Decizia civilă nr. 8396/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8396/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: DP JUDECĂTOR: C. I.
JUDECĂTOR: A. -I. A. GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr.278 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud privind și pe intimații S. V., U. "S. H. " B. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților din litigiu.
Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Se mai menționează că în data de_ intimata U. "S. H. "; a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.13-15) la care a atașat în probațiune înscrisurile de la filele 16-37.
De asemenea, se arată că în data de_ intimata S. V. a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs (f.42-44) la care a atașat împuternicire avocațială de reprezentare a apărătorului său (f.45) și chitanța emisă de cabinetul său reprezentând onorariul avocațial. ( f.46).
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și
reține că, deși legal citat recurentul cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel cum rezultă din conceptul de citare-dovada de îndeplinire a procedurii de citare (f.40), recurenta nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care, din oficiu în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ. coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
Notă:
După închiderea dezbaterilor, în data de_, ora 11.50, se înregistrează la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru sus amintite (f.47,48), astfel Curtea dispune redeschiderea dezbaterilor.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se constată lipsa părților.
Raportat la atașarea la dosar a dovezii achitării taxei judiciare de timbru stabilite, apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, Curtea reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 278 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a admis acțiunea în contencios administrativ, precizată, formulată de reclamanta S. V., împotriva pârâtei U. "S. H. "; B. și în consecință, a fost obligată pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul diplomei și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
S-a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
"S. H. "; împotriva M. UI E., C., T. ȘI S. și, în consecință, a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la despăgubiri pentru întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că U. "S.
H. "; a fost înființată prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Reclamanta a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - la Facultatea de Drept și Administrație P. ă din B., specializarea administrație publică, din cadrul Universității "S. H. "; - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență, aspecte ce rezultă din adeverința nr. 573/_ .
Aceste aspecte nu sunt contestate de niciuna din părți.
Potrivit art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.
Conform art.2, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii.
Art.5 menționează că instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii, iar potrivit art.11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor, conform art.20.
Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de U. "S. H. "; și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei.
Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul studii universitare de licență "Administrație P. ă", s-a prevăzut specializarea: "administrație publică";.
Potrivit dispozițiilor art.60 (1) din Legea nr.84/1995,"activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de
învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi".
In aplicarea dispozițiilor Legii nr.84/1995, M. E. a emis la data de 7 martie 2006, Ordinul nr.3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art.2 că "Admiterea in învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studii de licență, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate", iar la art. 8 se prevede ca
"Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective și dispun de departamente specializate. "
Sunt reale susținerile chematului în garanție în sensul că, existența în cadrul universității pârâte a unui program de studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare academică prevăzută de lege.
Este adevărat că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământul la distanță pot fi organizate de către universitățile care organizează cursuri de zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ, cu respectarea prevederilor OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată prin Legea nr. 87/2006.
Însă, dreptul reclamantei de a cere să i se elibereze Diploma de licență însoțită de Suplimentul la Diplomă nu poate fi afectat și cu atât mai puțin suprimat de aspecte ce țin de valabilitatea inițierii și desfășurării formei de învățământ la distanță, pentru specializările la care se organizau și cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cât
M. E. sau Agenția Română de asigurare a Calității în Învățământul Superior(ARACIS), înființată in baza O.U.G. nr.75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat in afara cadrului legal.
Având în vedere adeverința de studii nr. 3919/2009, ce atestă absolvirea de către reclamantă a Facultății de Drept și Administrație P. ă din B. , specializarea administrație publică, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiată în științe administrative, act ce premerge diplomei finale de studii, împrejurarea că actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în științe administrative este în ființă, acesta nefiind revocat sau anulat), bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ, M. E., C., T. și S. nesolicitând în instanță anularea acestei adeverințe și neinvocând nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantei, tribunalul, raportat și la dispozițiile legale mai sus expuse, constată că cererea reclamantei este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei la emiterea diplomei de licență și suplimentului la diplomă.
Referitor la ce rerea d e ch e m a re în ga ran ție , tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.
Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, iar prevederile OG nr.10/2009 invocate de
minister nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar această ordonanță, din 12 august 2009, "privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate"; a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, a intrat în vigoare ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, astfel că, raportat și la prevederile art.60 și urm. C.pr.civ., se va admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. "; împotriva M. ui E., C. ,
și S. cu consecința obligării chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
Se va respinge cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei/ zi de întârziere, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii apare ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efe ctu e ze a n um ite op e rațiu n i a dm inistrative ,executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";.
Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de întârziere, conform alin.(2) al art. 24 din lege.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, impunându-se a se menționa și faptul că textul invocat de pârâtă - art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ face referire la despăgubiri pentru întârziere, care nu se identifică însă cu pretențiile concrete din cererea de chemare în garanție solicitându-se practic penalități, asemănătoare ca natură juridică cu daunele cominatorii din dreptul civil, concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim restabilit, incidente fiind prevederile art.18 alin.5.
În temeiul art.274 Cod procedura civilă, s-a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată în cuantum 104,30 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pârâta nu a solicitat obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată. Pe aceleași temeiuri, a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 104,30 lei - taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M. E.
, C., T. ȘI S. B.
, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.pr.civ. .
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
O primă critică adusă sentinței recurate de către recurent este că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată și în garanție a M. ui E. N. întrucât nu are raporturi juridice cu U. "S. H. "; B. .
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
S. H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. -Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.
Deci M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. H.
. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. N. .
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. ."
In consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E.
N. de a "aproba tipărirea formularelor tipizate -constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. N. este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate. Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară, OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
S. ul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult fiecare caz este studiat în mod individual. Instanța de fond în speța dedusă judecății a refuzat practice să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantei.
Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil M. ui E. N. .
M. E. N. este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fară drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fară să respecte legea.
La pct. II din motivarea recursului, recurenta critică soluția instanței de fond pentru că și-a depășit atribuțiile, conferind legitimitate unui proces de învățământ
organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești
Învederează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
Menționează că, în cazul Universității "S. H. " din B., specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată
/autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Așa cum a menționat, conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fară frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
In concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu au urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond se raportează la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
Pârâta intimată U. "S. H. "; și reclamanta intimată SECHEȘI V. au formulat întâmpinări
prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. (f.13,42).
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul-chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei U. S. H. pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta U. S. H. a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta U. S.
H. a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă este acreditată. Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare. De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează:
"Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege "se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările
autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Față de prevederile Ordinului nr. 2284/2007, care atribuie MEN competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor de licență, tribunalul a reținut în mod corect că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate există o interdependență, astfel că doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei de rând 1 (U. S. H. ). Prin urmare, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă, neputând fi reținută vreo încălcare a prevederilor art. 60 din Codul de procedură civilă.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Curtea reține că sentința atacată nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății.
Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului nu este fondată.
Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții. Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare.
În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative. Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15
noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).
Față de cele ce precedă, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, astfel că în temeiul art. 312 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr.278 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, DP | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, A. -I. A. |
GREFIER, D. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: B. L.T. .
