Decizia civilă nr. 845/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 845/R
Ședința publică din 20 Septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. F.
J. ecător N. B.
J. ecător V. P.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-petentă SC N.
S. T. S. ,cu sediul în C. M., nr. 6, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3781 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ și_, în urma deliberării s-a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3781/_, Judecătoria Baia Mare a respins plângerea formulată de către petenta SC N. S. T. S., cu sediul în C.
M., nr.6, jud. M. în contradictoriu cu intimata I. de P. al J.
M., cu sediul în B. M., str.22 D., nr.37,jud. M. și a menținut procesul verbal de constatare a contraventiei, seria CP, nr.2036174 întocmit de către intimată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în data de_ petenta SC N. S. T. S. a fost sancționată contravențional, prin procesul verbal seria CP, nr.2036174 cu suma de 3000 lei pentru încălcarea
prevederilor art.8 alin.1 din OG 15/ 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri din România.
Se menționează în procesul verbal faptul că auto, aparținând petentei cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă.
Analizând dosarul, instanța de fond a constatat că petenta a arătat că rovinieta fusese cumpărată la ora 12.20, în ziua controlului, dar nu a fost înmânată conducătorului auto, care se afla în pauza privind controlul de muncă și că afirmația este nereală.
Astfel, potrivit bonului de la fila 5 a dosarului taxa de rovinietă a fost achitată la ora 12.20, iar valabilitatea acestei taxe, potrivit aceluiași bon, este de la ora 12.24.
Conform procesului verbal atacat, fapta a fost constatată la ora 12.20, actul de sancționare fiind încheiat la ora 12.25.
Ori, la momentul controlului autovehiculul era condus de numitul Hereș
, care potrivit petentei s-ar fi găsit, la momentul achitării taxei în pauză.Dar, acest aspect nu este real, întrucât agentul constator a arătat în procesul verbal că autovehiculul a fost condus de același șofer la ora 12.20, ora controlului.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale art.5 al.5 din actul normativ menționat anterior, prevede care sunt criteriile raportat la care se aplică sancțiunile contravenționale, respectiv gradul de pericol social al faptei ,împrejurările săvârșirii acesteia, scopul urmărit sau circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de aceste criterii instanța de judecată a constatat că sancțiunea contravențională a fost legal individualizată.
Faptul că petenta a achiziționat rovinieta ulterior, la puțin timp de la control ( câteva minute), ori chiar concomitent cu momentul efectuării controlului nu poate determina înlocuirea amenzii cu avertisment.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art.301 Cod procedură civilă petenta SC "N. S. T. "; S. .
În motivarea recursului a susținut că raportat la circumstanțele concrete ale faptei, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea "avertisment"; este justificată.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii și a înlocuirii amenzii cu "avertisment";.
Recursul este nefondat.
La instanța de fond, petenta prin plângerea contravențională a solicitat anularea acestuia și nu și înlocuirea amenzii cu sancțiunea "avertisment";, iar în cursul cercetării judecătorești nu s-a prezentat pentru a susține această cerere subsidiară.
În aceste condiții, instanța de fond în mod corect a constatat că petenta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa iar tribunalul negăsind motive de natură a conduce la exonerarea de la plata amenzii prin înlocuirea cu "avertisment";, urmează a respinge recursul petentei și a menține ca legală și temeinică sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de petenta SC N. S. T. S.
,cu sediul în C. M., nr. 6, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 3781 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, jud. M. .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte,
J. ecător,
J. ecător,
V. F.
V.
P.
N. B.
G. ier,
H.
Red. B.N./Tred. C.C.
_ / 2 ex.
J. ECĂTOR LA FOND A. L. V.