Decizia civilă nr. 8496/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8496/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 491 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, privind și pe intimat P. A., intimat U.
S. H., chemat în garanție M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s- a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului promovat.
Se mai învederează faptul că la data de 18 iunie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei U. S. H., prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Se constată că nu s-a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente recursului formulat, deși recurenta a fost legal citată cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 39.
Raportat la această împrejurare, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, Curtea, din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrări a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 491 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud s-au respins excepțiile lipsei procedurii prealabile, a lipsei de obiect și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M.
E., C., T. ȘI S. (în prezent M. E. N. ).
1
S-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. A. împotriva pârâtei U. "S. H. "; B. .
A fost obligată pârâta U. "S. H. " să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă.
S-a respins cererea reclamantului de aplicare în sarcina pârâtei USH a penalităților în cuantum de 100 lei/zi de întârziere.
S-au respins, ca nefondate, cererile formulate de reclamant privind obligarea pârâtului MECTS să desemneze unitatea de specialitate producătoare a pune la dispoziția pârâtei USH tipizatul de diplomă în vederea eliberării actelor de studii și să-i recunoască titlul de licențiat sub sancțiunea unor penalități de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.
A fost obligată pârâta USH să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.
"S. H. " împotriva chematului în garanție M. E. N. ( fost M.
E., C., T. Și S. ).
A fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata penalităților în cuantum de 100 lei/zi de întârziere, ca neîntemeiată.
S-a luat act de susținerea pârâtei USH în sensul că va solicita, pe cale separată, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M.
E. N.,
solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii cererii principale și a celei de chemare în garanție.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, în conformitate cu aceste exigențe, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 39), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul
judiciar și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.
Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanța de recurs că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
2
DECIDE
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 491 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. B. | Judecător, M. -I. I. | Judecător, S. Al H. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. P. M.
3