Sentința civilă nr. 11873/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI S.
SENTINTA CIVILA Nr. 11873/2013
Ședința publică de la 19 August 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Grefier M. -M. C.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. A. G. și pe pârâta A. J. PENTRU P. S. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că în ședința publică din 10 ianuarie 2011 cauza a fost suspendată în baza art. 244 pct.1 Cod procedură civilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului C. .
T R I B U N A L U L
Reține că prin acțiunea înregistrată în data de 6 decembrie 2010 reclamanta B. A.
G. a chemat în judecată pârâta A. JUDETENAA PENTRU P. S. C. N. solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 3561 lei ce reprezintă contravaloarea sumelor reținute fără drept de către pârât din indemnizația de creștere copil, aferentă luni8lor iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 2010.
Având în vedere că prezenta cauza a fost suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Tribunalului C. .
Se constată că dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost soluționat la data de_, iar de la data de_ hotărârea pronunțată este definitivă și irevocabilă.
De la data_ - data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pronunțată în dosarul nr._ reclamanta a nu stăruit în repunerea prezentei cauze pe rol, iar pricina a rămas în nelucrare fără ca vreuna dintre părți să îndeplinească un act de procedură, tribunalul a invocat din oficiu excepția perimării acțiunii formulate de reclamant.
Asupra excepției, tribunalul reține că potrivit art. 248 Cod de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Având în vedere faptul că prezenta cauză a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, tribunalul va admite excepția și în temeiul art. 252 alin. 2, raportat la art. 248 Cod de procedură civilă, va constata perimată prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării acțiunii.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta B. A. G., dom.în C.
-N., str.Z. aria S., nr.19A, bl.A1,ap.2, jud.C., în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU P. S., cu sediul în C. -N., str.G.Cosbuc, nr.2, jud.C. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE GREFIER
R. A. M. C.
Red.MC/ 2 ex. _








