Decizia civilă nr. 679/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 679/2013

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R. Judecător M. B.

G. S. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. M., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. TÂRGU L., împotriva sentinței civile nr. 3516 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată SC M.

S. și pârâta A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs.

Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes în formularea recursurilor și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3516 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., a fost admisă excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu.

A fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamata SC M. S.

, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. TÂRGU L., D. G. A F. P. M., A. F. PENTRU M. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în conformitate cu prevederile alineatului 3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Având în vedere că reclamantei i s-a pus în vedere, prin reprezentant, să facă dovada timbrării acțiunii cu 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, iar aceasta nu s-a conformat, tribunalul a dat eficiență normelor

1

imperative enunțate anterior și a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. M., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. TÂRGU L., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza pe fond constatarea acțiunii ca inadmisibilă și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C. pr. civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Printre condițiile de exercițiu a acțiunii civile, în toate formele acesteia, inclusiv pentru recurs, se numără și interesul, care semnifică că partea care acționează procesual să fie susceptibilă să dobândească un folos practic concret din manifestarea sa procesuală.

În cazul recursului, condiția interesului face ca recurent să poată fi numai partea care a pierdut în ciclul procesual anterior, or, în speță, recurenta a câștigat în primă instanță, tribunalul anulând acțiunea ca netimbrată. Din această perspectivă, recursul său este lipsit de interes, recurenta nefiind în

2

situația de a avea o hotărâre de primă instanță defavorabilă, iar, ca o consecință, nu are nevoie de un remediu procesual.

În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge ca lipsit de interes recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. TÂRGU

L., împotriva sentinței civile nr. 3516 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.

Președinte,

A. A. M.

Judecător,

S. L. R.

Judecător,

M. B.

G. ,

S. G.

Red. S.L.R./dact.V.R.

2 ex/_

Jud. fond A. S.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 679/2013. Anulare act control taxe şi impozite