Decizia civilă nr. 5606/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 5606/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER :V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul M. E.
N., împotriva sentinței civile nr. 869 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimații V. C. G.
, V. D., G. (V. ) A. I., S. C. L., U. S. H. - F.
DE M. B., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentului la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul promovat ( f. 8-9).
În data de_ s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei U. S. H., prin care s-a solicitat respingerea recursului, precum și un înscris la care s-a anexat dovada achitării diferenței de taxă
judiciară de timbru pentru fond ( f.37).
Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 8 și 10 din Legea 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză. În baza înscrisurilor existente la dosar apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.869 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V. C. G., V. D., G. (V. ) A. I.
, și S. C. L., în contradictoriu cu pârâta U. "S. H. ";.
A fost obligată pârâta la eliberarea actului de studii cu regim special diploma de licență și a suplimentului la diplomă prin care să se ateste că reclamanții au absolvit examenul de licență, specializarea management.
S-a respins solicitarea de stabilire de daune de 100 lei pe zi de întârziere în caz de neîndeplinire a obligației, începând cu cea de-a 31-a zi de la rămânerea irevocabilă a sentinței.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
U. "S. H. "; în contradictoriu cu M. E., Cercetării, T. și S. .
A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru fiecare dintre reclamanți.
S-a respins solicitarea pârâtei de aplicare a sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții V. C. G.
, V. D., G. (V. ) A. I. și S. C. L. au urmat cursurile F. de M. din B., specializarea management, din cadrul Universității "S.
H. ";, cu durata studiilor de 3 ani, promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
Pe cale de consecință, cu respectarea art. 38 din Ordinul nr. 2284/2007, U. "S. H. "; a eliberat reclamanților adeverințele nr. 19549/2009, nr.1946/2009, nr. 1945/2009 și nr. 1593/2009, care atestă aspectele menționate și obținerea titlului de licențiat în științe economice (filele 6, 8, 10, 12).
Cu toate acestea, nici până la această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamanților diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr.2284/2007 privind aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
Pârâta a susținut că această omisiune este imputabilă M. ui E.
, Cercetării, T. și S. care a refuzat să avizeze tipărirea de către
S.C. Romdidac S.A. a diplomelor în numărul solicitat.
Este adevărat că pârâta a comunicat M. ui necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009 și că achiziționarea de formulare tipizate de la S.C. Romdidac S.A. a fost avizată de către Minister doar pentru o parte, dar această împrejurare nu exonerează pârâta de obligația sa legală de a remite reclamanților diplomele de licență și foile matricole.
În acest sens, potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.
Pe cale de consecință, refuzul pârâtei U. "S. H. "; de a elibera reclamanților actele menționate, după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei a fost cu atât mai evidentă cu cât M. E., Cercetării, T. si S. a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, U. fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin această adresă, iar printre aceștia nu s-au numărat reclamanții din cauza de față. Prin urmare, se constată că pârâta a eliberat în mod selectiv diplome de licență și suplimente de diplomă pentru promoția 2009, cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, conform
căruia "Diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită";.
Pe de altă parte, revenea pârâtei U. "S. H. "; sarcina de a efectua demersurile necesare și eficiente pentru a obține constrângerea M. ui la emiterea avizului pentru tipărirea formularelor actelor de studii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis solicitarea reclamanților și va obliga pârâta la eliberarea actului de studii cu regim special diploma de licență și a suplimentului la diplomă prin care să se ateste că reclamanții au absolvit examenul de licență, în specializarea corespunzătoare.
Reclamanții au mai solicitat ca instanța să stabilească un termen de
30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești pentru executarea acestei obligații, sub sancțiunea aplicării daunelor în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu cea de-a 31-a zi.
Tribunalul a apreciat că nu se impune a se menționa în mod expres obligația autorității publice de a executa hotărârea judecătorească irevocabilă în termen de 30 zile deoarece această îndatorire este una legală, prevăzută de art. 24 alin. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce privește daunele solicitate de reclamanți, s-a constatat că art. 18 alin. 6 din lege statuează că, odată cu soluționarea fondului, instanța poate stabili și amenda prevăzută la art. 24 alin. 2, și anume o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice. Astfel, prin menționarea expresă doar a amenzii, reiese că la acest moment nu s-ar putea fixa și despăgubiri în favoarea reclamanților, prevăzute de art. 24 alin. 2 teza finală și care, pe cale de consecință, pot fi solicitate de reclamanți doar după expirarea termenului
legal sau fixat de instanță pentru executarea hotărârii.
De altfel, dispozițiile legale sunt logice, la acest moment neputându-se aprecia care va fi prejudiciul suferit de reclamanți prin neexecutarea hotărârii judecătorești și neputându-se dispune asupra acestui aspect.
Pentru acestea, s-a respins acest capăt de cerere accesoriu.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a M. ui E., Cercetării, T. si S., se reține în primul rând că adeverințele prin care se recunoaște reclamanților calitatea de licențiați sunt în ființă, nefiind revocate sau anulate și de aceea se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actelor administrative.
Potrivit art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, "Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare";.
Astfel, pentru îndeplinirea obligației de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă, U. "S. H. "; este ținută atât de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea acestora cât și de activitatea unității de specialitate producătoare S.C. Romdidac S.A.
În acest sens, pârâta a și solicitat chematului în garanție prin mai multe adrese să aprobe tipărirea formularelor, dar nu s-a obținut avizul decât pentru un număr insuficient de formulare.
Având în vedere aceste aspecte și întrucât dreptul invocat de reclamanți nu poate fi realizat fără concursul efectiv al chematului în
garanție, în temeiul 60 și urm. din Codul de procedură civilă, se va admite în parte cererea de chemare în garanție, M. E., Cercetării, T. și
S. urmând a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru fiecare dintre reclamanți.
Pârâta a solicitat și aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. 2 din Legea nr.554/2004, în cuantum de 100 lei/zi de întârziere. Pentru aceleași considerente prezentate cu privire la petitul accesoriu formulat de reclamanți, s-a respins această solicitare.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. E., Cercetării, T. și S. B., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art.304 pct.4 din Codul de procedură civilă, consideră că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, învederează instanței de recurs următoarele:
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții EXCLUSIVE ale M. ui E., Cercetării, T. și S. .
Având în vedere acest aspect precizează că atribuțiile și competențele
M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., Cercetării, T. și S., cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui
și Cercetării. "
Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, (1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Rectorul instituției de invățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului.
Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Răspunderea pentru exactitate a datelor înscrise În actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat. "
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituție de învățământ supenor.
De asemenea, precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
În prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Practic instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare. În condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995 R2, cât și conform Legii nr.1I2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MECTS și ARACIS, și nu a
instanțelor de judecată.
Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.
Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanata de fond s- a substituit MECTS, ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.
II. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, învederăm instanței de recurs următoarele:
Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern pnn care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea,
specializarea și forma de învățământ urmată de rec1amanta este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999, care prevede, la art.5, că "Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul rară frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege.", din acest text rezultând clar obligația instituțiilor de învățământ superior de a parcurge procedura de autorizare prevăzută de lege pentru a putea organiza învățământ la distanță.
De asemenea, H.G. nr.l0l1/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că "Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. H. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție nu are dreptul să înscrie "studenți" și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Legea nr. 84/1995, la art.l03, alin. 2 prevede: " Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozitiilor prezentei legi."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".
Însă, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultătilor forme de învățământ la distanță (lD) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza scolarizarea la forma de învătământ ID. Dreptul de a putea organiza scolarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Potrivit art. 60 alin.l din Legea învățământului nr. 84/1995 " activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu
frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ape legis, fiind astfel îndreptățită să înmatricule studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționtă de parcurgere a procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
În spetă, la data inmatriculării în anul 1 de studiu pentru specializarea urmată de reclamanta, pârâta U. S. H. era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamanta-intimata nu a parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu sunt îndreptățiti să obțină diploma de licență.
Din datele dosarului reiese faptul că reclamanta a absolvit la U. "S. H. ", FacuItatea de Drept si Administratie P. a, la forma de învătământ "Ia distantă", promotia 2009.
Din adresele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) reiese că specializarea urmata de reclamanta, la forma de învățământ ID, nu a fost niciodată autorizata provizoriu/acreditata, potrivit
H.G. 1609/2004, cat si Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID si FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau in vigoare la data inmatricularii reclamantei-intimatei.Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MECTS dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul 1 sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.
Învederează instanței de recurs că specializarea urmată de reclamanta nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID/FR, această nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamanta a urmat studiile.
Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei-intimatei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege dacât în eventualitate a în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, rară a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis rară respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate.
Învederează instanței că activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, rară a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.
Punându-se semnul de egalitate între așa-zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învățământ și se creează o discriminare între absolvenții specializărilor organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au dreptul, deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate mai sus vă rugăm să admiteți recursul nostru astfel cum a fost formulat, și să modificați sentința recurată în sensul respingerii acțiunii si a cererii de chemare in garantie ca neîntemeiate.
U. S. H., prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente :
Recursul declarat in speta vizeaza asa cum rezulta din finalul cererii de recurs atat solutia data cererii de chemare in judecata in care figureaza ca si parat cit si solutia data cererii de chemare in garantie si in prin care recurenta a fost obligata sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta pentru reclamanti .
Ca atare in primul rind se impune analizarea motivelor de recurs formulate in legatura cu cererea de chemare in judecata si prin care parata USH a fost obligata sa elibereze reclamantilor diploma de licenta si suplimentul la aceasta diploma .
In privinta acestor motive se impune a se preciza ca in speta chemata in garantie critica indreptatirea reclamantilor de a li se elibera diplome de licenta respectiv prin aceste motive de recurs intemeiate pe prevederile art.
304 pct. 4 si pct.9 C.pr.civ se invoca in esenta lipsa unei acreditari din partea institutiilor exclusiv competente data in favoarea paratei de a organiza forme de invatamant la distanta pentru specializarea drept si pe cale de consecinta de a organiza examene de licenta si a elibera diplome in acest sens si depasirea limitelor puterii judecatoresti de catre instanta prin admiterea actiunii si a cererii de chemare in judecata prin prisma competentei exclusive sus indicate .
Aceste motive de recurs in primul rand nu pot fi analizate in speta pe fond intrucit instanta de fond nu a fost învestita cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Totodata adeverințele prin care li s-a recunoscut reclamantilor calitatea de licențiat în drept este în ființă, nu a fost revocata,anulata astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.
In aceste conditii in care se porneste de la premisa ca reclamantii sunt licentiati in specialitatea pentru care s-a emis adeverinta aflata la dosarul de fond admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la diploma de licenta
reprezinta doar o punere in practica a obligatiei ce revine paratei potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
In plus chiar si daca ar fi fost investitia cu o asemenea cerere Curtea retine ca prin HG 916/2005 s-au stabilit specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu
frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanț era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor
instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de chematul în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de
învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în
garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege "se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Din considerentele mai sus mentionate rezulta asadar ca motivele de recurs vizand cererea de chemare in judecata sunt nefondate .
Pornind de la aceasta premisa in mod întemeiat, prin sentința atacată a fost admisă si cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
S. H. și a fost obligat chematul în garanție M. E., Cercetării, T. și S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți,admiterea cererii de chemare in garantie oglindind obligatia ce revine recurentului in temeiul art. 7 din Ordinul MECTS nr. 2284/2007 in procedura in care se ajunge in final la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la aceasta diploma .
In speta sunt indeplinite cerintele art. 60 alin. 1 C.pr.civ .Astfel asa cum rezulta din art. 5 din acelasi ordin cit si din art. 2 din Legea 288/2004
responsabilitatea si obligatia emiterii diplomei de licenta revine in exclusivitatea paratei. Pentru ca parata sa isi poata indeplini aceasta obligatie este necesar ca si chemata in garantie sa isi indeplineasca la randul sau obligatiile ce ii revin in aceasta procedura respectiv sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta.Ca atare o data cazuta in pretentii parata pentru a-si putea indeplini obligatia stabilita in sarcina sa s-a indreptat cu o cerere in garantie impotriva recurentei pentru ca si aceasta sa isi indeplineasca obligatia legala mai sus indicata si care va asigura premisa indeplinirii obligatiei stabilite in sarcina sa in cererea principala .
Obligatia care sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie este o obligatie legala respectiv obligatia prevazuta de art. 7 din Ordinul MECTS 2287/2007 .Prevederile HG 536/2011 nu exclud posibilitatea stabilirii prin alte acte normative a unor obligatii specifice in legatura cu invatamantul superior in sarcina chematului in garantie aceasta cu atat mai mult cu cit Ordinul MECTS 2284/20067 este anterior HG 536/2011.Si in baza acestui text de lege si a celorlalte prevederi cuprinse in acest ordin intre parata si chemata in garantie s-a nascut un raport juridic in baza caruia parata poate cere aprobarea emiterii formularelor necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta iar chemata in garantie are obligatia a aproba emiterea acestora .
Ca atare in speta exista un raport juridic ce sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie .
In speta recurenta nu a facut dovada ca a indeplinit aceasta obligatie in ceea ce priveste diplomele de licenta ce urmeaza a fi eliberate reclamantilor astfel ca nu se poate retine motivul de recurs vizind lipsa de obiect a cererii de chemare in garantie.Pe de alta parte prin acelasi recurs se contesta dreptul reclamantilor de a li se elibera diploma de licenta ceea ce sustine concluzia ca chemata in garantie nu si-a indeplit in speta obligatia stabilita in sarcina sa .
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S.H. B. a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M. E., Cercetării, T. și S.
în calitate de autoritate administrativă competentă.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 3041C.pr.civ., art. 312 C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de M. E., Cercetării, T. și S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S., împotriva sentinței civile nr. 869 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.C. A.