Sentința civilă nr. 11724/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 11724/2013Ședința publică din data de 5 august 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A.

G.

C.

Grefier L.

C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamanta "I & D D. "; S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. T. și chemata în garanție A.

F. PENTRU M. .

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare nu se prezintă părțile. Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare nu se prezintă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța, constatând că deși reclamanta a fost legal citat pentru termenul de judecată de azi cu mențiunea de a achita încă două taxe judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbre judiciare de câte de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca nelegal timbrată, iar acesta nu a dat curs solicitării instanței, ridică din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia, precum și pe excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta S.C.

"I & D D. "; S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 1353, 1394 respectiv 1811 RON plătita cu titlul de taxă pentru emisii poluante și obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei menționate de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei pretinse, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că a fost obligată să achite, în mod ilegal, sumele sus indicate cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru autoturismul înmatriculat anterior într-un stat membru al CE.

A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta i-a respins nejustificat cererea de restituire.

Consideră reclamanta că refuzul pârâtei de a restitui această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 28, 30, 34 și 110 din TFUE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor. Mai arată reclamanta că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Curtea a stabilit prin Hotărârea preliminară pronunțată în cauza T. la data de_ că art.110 TFUE, fostul art.90 în vechea reglementare, trebuie interpretat în sensul că nu se

permite ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicabilă autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în statul membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.

Aceeași interpretare se poate desprinde și din Hotărârea preliminară pronunțată în cauza Nisipeanu pronunțată la data de 7 iulie 2011.

Regimul de impozitare prevăzut de actuala lege în vigoare, Legea 9/2012 este similar celui prevăzut de OUG 50/2008, având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Prin urmare, reclamanta apreciază că a achitat o taxă care a fost nelegal stabilită, nedatorată, impunându-se restituirea acesteia.

În drept, s-a invocat art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 28, 30, 34 și 110 din Tratatul de la Lisabona, art. 7, din Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 13/2011.

În probațiune s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare,cartea de identitate a autovehiculului, decizia de calculare a taxei de poluare, dovada efectuării procedurii prealabile.

Pârâta A.F.P. T. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, în principal în baza excepției inadmisibilității iar în subsidiar, pe fond ca neîntemeiată.

Cu referire la inadmisibilitate s-a arătat că nu s-a contestat în termen decizia de calcul a taxei de poluare. Pe fond s-a invocat că normele legale care au instituit taxa de poluare sunt conforme cu legislația europeană.

Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru

M. .

În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că taxa constituie venit la

bugetul F. pentru mediu care este gestionat de chemata în garanție. Prin urmare, în sarcina acestei părți cade obligația de restituire a taxei în situația în care acțiunea principală este admisă.

În drept, s-au indicat dispozițiile art.60-63 C.pr.civ.

Nu au fost depuse acte în probațiune față de această cerere.

Nu s-a formulat întâmpinare față de cererea de chemare în garanție.

La acest termen de judecată, instanța a ridicat din oficiu excepția insuficientei

timbrări a cererii

, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 28 alin. 1 raportat la art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă și pe care urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, și art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, modificată, în caz de netimbrare a cererii, instanța judecătorească pune în vedere reclamantului să depună taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, cererile cu caracter patrimonial introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, prin care se solicita și repararea pagubelor suferite se taxează la 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei.

În aplicarea acestei prevederi legale, în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația de a achita încă două taxe judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și de a depune timbru

judiciar de 0,15 lei, iar aceasta întrucât obiectul cererii îl reprezintă restituirea a trei taxe de poluare distincte, iar petitele se timbrează diferit.

Reținând că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară în valoarea indicată, reclamanta S.C. "I & D D. "; S.R.L. nu și-a îndeplinit obligația legală, în temeiul art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată ridicată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula în parte prezenta cerere, cât privește taxele pentru emisiile poluante în cuantum de 1353 lei și 1394 lei.

În ceea ce privește excepția inadmisib ilități i

invocată de pârâta A. F.

P. a municipiului T., instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod";, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, aplicarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată prin Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, în vigoare din data de_ .

De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa de poluare încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 ianuarie 2012 și taxa de emisii poluante ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Pentru toate acestea, se impune respingerea excepției.

Pe fondul cererii de restituire a taxei de 1811 lei

, instanța reține că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Mitsubishi anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, iar în vederea înmatriculării în România, a fost obligată să achite la A.

F. P. T. suma menționată la data de_, cu titlul de taxă pentru emisii poluante.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat

până la data de 1 ianuarie 2013

aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.

În ceea ce privește d obâ nda legal ă

pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

În baza art. 274 C.pr.civ., tribunalul va obliga pârâta aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând contravaloarea taxei de timbru și timbru judiciar.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de emisii poluante achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din Codul de procedură civilă se va admite și c erer ea d e ch em ar e în garanți e

a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 1811 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii, ridicată din oficiu.

Anulează în parte cererea, respectiv în ceea ce privește petitele de restituire a taxelor pentru emisiile poluante în cuantum de 1353 lei și 1394 lei.

Respinge excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. "I & D D. "; S.R.L., cu sediul în comuna Luna, str. P. nr. 94, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a municipiului T.

, cu sediul în T., Piața R. nr. 15 B, jud.Cluj și în consecința :

Obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 1811 lei cu titlul de taxă pentru emisii poluante nedatorata precum și dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta A. F. P.

T. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. pentru M. , cu sediul în B.

  1. I. nr.294, corp A, sector 6.

    Obligă pe chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1811 lei încasată cu titlul de taxă pentru emisii poluante plus dobânda legală în materie civilă calculată de la data plății și până la data restituirii efective a sumei.

    Obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 5 august 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red.AGC/Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 11724/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare