Sentința civilă nr. 103/2013. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 103/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - anulare hotărâre nr. 33654/_ .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă reclamanta personal asistată de av. Coldea L. și martorii B. A. și Lăpuște Floare. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Reprezentantul reclamantei arată că așa cum reiese din dispozițiile instanței, dat fiind neprezentarea martorei D. L. care a susținut declarație notarială a fost încuviințată audierea dnei. Lăpuște Floare, în calitate de martor și care la rândul său are recunoscută calitatea de refugiat așa cum reiese din Hotărârea CJP C. nr.27316/_ depusă la dosar.
Instanța, face aplicarea dispozițiilor art. 192 coroborat cu art.193 C.pr. civilă și audiază martorii, B. A. și Lăpuște Floare a căror depoziții sunt consemnate la dosarul cauzei, filele 24-25.
Reprez. reclamantei arata ca nu mai are alte cereri in probatiune Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și
acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, anularea hotărârii emise de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat întrucât în urma probelor administrate coroborate cu declarațiile notariale rezultă că aceasta este îndreptățită la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000. Mai arată că localitatea menționată de către martori, Igrița este identică cu comuna Cornești de astăzi. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Reclamanta C. M. prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 DECEMBRIE 2012 promovată în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 33654 DIN_ emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Pârâta C. J. DE P. C. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației promovată de reclamantă iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile notariale a doi martori astfel că pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.
Instanta din actele dosarului retine urmatoarele
:
Prin cererea înregistrată la data de_ înregistrată sub nr. 70778 reclamanta a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000 depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public,adeverinta de scolarizare.
Pârâta prin hotărârea nr. 33654 din_ urmare a examinării cererii înregistrate sub nr. 70778/_ analizând actele de stare civilă
,declarațiile autentificate a doi martori,adeverinta de scolarizare a respins cererea reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr.
105/1999.Astfel declaratiile date in fata notarului public de catre martorii D.
L. si B. A. sunt tip ,cu caracter general fara o circumstantiere care sa duca la concluzia neechivoca ca reclamanta a fost in refugiu din localitatea Igritia in localitatea Dangau Mare in intervalul de timp 1940-1945 putindu-se referi la orice persoana .
Față de starea de fapt ce rezulta din dosarul intocmit in baza Legii 189/2000 si mai sus expusa instanța a dispus ascultarea martorilor nemijlocit pentru a se stabili cu certitudine incidența prev. art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 și pentru a vedea astfel dacă reclamanta este sau nu îndreptățita la acordarea drepturilor compensatorii pretinse.
Din depozitia martorului B. A. (f. 24) rezulta ca martorul locuia la bunica in perioada refugiului si avea 7 ani la inceputul perioadei de refugiu
.In aceste context a cunoscut-o pe reclamanta si pe mama acesteia Susana
.Reclamanta era mai tanara decit el fara a-si aduce aminte varsta ei
.Perioada de refugiu a fost septembrie 1940-1945 .Dupa incheierea refugiului s-a mai intalnit cu reclamanta prin C. si i-a cerut sa dea aceasta declaratie notariala .Din aceasta depozitie nu rezulta nici un element care sa confere certitudine ca intr-adevar reclamanta a fost in refugiu ,datele furnizate de martor fiind generale,fara nici o particularitate putind fi cunoscute din alte surse decit cea relatata de martor.
Din depozitia martorei Lapuste F. (f.25) rezulta ca aceasta a fost singura in refugiu fara parintii ei .In refugiu a cunoscut-o pe reclamanta care avea 3 ani si pe mama ei Susana si intrucit era singura s-a imprietenit cu acestea si a ramas cu ele, locuind impreuna .Reclamanta si mama ei veneau din Cornesti si au inceput perioada de refugiu in octombrie 1941 si au plecat acasa in mai 1944 .Dupa incheierea refugiului a pastrat legatura fie prin telefon fie prin intermediul unei alte persoane respectiv o persoana din localitatea Cornesti care s-a casatorit in satul sau .Chiar daca martora a fost in refugiu si aceasta depozitie este generala fara indicarea unor date si fapte precise si relateaza doar date cu caracter general, fara nici o particularitate si care pot fi cunoscute din alte surse decit cea relatata de martor.
Ca atare instanta a apreciat ca din depozitiile date in fata instantei de judecata nu rezulta cu certitudine ca martorii cunosc intr-adevar ca reclamanta a fost in refugiu in perioada 1940-1945 raportat la cele mai sus expuse .
Așa fiind, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și disp. art. 8,18 din Legea nr. 554/2004, prezenta acțiune urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. M. domiciliată în C. -N., str.B., nr.11, ap.12, jud.
împotriva pârâtei C. J. DE P. C. cu sediul în C. -N. str. G.C. nr.2, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. M. N. ȚÂR
red.AAM/AC 4 ex. - _