Decizia civilă nr. 8654/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8654/2013
Ședința publică de la 17 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător A. -I. A. Judecător DP
G. D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. TÂRGU L., împotriva sentinței civile nr. 5.726 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. D. V. și intimata pârâtă A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutită de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4
C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 5.726 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-au respins excepțiile formulate de pârâte prin întâmpinare. S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul M. D. V., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. F. P. TÂRGU L. și A. F.
PENTRU M. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. TÂRGU
L. să restituie reclamantului suma de 971 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu_ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective. Având a se pronunța, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, asupra excepțiilor invocate de pârâta D. M., T. le-a respins ca nefondate deoarece în această materie procedura prealabilă nu este obligatorie. Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru ale Uniunii Europene autovehiculul pentru înmatricularea căruia a achitat cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule introdusă în Capitolul II¹ din Codul fiscal la art. 2141- 2143 suma de
2.375 lei din care i s-a restituit suma de 1.404 lei, rămânând un rest de 971 lei.
T. a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare
O.G. nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141- 2143Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul
Comunității Europene. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. TÂRGU,
prin care
se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din
O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că O.U.G. nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal. Pârâta s-a opus admiterii acțiunii în sensul de a fi obligat organul fiscal la restituirea taxei pe poluare, câtă vreme nu au fost respectate dispozițiile C.pr.fiscal în ce privește termenele de constatare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, ca act administrativ fiscal. Totodată, recurenta se opune admiterii acțiunii în sensul de a fi obligat organul fiscal la restituirea taxei pe poluare de vreme ce nu au fost respectate disp. C.pr.fisală în ce privește termenele de contestare a deciziei de calcul, ca act administrativ. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situaților limitativ prev. de art. 117 Cod pr.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei. În privința cheltuielilor de judecată, se solicită respingerea acestora ca inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității
, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și
Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 C.pr.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod. Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 C.pr.civ., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s- a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru. Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T., ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce privește motivul de recurs vizând dobânda legală, aceste motiv de recurs este nefondat. Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază
legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. In ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecată, acesta este nefondat câtă vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de prima înmatriculare si de restituirea efectivă a acesteia .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI M., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. TÂRGU L. împotriva sentinței civile nr. 5.726 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, C. I. | JUDECĂTOR, A. -I. A. | JUDECĂTOR, DP |
G. , D. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.L.C.C./2 ex.
Jud.fond: A.S. .
