Încheierea civilă nr. 135/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR.135/CC/2013

Ședința din Camera de Consiliu din 17 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. I.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru data de_ formulată de reclamantul M. A. R. , privind și pe pârâta I. P.

C. - S. PUBLIC C. R. P. DE C., ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE în prezenta cauză, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu nu se prezintă nici una din părți. Procedura îndeplinită, examinarea cererii făcându-se fără citarea părților, conform art.

153 alin. 3 Cod Procedura Civilă, fără citarea părților.

Tribunalul retine cauza în pronunțare.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cererii de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru data de_, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de_, înregistrată sub nr._, reclamantul M.

A. R. a solicitat obligarea pârâtei I. P. C. - S. Public C. R. P. De

  1. , Înmatriculări Autovehicule la înmatricularea autoturismului aparținând reclamantului, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012, cu cheltuieli de judecată.

    La data de_, reclamantul a solicitat preschimbarea primului termen fixat aleatoriu pentru data de_, invocând că după expirarea perioadei pentru care se eliberează numerele provizorii și până la primul termen de judecată stabilit prin sistemul ECRIS, nu-și poate exercita în nici un fel prerogativele dreptului de proprietate asupra autoturismului, ceea ce i-ar cauza astfel și prejudicii financiare.

    Totodată, reclamantul a invocat în susținerea cererii dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 din Constituția României și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

    Instanța reține că, potrivit art. 153 alin. 3 C.proc.civ., termenul pentru care au fost emise citații în prezenta cauză nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, cu citarea părților în termen scurt, în camera de consiliu.

    Având în vedere principiul celerității și durata rezonabilă pe care trebuie să o aibă procedura de soluționare a cauzelor, nevoia reclamantului de a-și folosi autoturismul proprietate personală, instanța apreciază prezenta cerere întemeiată, sens în care o va admite și va dispune preschimbarea primului termen de judecată pentru data de _, pentru când se vor cita părțile cu mențiunea că s-a preschimbat termenul de judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

    Admite cererea.

    Preschimbă termenul de judecată acordat aleatoriu si fixează termen la data de_, pentru când se vor cita părțile, cu mențiunea că s-a preschimbat termenul de judecată.

    Fără cale de atac.

    Pronunțată în ședință publică, azi_ .

    JUDECĂTOR GREFIER

    1. I. A. T.

Red.A.I./A.T.

_

2 ex

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

MINUTA ÎNCHEIERII CIVILE Nr.135/CC/_

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite cererea.

Preschimbă termenul de judecată acordat aleatoriu si fixează termen la data de_, pentru când se vor cita părțile, cu mențiunea că s-a preschimbat termenul de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi_ .

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 135/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare