Decizia civilă nr. 9469/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9469/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător V. G.
Judecător S. L. R. Grefier N. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUN. Z. împotriva sentinței civile nr.5288 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat SC N. F. SRL și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
În temeiul art. 1591alin. 4 C.pr.civ., raportat la art. 3 alin. 3, art. 299 C.pr.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Curtea, din oficiu, invocă ca motiv de ordine publica inaplicabilitătea prevederilor art. 120 și art. 124 C.pr.fiscală, si reține cauza în pronunțare pe fond
CURTEA
Prin sentința civilă nr.5288 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a admis acțiunea reclamantei S. N. F. S.R.L., cu sediul în F. de Jos, nr.19/B, județul S. și a fost obligată D. G. A F. P. -S. prin A. F. P. Z. să-i restituie suma de 12899 lei, reprezentând taxa pe poluare achitată cu OP nr.24425 din_ și să-i plătească dobânda, conform art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi, de la data înregistrării cererii de restituire, adresată organului fiscal și până la data restituirii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a M. ui M. - A. F. pentru M., pe care a obligat-o să vireze în contul Administrației F. P., suma încasată de la aceasta, cu titlu de taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală, menționate mai sus.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-
un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Totodată, instanța de fond a reținut că în Decizia nr.24/2011, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ ) și care este obligatorie pentru instanțe, potrivit legii. se reține, printre altele, că "necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justitie a Uniunii Europene. Pentru rațiunile expuse, Î. Curte apreciază că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală"; adică o acțiune directă în restituire, pentru plată nedatorată.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. Z. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A MUN. Z.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.6,7,8, 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantei, motiv pentru care pârâta reiterează și în fața instanței de recurs același aspect,.instanța de fond interpretând greșit dispozițiile legale a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda fiscală, fără ca reclamanta să solicite anularea vreunui act considerat vătămător.
Recurenta critică soluția instanței de fond și sub prisma acordării dobânzii fiscale, deși aceasta nu a fost solicitată de reclamantă, astfel că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a solicitat.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care nu sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele
Referitor la excepția inadmisibilității,acțiunii reclamante, Curtea constată că deși nu a respins direct excepția invocată, instanța de fond a analizat această excepție și în mod corect a constatat că, raportat la legislația internă, cererile de restituire a taxei pe poluare formulate de plătitori, așa cum este și cazul în speță, au fost respinse în mod constant de organele administrativ-fiscale care au emis "decizii de restituire"; a sumei de 0 (zero) lei (?!!) sau "adrese de refuz"; în care au invocat că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor, potrivit art.117 din OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, că acest document nu reprezintă act administrativ fiscal și nu poate fi contestat, ci doar decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, în conformitate cu prev.art.207 și în termenul prev. de art.209, din același act normativ.
Pe de altă parte, instanțele de contencios administrativ-fiscal, s-au investit cu soluționarea acestor cereri, ținând cont de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1977, unde s-a decis că "eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa";; în acest sens s-a statuat că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legii naționale".
La fel de constant, organele administrativ-fiscale din România, au invocat în fața instanțelor de judecată, excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe normele procedurale interne respectiv disp. art.7 din OUG nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală. În contrapondere, plătitorii de taxe, și-au diversificat acțiunile introductive de instanță, cu noi capete de cerere, (cum ar fi constatarea incompatibilității dreptului intern cu normele de drept european sau anularea diferitelor înscrisuri sau adrese de răspuns, emise de organele administrativ fiscale), deși în mod evident, scopul urmărit de aceștia era doar acela al recuperării taxei pe poluare, eventual cu daune interese sau al scutirii de taxă, cu ocazia înmatriculării.
Numai că, în astfel de cauze, când devine incident principiul aplicării directe a dreptului comunitar (hotărârea Curții din 5 februarie 1963, în cauza Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen) este cu totul irelevant dacă s- a respectat sau nu procedura internă de contestare a actului administrativ fiscal, prin care s-a stabilit taxa în discuție, prev. de OUG nr.50/2008, sau dacă, există un astfel de act, care să poată fi calificat ca atare, astfel cum rezultă și din Decizia nr.24/2011, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ ) și care este obligatorie pentru instanțe, potrivit legii.
În cuprinsul acestei decizii, se reține, printre altele, că "necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul
de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene. Această a doua problemă ridicată prin recursurile în interesul legii a fost generată tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar și de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuărilor Curții de Justitie a Uniunii Europene. Pentru rațiunile expuse, Î. Curte apreciază că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin.
(1) lit. d) din Codul de procedură fiscală"; adică o acțiune directă în restituire, pentru plată nedatorată.
Acest aspect a fost analizat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii mai sus arătată, atunci când arată, cu referire directă și explicită la hotărârile preliminare pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în CauzaC-402/09 I. Tatu c. Statului român, la data de 7 aprilie 2011 respectiv în Cauza C-263/10, I. n Nisipeanu împotriva Direcției Generale a
F. P. Gorj, A. F. P. Târgu Cărbunești și A. F. pentru M., la data de 7 iulie 2011, că " a pretinde unei persoane care solicită înmatricularea unui autovehicul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii
Europene ca, între alte documente, să prezinte și dovada achitării taxei de poluare, în condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja de mai multe ori că această taxă este contrară art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, înseamnă a nu ține seama de principiul priorității dreptului european; în plus, această soluție ar institui o sarcină exorbitantă particularilor, prin aceea că i-ar obliga inutil să parcurgă procedura prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, deși finalitatea acesteia este previzibilă";.
Prin urmare, se poate conchide că, orice alte capete de cerere, care exced acestui obiectiv urmărit de contribuabilul reclamant, vor trebui respinse de instanță, după caz, fie ca inadmisibile, dacă vizează o simplă operațiune tehnico- administrativă [cum ar fi "anularea adresei"; de refuz sau a "deciziei de restituire"; a sumei de 0 (zero) lei] fie ca lipsit de interes, dacă vizează anularea unui act administrativ fiscal [cum este "decizia de calcul";, care însă nu face obiectul litigiului, atâta vreme cât nu se contestă temeinicia și legalitatea cuantumului taxei, ci însăși actul normativ care o instituie].
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M. și M. M. .
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Curtea constată că, instanța de fond a reținut că, fiind vorba de un capăt accesoriu de cerere, privind acordarea de daune interese compensatorii sub formă de dobândă, odată cerute, acestea trebuie acordate, indiferent de felul dobânzii solicitate, întrucât conținutul și natura dobânzii trebuie stabilită de instanță, deoarece conform art.84 Cod procedură civilă, cererea (…) este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită.
Instanța de fond în mod greșit a considerat că nu se găsește în prezența unei răspunderi civile delictuale sau contractuale a autorității administrativ-
fiscale ci a restituirii unei taxe fiscale nedatorate, suma achitată de plătitorul de taxă nu este purtătoare de dobândă legală, conform O.G nr.9/2001, ci numai de dobândă fiscală, conform art.124 Cod procedură fiscală.
Curtea având în vedere motivul de recurs invocat, consideră că acesta este admisibil în sensul că instanța de fond în mod greșit a calificat cererea reclamantului de acordare de dobândă legală ca fiind eronat solicitată, dobânda ce se putea aplica fiind cea fiscală.
Curtea apreciază că în situația dată, nu sunt aplicabile dispozițiile art.120-
124 Cod pr.fiscală, neputându-se percepe dobânda fiscală ci numai una de natură civilă, respectiv dobânda legală, prev. de art.1084 raportat la art.1082 Cod civil.
Din această perspectivă, Curtea constatând parțiala legalitate și temeinicia sentinței recurate, urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C.pr.civ. să admită recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z.
împotriva sentinței civile nr.5288 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care urmează a o modifica în parte în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii fiscale.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D. F. P. S. în numele Administrației F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.5288 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligatia de plata a dobanzii fiscale.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | |||
A. | A. | V. | G. | S. L. R. |
M.
fiind în concediu, semnează Președintele Curții de A.
V. M.
GREFIER
N. T.
Red. V.G./M.N.
2 ex./ Jud.fond.M. S.
