Sentința civilă nr. 11474/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184.

SENTINȚA Nr. 11474/2013

Ședința publică de la 03 Iulie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. S. B.

Grefier S. -I. Ș.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. N. și pe pârât A. F. P. A M. T., chemat în garanție A. FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că pârâta a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii.

Instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Tribunalul constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de invocat, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și reține cauza în vederea pronunțării.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul

F. N.

a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului T.

să îi restituie suma de 2.062 lei

achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată începând cu data achitării și până la momentul restituirii efective a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este

ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a actele de proveniență ale autoturismului, decizia de calcul al taxei de poluare, chitanța de plată a taxei de poluare, cererea de restituire a taxei și răspunsul primit.

Pârâta A.F.P. T. a formulat întâmpinare

, solicitând respingerea cererii,

ca inadmisibilă, neîntemeiată și nelegală.

Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.

În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție. Prin urmare, în sarcina acestei părți cade obligația de restituire a taxei în situația în care acțiunea principală este admisă.

În drept, s-au indicat dispozițiile art.60-63 Cod procedură civilă, art.1 din O.G. nr.50/2008.

Nu au fost depuse acte în probațiune față de această cerere.

Nu s-a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în garanție.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Instanța reține că reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen la data de 11 Iunie 2012, pus în circulație pentru prima dată în Austria în anul 1999, iar în conformitate cu Legea nr.9/2012 înmatricularea acestuia în România a fost condiționată de plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 955 lei achitată conform chitanței seria TS8 nr.2760265/04 Iulie 2012 (f.7).

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A.F.P. T. , pârâta respingându-i cererea.

Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.

Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.

Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C

52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,

18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art.8, art.18 din Legea nr.554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea așa cum a fost formulată .

În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta A.

F. P. T. aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 199,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial (f.5, 15).

Față de cererea de chemare în garanție, instanța apreciază că și aceasta este întemeiată.

Potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție, A. Fondului pentru Mediu.

Prin urmare, având în vedere aceste aspecte, instanța reține că, față de admiterea cererii principale, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție, având în vedere că A. Fondului pentru Mediu deține în realitate suma de bani achitată de către reclamant cu titlul de taxă de poluare. Astfel, pentru ca această taxă să fie restituită reclamantului se impune ca A. Fondului pentru Mediu să restituie taxa pârâtei pentru ca aceasta la rândul ei să o restituie către reclamant.

În consecință, în baza art.60-63 Cod procedură civilă și art.1 din O.U.G. nr.50/2008, instanța va obliga chemata în garanție A. Fondului pentru Mediu la plata în favoarea pârâtei A. F. P. T. a sumei de

2.062 lei.

Fără cheltuieli de judecată în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității.

Admite cererea formulată de reclamantul F. N., cu domiciliul in

T., str. L., nr. 17, ap. 15, jud. Cluj in contradictoriu cu pârâta A.

F. P. A MUNICIPIULUI T., cu sediul în T., str. P-ta R., nr. 15 B

, jud. Cluj si in consecinta:

Obliga parata A. F. P. A MUNICIPIULUI T. sa platesca reclamantului suma de 2062 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală incepind cu data_ si până la data restituirii efective.

Obliga chemata in garantie ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU sa restituie paratei suma 2062 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală incepind cu data_ si până la data restituirii efective.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 199 ,30lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

Președinte,

F. S. B.

Grefier,

S. -I. Ș.

S.Ș. 11 Iulie 2013

F.S.B./A.B.P./12 Iulie 2013/5 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11474/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare