Decizia civilă nr. 5881/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5881/2013
Ședința publică de la 21 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul F. G. împotriva sentinței civile nr. 3191/_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului
C., privind și pe intimat B. A. F. SI G. G., intimat C. DE A. DE S. A
J. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie FNUASS.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul F. G. personal, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat, precum și faptul că la data de 15 mai 2013 s-a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ.,
stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Recurentul depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform dispozițiilor instanței. Totodată, acesta învederează că nu are alte cereri de formulat.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii contestației reclamantului împotriva deciziilor de impunere emise de pârâtă.
Cutea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.191 din 22 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul
F. G., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., având ca obiect anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr. 195858/1/_ și nr. 195858/2/_ emise de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că începând cu anul 2007, reclamantul F. G. realizează venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere din oficiu nr. 195858/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2007-2011 și respectiv Decizia de impunere din oficiu nr. 195858/2/_ pentru stabilirea accesoriilor aferente debitului principal (f. 25-26).
Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 14478/_ (f.4) a fost respinsă prin Decizia nr. E 582 emisă de pârâtă la data de_ (f.37-39). Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.
Tribunalul a arătat că din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, tribunalul a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul F. G. a declart recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia, în sensul admiterii contestației împotriva deciziilor de impunere emise de intimata C.A.S.C., întrucât nu a existat un contract de asigurare și nu s-a depus declarația de asigurare conform art. 115 alin. 2 din ȘL. 55/2007.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 299 - 315 Cod proc. civ, reclamantul a arătat că intimata se află în culpă deoarece nu a luat măsurile leale de impunere, măsuri luate numai după 5 ani, iar până la data debitării au fost achitate toate taxele, dar în urma unor discuții cu intimata s-a arătat că beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost persecutat etnic.
Față de această situație, reclamantul solicită admiterea în parte a recursului și să se constate că a achitat numai debitul de 19.837 lei arătat în adresa A.F.P., iar de plata accesoriilor în sumă de 14.832 lei este scutit.
Intimata C. DE A. DE S. A J. C. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, argumentat de faptul că reclamantul a fost identificat cu venituri realizate din profesii libere și comerciale, iar raportat la aceste venituri C.A.S. C. a stabilit obligația de plată către FNUASS, iar reclamantul avea obligația de a-și declara veniturile și de a plăti în mod corespunzător contribuția, în temeiul Legii nr. 95/2006.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Probele administrate atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de recurs relevă caracterul legal și temeinic al soluției pronunțate de către judecătorul fondului și netemeinicia demersului de anulare a celor două acte administrative dedus judecății.
Astfel, așa cum a reținut în mod întemeiat prima instanță, ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, C.A.S.
C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere din oficiu nr. 195858/1/_ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2007-2011 și respectiv Decizia de impunere din oficiu nr. 195858/2/_ pentru stabilirea accesoriilor aferente debitului principal (f. 25-26 dosar
fond). Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 14478/_ (f.4) a fost respinsă prin Decizia nr. E 582 emisă de pârâtă la data de_ (f.37-39).
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond. Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.
Prima instanță a reținut în mod întemeiat în baza stării de fapt și a normelor legale incidente că reclamantul-recurent a fost beneficiarul unor venituri realizate din activități independente, iar în această calitate, în virtutea prevederilor art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 îi revenea obligația plății contribuției la F.N.U.A.S.S.
Astfel, potrivit art. 208 din Legea nr.95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele acestui sistem constituie protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a FNUASS. Aceasta se realizează în baza mai multor principii printre care și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea FNUASS și principiul solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa arătând că: "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu principiul ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispozițiile art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor";.
Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, Curtea reține că motivele de recurs vizând inexistența unui contract de asigurare care să constituie element util în procesul de evidențiere corectă a contribuțiilor este neîntemeiat, urmând a fi respins. De aceea, toate considerațiile de ordin teoretic vizând natura contractului de asigurare și condiționarea calității de asigurat de încheierea acestuia, sunt nefondate, urmând a fi înlăturate. În realitate, obligația se naște ,,ex lege,, independent de încheierea vreunui contract, iar respectivul contract are valențele unei simple operațiuni materiale de ordin administrativ. Reclamantul avea obligația ca persoană care realizează venituri din activități independente de a depune la C.A.S. C. declarații privind obligațiile sale în conformitate cu prevederile art. 215 alin. 3, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o așa încât pârâta-intimată a emis deciziile menționate ce fac obiectul litigiului, din oficiu.
Cât privește obligațiile accesorii, legea specială nr. 95/2006 face trimitere în ceea ce privește consecințele neachitării în termen a contribuțiilor datorate la FNUASS, la dispozițiile Codului de procedură fiscală. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de
drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform art.85 din Codul de procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului consolidat al statului, se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și art.86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal. Așa fiind, rezultă fără dubiu că art.119 din Codul de procedură fiscală, stabilește clar și precis faptul că pentru neachitarea la termenul legal de plată se datorează dobânzi și penalități de întârziere.
Faptul că intimata nu a efectuat controale și a stabilit retroactiv penalități fără o notificare prealabilă este irelevant deoarece aceste penalități sunt datorate în baza legii, așa cum s-a arătat anterior și mai mult, pot fi calculate pentru întreaga perioadă de prescripție extinctivă de 5 ani. Mai mult, este nejustificată trimiterea la dispozițiile Legii 189/2000 deoarece acest act normativ nu cuprinde vreo dispoziție care l-ar scuti pe recurent de penalități așa cum sugerează prin motivele de recurs.
Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., instanța respinge recursul declarat de reclamantul F. G. împotriva sentinței civile nr. 3.191 din 22 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamantul F. G. împotriva sentinței civile nr. 3.191 din 22 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, DP |
GREFIER, A. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.M.B. .
