Decizia civilă nr. 7316/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7316/2013
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. H. Judecător F. T.
Grefier D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr. 11450 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul P. C. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 11450 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul P. C.
A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI T. .
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată parata sa restituie reclamantei suma de 628 lei achitata la data de_ si dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
A fost obligată chemata în garanție A. F. PENRU M. B., să plătească pârâtei suma de 628 lei cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ a și până la achitarea efectivă.
A fost obligată parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata în sumă de 39,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN POLO nr. identificare WVWZZZ6RZCY009515 anterior înmatriculat într-un stat membru
UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 628 lei la AFP T., în data de_ .
La data de_, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. S. Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei a fost admisă, pârâta AFP T. a fost obligată să-i restituie reclamantei taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale, cu cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F.
P. T. ,solicitând modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului pârâta susține că prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că este vorba de o taxă de poluare percepută pentru înmatricularea unui autoturism nou.
Astfel, din Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de A.F.P: T., este menționată la rubrica E= cota de deducere a taxei prevăzută în col.2 din Anexa nr. 4: 0%.
Ori, Anexa 4 la O.U.G. nr. 50/2008, cuprinde grila cu cotele de reducere a taxei de poluare, iar potrivit primei poziții din grilă, se aplică o cotă de reducere de 0% doar în cazul autovehiculelor noi.
Prin urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile art.90 din Tratatul
C.E. invocate de reclamant, actualmente art. 110 din TFUEE și prin urmare, nici soluția pronunțată în cauza T. nu poate fi valorificată în cauză, având în vedere că suntem în prezența primei înmatriculări într-un stat UE a unei mașini noi.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu,
A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive.
În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența și normele comunitare existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru. Ca atare, acțiunea trebuia respinsă de prima instanță, iar cererea de chemare în garanție, rămasă fără obiect, trebuia respinsă și ea.
Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica hotărârea recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului P. C. A. precum și cererea de chemare în garanție, aceasta din urmă rămânând fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr. 11450 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei A. F. P. T. .
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. B. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, M. H. | JUDECĂTOR, F. T. |
GREFIER, D. C. |
Red. M.H./S.M.
2 ex./_
Jud.fond: M. -F. B.