Decizia civilă nr. 6360/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6360/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
V. G. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- chemat în garanție
M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 55 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimata- reclamantă T. A. M. și intimata-pârâtă U. "S. H. ";, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat.
Intimata-reclamantă T. D. Ana și intimata-pârâtă U. "S. H. "; au depus întâmpinare.
Intimata-pârâtă U. "S. H. "; a depus dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei pentru fond.
Părțile litigante au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și timbrat.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 55 din 18 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B. -Năsăud s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta T. A. M. împotriva pârâtei U.
"S. H. "; B.
.
A fost obligată pârâta U. "S. H. "; să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă.
S-a respins cererea reclamantei de aplicare a penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 108,30 lei.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
"S. H. "; împotriva chematului în garanție M. E., C., T. ȘI S. .
A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta T. A.
M. a chemat în judecată pârâta U. S. H. solicitând obligarea pârâtei la eliberarea către reclamantă a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, cu aplicarea unei penalități de 200 lei pe zi de întârziere în caz de refuz, începând cu expirarea termenului de 10 zile menționat anterior, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanta a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bolognia) - la Facultatea de Psihologie, specializarea Psihologie, din cadrul Universității "S. H. " - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență.
Aspectul este recunoscut de pârâtă, care i-a eliberat, în dovedirea celor de mai sus, Adeverința nr. 2697/_ .
U. "S. H. " este o instituție de învățământ superior particular acreditată aspect necontestat.
Deși a absolvit de peste 2 ani studiile Universității "S. H. ", pârâta refuză, cu diverse motivări, eliberarea diplomei de licență și a foii matricole la care sunt îndreptățită, cu consecințe deosebit de păgubitoare pe planul exercitării drepturilor pe care legea mi le conferă, în calitate de absolventă de studii superioare.
S-a menționat că este încadrată în muncă, situație în care prezentarea (sau neprezentarea) diplomei de licență este de natură să atragă consecințe de ordin patrimonial în ceea ce privește drepturile salariale, aspect de notorietate, refuzul eliberării actului solicitat producând deja efecte patrimoniale pe plan profesional.
Numeroasele cereri adresate pârâtei, au fost tratate cu dezinteres, în sensul că fie nu mi s-a răspuns în nici un mod, fie mi s-a comunicat că aceasta a întreprins demersuri la M. E., C., T. și S., demersuri care însă nu au condus la soluționarea pe fond a solicitării mele.
Obligația de a face - respectiv de a elibera diploma de licență de către pârâtă rezultă din lege, (art. 152 și respectiv art.120 alin. 1 și 2 din Legea 1/2011
- Legea educației naționale, anterior Legea nr. 84/1995 rep.). Condițiile concrete în care trebuie efectuată această operațiune sunt prevăzute de Regulamentul aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007.
Astfel potrivit art. 38 alin. 1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni;
Potrivit art. 2 din același regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite, și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, (la acea dată), sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii.
Conform art. 5, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii;
Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor.
Iar în baza art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.
Potrivit Capitolului VII din Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de U. S. H. și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diploma de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență.
Conform metodologiei, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile pot elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele obținute la examenul de licență.
In cauză nu se poate contesta faptul că reclamanta a urmat și a absolvit o specializare la o formă de învățământ pentru a căror organizare universitatea pârâtă avea acreditarea, astfel că, raportat la cele mai sus arătate, refuzul eliberării actului solicitat este unul nejustificat.
S-a mai arătat că din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, mi-am îndeplinit toate obligațiile ce-mi reveneau, atât potrivit Contractelor de studiu încheiate cu pârâta, cât și Regulamentului privind activitatea profesionala a studenților, în sensul că a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv pe cel de licență.
S-a apreciat că U. S. H. este o instituție asimilată autorității publice, în sensul în care aceasta este definită de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare - (sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, în regim de putere publică), astfel că litigiul izvorât din refuzul eliberării actului pretins este unul de competența instanței de contencios administrativ.
Cât privește competența materială și teritorială, aceasta aparține Tribunalului B. -Năsăud, ca instanță a domiciliului reclamantului și cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ (art. 2 pct.l lit.d Cod. pr. civ.), întrucât Curțile de Apel judecă în primă instanță "procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale" (art. 3 pct.l c.pr.civ.), iar pârâta nu poate fi considerată "o instituție centrală" (chiar dacă are sediul în B. ).
In sensul că în cauzele având acest obiect competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului s-a pronunțat înalta Curte de C. și Justiție, între altele, prin deciziile nr. 3982/_ - în dosarul nr._ și nr. 4322/_ - în dosarul_ .
Având in vedere aceste motive, s-a considerat că refuzul instituției pârâte de eliberare a actului solicitat este nejustificat și, drept urmare, s-a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat disp. art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 12, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Legea învățământului nr. 1/2011, (sau nr. 84/1995, republicată), art. 2 pct. 1 lit. d și art. 274 Cod. pr.civ.
Pârâta U. "S. H. ";
a depus la dosar întâmpinare
, prin care a arătat că aceasta și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamantă în sensul că, după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acesteia, a eliberat Adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor nr. 1405/_ și cu prevederile art. 20 și art.38 din Ordinul MECTS nr.2284 din 28 septembrie 2007 .
Potrivit art.7 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de învățământ", (Ordinul nr.2284/2007)," Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poarta întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare. "
A informat și Romdidac SA - Compania de material didactic desemnată de MECT, aducându-le la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă Romdidac SA prin mai multe adrese, i-a comunicat că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisa a MECTS - Direcția G. ă, Juridică și Control.
MECTS este cel care în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diplomele si suplimentele la diploma solicitate de către reclamanți.
S-au făcut demersurile legale către M. E., C., T. și S. în sensul că a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la SC ROMDIDAC S.A.
Prin urmare, reclamanta a urmat cursurile pe care pârâta le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite, a emis acestora adeverința, sub egida MECTS, din care rezultă calitatea de licențiat - acte ce premerg diplomei finale.
Întrucât, la data înscrierii reclamantei la cursurilor Universității S. H., MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art. 116 si art. 141 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la acea dată), să invoce nelegalități în organizarea a studiilor acestora, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens,
fapt care nu justifică refuzul acestuia de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studii pentru absolvenții anului 2009.
Adresele emise către MECTS vizează actele de studii pentru absolvenții din anul 2009. Acestea au fost soluționate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate și pe cale de consecință, se află în imposibilitatea de a elibera tuturor absolvenților diplome, din vina MECTS. Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de altă parte, nu se pot face discriminări între reclamantă și alți absolvenți întrucât, în cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a M. ui E.
, C., T. si S.
, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând in Diploma de Licența si suplimentul la diploma pentru reclamantă, sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabila a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că U. "S. H. "; a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr.693/2003 și HG nr.676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru
forma de învățământ la zi, domeniile de licență drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatica și altele.
Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995,"activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi" U. S. H. având învățământ la ZI, FR, ID acreditat/autorizat prin HG nr.940/2004 a procedat legal.
In aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis la data de
7 martie 2006, Ordinul nr.3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art.2 că "Admiterea in învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art. 8 se prevede ca "Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective și dispun de departamente specializate. "
Specializarea urmată de reclamantă la forma de învățământ, a fost confirmată de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
U. S. H. s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr.36125/_, în vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.
Prin adresele formulate a anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționată, în care impun tuturor instituțiilor de învățământ de stat și particulare să atașeze la cererile lor "si situațiile centralizatoare(....) semnate și stampilate pe fiecare pagină și incluse și în format electronic pe CD, la Direcția G. ă de Învățământ Superior. "
A informat si Romdidac SA - compania de material didactic, aducându-le la cunoștință că solicită tipărirea unor formulare tipizate, însă Romdidac SA prin mai multe adrese, i-a comunicat că nu poate să tipărească și să livreze decât cu aprobarea scrisă a MECTS - Direcția G. ă, Juridică și Control.
Prin urmare, chematul in garanție MECTS, în baza atribuțiilor legale care îi revin, trebuia sa avertizeze ca furnizor de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. E. trebuia să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.
Nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art.8 din Legea nr.443/2002 și nici după emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008,precum și nici după intrarea in vigoare a OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, M. E. nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul pârâtei.
Întrucât, la data înscrierii reclamantei la cursurilor Universității S. H., MECTS, avea posibilitatea, potrivit sarcinilor prevăzute de dispozițiile art.116 si art. 141 din Legea nr. 84/1995), să invoce nelegalități în organizarea studiilor acestuia, dar nu a sesizat nici o neregulă în acest sens, nu justifica refuzul MECTS de a aproba tipizarea in totalitate a formularelor destinate diplomei de licență.
Prin adresa nr.278/_, reiese faptul că din 27000 buc-formulare tipizate, solicitate spre aprobare, a primit avizul de aprobare, numai pentru 10325 buc.
Mai mult, din conținutul adresei MECTS către ROMDIDAC SA, nr.37450/_, reiese cu certitudine faptul că a primit avizul de aprobare a tipizării doar pentru o parte din absolvenții anului 2009.
In concluzie, MECTS nu a aprobat in totalitate necesarul de formulare solicitate.
Aprobarea în parte a tipizării formularelor de diplomă echivalează cu recunoașterea din partea METCS, că a funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță.
Adresele emise nr.769/_, nr.960/8.X.2009, nr. 1224/_, nr.283/2010, nr.91/2010, nr. 1054/2011 către Minister vizează actele de studii pentru 2009, însă ele au fost soluționate în parte, fără a se aproba tot necesarul de formulare tipizate și pe cale de consecință, se află în imposibilitate să le elibereze tuturor absolvenților diploma de licență, din vina chematului în garanție.
Câtă vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de altă parte, nu se pot face discriminări intre reclamantă și alți absolvenți, câtă vreme în cazul tuturor au
fost respectate dispozițiile aplicabile formei de învățământ urmate.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. H. B. în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, este o consecință a recunoașterii formei de învățământ urmată, de către M. E., C. și Inovării.
De altfel, MECTS invocându-și în apărare propria culpa, în sensul că subit în anul 2009 a refuzat eliberarea de formulare tipizate, a binevoit să adopte OG nr.10/2009, pe care însă prin Legea nr. 1/2011-Legea E. N. a abrogat- o și oricum nu putea să retroactiveze, conform art.15 alin 2 din Constituția României. Prin urmare, apare evident că MECTS nu are argument de natură legală să împiedice USH să-și valorifice dreptul derivat din "Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ" aprobat prin Ordinul nr.2284/2007-M.Of._, art. 7 și că trebuie să aprobe formularele, sens în care se solicită să fie obligat MECTS să respecte dreptul absolventului din anul 2009.
În drept, s-au invocat disp. art.60-63 Cod proc.civ., art. 18 din Legea nr.554/2004 coroborate cu art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004.
M. E., C., T. și S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. H., ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că Pârâta U. "S. H. " B. solicită obligarea M. ui E., C., T. și S. la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diploma de licență sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004.
Față de cele de mai sus s-a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție având în vedere următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire"
Partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic.
S-a susținut că, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Fată de aceste aspecte, se învederează faptul că între M. E., C.
, T. și S. și U. "S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
S-a precizat că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în
H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., C. ,
T. și S., cu modificările și completările ulterioare.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. ."
Pârâta U. "S. H. " a solicitat instanței de judecată de fapt să oblige MECTS la avizarea formulare tipizate, constând în diplome de licență, ignorând astfel în mod vădit cadrul legislativ în vigoare, din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare.
În urma analizării documentațiilor transmise de către U. "S. H. ", prin adresele 37450/_, 37629, 12356F/_, 49716/_ ,
32048,36711, 40456/_, MECTS a transmis către ROMDIDAC SA avizul pentru achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților S. H. . Prin urmare, cererea universității este lipsită de obiect.
S-a precizat faptul că potrivit prevederilor art. 7 din ORDIN nr. 2284/ 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate. în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior.
Mai mult M. E., C., T. și S. a desemnat unitatea de specialitate și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.
S-a precizat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
M. nu aprobă tipărirea de formulare tipizate pentru o anumită persoană. Tipărirea tipizatelor se face în funcție de situațiile transmise de către
instituția de învățământ superior (în acest caz pârâtul U. "S. H. " din B.
) și acreditările existente și nu prin raportare la persoane strict determinate.
De asemenea U. "S. H. " nu a făcut dovada faptului că ministerul nu ar fi respectat dispozițiile art. 7 din Q.M.E.C.T nr. 2284/2007 în sensul că nu ar fi aprobat tipărirea si difuzarea formularelor actelor de studii în condițiile legii.
In concluzie ministerul, prin adresele cu nr. 37450/_, 37629, 12356F/_, 49716/_, 32048,36711, 40456/_, MECTS a avizat
achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. " din promoțiile_ ,
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115, art. 60-63 Codul de procedură civilă; OMEC Nr. 2284/ 2007.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Adeverința nr. 2697/_ eliberată de către pârâta U. "S. H. ";
B. atestă faptul că reclamanta, absolventă a Ciclului I - Studii universitare de licență (sistem Bologna) - facultatea de Psihologie din B., specializarea psihologie, a promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009, obținând Titlul de Licențiată în Psihologie.
Eliberarea acestei adeverințe (al cărei temei rezidă în prevederile art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007) conduce la concluzia că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile ce i-au revenit potrivit contractului de studii încheiat cu pârâta în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării examenelor.
Instanța de fond a reținut că, până la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâta USH nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantei diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 privind aprobarea regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.
În speță, se impune a se menționa faptul că adeverința prin care i s-a recunoscut reclamantei calitatea de licențiată în psihologie este în ființă, nefiind revocat/anulat, astfel încât se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie actului administrativ.
Corespunde adevărului că pârâta a comunicat MECTS prin adresa nr. 40976/_ necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. "; pentru anul 2009, însă, potrivit susținerile acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la SC ROMDIDAC SA a fost avizată de către pârâtul MECTS doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a pârâtei și nici o justificare a conduitei sale cât timp obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamanți este una de rezultat conform art. 20 din OMEC nr. 2284/2007.
Potrivit art.5 din Regulamentul aprobat prin OMECT nr.2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.
Pe cale de consecință, instanța de fond a reținut că, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea MECTS, refuzul pârâtei de a elibera reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă (
foia matricolă ) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei este susținută și de faptul că pârâtul MECTS a făcut dovada prin adresele nr. 12356/F/_ și nr. 32048,36711,40456/_ că a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, pârâta USH fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin aceste adrese, iar printre aceștia nu s- a numărat și reclamanta.
Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul studii universitare de licență " Psihologie", s-au prevăzut specializările "Psihologie și Terapie ocupațională";.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Totodată, trebuie subliniat faptul că OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să
funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabilă reclamantei (conform principiului neretroactivității legii civile), întrucât a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din 20 august 2009.
S-a mai arătat că, de altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.
Prin urmare, tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâta să elibereze în favoarea reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă).
În privința capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la emiterea documentelor sub sancțiunea unei penalități de 200 lei/fiecare zi de întârziere, tribunalul a reținut că despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. În cauză, prevederile art. 18 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nu sunt necesare a fi aplicate, fiind mai eficientă de urmat procedura dispusă de art. 24 din același act normativ (în măsura în care neexecutarea hotărârii îi va putea fi imputată exclusiv pârâtei), aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta este ținută în
îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea documentelor respective, dar și de activitatea Romdidac SA.
Examinând cererea de chemare în garanție formulată în cauză, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba
formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.
Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, instanța reiterând în acest context faptul că prevederile OG nr.10/2009 nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009.
Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în garanție se fondează în parte, sens în care în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 din același act normativ și cu art. 60-63 C.pr.civ., va fi obligat M. E., C., TINERETRULUI și S. în calitate de chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.
Având în vedere motivarea în drept a sancțiunii solicitate de pârâtă a fi aplicată pentru neîndeplinirea acestei obligații, respectiv art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins cererea formulată de pârâtă în acest sens, întrucât această sancțiune nu poate fi aplicată decât în faza de executare a hotărârii judecătorești, ceea ce presupune, sub aspectul limitelor temporale, că se poate aplica doar în momentul la care pârâta, fiind în posesia titlului executoriu, constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, ceea ce nu este cazul în speță.
În temeiul art.274 Cod procedura civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 108,30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, în privința cererii de chemare în garanție formulată în cauză constatându-se că pârâta a susținut că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M.
N.
solicitând instanței admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârii recurate si pe fond respingerea acțiunii si a cererii de chemare in garanție ca neîntemeiată.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct.4 din Codul de procedură civilă, consideră recurentul că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Astfel, se învederează următoarele:
Organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, precum și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale M. ui E., C., T. și S. .
Având în vedere acest aspect, se precizează că atribuțiile și competențele
sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., C., T. și S., cu modificările și completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. si C. . "
Potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, - "(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în
continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat. "
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituție de învățământ superior.
De asemenea, se precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărârea Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
În prezenta speță, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și a obligat MECTS să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MECTS și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Practic, instanța de fond se substituie MECTS și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
În condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995 R2, cât și conform Legii nr. I/2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MECTS și ARACIS, și nu a instanțelor de judecată.
Diplomele și suplimentele la diplomă se acordă în mod exclusiv pe baza parcurgerii unor programe de studii organizate legal, cu autorizarea sau acreditarea prevăzută de lege, și nu pe baza sentințelor judecătorești.
Prin hotărârea pronunțată, prin care a decis că anumite programe de studii nu trebuie să obțină autorizarea provizorie sau acreditarea prevăzute de lege, și să acorde, astfel, diplome unor persoane care nu au parcurs programe de studii în conformitate cu prevederile legale, instanța de fond s-a substituit MECTS,
ARACIS și Instituțiilor de învățământ superior, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești.
Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, sunt învederate următoarele:
Instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea MECTS.
Instanța de fond nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective, interpretând în mod eronat prevederile legale aplicabile spetei.
Dacă organizarea fiecărui ciclu de studii se face cu aprobarea MECTS, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamanți este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a omis însă să analizeze prevederi legale care există și care au legătură cu pricina. Astfel, nu a fost luată în considerare H.G. 535/1999, care prevede, la art.5, că "Învățământul deschis la distanță, similar cu învățământul fără frecvență, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege", din acest text rezultând clar obligația instituțiilor de învățământ superior de a parcurge procedura de autorizare prevăzută de lege pentru a putea organiza învățământ la distanță.
H.G. nr. 1011/2001 prevede la capitolul IV, art.17, faptul că "Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică în vederea autorizării/acreditării acestora; ori aceste etape obligatorii nu au fost respectate de către U. S. H. .
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare, o instituție nu are dreptul să înscrie "studenți" și să elibereze diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării, aceasta nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Legea nr. 84/1995, la art. l03, alin. 2 prevede: "Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi."
Conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea ca aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele
facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi".
Însă, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Potrivit art. 60 alin. l din Legea învățământului nr. 84/1995 "activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ape legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
În speță, la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializarea urmată de reclamanți, pârâta U. S. H. era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ ZI, nu și ID. Având în vedere că reclamanții- intimați nu au parcurs o formă de învățământ într-o specializare care să fi fost acreditată/autorizată provizoriu conform legii, nu sunt îndreptățiți să obțină diploma de licență.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu se poate depune dosar de acreditare și nu pot fi organizate cursuri la ID si FR dacă universitatea respectivă nu are organizate și acreditate/autorizate și cursuri la ZI la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autori zării/acreditării acestor forme de învățământ. Aceste acte normative erau in vigoare la data înmatriculării reclamantei-intimate. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
În această ordine de idei, solicitarea reclamantei da a le fi eliberată diploma care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere vădit neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, potrivit principiului "Quod nullum est, nullum producit efectum", studiile urmate în afara cadrului legal, fiind nule, nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile.
Un drept există dacă este exercitat în limitele sale interne și externe. O diplomă este recunoscută de MECTS dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv.
Recurentul arată că specializarea urmată de reclamanți nu a fost niciodată acreditată sau autorizată provizoriu la forma de învățământ ID, această nefiind menționată în nicio hotărâre a guvernului din perioada în care reclamanții au urmat studiile.
Nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților-intimați de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis în conformitate cu legea și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă.
Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră față de întreaga societate. Activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea unui interes general major. Este vorba de interesul major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fără a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate.
Punându-se semnul de egalitate între așa-zise studii, urmate nelegal, și studiile desfășurate legal de absolvenții tuturor instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ, se aduc grave prejudicii întregului sistem de învățământ și se creează o discriminare între absolvenții specializărilor organizate legal, și persoanele cărora instanța a decis să le acorde o diplomă la care nu au dreptul, deoarece nu au desfășurat studii autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate mai sus, recurenta solicită să se admită recursul astfel cum a fost formulat si să se modifice sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
In drept s-au invocat dispozițiile: Codul de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, H.G.536/2011, Legea 1/2011, H.G. 1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.
Pârâta intimată U. S. H. a depus întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 11-13.
Reclamanta intimată T. A. M. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca fiind netemeinic, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică- filele 41-42.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
1. Cu privire la primul motiv de recurs axat pe prevederile art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Curtea reține că acest motiv ar fi dat fondat atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății.
Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului și ale ARACIS nu este fondată.
Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții.
Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare.
În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative.
Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).
Față de cele ce precedă, Curtea reține că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul-chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei USH pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă B. este acreditată.
Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si
C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută
de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi,
frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege
"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Din această perspectivă, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost în mod legal și temeinic admisă de instanța de fond, că recursul formulat
este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
În baza art.274 Cod pr.civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatei
T. A. M.
suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 55 din_, pronunțată în dosarul nr._ al B. -Năsăud, pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimatei T. A. M. suma de 200 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR A. | |
A. S. | L. R. | V. G. |
M.
fiind în CO cei doi magistrați, semnează pentru aceștia Președintele Curții de Apel
Judecător V. M.
Red.V.G./M.N.
2 ex.
Jud.fond.- A. P. M.
GREFIER
M. V. G.
fiind în CO, semnează Grefier șef
M. LENA T.