Decizia civilă nr. 8397/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 8397/2013
Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din:
P.: DP JUDECĂTOR: C. I.
JUDECĂTOR: A. -I. A.
G.: D. B.
S-a luat spre examinare recursul promovat de recurenta V. L. L. împotriva sentinței civile nr.1429 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. privind și pe intimatul TRIBUNALUL MARAMUREȘ PRIN
P., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, se constată lipsa părților din litigiu.
Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) C.pr.civ.
Se mai menționează că la înregistrarea cererii de recurs s-a depus și dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar (f.3,4).
Astfel, Curtea constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.
Verificând din oficiu competența, în temeiul art. 159 ind.1 alin.4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 din Legea 554/2004 și art.3 pct.3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, urmează a reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosarul cauzei.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1429 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. a fost respinsă cererea formulată de reclamanta V.
L., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Maramureș.
În considerente se reține că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunal la data de_ sub nr. dosar_, reclamanta V. L. L. în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Maramureș, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea Tribunalul Maramureș să-i elibereze adeverințele tip, anexele 1-9 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005 sub sancțiunea aplicării daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de
întârziere, calculate de la data solicitării, înregistrată sub nr. 3125/_ până la data eliberării efective.
Urmare a solicitării sale, prin adresa nr. 3125/_, Tribunalul Maramureș refuză să-i elibereze adeverințele tip, anexele 1-9 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin Hotărârea nr. 1275/2005, cu motivarea că Legea nr. 303/2004 prevede la art. 82 alin.1-3 și 6 următoarele condiții: 60 de ani împliniți și vechimea între 20 și 25 de ani, numai în funcția de judecator, procuror, magistrat- asistent sau personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor, precum si în functia de judecator ori procuror financiar sau consilier de conturi de la sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi, concluzionând că, având calitatea de avocat la data pensionării-_, reclamanta nu poate beneficia de pensia de serviciu prevăzută de art.82 din lege.
Însă, reclamanta a arătat că are o vechime în magistratură, conform art.86 din Legea nr. 303/2004 și art.3 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii, care este necesară acordării pensiei de serviciu, de 39 de ani și 8 luni, fiind compusă din:
2 ani și 3 luni jurist consult;
12 ani și 2 luni, judecător la Judecătoria Baia Mare;
25 ani și 3 luni avocat la Baroul Maramureș, totalizând astfel cel puțin 25 ani vechime în magistratură.
Reclamanta a solicitat T. ui M., prin adresa înregistrată sub nr. 3125/_, eliberarea adeverințelor-tip necesare pentru acordarea pensiei de serviciu potrivit Legii nr.303/2004, prevăzute în anexele Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005, fiind pensionată anterior în baza Legii nr.19/2000, iar la data pensionării-_ -, aceasta avea calitatea de avocat, susținând că are o vechime de:
2 ani și 3 luni ca jurist consult;
12 ani și 2 luni, ca judecător la Judecătoria Baia Mare;
25 ani și 3 luni ca avocat la Baroul Maramureș,
perioade ce reprezintă, în accepțiunea reclamantei, vechime în magistratură necesare acordării pensiei de serviciu potrivit Legii nr.303/2004.
Tribunalul Maramureș a răspuns solicitării, învederând faptul că, în condițiile în care reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 alin.5 din Legea nr. 303/2004, nu se poate emite adeverințele-tip prevăzute în anexele Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005, întrucât acestea se referă la atestarea faptului că persoana îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru acordarea pensiei de serviciu.
Pensia de serviciu pentru magistrați este reglementată de Legea nr.303/2004, modificată de Ordonanța nr. 100/2007, Ordonanță ce a fost aprobată, modificată și completată prin Legea nr.97/2008.
Prin aceste acte normative au fost prevăzute condițiile de acordare a pensiei de serviciu pentru persoanele care au îndeplinit funcția de judecător, procuror, magistrat asistent la ICCJ, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor si procurorilor, foști judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi cu o vechime de cel puțin 25 ani în funcțiile arătate mai sus.
Aceste categorii de personal pot beneficia de pensie de serviciu, la cerere sau la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au cel puțin, așa cum s-a arătat, vechimea de 25 de ani în functii.
Potrivit art.82 al. 5 din Legea nr.303/2004 persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) si (3) în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o baza de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile.
În situația prevăzută la alin.5 din lege persoanei nu i se solicită o anumită ocupație la data pensionarii, ci doar o vechime de 25 de ani, respectiv 20 - 25 de ani în funcția de judecător sau procuror și vârsta legala de 60 de ani. Sub acest aspect legiuitorul a avut în vedere vechimea în funcția de judecător sau procuror și nu vechimea în magistratura, care include și funcțiile asimilate potrivit art. 86.
Comparând situația reclamantei cu condițiile cerute de lege pentru eliberarea adeverinței - tip pentru acordarea pensiei de serviciu se constată că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru emiterea adeverinței-tip în vederea acordării unei pensii de serviciu astfel cum este reglementată prin noile dispoziții legale, întrucât reclamanta a exercitat funcția de judecător 12 ani și 2 luni. Pentru a beneficia de pensie de serviciu în condițiile alin.5, legiuitorul nu a prevăzut o calitate anume la data pensionării, dar a inclus condiția unei vechimi de 20 - 25 de ani numai în funcția de judecător, respectiv de procuror, deci nu are în vedere vechimea in magistratura.
Pensia de serviciu pentru magistrați este mai avantajoasă decât cea stabilită conform normelor general aplicabile în cadrul sistemului public de pensii. Legiuitorul a stabilit acest beneficiu pentru magistrați în scopul creșterii atractivității profesiei, al asigurării stabilității în aceste funcții și al recompensării privațiunilor și incompatibilităților pe care le impune exercitarea acestora.
Persoanele care se pensionează din funcția de judecător sau de procuror, rămânând în această funcție până la îndeplinirea tuturor condițiilor de pensionare, cele care, deși au trecut într-o alta activitate, au în funcția de judecător sau de procuror o vechime de 20 de ani sau chiar de 25 de ani, se află, în mod evident, într-o situație diferită față de persoanele care la data îndeplinirii condițiilor de pensionare sunt încadrate în alte funcții, iar în funcția de judecător sau de procuror nu au realizat o vechime de cel puțin 25 sau 20 de ani. Situația obiectiv diferită în care se afla anumite categorii de persoane justifică sau chiar impune instituirea prin lege a unui tratament juridic rezonabil diferențiat, fără ca aceasta să reprezinte privilegii ori discriminări.
T. a reținut că există o cerere formulată de către reclamantă și există un răspuns al pârâtului la această solicitare, răspuns care este apreciat ca fiind eronat de către reclamantă. Urmare a acestei aprecieri a fost formulat prezentul demers judiciar în materia contenciosului administrativ.
Dispozițiile incidente din Legea nr.554/2004 sunt următoarele:
art.1 alin.(1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";;
art.2 alin.(1) lit.i): "refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile";
art.2 alin.(2): "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal";.
Pârâtul a răspuns solicitării reclamantei și că nu suntem în prezența unui refuz nejustificat. Conținutul răspunsului este în concordanță cu dispozițiile legale invocate mai sus.
Împotriva sentinței a declarat recurs V. L. -L.
, solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței civile nr. 1429/_ a T. ui M., în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului recurenta arată că sunt incidente prevederile art.304 pct.8 Cprocciv. în sensul că, "instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia";.
Recurenta arată că a motivat solicitarea de eliberare a adeverințelor care formează anexele 1-9 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004 aprobate prin HG nr.1275/_ pe dispozițiile art.83 indice 1 din Legea nr.303/2004 astfel cum a fost modificată și completată. Conform acestor prevederi legale este îndreptățită la obținerea unei pensii de serviciu anticipate, întrucât la data pensionării -_ aveam cu până la 5 ani mai putin decât vârsta de pensionare prevăzută de lege ( născ.5 august 1946) și aveam mai mult de 5 ani vechime peste limita prevăzută de lege în funcția de
magistrat.
Instanța fondului a analizat și a motivat soluția de respingere a cererii pe dispozițiile art.82 alin.(5) din Legea nr.303/2004 care se referă la acordarea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă persoanelor care la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de text au o altă ocupației.Prin urmare instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, ceea ce conduce la nelegalitatea hotărârii.
B. ) In conformitate cu prevederile art.14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004 aprobate prin HG nr.1275/_ stabilirea, actualizarea și plata tuturor pensiilor de serviciu se efectuează de către
casele teritoriale de pensii, iar potrivit art.15 din același Regulament text reprodus: "cererea de înscriere la pensie, însoțită de documentația de pensionare și. de adeverinta-tipimblmiQrQa. îmi aparține), va fi depusă la casa teritorială de pensii în a cărei rază își are domiciliul persoana îndreptățită, care va calcula atât pensia din sistemul public stabilită conform Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, cât și pensia de serviciu stabilită potrivit prevederilor legii. Pensia care se achită titularului este pensia cea mai avantajoasă";.
Obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligația de a face, anume în obligarea pârâtului de a elibera adeverințele tip, în vederea calculării drepturilor pecuniare de pensie. Decizia privind îndreptățirea subsemnatei de a primi pensia de serviciu anticipată aparține Casei de pensii M. » nicidecum pârâtului. Acesta este obligat doar la eliberarea adeverințelor care atestă vechimea în funcția de magistrat, urmând ca pe baza acestora Casa de Pensii M. să decidă îndreptățirea sau respingerea cererii de acordare a pensiei de serviciu.
Tribunalul Maramureș a refuzat eliberarea adeverințelor, ceea ce din punctul de vedere al recurentei reprezintă refuz nejustificat și exces de putere deoarece, pârâtul si-a exprimat explicit voința de a nu rezolva cererea subsemnatei, după cum a încălcat atât limitele competentei prevăzute de lege, cât si dreptul recurentei de a obține adeverințele necesare în vederea depunerii cererii de acordare a pensiei de serviciu anticipate. Aceasta echivalează cu însăși încălcarea dreptului la pensie de serviciu.
Tribunalul Maramureș, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.
Examinând recursul, curte reține următoarele:
Reclamanta, avea calitatea de avocat la data pensionării-_ . Pentru a beneficia de pensia de serviciu în baza art. 82 alin.5 din Legea nr. 303/2004, trebuie îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de aceste dispoziții, respectiv 60 de ani împliniți și vechimea între 20 și 25 de ani, numai în funcția de judecator, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridica asimilat judecatorilor, precum si în functia de judecator ori procuror financiar sau consilier de conturi de la sectia jurisdictionala a Curtii de Conturi. Mai mult, conform art. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005, "Beneficiază de pensie de serviciu persoanele care:
la data solicitării pensiei de serviciu au calitatea de judecător, procuror, magistrat-asistent, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură, potrivit art. 82 alin. (1) din lege;
la data solicitării pensiei de serviciu au calitatea de judecător sau de procuror și cel puțin 25 de ani vechime numai în funcțiile de judecător, procuror sau avocat, în condițiile art. 82 alin. (2) din lege; la deschiderea dreptului la această categorie de pensie se poate valorifica perioada de cel mult 10 ani în profesia de avocat;
la data solicitării pensiei de serviciu au calitatea de judecător, procuror, magistrat-asistent sau de personal de specialitate juridică asimilat
judecătorilor și procurorilor și o vechime între 20 și 25 de ani în magistratură, potrivit art. 82 alin. (4) din lege;
la data solicitării pensiei de serviciu nu au calitatea de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, dar care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au o vechime de cel puțin 25 de ani realizată numai în funcția de
judecător sau de procuror, iar eliberarea din funcție a fost din motive neimputabile acestora, potrivit art. 82 alin. (5) și (6) din lege.";
Cum adeverințele-tip prevăzute în anexele Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005, solicitate de reclamantă, se referă la atestarea faptului că persoana îndeplinește condițiile prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, pentru acordarea pensiei de serviciu, iar reclamanta nu îndeplinește aceste condiții, refuzul de eliberare este justificat, ținând seama și de faptul că răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător sau de procuror, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitului brut realizat la data pensionării a judecătorilor și procurorilor revine instituției care eliberează adeverința-tip, respectiv T. ui.
În cauză i s-a răspuns solicitării recurentei, astfel că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat, astfel cum e reglementat de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Faptul că intimata a răspuns solicitării recurentei în concordanță cu dispozițiile legale dar răspunsul o nemulțumește, nu poate face aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de V. L. -L. împotriva sentinței civile nr.1429 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
P. JUDECĂTORI G.
DP C. I. A. I. A. D. B.
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: C.G.