Încheierea civilă nr. 4/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

ÎNCHEIERE din 4 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. -F. B. Grefier: R. P.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul C. S. "A. "; C. -

N. in contradictoriu cu paratul M. C. -N. -D. T. și I., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 30 septembrie 2013 s-a implinit termenul prevazut de art 200 alin 2 Cod procedura civila pentru completarea actiunii introductive de catre reclamante.

Instanta, in temeiul art 200 alin 3 Cod procedura civila, lasa cauza in pronuntare .

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată sub numarul de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamantul C. S. "A. "; C. -N. a solicitat in contradictoriu cu paratul M.

C. -N. -D. T. și I. pronunțarea unei hotarari prin care sa se dispună anularea dispozitiei Primarului municipiului C. -N. nr 72/2013 si a deciziei de impunere din oficiu nr 399101/492 din_ .

Prin rezolutia emisa la data de 5 septembrie 2013 și recepționată de catre reclamant la data de 19 septembrie 2013, instanta, procedand la verificarea actiunii, a solicitat reclamantului :

- in temeiul art 194 alin 1 lit a Cod procedura civila va mentiona numarul de inscriere in registrul persoanelor juridice,contul sau bancar,, de asemenea,codul de identificare fiscala si contul bancar ale paratului, in masura in care ii sunt cunoscute;

  • in temeiul art 194 lit e coroborat cu art 150 Cod procedura civila rva depune copii certificate ale inscrisurilor(copii) enumerate in curpinsul actiunii ca mijloace de proba, in suficiente exemplare pentru comunicare paratului;

  • in temeiul art 10 lit b coroborat cu art 16 din OUG nr 80/2013 va completa taxa de timbru cu suma de 96 lei.

La data de 27 septembrie 2013 s-a implinit termenul acordat de instanță, în considerarea prevederilor art.200 alin 2 din Codul de procedura civilă, termen până la care reclamantul ar fi putut sa își completeze cererea .

In conditiile in care reclamantul nu a formulat completarile enumerate in cuprinsul rezolutiei ,instanta, constatând că acțiunea nu indeplineste cerintele de

forma prevazute de art 194 Cod procedura civila și nu a fost achitată taxa de timbru, raportat la dispozițiile art 197 Cod procedură civilă,va dispune anularea acesteia in temeiul art. 200 alin 3 Cod de procedura civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII DISPUNE

Anulează cererea formulata de reclamantul C. S. "A. "; C. -N. cu sediul procesual ales C. -N., B-dul 21 D. 1989, nr 76, ap.1 jud C. in contradictoriu cu paratul M. C. -N. -D. taxe și I. cu sediul in C. -

N., P. U., nr1, camera 13,jud C. .

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 4 octombrie 2013.

Judecator

Grefier

M. -F.

B.

R.

P.

Red.tehnored MFB/3 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 4/2013. Contencios. Anulare act administrativ