Decizia civilă nr. 9574/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9574/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M.
E., C., T. SI S., împotriva sentinței civile nr. 8485/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanții P. (N. D. ) M M., C. (N. M. ) V D., I. R C. M. ,
(N. B. ) T D. și pârâta U. S. H., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pentru reclamanții intimați, avocat Patricia G., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este timbrat, iar la dosar s-a depus întâmpinare.
Reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar dovada comunicării întâmpinării cu recurentul.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8485 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele P. (N. D. ) M. M., C. (N. M. ) V. D., I. R. C. M., R. (N. B.
) T. D. în contradictoriu cu pârâta U. "S. H. "; B. .
A fost obligată pârâta USH să elibereze în favoarea reclamanților Diploma de licență, suplimentul de diplomă și foaia matricolă și după caz diploma de absolvire a cursurilor Departamentului pentru pregătirea Personalului Didactic, respectiv modulele pedagogice în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor amenzi civile ca neîntemeiate.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de chemata în garanție M. E., C. ,T. ȘI S. B. și a fost
obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamanți și intervenienți în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata amenzii civile, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantele au susținut și promovat examenul de licență în anul 2009 și sunt absolvente al Facultății de Științe Juridice și Administrative din B., specializarea Drept, respectiv Facultatea de Management din Brașov, specializarea Management din cadrul Universității S. H., promoția 2009 .
În urma absolvirii examenului de licență, reclamanților li s-a eliberat o adeverință de către pârâta U. "S. H. "; prin care se atestă statutul de
licențiati în drept.
M. E., C., T. și S. a refuzat să pună la dispoziția pârâtei USH tipizatul de diplomă în vederea eliberării actelor de studii pentru reclamanți. Aceast refuz condiționează neîndeplinirea obligației de către pârata USH de eliberare a diplomelor solicitate de reclamanți.
Obligațiile pentru cele două pârâte nu pot fi privite separat atunci când ne referim la dreptul reclamantelor de a obține diploma de licență. Din această perspectivă, Tribunalul a apreciat că demersul reclamanților, anterior promovării acțiunii pentru obținerea diplomelor a fost realizat prin adresarea cererilor pârâtei USH. Nici pârâtul M. E., C., T. și S. nu a fost ignorat în aceasta procedura, U., la rândul ei a facut mai multe solicitatări de eliberare a avizului pentru tipărirea formularelor tipizate, conform scriptului de la fila 22 dosar, ultima solicitare fiind trimisa M. ui la data de_ .
U. S. H. are obligația să elibereze diploma de licență ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății de drept și Administrație publică, susținerii și promovării examenului de licență, precum și dobândirii calității de licențiat în drept al reclamanților.
Obligația Universității de a elibera diplome absolvenților, ulterior promovării examenului de licență este corelativă obligației M. ui E., C.
, T. și S. de a aproba tipizarea formularelor pentru diplomele de licență.
M. E., C., T. și S. nu poate aprecia în abstract, în același timp, în mod concret pentru reclamați, îndeplinirea criteriilor care au stat la baza eliberării diplomelor de licență. Aceasta analiză poate fi realizată, în vederea anulării actelor de studii pentru reclamanți,a doar în procedură jurisdicțională.
Cererea de chemare în garanție a fost întemeiată întrucât în absența acestei părți din proces, demersul reclamantelor rămâne fără finalitate în cazul în care instanța va recunoaște dreptul reclamantelor la eliberarea diplomelor de licență. Chemata în garanție precizează totodată că pârâta USH nu ar fi solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență pentru absolvenții la forma de învățământ la distanță întrucât situația acestora urmează să fie clarificată în conformitate cu prevederile OG nr. 10/2009.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că acest act normativ, respectiv OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, nu este aplicabil reclamantelor din cauza de față deoarece a intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, fiind publicat în MO nr. 581 din
20 august 2009. Aplicarea retroactivă a acestui act normativ în cazul de față s-ar putea realiza doar cu nesocotirea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 din Constituția României, ceea ce e de neacceptat.
Ținând seama de motivarea în drept a sancțiunii ce urmează să fie aplicată pentru neîndeplinirea acestei obligații, instanța a respins atât cererea pârâtei de acordare daune cât și cererea reclamanților în acest sens .
Și este așa, deoarece în cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Or, această sancțiune nu poate fi aplicată decât la epoca la care pârâta fiind în posesia titlului executoriu se constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, însă în situația din speță nu suntem în această ipoteză.
De aceea, tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata amenzii civile, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. E. NAȚI. ALE
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
O prima critică adusă sentinței instanței de fond este faptul că aceasta interpretând în mod greșit legislația aplicabilă admite cererea de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S., fiind astfel incidente prevederile arte 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Așa cum a arătat și în apărările formulate în fața instanței de fond conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se artă faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Admiterea cererii de chemare în garanție formulată de U. "S. H. " din B. este neîntemeiată întrucât între M. E. Naționale și U.
"S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând. Instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
U. S. H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. -Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.
Deci M. E. Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U.
H. . Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. Naționale.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. ."
In consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E. Naționale de a "aproba tipărirea formularelor tipizate -constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. Naționale este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate. Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond statuează la art. 29 din OUG nr.2005: " (4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. "
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
În consecință soluția instanței de fond cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție este nelegală.
S. ul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult fiecare caz este studiat în mod individual. Instanța de fond în speța dedusă judecății a refuzat practice să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantei.
Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil M. ui E. Naționale.
M. E. Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.
Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fară drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fară să respecte legea.
II. Critică astfel soluția instanței de fond pentru că și-a depășit atribuțiile, conferind legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.(4) Cod procedură Civilă.
Învederează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
Menționează că U. "S. H. " din B. a solicitat în dosarul nr._ anularea H.G. nr.676/2007 si HG nr.635/2008.
Prin Decizia nr.4726/_ pronunțată în dosarul nr._, înalta Curte de C. și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către U. "S. H. " din B. .
De precizat este faptul că în considerentele acestei hotărâri judecătorești, instanța supremă a reținut următoarele: "Guvernul are competența atât de a reglementa durata cursurilor la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță, cât și de a exercita controlul asupra duratei stabilite de universități pentru cursurile de zi, în raport cu criteriile oferite de standardele europene de
calitate și eficiență a învățământului și pe baza procedurilor de evaluare prestabilite prin acte normative speciale.
Prin urmare o instituție care înscrie "studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
Astfel prin dispoziția dată instanța de fond obligă MECTS aprobarea tipăririi formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență pentru reclamanți, ignorând astfel în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, OUG. 75/2005.
Menționează că, în cazul Universității "S. H. " din B., specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată /autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Așa cum a menționat, conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
În concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu au urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond se raportează la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
O lecturare a H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004, H.G. nr.1609/2004,
H.G. 676/2007 în paralel cu lecturarea adeverințelor de studii ale reclamantei din care să reiasă și forma de învățământ erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.
Admiterea cererii de chemare în judecată și garanție a MECTS este nelegală, acesta fiind obligat să încalce actele normative menționate mai sus prin aprobarea de formulare tipizate pentru specializări nereglementate de legiuitor.
Raportat la cele de mai sus solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție precum și a acțiunii ca neîntemeiate.
În drept s-au invocat dispozițiile: art.60, art 304 pct(4) și (9), art. 304 indice
1 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr.2284/2007.
Pârâta intimată U. S. H. B. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală - filele 9-11.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs axat pe prevederile art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Curtea reține că acest motiv ar fi dat fondat atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății.
Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului și ale ARACIS nu este fondată.
Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții.
Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare.
În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative.
Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de
licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).
Față de cele ce precedă, Curtea reține că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul-chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei USH pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă B. este acreditată.
Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si
C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi,
frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi,
împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege
"se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Din această perspectivă, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost în mod legal și temeinic admisă de instanța de fond, că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de M. E. Naționale B. împotriva sentinței civile nr. 8485 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
R. -R. D. | L. | U. | M. | D. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. A. -M. B.
