtând ștampila primăriei localității de autorizare, fapta având caracter întâmplător.

    În consecință, în mod corect instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată având în vedere dispozițiile art.7 și 21 din OG nr. 2/2001

    În condițiile în care starea de fapt a fost corect stabilită de instanța fondului care a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul, în temeiul prevederilor art 312, C pr civilă va respinge ca neîntemeiat recursul.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

    RESPINGE

    ca nefondat recursul declarat de I. de P. al J. . M. cu sediul în B. M. str. 22 D., nr. 37, M., contra sentinței civile nr. 12033/_ a Judecătoriei B. M., județul M. .

    IREVOCABILĂ.

    Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

    Președinte,

    J. ecător,

    J. ecător,

    M. P.

    M.

    H.

    C.

    G.

    în concediu de odihnă semnează Președintele instanței

    G. ier,

    1. O.

Red. CG/ _

Tred. A.O. /_ - 2 ex

J. ecător la fond: D. I. R. u

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 558/2013. Anulare proces verbal de contravenție