Decizia civilă nr. 637/2013. Anulare proces verbal de contravenție

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ N r. 637/2013

Ședința publică din data de 21 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. JUDECĂTOR: L. T. B. JUDECĂTOR: A. P. M.

GREFIER: M. DP

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC B. 2. S. împotriva Sentinței civile nr.12458/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. B. -N. , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimatului, c.j. P. O.

  1. , lipsă fiind recurenta.

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

    Reprezentantul intimatului, c.j. P. O. A. că nu mai are cereri de formulat.

    Tribunalul, văzând că nu sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea acestuia.

    Reprezentantul recurentului solicită respingerea recursului declarat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

    Deliberând constată;

    T R I B U N A L U L

    Prin sentința civilă nr.12458/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de petentul SC B. 2. S., în contradictoriu cu intimatul I.T.M.

  2. , având ca obiect plângere contravențională și în consecință au fost menținute dispozițiile procesului-verbal de constatare a contravenției seria BN nr.0002845/_ .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției contestat în cauză, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea a trei contravenții, respectiv primirea la muncă a unor persoane fără a le încheia contracte de muncă, în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, necompletarea în registrul aferent a elementelor contractelor de muncă cu privire la persoanele anterior menționate și necompletarea în registru electronic a mențiunilor de identificare a salariaților și a tipului contractului de munca, contravenții prevăzute de art. 260, alin. 1, litera "e"; din legea 53/2003 și art. 9, alin. 1, litera a din HG 500/2011. Petentului i s-a aplicat pentru săvârșirea primei contravenții o amendă contravențională de 40000 lei și pentru celelalte două contravenții sancțiunea avertismentului.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor Sandra Constantin, R. z Iuliu V. și Ferari S. Darius întrucât primii doi ulterior au fost angajați ai societății petente și sunt subiective, mai mult sunt evident nesincere, deși au completat personal fișele de identificare ( filele 25-28), fișe care le- au fost depistate de agentul constatator cu ocazia depistării lor la locul de muncă, primii doi au declarat că nu au înțeles exact ce le cere agentul constatator, crezând că se referă la cartea de muncă și nu la contractul de muncă, al treilea afirmând că nici nu știe să scrie.

Fișele completate au la finalul lor, mențiunea " aceasta îmi este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez, cele de mai sus fiind adevărate, nefiind silit sau intimidat";, iar la rubricile drepturi salariale, primii doi martori au menționat personal că "nu am negociat salariu";, respectiv " nu am neg";, cel de al treilea martor menționând personal " nu am stabilit încă";.

În această situație este evident că martorii au înțeles că agentul constatator le-a cerut declarații despre contractul de muncă, de altfel declarațiile lor că aveau deja semnat contract de muncă dar nu au stabilit încă drepturile salariale nu au nici o logică, întrucât la semnarea contractului de muncă se stabilește și salariul.

Coroborat cu faptul că nici unul din martori nu a fost în stare să prezinte agentului constatator un exemplar al contractului de muncă, ce era obligatoriu a fi înmânat și angajaților în conformitate cu art. 16 alin. 2 din legea 53/2003, instanța găsește nesincere și subiective declarațiile martorilor și le înlătură de la soluționarea cauzei.

Cu privire la cel de al patrulea martor încuviințat, instanța a făcut aplicare art. 188, alin. 3 din cod procedură civilă, respectiv a pășit la soluționarea cauzei fără audierea lui după ce a fost citat cu mandat de aducere și s-a constatat imposibilitatea executării mandatului de aducere pe motiv că martorul este plecat în străinătate( fila 52).

Coroborând fișele de identificare de la dosar, procesul verbal de contravenție contestat, procesul verbal de control ( fila 7), anexa de constatare ( fila 8), instanța reține că petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie și legalitate de care se bucură procesul verbal întocmit, mai mult cele constatate în cuprinsul procesului verbal sunt întărite de celelalte înscrisuri de la dosar, respectiv fișele de identificare și procesul verbal de control, astfel că va respinge cererea petentului de anulare a procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la cererea petentului de înlocuire a amenzii dispuse cu avertisment instanța a reținut că în cauză petentul a primit la muncă un număr mare de persoane fără a le întocmi contracte de muncă, respectiv patru persoane și prin activitatea sa a afectat grav normele legale referitoare la achitarea sumelor pentru fondurile de asigurări sociale și exista pericolul ca în cazul survenirii unui accident de muncă, persoanele în cauză să nu fie asigurate medical pentru a suporta intervențiile medicale, astfel contravențiile săvârșite au un grad de pericol social ridicat și cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului este neîntemeiată și a fost respinsă.

Petentul fiind căzut în pretenții i s-a respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în conformitate cu art. 274 cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta SC Baulin 2. S. , solicitând admiterea recursului.

În motivare s-a arătat că sentința atacată este neîntemeiată, ținând cont de faptul că motivele pe care se sprijină sunt contradictorii și străine de natura pricinii, iar instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta desfășura activități de construcții, având în derulare un contract de reabilitare a sediului Primăriei Rebra cu termen de predare luna aprilie anul 2012. La data de_ s-a prezentat la control o echipa de inspector de la Satu Mare care, constatând stadiul lucrării i-au solicitat să termine lucrările până la data de_ pentru a putea fi utilizat sediul.

Așa cum a arătat dealtfel și la fondul cauzei, muncitorii pe care-i aveau la acel moment nu erau suficienți pentru finalizarea lucrării într-un termen așa scurt, astfel că a fost pusă în situația de a contacta muncitori mai vechi cu care încheiase colaborarea în vederea reangajării. A doua zi echipa a fost suplimentată cu încă 3 muncitori pentru care a încheiat imediat contracte de muncă, ulterior acestea fiind transcrise în format electronic în vederea înregistrării acestora la ITM. Fiind într-o zi de vineri aceste contracte nu au putut fi înregistrate, programul de munca la ITM desfășurându-se de luni până joi. La scurt timp s-au deplasat inspectorii ITM la un control constatând faptul că cei 3 muncitori nu sunt angajați. Acest aspect este vădit nereal, explicându-li-se cum s-au desfășurat lucrurile de a ajuns în această situație. Mai mult decât atât li s-au prezentat inspectorilor de muncă contractele de muncă semnate de părți. Obligația prevăzută de art.16 din legea 53/2003 nefiind încălcată: "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere în forma scrisă a contractului individual de muncă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului. Anterior începerii activității, contractual individual de muncă se înregistrează în registrul general de evident a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă. Angajatorul este obligat că, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractual individual de muncă."

Având în vedere aceste aspecte menționate anterior consideră că nu s-a sustras înregistrării contractelor, aceasta situație luând naștere împotriva voinței recurentei.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 (7), (8) si (9) C.Pr.Civ., art. 16, 17, 19.

Intimatul I. T. de M. B. -N.

a depus la dosar întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca netemeinic și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În motivare s-a arătat că recursul reia argumentele din plângerea făcuta primei instanțe, cu o rafinare a prezentării lor.

Nu sunt probe noi, indicii sau împrejurări vădite care să ducă la admisibilitatea recursului, la casarea hotărârii primei instanțe, respectiv anularea Pvcsc.

Condiția legală de admisibilitate în astfel de cazuri este o dezvoltare a motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate dispozitivului hotărârii primei instanțe, o argumentare în fapt și in drept, care așa cum sunt prezentate duc, la aparenta de posibilitate, nicidecum la admisibilitate, însă

În concret, susținerile, numite motive, din memoriu în recurs nu sunt temeinice pentru că mizează doar pe o posibilă generozitate, mărinimie și nicidecum pe probe și argumente legale noi,care să convingă peste ce a statuat prima instanță.

Cum apărările în primă instanță ale petentei nu sunt de natura să înlăture răspunderea contravenționala, iar asupra individualizării sancțiunii, prima instanță a valorificat împrejurările concrete și gradul de pericol social al faptei, se consideră legală și temeinicia hotărârea primei instanțe și solicită să se respingă cererea recurentei.

Fapta sancționată, neîntocmirea contractului individual de muncă înainte de începerea activității, corect individualizată și sancționată de organul constatator, echilibrat și limpede sesizată de prima instanță, in acest context apare cu atât mai mult ca o consecință logică a unui sir de fapte care au condus la o hotărâre legală și temeinică.

Nu sunt temeinice susținerile petentei conform cărora programul ITM BN ar fi doar de luni până joi, mai mult, declararea contractelor se face on line, indiferent de ora, zi, noapte, sâmbăta, duminica, sărbători legale etc., serverul inspecției muncii datând exact clipa comunicării, prin cod prima transmitere.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 308 alin. 2, raportat la art. 115-118 Cpc, respectiv art.

312(1) din Cpc.

Tribunalul examinând, în baza prevederilor art. 304 și 3041Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii, instanța de fond făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, în mod judicios instanța de fond, pe baza probatoriul administrat - proces verbal de contravenție, fișele de identificare ale persoanelor depistate coroborate cu declarațiile martorilor și aspectul încheierii contractului de muncă cu doi dintre aceștia, ceea ce imprimă subiectivism și părtinire mărturiilor, cu consecință firească a înlăturării lor, a statuat că procesul-verbal de contravenție contestat este legal și temeinic, în condițiile în care din datele furnizate de înscrisurile mai sus menționate, rezultă că activitatea persoanelor indicate în actul sancționator cu o normă întreagă de 8 ore, fără a se fi încheiat un contract de muncă, debutase în zilele de_, respectiv_, ulterior încheindu-se contracte de muncă.

În privința individualizării sancțiunii contravenționale aplicate pentru încălcarea prevederilor art. 276 alin. 1, lit. e din Legea nr. 53/2003, tribunalul reține că, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentului de către agentul constatator, dar și, în cazul în care împrejurările concrete de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001.

Însă, în mod justificat, raportat la împrejurările reținute în considerentele sentinței pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a apreciat că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei cu sancțiunea avertismentului, deoarece este vorba despre folosirea la muncă a mai multor persoane, consecințele neîntocmirii contractelor de muncă fiind păgubitoare atât pentru muncitori, cât și pentru bugetul de stat.

Sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci, alături de scopul punitiv, se constituie într-un mijloc de formare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

În speța de față, scopul sancțiunii contravenționale nu se poate realiza prin aplicarea unei măsuri de atenționare, în condițiile în care amploarea acestui fenomen a devenit notorie, mai ales în domeniul construcțiilor.

Așadar, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC B. 2. S. împotriva sentinței civile nr.12458/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC B. 2. S. , cu sediul în B., str. C., nr. 32, jud. B. -N. împotriva sentinței civile nr.12458/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. T. de M.

B. -N.,

cu sediul în B., str. C. R. V., nr. 60-64, jud. B. -N. . Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D.

E. L.

L.

T.

B.

A.

P. M.

GREFIER,

M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ /2 ex

Jud. fond: BMA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 637/2013. Anulare proces verbal de contravenție