Decizia civilă nr. 9737/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 9737/2013

Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G.

JUDECĂTORI: S. L. R.

A. A. M. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant M. S.

M., împotriva sentinței civile nr.9903 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata- C. DE A. DE S. C., având ca obiect anulare act administrativ decizie contribuție asigurări.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este legal timbrat.

Intimata-pârâtă C. de A. de S. C. a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 159¹al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și legal timbrat.

Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 9903 din 7 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. S.

, cu domiciliul procesual ales în C. Napoca, str. I. nr. 20, et. 1 jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C.

, cu sediul în C. -Napoca, str. C., nr. 5, jud. C. având ca obiect anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr._ și nr._ emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul M. S. M. a contestat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de A. de S. C. deciziile de impunere emise pe numele său.

În motivarea cererii s-a arătat că nu este legal să fie obligat la plata acestor contribuții.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 4 lei și s-au depus timbre judiciare de 0,3 lei.

Prin întâmpinarea depusă pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că după semnarea

Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_ /95896/_, CAS C. a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite. Emiterea deciziilor de impunere pentru stabilirea contribuției este legală și conformă cu dispozițiile art. 85-88 din O.G. nr. 92/2003 și în aplicarea art. 35 din Ordinul nr. 617/2007. Contestatorul avea obligația de a depune la CAS C. declarații privind obligațiile față de fond, conform art. 215 alin. 3 și datorită faptului că nu s-a conformat pârâta a emis din oficiu deciziile contestate. Cu privire la obligația de informare a contribuabilului, pârâta a subliniat că până la încheierea protocolului nu deținea informații cu privire la persoanele care realizează venituri din activități independente, iar obligația de plată se naște la data realizării venitului și reclamantul nu poate fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.

În drept, au mai fost invocate și dispozițiile art. 216, art. 208 alin. 3 din Legea nr.95/2006.

În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut următoarele:

Începând cu anul 2007, reclamantul M. S. M. realizează venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.

Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere din oficiu nr._ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011 și respectiv Decizia de impunere din oficiu nr._ pentru stabilirea accesoriilor aferente debitului principal (filele 25-26).

Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 14945/_ (fila 4) a fost respinsă prin Decizia nr. E 601 emisă de pârâtă la data de_ (filele 4).

Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.

Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).

Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.

Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune

declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul recurent M.

S. -M.

solicitând în principal, admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, solicită modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, deci al anulării Deciziei nr. E 601 din_ și a Deciziilor de impunere din oficiu nr. 374911/1 și 374911/2 din 2012, emise de pârâtă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță nu a intrat în analiza fondului cauzei.

Din punctul său de vedere, "fondul" pricinii este circumscris atât pretențiilor formulate de reclamant, cât și apărărilor invocate de acesta în sprijinul acelor pretenții.

În speță, se apreciază că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de reclamant, făcând numai o analiză generică a normelor de drept aplicabile, motivarea primei instanțe putând a fi utilizată în toate spețele de acest gen.

Astfel, la pct. I al motivării cererii de chemare în judecată recurentul a pus problema forței juridice a contractului de asigurare și, pe cale de consecință, a aptitudinii unei anumite case de sănătate de a emite titlurile de creanță atacate, în condițiile în care acea casă nu deține un contract de asigurare cu persoana respectivă (și nici o sentință care să țină loc de contract de asigurare).

S-a arătat că, atât art.35 alin.l din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, cât și art. 215 alin.3 din Legea nr. 95/2006 trimit expressis verbis la obligația persoanele fizice care obțin venituri din activități independente să depună declarațiile privind obligațiile față de fond, la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiate contracte de asigurare.

S-a concluzionat, bazat pe aceste acte normative, că, pentru a fi emisă o astfel de decizie de impunere, este obligatorie existența unui contract de asigurare între casa de sănătate respectivă și persoana care realizează venituri din activități independente.

Ca atare, obiectul acestui litigiu nu a fost "fondul" problemei obligației de plată a contribuției de sănătate, ci "forma" în care intimata CAS C. a înțeles să procedeze la emiterea titlului de creanță.

Toate afirmațiile primei instanțe în sensul existenței în sarcina recurentului a obligației de plată a contribuției de asigurare exced cadrului cu care reclamantul a învestit instanța, deoarece acesta nu a înțeles să pune în discuția și analiza instanței acest aspect.

Acesta a contestat și contestă nu obligativitatea în sine de plată a contribuției, ci posibilitatea CAS C. de a emite, pur și simplu, deciziile de impunere atacate.

Din punctul de vedere al reclamantului recurent, față de forma textelor normative citate, în lipsa contractului de asigurare, intimata nu putea trece direct la emiterea titlului de creanță, ci era obligată:

fie să se îndrepte împotriva reclamantului cu o acțiune de suplinire a consimțământului la încheierea contractului de asigurare și, apoi, doar pe baza hotărârii definitive de admitere, să emită o decizie de impunere;
fie să ceară în mod direct obligarea prin justiție la plata contribuției, în care situație titlul de creanță (și titlul executoriu) ar fi fost chiar hotărârea judecătorească definitivă.

Asupra caracterului - obligatoriu sau facultativ - al contractului de asigurare, ca temei al posibilității unei anumite case de sănătate de a emite titlul de creanță, prima instanță nu se pronunță absolut deloc, cu toate că aceasta era apărarea principală a reclamantului, în ce privește titlul de creanță principal.

II. Totodată, din lectura sentinței se poate observa că prima instanță nu se pronunță în nici un fel asupra apărării recurentului cu privire la soarta deciziei de impunere referitoare la accesorii, în concret asupra aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură fiscală.

Intimatul C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C.

a depus întâmpinare la fila 11, solicitând respingerea recursului formulat de recurent, cu consecințe menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că, în ceea ce privește contractul între asigurat și C. de A. de S., acesta trebuie privit ca un act pur administrativ, bazat exclusiv pe prevederile Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Drepturile și obligațiile asiguraților cât și a furnizorilor de servicii medicale sunt stabilite cu exactitate în Legea nr.95/2006 și preluate de contractul dintre asigurat și C. de A. de S., personalizându-1 doar prin datele de identificare ale părților.

Nici o altă clauză nu poate fi stabilită între părți în afara celor stabilite de către Legea nr.95/2006.

Astfel, acest contract devine mai degrabă o evidență administrativă, o recunoaștere a părților că voința lor este de a pune în practică normele stabilite prin Legea 95/2006.

Intimata arată că, calitatea de asigurat nu rezultă din semnarea unui astfel de contract ci din dispozițiile prevăzute de art.208 din Legea nr.95/2006.

Intimata a susținut că, obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității și subsidiarității, care stă la baza obiectivelor sistemului de asigurări de sănătate, și anume protecția asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a FNUASS. Urmare a celor precizate, încheierea contractului are doar valoare de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în virtutea legii, și nu în virtutea contractului.

Mai mult, noțiunea de contribuție este definită la art.2 pct.19 al Legii nr.500/2002 privind finanțele publice ca fiind o prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații.

În ceea ce privește apărarea reclamantului în sensul ca nu datorează nici o suma cu titlu de contribuție la FNUASS lipsa unor raporturi juridice dintre părți, respectiv lipsa contractului încheiat cu casa de asigurări, se arată că, neperfectarea contractului cu CAS, nu îl exonerează pe reclamant de obligația contribuției la sănătate atâta timp cât este cetățean român ( art.211 alin.l din Legea nr.95/2006).

Pe de altă parte, acesta realizând venituri din profesii libere și comerciale are calitatea de asigurat prin efectul legii, fără necesitatea existenței unui contract încheiat cu C. de A. de S., având obligația de a plăti contribuția de asigurare de sănătate, potrivit art.208, 211, 215, 216 din Legea nr.95/2006.

Se susține că, încheierea contractului de asigurare este complementară obligației plății la asigurările sociale de sănătate, neperfectarea acestuia neavând drept consecință scutirea de la o obligație prevăzută expres de lege.

Prin urmare, obligația plății există și în lipsa unui contract, reclamantul având o obligație legală, izvorâtă din lege de a plăti contribuție la sistemul public de asigurări de sănătate, independent de încheierea unui contract cu CAS-C. .

Potrivit prevederilor art. 211, alin. (1) ) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toti cetățenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetățenii străini si apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporara sau au domiciliul in România

si fac dovada plații contribuției la fond, in condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație".

Prin urmare, persoana asigurată are obligația plății contribuției la FNUASS asupra veniturilor realizate, indiferent dacă a încheiat sau nu contractul de asigurare.

In consecință creanțele datorate la FNUASS nu rezultă din raporturi juridice contractuale, ci din calitatea de asigurat conferită de lege. Prin urmare, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor (străine) menționate la art.

214 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, pentru care asigurarea este facultativă, in cazul reclamantei, în calitate de cetățean român cu domiciliul în România asigurarea socială de sănătate este obligatorie. Statutul de persoană asigurată nu este condiționat de încheierea unui contract de asigurare, ci de cele două condiții obligatorii, și anume: cetățean român cu domiciliul în România; dovada contribuției la FNUASS asupra veniturilor realizate.

Urmare celor precizate mai sus, în condițiile în care, prin efectul legii o persoană este asigurată în sistemul asigurărilor sociale din România și realizează venituri impozabile, are obligația contribuției la FNUASS asupra acestor venituri.

Dupa semnarea Protocolului încheiat intre CNAS si ANAF cu nr. P5282/_ / 95896/_ privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din profesii liberale, din drepturi de proprietate

intelectuala, din dividende, etc, menționat la art. 35 al Ordinului nr.617 /2007, CAS C. a fost abilitata sa emită Decizii de impunere privind obligațiile de plata la FNUASS, in baza informațiilor primite.

Se face mențiunea ca deciziile constituie si înștiințare de plata, de unde rezulta ca reclamantul a luat la cunoștința de cuantumul debitului si modul de calcul atât al contribuției cat si al accesoriilor datorate unde sunt detaliate scadentele, perioadele pentru care au fost stabilite si temeiul de fapt si de drept.

Emiterea deciziilor de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS este legala si conforma cu dispozițiile art. 85 - 88 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata cu modificările si completării ulterioare.

Potrivit art. 35 Ordinul 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat arata in alin.l ca in conformitate cu art. 215 alin. (3) din legea 95/2006 și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. Aceste decizii de impunere reprezintă titlu de creanța si potrivit art.141,

alin. 2 devin titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta.

Referitor la competenta CAS C. de a emite acte administrative fiscale, in speța decizii de impunere, intimata menționează ca au fost invocate excepții de nelegalitate al art.35 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, fiind toate respinse.

In acest sens, se menționează DECIZIA nr. 3.878 a ÎNALTEI CURȚI DE JUSTIȚIE SI C. ȚIE din 27 septembrie 2010 pe care o depunem in susținere.

Cu privire la obligativitatea emiterii anuale sau trimestriale a deciziilor de către CAS-C., se subliniază faptul că instituția intimată nu este în culpă, deoarece în lipsa declarației obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care

reclamantul trebuia să o depună la CAS, conform art.215 alin(3) din Legea nr.95/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamant la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007, și în baza Protocolului încheiat între CNAS si ANAF nr.5282/2007 P95896/_, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente. în plus, în susținerea celor invocate ne prevalăm și de prevederile art.91 alin.(l) care stipulează :" dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani,", astfel că deciziile au fost emise cu respectarea termenului de prescripție.

Intimata mai arată că, în materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.

Astfel, conform art.85 c.pr.fisc. impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și art.86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.l

Art. 119 alin.l c.pr.fisc. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează dupa acest termen majorări de întârziere.

Art. 120 al aceluiași cod, stipulează că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Prin normele enunțate nu se prevede ca și condiție prealabilă încunoștințarea, dimpotrivă, normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.

Coroborând aceste dispoziții legale cu art.257 alin.5 lit.b din Legea nr.95/2006 conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art.379 alin.4 cod pr. Civ., prin aplicarea cotei legale, deci și majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamatul este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.

În plus, și art.259 alin.(7) lit.b) din aceiași lege stipulează că persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției, sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile legale accesorii de plată, conform OG.nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare CAS a emis Deciziile de impunere din oficiu nr.373904/1 din_, pentru perioada 2006- 2011, decizii întocmite cu respectarea condițiilor legale și care constituie titlu de creanță, devenind titlu executoriu prin neplata creanței la scadentă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată următoarele:

Referitor la motivul de recurs invocat de recurentul M. S. M., legat de împrejurarea că, instanța de fond nu a intrat în analiza fondului cauzei, cu consecința admiterii recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea reține că, instanța de fond a fost investită cu acțiunea reclamantului prin care a solicitat anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr._ și nr._ emise de pârâtă.

Reclamantul și-a axat apărările formulate pe aspectele legat de lipsa încheierii unui contract de asigurare cu o anumită casă de asigurare, casă care astfel devine singura îndrituită să solicite și să execute silit o contribuție legală obligatorie.

Practic reclamantul a contestat posibilitatea pârâtei de a emite titlu de creanță în lipsa contractului de asigurare

Din punctul de vedere al reclamantului în lipsa contractului de asigurare, intimata nu putea trece direct la emiterea titlului de creanță, ci era obligată:

fie să se îndrepte împotriva reclamantului cu o acțiune de suplinire a consimțământului la încheierea contractului de asigurare și, apoi, doar pe baza hotărârii definitive de admitere, să emită o decizie de impunere;
fie să ceară în mod direct obligarea prin justiție la plata contribuției, în care situație titlul de creanță (și titlul executoriu) ar fi fost chiar hotărârea judecătorească definitivă.

Recurentul consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra caracterului - obligatoriu sau facultativ - al contractului de asigurare, ca temei al posibilității unei anumite case de sănătate de a emite titlul de creanță.

Totodată, recurentul a criticat soluția instanței de fond, susținând că, prima instanță nu se pronunță în nici un fel asupra apărării reclamantului cu privire la soarta deciziei de impunere referitoare la accesorii, în concret asupra aplicabilității în speță a dispozițiilor art. 45 din Codul de procedură fiscală.

Curtea analizând motivele de recurs, constată că instanța de fond a analizat toate aspectele invocate de reclamant, reținând corect că, începând cu anul 2007, reclamantul M. S. M. realizează venituri din activități independente că, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului

C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.

Referitor la aspectul contestat de reclamant a valabilității titlului executoriu a Deciziilor de impunere și a lipsei calității CAS C. de a emite asemenea decizii în lipsa unui contract valabil încheiat, instanța de fond a constatat că, urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Decizia de impunere din oficiu nr._ pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS pe perioada 2006-2011 și respectiv Decizia de impunere din oficiu nr._ pentru stabilirea accesoriilor aferente debitului principal (filele 25-26).

Contestația formulată de reclamant și înregistrată sub nr. 14945/_ (fila 4) a fost respinsă prin Decizia nr. E 601 emisă de pârâtă la data de_ (filele 4).

Instanța de fond a mai reținut corect că, potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art.216).

S-a mai reținut corect că, art.35 din Ordinul CNAS nr.617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.

Astfel, instanța de fond a concluzionat că din lectura acestor dispoziții legale rezultă în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.

Referitor la competenta CAS C. de a emite acte administrative fiscale, in speța decizii de impunere, Curtea reține că, au fost invocate excepții de nelegalitate al art.35 din Ordinul 617/2007 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, fiind toate respinse, exemplificativă fiind Decizia nr. 3.878 a Înaltei Curți de Justiție și C. din 27 septembrie 2010.

Cu privire la obligativitatea emiterii anuale sau trimestriale a deciziilor de către CAS-C., se reține că, în lipsa declarației obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care reclamantul trebuia să o depună la CAS, conform art.215 alin(3) din Legea nr.95/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamant la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007, și în baza Protocolului încheiat între CNAS si ANAF nr.5282/2007 P95896/_, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente.

În cauză au fost aplicabile și prevederile art.91 alin.(l) care acordă dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale pentru un interval de prescripție de 5 ani, astfel că deciziile au fost emise cu respectarea termenului de prescripție.

Curtea mai reține că în materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului.

Astfel, conform art.85 C.pr.fisc. impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidate se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și art.86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.

Se mai constată că, art. 119 alin.l C.pr.fisc. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere, iar art. 120 al aceluiași cod, stipulează că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

În mod corect pârâta făcând aplicarea dispoziții legale menționate mai sus cu art.257 alin.5 lit.b din Legea nr.95/2006 a reținut că, contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, iar cuantumul contribuției este facil determinabil în sensul art.379 alin.4 Cod pr. Civ., prin aplicarea cotei legale, deci și majorările de întârziere au un caracter cert, lichid și exigibil, iar reclamatul este ținută atât la plata datoriei principale cât și la plata accesoriilor.

Astfel în mod corect pârâta în conformitate cu prevederile OG.nr.92/2003 cu modificările și completările ulterioare a emis Deciziile de impunere din oficiu

nr.374911/1 și 374911/2 din_, pentru perioada 2006-2011, decizii întocmite cu respectarea condițiilor legale și care constituie titlu de creanță, devenind titlu executoriu prin neplata creanței la scadentă, fapt confirmat și în Decizia nr. G 601 din_, acte a căror legalitate și temeinicie a fost constatată și de către instanța de fond.

Referitor la motivul invocat de recurent, că în lipsa contractului de asigurare, intimata nu putea trece direct la emiterea titlului de creanță, ci era obligată:

fie să se îndrepte împotriva reclamantului cu o acțiune de suplinire a consimțământului la încheierea contractului de asigurare și, apoi, doar pe baza hotărârii definitive de admitere, să emită o decizie de impunere;
fie să ceară în mod direct obligarea prin justiție la plata contribuției, în care situație titlul de creanță (și titlul executoriu) ar fi fost chiar hotărârea judecătorească definitivă, Curtea reține următoarele.

Obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității și subsidiarității, care stă la baza obiectivelor sistemului de asigurări de sănătate, și anume protecția asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a FNUASS, în acest context, încheierea contractului are doar valoare de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în virtutea legii, și nu în virtutea contractului.

Curtea mai reține că, noțiunea de contribuție este definită la art.2 pct.19 al Legii nr.500/2002 privind finanțele publice ca fiind o prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații.

În ceea ce privește apărarea reclamantului în sensul ca nu datorează nici o suma cu titlu de contribuție la FNUASS lipsa unor raporturi juridice, Curtea consideră că neperfectarea contractului cu CAS, nu îl exonerează pe reclamant de obligația contribuției la sănătate atâta timp cât este cetățean român, fiindu-i aplicabile dispozițiile art.211 alin.l din Legea nr.95/2006.

Totodată, reclamantul realizând venituri din profesii libere și comerciale are calitatea de asigurat prin efectul legii, fără necesitatea existenței unui contract încheiat cu C. de A. de S. , având obligația de a plăti contribuția de asigurare de sănătate, potrivit art.208, 211, 215, 216 din Legea nr.95/2006.

Curtea mai apreciază că, încheierea contractului de asigurare este complementară obligației plății la asigurările sociale de sănătate, neperfectarea acestuia neavând drept consecință scutirea de la o obligație prevăzută expres de lege.

Se mai reține că, potrivit prevederilor art. 211, alin. (1) ) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetățenii străini si apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporara sau au domiciliul in România si fac dovada plații contribuției la fond, in condițiile prezentei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație".

În cazul de față, reclamantul nu face parte din categoria persoanelor (străine) menționate la art. 214 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, pentru care asigurarea este facultativă, astfel că în cazul acestuia, în calitate de cetățean român cu domiciliul în România asigurarea socială de sănătate este obligatorie.

Statutul de persoană asigurată nu este condiționat de încheierea unui contract de asigurare, ci de cele două condiții obligatorii, și anume: cetățean

român cu domiciliul în România; dovada contribuției la FNUASS asupra veniturilor realizate.

Astfel persoana asigurată în virtutea legii, are obligația plății contribuției la FNUASS asupra veniturilor realizate, indiferent dacă a încheiat sau nu contractul de asigurare, iar creanțele datorate la FNUASS nu rezultă din raporturi juridice contractuale, ci din calitatea de asigurat conferită de lege.

Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază că nici unul din motivele de recurs nu subzistă, că nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare sau în subsidiar modificarea sentinței prin admiterea acțiunii formulate, în condițiile în care instanța de fond a analizat toate aspectele pertinente invocate de reclamant, reținând în esență că Deciziile de impunere din oficiu nr.374911/1 și 374911/2 din_, pentru perioada 2006-2011, au fost întocmite cu respectarea condițiilor legale, decizii care constituie titlu de creanță, devenind titlu executoriu prin neplata creanței la scadentă, fapt confirmat și în Decizia nr. G 601 din_, acte a căror legalitate și temeinicie a fost constatată și de către instanța de fond.

În consecință, Curtea consideră legală și temeinică sentința recurată, astfel că în conformitate cu prevederile art.412 Cod pr.civilă va recursul declarat de reclamantul M. S. M. împotriva sentinței civile nr.9903 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamantul M. S. M. împotriva sentinței civile nr.9903 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR V.

G. S. L. R. A. A. M.

fiind în concediu, semnează Președintele Curții de Apel

V. M.

GREFIER

M. V. -G.

Red.V.G./M.N.

2 ex.

Jud.fond.-A. M. B.

Decizia civilă nr. 9737/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 9737/2013. Contencios. Anulare act administrativ