Decizia civilă nr. 6155/2013. Contencios. Obligația de a face

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 6155/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.

Judecător DP

Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 192 din_ pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații M. M. C., U. "S. H. " B., ca obiect obligația de a face .

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei, U. S. H. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Curtea, procedând din oficiu la verificarea competenței, în temeiul art.159¹alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 192 din_ pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. M. C., împotriva pârâtei U.

"S. H. "; B. .

A fost obligată pârâta U. "S. H. "; să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă.

S-a respins cererea reclamantei de aplicare a penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei.

S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.

"S.	H. "; împotriva chematului în garanție M.	E.	, C.	, T.	ȘI
S.	(în prezent M. E. N. ).

A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.

S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, ca neîntemeiată.

S-a luat act de susținerea pârâtei în sensul că va solicita, pe cale separată, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că adeverința nr. 2747/_ eliberată de către pârâta U. "S. H. "; B. atestă faptul că reclamanta, absolventă a Ciclului I - Studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Drept și Administrație din Brașov, specializarea administrație publică, din cadrul Universității "S. H. " - promoția 2009, a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în Științe administrative.

Eliberarea acestei adeverințe (al cărei temei rezidă în prevederile art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007) conduce la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării examenelor.

Până la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

În speță, s-a impus a se menționa faptul că adeverința prin care i s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiat în psihologie este în ființă, nefiind revocat/anulat, astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.

Corespunde adevărului că pârâta a comunicat MECTS prin adresa nr. 40976/_ necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. "; pentru anul 2009, însă, potrivit susținerile acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la SC ROMDIDAC SA a fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a pârâtei și nici o justificare a conduitei sale cât timp obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamant este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007.

Potrivit art.5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.

Pe cale de consecință, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea MECTS, refuzul pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă (foia matricolă) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Culpa pârâtei este susținută și de faptul că pârâtul MECTS a făcut dovada prin adresele nr. 12356/F/_ și nr. 32048,36711,40456/_ că a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, pârâta USH fiind cea care a individualizat în

concret beneficiarii tipizatelor avizate prin aceste adrese, iar printre aceștia nu s- a numărat și reclamanta.

Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Totodată, trebuie subliniat faptul că OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să

funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabilă reclamantului (conform principiului neretroactivității legii civile), întrucât a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009.

De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.

Prin urmare, tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, urmează ca în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 să oblige pârâta să elibereze în favoarea reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă).

În privința capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea documentelor sub sancțiunea unei penalități de 200 lei/fiecare zi de întârziere, tribunalul a reținut că despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. În cauză, prevederile art. 18 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nu sunt necesare a fi aplicate, fiind mai eficientă de urmat procedura dispusă de art. 24 din același act normativ (în măsura în care neexecutarea hotărârii îi va putea fi imputată exclusiv pârâtei), aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta este ținută în

îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea documentelor respective, dar și de activitatea Romdidac SA.

Examinând cererea de chemare în garanție formulată în cauză, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS (în prezent

M. E. N. ) de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.

Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece chematul în garanție refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.

MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, instanța reiterând în acest context faptul că prevederile OG nr.10/2009 nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009.

Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție se fondează în parte, sens în care în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 din același act normativ și cu art. 60-63 C.pr.civ., va fi obligat M. E., C., TINERETRULUI și S. (în prezent M.

E. N. ) în calitate de chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.

Având în vedere motivarea în drept a sancțiunii solicitate de pârâtă a fi aplicată pentru neîndeplinirea acestei obligații, respectiv art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins cererea formulată de pârâtă în acest sens, întrucât această sancțiune nu poate fi aplicată decât în faza de executare a hotărârii judecătorești, ceea ce presupune, sub aspectul limitelor temporale, că se poate aplica doar în momentul la care pârâta, fiind în posesia titlului executoriu, constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, ceea ce nu este cazul în speță.

În temeiul art.274 Cod procedura civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, luând totodată act de susținerea pârâtei în sensul că va solicita, pe cale separată, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. E. N. - fost M.E.C.T.S. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție, precum și a acțiunii ca neîntemeiată față de M.E.N.

O prima critică adusă sentinței instanței de fond este că aceasta a admis în mod greșit cererea de chemare în judecată și în garanție a M. ui E. N.

, hotărârea pronunțată de aceasta fiind lipsită de temei legal prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Astfel, conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."

În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.

Admiterea cerererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din B. este neîntemeiată întrucât între M. E. N. și U.

"S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.

Formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând. Instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

Menționează că U. S. H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. - Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.

Deci M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U.

H. . Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. N. .
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. . "
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E. N. de a "aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. N. este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Arată că se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond statuează la art. 29 din OUG nr.2005: " (4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
1. autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
2. acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "

Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.

Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. H. nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamanta, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.

Consideră că soluția instanței de fond cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție este nelegală.

S. ul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult, fiecare caz este studiat în mod individual. Instanța de fond în speța dedusă judecății a refuzat practice să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantei.

Arată că motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii.

Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil M. ui E. N. .

M. E. N. este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.

Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.

Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. în caz contrar oricine poate organiza fără drept proces de învățământ și primi dipomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fără să respecte legea.

O a doua critica adusa soluției instanței de fond se refera la depășirea atribuțiilor sale deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.(4) Cod procedură Civilă.

Învederează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de Guvern care se actualizează anual.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.

Menționează că U. "S. H. " din B. a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 și HG nr.635/2008.

Prin Decizia nr.4726/_ pronunțată în dosarul nr._, înalta Curte de C. și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către U. "S. H. " din B. .

De precizat este faptul că în considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța supremă a reținut următoarele: "Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.

Prin urmare, o instituție care înscrie "studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.

Astfel, prin dispoziția dată, instanța de fond obligă MEN la aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență ignorând în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995 republicată cu modificările și completările ulterioare si OUG. 75/2005.

Menționează că, în cazul Universității "S. H. " din B., specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G.

nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată/autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.

Așa cum a menționat, conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

În concluzie, instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.

Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond se raportează la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea.

Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.

Critică astfel soluția dată întrucât, pentru o hotărâre temeinică și legală, era suficient a se analiza cuprinsul hotărârilor de guvern care reglementau în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității S. H. a specializărilor autoizate/acreditate să funcționeze provizoriu. O lecturare a H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004. H.G. nr.1609/2004. H.G. 676/2007 în paralel cu lecturarea adeverințelor de studii ale reclamantei din care să reiasă și forma de învățământ erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.

Apreciază că dmiterea cererii de chemare în judecată și garanție a MEN este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.

U. S. H., prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Analizind recursul declarat prin prisma motivelor invocate Curtea apreciaza ca acesta este nefondat pentru urmatoarele considerente

Recursul declarat in speta vizeaza asa cum rezulta din finalul cererii de recurs atat solutia data cererii de chemare in judecata in care figureaza ca si parat cit si solutia data cererii de chemare in garantie si in prin care recurenta a fost obligata sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta pentru reclamantă .

Ca atare in primul rind se impune analizarea motivelor de recurs formulate in legatura cu cererea de chemare in judecata si prin care parata USH a fost obligata sa elibereze reclamantei diploma de licenta si suplimentul la aceasta diploma .

In privinta acestor motive se impune a se preciza ca in speta chemata in garantie critica indreptatirea reclamantei de a li se elibera diplome de licenta respectiv prin aceste motive de recurs intemeiate pe prevederile art. 304 pct. 4 si pct.9 C.pr.civ se invoca in esenta lipsa unei acreditari din partea institutiilor exclusiv competente data in favoarea paratei de a organiza forme de invatamant la distanta pentru specializarea drept si pe cale de consecinta de a organiza examene de licenta si a elibera diplome in acest sens si depasirea limitelor puterii

judecatoresti de catre instanta prin admiterea actiunii si a cererii de chemare in judecata prin prisma competentei exclusive sus indicate .

Aceste motive de recurs în primul rând nu pot fi analizate in speta pe fond intrucit instanta de fond nu a fost învestita cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Totodata adeverințele prin care i s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiată în drept este în ființă, nu a fost revocata,anulata astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.

In aceste conditii in care se porneste de la premisa ca reclamanta este licentiată in specialitatea pentru care s-a emis adeverinta aflata la dosarul de fond admiterea cererii de chemare in judecata si obligarea paratei la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la diploma de licenta reprezinta doar o punere in practica a obligatiei ce revine paratei potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.

In plus chiar si daca ar fi fost investitia cu o asemenea cererea Curtea retine ca prin HG 916/2005 s-au stabilit specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Administrație P. ă - Științe Administrative este acreditata fara a se indica si forma de invatamant acreditata .

Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I printre care se numara si administrație publică - științe administrative.

Problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.

Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanț era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.

Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si

C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de chematul în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.

De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi,

frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.

Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.

După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege

"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.

Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.

Din considerentele mai sus mentionate rezulta asadar ca motivele de recurs vizand cererea de chemare in judecata sunt nefondate .

Pornind de la aceasta premisa in mod întemeiat, prin sentința atacată a fost admisă si cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S.

H. și a fost obligat chematul în garanție M. E., C., T. și S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă, admiterea cererii de chemare in garantie oglindind obligatia ce revine recurentului in temeiul art. 7 din Ordinul MECTS nr. 2284/2007 in procedura in care se ajunge in final la eliberarea diplomei de licenta si a suplimentului la aceasta diploma .

In speta sunt indeplinite cerintele art. 60 alin. 1 C.pr.civ .Astfel asa cum rezulta din art. 5 din acelasi ordin cit si din art. 2 din Legea 288/2004 responsabilitatea si obligatia emiterii diplomei de licenta revine in exclusivitatea paratei .Pentru ca parata sa isi poata indeplini aceasta obligatie este necesar ca si chemata in garantie sa isi indeplineasca la randul sau obligatiile ce ii revin in aceasta procedura respectiv sa aprobe formularele necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta.Ca atare o data cazuta in pretentii parata pentru a-si putea indeplini obligatia stabilita in sarcina sa s-a indreptat cu o cerere in garantie impotriva recurentei pentru ca si aceasta sa isi indeplineasca obligatia legala mai sus indicata si care va asigura premisa indeplinirii obligatiei stabilite in sarcina sa in cererea principala .

Obligatia care sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie este o obligatie legala respectiv obligatia prevazuta de art. 7 din Ordinul MECTS 2287/2007 .Prevederile HG 536/2011 nu exclud posibilitatea stabilirii prin alte acte normative a unor obligatii specifice in legatura cu invatamantul superior in sarcina chematului in garantie aceasta cu atat mai mult cu cit Ordinul MECTS 2284/2007 este anterior HG 536/2011.Si in baza acestui text de lege si a celorlalte prevederi cuprinse in acest ordin intre parata si chemata in garantie s-a nascut un raport juridic in baza caruia parata poate cere aprobarea emiterii formularelor necesare pentru eliberarea diplomelor de licenta iar chemata in garantie are obligatia a aproba emiterea acestora .

Ca atare in speta exista un raport juridic ce sta la baza admiterii cererii de chemare in garantie .

In speta recurenta nu a facut dovada ca a indeplinit aceasta obligatie in ceea ce priveste diploma de licenta ce urmeaza a fi eliberată reclamantei, astfel ca nu se poate retine motivul de recurs vizind lipsa de obiect a cererii de chemare in garantie.Pe de alta parte prin acelasi recurs se contesta dreptul reclamantei de a li se elibera diploma de licenta ceea ce sustine concluzia ca chemata in garantie nu si-a indeplit in speta obligatia stabilita in sarcina sa .

În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S.H. B. a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.

E., C., T. și S. în calitate de autoritate administrativă competentă.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 304¹C.pr.civ, art. 312 C. proc. civ. respingerea ca nefondat a recursului declarat de M. E.

N. .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge recursul declarat de chematul în garanție M. E. N.

împotriva sentinței civile nr. 192 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.

	PREȘEDINTE				JUDECĂTORI		GREFIER
C.	I. D.	P.	A.	-I.	A. M. N.	ȚÂR

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.M. A.

Decizia civilă nr. 6155/2013. Contencios. Obligația de a face

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6155/2013. Contencios. Obligația de a face