Decizia civilă nr. 6243/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA NR. 6243/2013
Ședința publică din 30 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE | S. | AL H. | |
JUDECĂTOR | M. | B. | |
JUDECĂTOR | G. | -A. | N. |
GREFIER | D. | Ț. |
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. a
F. P. S. în nume propriu și în numele Administrației F. P.
Z. împotriva sentinței civile nr. 4691/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul/a D. A., privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea
Colegiului de Conducere a Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4691/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. _, s-a admis acțiunea reclamantului/ei D. A., formulată împotriva pârâtei A. F. P. Z. , care a fost obligată să restituie reclamantului/ei suma de 3241 lei, reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea integrală.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D. S. , sens în care s-a respins acțiunea față de această pârâtă.
S-a dispus anularea Deciziei de calcul nr. 66173/2010 emisă de către AFP Z. .
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru M. .
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul(a) s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul(a) a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, cererea reclamantului(ei) se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În speță, reclamantul(a) nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant(ă).
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, este de observat că direcțiile generale ale finanțelor publice au în principal atribuția de a realiza strategia guvernamentală în domeniul finanțelor publice și de a aplica politica fiscală a statului.
Din această perspectivă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. S. a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia fiind respinsă, instanța reținând că înscrisurile a căror anulare se solicită nu au fost emise de aceasta.
Asupra cauzei pe fond
, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul/a achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție
:
Taxa percepută de organul fiscal este nelegală, sens în care a dispus anularea deciziei de calcul emisă de către AFP Z. prin care aceasta a fost calculată.
Pârâta D. G. a F. P. S. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Administrației F. pentru M., deși aceasta din urmă are calitatea de pârâtă în cauza de față.
Cum raportat la dispozițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă, cele două calități procesuale - de pârât și chemat în garanție - nu pot coexista, cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F.
P. S. în nume propriu și în numele Administrației F. P. Z.,
prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului
administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 C.pr.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond
, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D.
G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. .
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei
măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie
înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art.
148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
:
Este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate sau de la cea a cererii de chemare în judecată.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare, constatându-se și că, la fond, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a DS
, iar criticile din recurs nu privesc modul în care a fost soluționat acest incident procedural.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P.
S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z.
împotriva sentinței civile nr. 4691/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
S. | AL H. | M. | B. | G. -A. N. |
GREFIER
D. Ț.
Red.MB/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: G.D.
