Decizia civilă nr. 9822/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9822/2013
Ședința publică din data de 16 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâtul C. LOCAL AL M.
C. N. împotriva sentinței civile nr. 7532 din data de_ și a încheierii civile din data de_, pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta C. S., având ca obiect - anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin avocat D. Șerban, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, conform dovezii aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului declarat de pârâtul
C. Local al M. C. -N., fără obligarea la plata cheltuielilor de judecâtă.
Recursul formulat nu critică substanțial raționamentul instanței de fond, se invocă o excepție a lipsei de interes, care pornește de la două premise false. În opinia pârâtului, ceea ce s-a pronunțat anterior prin hotărâri judecătorești cu privire la aceeași chestiune ar viza un alt aspect, iar pe de altă parte că legislația respectivă nu ar mai fi în vigoare la momentul judecării procesului.
Susține apărătorul intimatei că ambele accepțiuni sunt nelegale, întrucât în celălalt ciclu procesual purtat între părți și în privința căruia a invocat excepția puterii de lucru judecat, reținută și în cuprinsul sentinței instanței de fond, s-a analizat atât problema construcțiilor cât și problema terenului. Aspectele cu privire la care a fost invocată excepția de lucru judecat vizează exclusiv proprietatea terenului, care face și obiectul hotărârii atacate. Pe de o parte terenul face parte din circuitul privat, iar pe de altă parte, dacă s-ar modifica regimul juridic al imobilului, s-ar încălca dreptul substanțial al reclamantei.
Pe de altă parte afirmațiile că în prezent legislația ar fi alta, se relevă că nu se poate aplica retroactiv legislația de la acest moment, la moment la care s-a emis hotărârea de consiliu local. La momentul 2007, când s-a emis HCL
498/2007 legislația era identică cu cea din 2006, când a fost emisă prima hotărâre de consiliu local HCL 543/2006, care a fost desființată și care în parte viza exact aceste aspecte.
Prin întâmpinare a arătat de ce reclamanta are interes în promovarea acțiunii, dat fiind că pe de o parte, dacă terenul trece în domeniul public, dreptul de superficie dispare, iar în al doilea rând va fi afectat dreptul reclamantei de a utiliza construcțiile, ceea ce s-a reținut deja cu putere de lucru judecat și a fost analizat într-un prim litigiu dintre părți.
Dacă s-ar ignora toate aceste aspecte, la acest moment nu se mai poate înlătura ceea ce deja s-a stabilit cu putere de lucru judecat, deoarece primează principiul forței obligatorii a hotărârilor judecătorești, care au fost corect și legal pronunțate, raportat la contextul legislativ de la data respectivă.
Față de toate aceste motive și cele detaliate în cuprinsul întâmpinării, solicită respingerea recursului.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7532/_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._
, s-a admis acțiunea formulata de reclamantul C. S. in contradictoriu cu paratul C. Local al municipiului C. -N. .
S-a dispus anularea Hotărârii C. ui Local al municipiului C. -N. privind completarea HCL C. -N. nr. 133/2005 de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public al municipiului C. -N. .
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin Hotărârea C. Local al municipiului C. -N. nr. 498/2007 s-a aprobat modificarea HCL nr. 133/2005 privind însușirea inventarului bunurilor din domeniul public al municipiului C. -N. - prin includerea in domeniul public al M. C. -N., la secțiunea "Parcuri si zone de agrement"; a terenului situat in C. -N., Bdul 1 Decembrie 1918 f.n. aferent Bazei sportive SCCA C., înscris in CF nr. 1431 si CF nr. 1437, cu numere topo 10736;10737; 10783/20; 10875, in suprafața totala de 6.353 mp.
Terenul obiect al HCL nr. 498/2007 este ocupat de Baza sportive SCCA C.
, construita in anul 1987 in baza autorizației de construire nr. 6540,a avizelor si a documentației tehnice care a stat la baza emiterii autorizației .Pe acest teren sunt edificate mai multe corpuri de clădire, magazii, săli de sport, vestiare, grupuri sanitare, cai de acces si platforme betonate. Deși suprafața construita efectiv nu ocupa decât 2517 mp construcțiile si amenajările se extind pe întreaga suprafața de 6353 mp. Proprietar al construcțiilor este reclamanta, persoana juridica romana de drept privat, având ca forma de organizare cooperativa meșteșugărească de gradul I.
Instanța a subliniat ca in analiza de legalitate a actului administrativ contestat va avea in vedere legislația in vigoare la data emiterii acestuia,_ .
In conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 213/1998: ";Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a C. ui General al M. București ori a consiliului local ".
Potrivit art. 21 din legea nr. 213/1998 inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale de întocmește după caz de comisii special constituite conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de
primarul general al municipiului Bucuresti sau de primari si odată însușite de consiliile locale se trimit Guvernului României pentru ca prin hotărâre sa ateste apartenența bunurilor la domeniul public de interes județean sau local.
Așadar, Hotărârile de consiliu local de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public nu pot avea ca efect modificarea regimului juridic al unui imobil in sensul apartenenței sale la domeniul public al unități administrativ- teritoriale. In acest context instanța remarca faptul ca nu exista o hotărâre de a consiliului local de trecere a imobilului in litigiu in domeniul public al municipiului C. -N. si nici o hotărâre de guvern de atestare a apartenenței acestui bun la domeniul public al municipiului.
Pe de alta parte, prin sentința civila nr. 1752/2006 pronunțata in dosarul nr._ al Tribunalului C. instant a dispus anularea HCL C. -N. nr. 543/2006 de aprobare a cuprinderii in inventarul domeniului public al municipiului C. -N. a terenului in suprafața de 6353 mp, situate in C. -N., Bulevardul 1 Decembrie 1918. Litigiul soluționat prin aceasta hotărâre judecătoreasca s-a purtat intre SC C. S. in calitate de reclamant si C. Local al municipiului C. -N. in calitate de parat.
Pentru a pronunța hotărârea menționata instanța a analizat inclusiv incidenta dispozițiilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, concluzionând in sensul ca "in privința terenului nu poate fi schimbat regimul de proprietății din proprietate privata in proprietate publica întrucât aceasta schimbare împiedica continuarea folosinței gratuite a terenului pe durata nedeterminata de care beneficiază reclamanta din cauza de fata in conformitate cu prevederile art. 107 din legea nr. 1/2005";.
Sentința civila nr. 1752/2006 a Tribunalului C. a rămas irevocabila prin respingerea recursului declarat de C. Local C. -N. prin Decizia civila nr. 566/2007 a Curții de Apel C. iar instanța de recurs nu a înlăturat concluziile instanței de fond cu privire la incidenta in cauza a prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si funcționarea cooperației.
Ca hotărâre irevocabilă, sentința civilă nr. 1752/2006 a Tribunalului C. se bucură de putere de lucru judecat, conform art.377 alin.(2) pct.1 C.proc.civ. cu referire la art.1200 pct.4 și art.1202 alin.(2) C.civ.( in vigoare la data emiterii actului administrativ contestat), așa încât dezlegarea dată, prin această sentință, problemei de drept referitoare la regimul juridic al terenului aflat in folosința gratuita a reclamantei, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Este vorba despre efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de- al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și
succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 a fost declarat neconstituțional textul art. 107 din Legea nr. 1/2005, curtea stabilind ca prevederile acestui articol sun neconstituționale in măsura in care folosința terenurilor se face cu titlu gratuit.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
Or, hotărârea C. ui Local C. -N. nr. 498 a fost adoptata mult anterior declarării neconstituționalității textului art. 107 din Legea nr. 1/2005 iar in cauza se impune analiza actului administrativ in raport de legislația in vigoare la data adoptării sale. Prin urmare, textul art. 107 din Legea nr. 1/2005 era in vigoare la data adoptării HCL nr. 498/2007, actul administrativ fiind adoptat cu încălcarea acestor dispoziții legale.
Pentru toate considerentele mai sus expuse instanța, constatând ca HCL C.
-N. nr. 498/2007 a fost emisa cu încălcarea prevederilor legale incidente la data adoptării sale precum si cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat a admis acțiunea formulata de reclamanta C. S. si a dispus anularea Hotărârii C. ui Local al M. C. -N. nr. 498/2007.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila instanța a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. Local al municipiului C. -N. ,
solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii introductive în principal pe cale de excepție și în subsidiar ca fiind neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că prin Sentința civilă nr. 7532/2013 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. S. și s-a dispus "anularea Hotărârii C. ui Local al municipiului C. -N. privind completarea HCL C. -N. nr. 133/2005 de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public al municipiului C. -N. "".
Reține în esență instanța de fond faptul că deși textul art. 107 din Legea nr. 1/2005 a fost declarat neconstituțional prin efectul Deciziei nr. 913/2009, acest text legal era în vigoare la data adoptării hotărârii de consiliu atacate, astfel că, în opinia instanței, operează puterea de lucru judecat raportat la litigiul anterior purtat între părți ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Prin HCL nr. 498/_ s-a aprobat modificarea HCL nr. 133/20Q5 prin includerea în domeniul public al M. C. -N., la secțiunea "Parcuri și zone de agrement" a terenului situat în Municipiul C. -N., B-dul 1 Decembrie 1918 f.n., aferent Bazei sportive SCCA C., teren înscris în CF nr. 1431 și CF nr. 1473, cu numere topografice 10736, 10737,_ 5, în suprafață totală de
6353 mp.
In referatul de specialitate care a stat la baza proiectului de hotărâre se arată că imobilul a fost inițial cuprins în inventarul domeniului public la
secțiunea "Parcuri și zone de agrement", prin art. II al HCL nr. 543/2006 (anulat), întemeiat pe art. III din anexa Legii nr. 213/1998. Potrivit acestei anexe:
"Domeniul public local al comunelor, orașelor si municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri*);
drumurile comunale, vicinale si străzile;
piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele si parcurile publice, precum si zonele de agrement;
Sentința instanței de fond este nelegală.
Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului de fond reclamanta a solicitat instanței de judecată să dispună anularea HCL nr. 498/_ privind completarea HCL nr. 133/2005 (însușirea inventarului bunurilor din domeniul public al M. C. -N. ). A arătat în esență reclamanta faptul că în mod nelegal autoritatea locală a hotărât trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public, această decizie vătămând interesele acesteia. A apreciat reclamanta că prin trecerea terenului din domeniul privat în cel public îi este periclitat dreptul în calitate de proprietar al construcțiilor de a se bucura pașnic de bunul său, aducând în sprijinul afirmațiilor sale dispozițiile art. 107 din Legea nr. 1/2005, precum și cele reținute de instanța judecătorească ce a pronunțat Sentința civilă nr. 1752/2006, prin care s-a anulat HCL nr. 534/2006.
Față de acțiunea reclamantei a fost invocată excepția lipsei de interes privind anularea HCL nr. 498/_ raportat la neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004, excepție respinsă de instanța de judecată prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2013 (conform celor arătate în sentință), încheiere necomunicată cu instituția noastră.
În mod nelegal instanța de fond a respins excepția invocată de instituția recurentă.
Astfel, una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Printre altele, interesul juridic trebuie să fie născut și actual deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii.
De altfel, potrivit opiniilor exprimate în doctrină și în jurisprudență, interesul judiciar este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) Ut. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."
Prin raportare la motivele expuse de intimată în acțiunea introductivă, se apreciază că aceasta nu a făcut dovada vătămării pe care i-o aduce actul administrativ atacat.
A afirmat intimata faptul că prin trecerea din domeniul privat în cel public a terenului îi este periclitat proprietarului construcțiilor dreptul de a se bucura pașnic de bunul său, însă această afirmație avea caracter general și nu putea constitui argument valid care să probeze vătămarea pricinuită intimatei prin actul administrativ emis.
Aspectele reținute de instanțele judecătorești în pronunțarea Sentinței civile nr. 1752/2006 și mai apoi a Deciziei civile nr. 566/2007 pe care le-a invocat intimata nu pot constitui argumente în susținerea acțiunii introductive, câtă vreme acele hotărâri judecătorești sunt pronunțate în cu totul alte condiții decât situația în care se judecă prezentul litigiu, atât în ceea ce privește conținutul actului administrativ atacat cât și legislația incidență în cauză în acest moment.
Recurentul arată că actul administrativ atacat nu făcea referire și nu se atingea în vreun fel de proprietatea intimatei, ci venea să reglementeze situația unui teren proprietatea M. C. -N. pe care se află edificate aceste construcții. Pentru a nu exista confuzii, a fost utilizată la data adoptării hotărârii atacate sintagma "imobilul-teren" tocmai pentru a nu mai naște motive de nelegalitate a actului administrativ.
A reținut instanța de fond faptul că Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 prin care a fost declarat ca fiind neconstituțional textul art. 107 din Legea nr. 1/2005 are efecte doar pentru viitor, iar la data adoptării HCL nr. 498/2007 acest text legal era în vigoare. Suntem de acord cu cele afirmate de instanța de fond, însă aceasta a omis să analizeze următorul aspect:
Acțiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului de fond a fost promovată după declararea ca fiind neconstituțional a textului art. 107 din Legea nr. 1/2005. într-adevăr, legalitatea unui act administrativ se analizează raportat la legislația incidență la momentul emiterii lui, însă înainte de a analiza aceste aspecte, instanța trebuie să se aplece asupra vătămării produse de actul administrativ la momentul promovării acțiunii, respectiv dacă mai sunt incidente motivele ce țin de interesul justițiabilului de a promova acțiunea de anulare. Ori, în acest moment, singurul lucru oarecum prejudiciabil pentru intimată este chiar efectul Deciziei Curții Constituționale, decizie ce nu poate constitui obiect al criticii intimatei.
Raportat la aceste aspecte și analizând legislația în vigoare la momentul promovării acțiunii, nu se poate identifica vătămarea pe care i-o mai produce actul administrativ atacat intimatei, în contextul în care acest act administrativ nu mai este de natură să o priveze pe aceasta de fostul drept prevăzut de art. 107 din Legea nr. 1/2005, pentru simplul motiv că acest drept nu mai există.
În aceste condiții, este evident că prevederile Sentinței civile nr. 1752/2006 pe care instanța de fond o invocă în susținerea puterii de lucru judecat sunt desuete și nu mai pot constitui fundament în motivarea instanței și în decizia acesteia de a admite acțiunea.
Ceea ce a încercat și obținut intimata a fost să dobândească prin prezenta acțiune este o veritabilă restricționare a exercitării dreptului de proprietate a M.
C. -N., indiferent că aceste este unul public sau privat, pentru a deservi interesului propriu economic în detrimentul interesului public. Ori, în cuprinsul deciziei pronunțate privind neconstituționalitatea art. 107 din Legea nr. 1/2005, a constatat Curtea faptul că obligarea, prin textul de lege supus analizei, a autorităților administrației publice centrale sau locale de a atribui în folosință gratuită terenurile "pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative"; determină încălcarea dreptului acestor autorități de a exercita stăpânirea efectivă, directă și
nemijlocită, prin putere proprie și în interes propriu, a bunurilor imobile proprietate privată, de a le folosi și a culege fructele civile.
Ingerința în dreptul de proprietate trebuie să vizeze nu numai un scop legitim conform interesului general ci și să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsură aplicată, inclusiv măsurile destinate să reglementeze folosirea bunurilor unui subiect de drept.
Nu a fost contestat niciodată dreptul de proprietate al intimatei asupra construcțiilor în cauză, însă dreptul de folosință gratuită asupra terenurilor pe care sunt amplasate imobilele proprietatea intimatei nu conferă niciun drept acesteia de a încerca prin intermediul instanțelor de judecată să " "dicteze"" forțat autorității locale modalitatea de gestionare a propriilor bunuri, câtă vreme formele și actele adoptate în acest sens nu produc vătămări de niciun fel intimatei.
Prin hotărârea autorității publice locale nu se delimitează proprietatea unităților administrativ teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat ci se stabilește regimul juridic al bunurilor astfel că această hotărâre nu are efect asupra proprietății private a altor persoane. Voința de a inventaria domeniul public de interes local aparține autorității administrației publice locale, iar prin adoptarea hotărârii se stabilește doar regimul juridic diferențiat numai cu privire la bunurile sale.
"Temerile";" intimatei exprimate prin acțiunea introductivă erau legate de incompatibilitatea dreptului de proprietate publică cu dreptul de folosință gratuită, însă aceste susțineri sunt eronate din prisma prevederilor noului Cod civil.
Astfel, potrivit art. 866: "Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice.
Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit."
Fără a purta o discuție în continuare a celorlalte prevederi ale Codului civil, rezultă fără putință de tăgadă "compatibilitatea" dreptului de folosință gratuită cu dreptul de proprietate publică.
Concluzionând, temeiurile invocate de intimată prin acțiunea introductivă nu confereau proba vătămării intereselor acesteia și nici nu au fost mulate pe normele juridice actuale incidente în cauză, acțiunea admisă având în prezent o unică consecință: paralizarea exercitării depline a dreptului de proprietate al M.
C. -N. asupra bunurilor sale, drept ocrotit de legislația în vigoare.
Pentru toate motivele expuse anterior, se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii introductive în principal pe cale de excepție si în subsidiar ca fiind neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C. S.
a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul C. Local al mun. C. -N. și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în fapt, prin sentința atacată a fost admisă acțiunea subscrisei și s-a dispus anularea HCL 498/_ privind completarea hotărârii nr. 133/2005 (însușirea inventarului bunurilor din domeniul public al Mun. C. -N. ), ca nelegală.
Ca și considerente esențiale s-a reținut faptul că prin hotărârea de Consiliu Local atacată s-a dispus cuprinderea un domeniul public al Mun. C. -N. Ia secțiunea Parcuri și zone de agrement a imobilului situat în municipiul C. -N., B-duI 1 Decembrie 1918 f.n. ce se constituie în Baza sportivă SCCA C. ,
înscrisă parțial în CF Nr. 1431 și CF nr. 1473, cu nr. topo 10736, 10737, _
5 cu suprafață totală construită de 2517 mp, deși prin sentința civilă nr.
1752/2006 din data de_ a Tribunalului C. rămasă irevocabilă prin respingerea recursului s-a anulat o HCL cu conținut cvasiidentic (nr. 543/2006), fiind reținut, cu putere de lucru judecat faptul că terenul face parte din domeniul privat al Statului iar subscrisa, suntem proprietară asupra construcțiilor edificate pe acest teren și deținem un drept de folosință decurgând direct din Lege (art. 107 din Legea nr. 1/2005).
Prin recursul formulat s-a invocat în principal nelegalitatea hotărârii prin prisma respingerii excepției lipsei de interes, și, în secundar, prin prisma neîntrunirii condițiilor de exercitare a acțiunii, deoarece nu ar exista o vătămare.
Recursul formulat neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes, invocată și prin recurs este neîntemeiată.
Această excepție a fost corect respinsă de către instanța de fond raportat la situația din speță. Prin trecerea terenului în domeniul public se periclitează dreptul proprietarului de a se bucura pașnic de dreptul său. Acest aspect a fost reținut și de către Instanța de recurs în litigiul anterior, în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - cu referire la cauza Rafinăriile Stan și Stratis A. tis împotriva Greciei. În concret prin schimbarea regimului juridic al terenului este afectat prin trecerea în domeniul public, fapt care îl face incompatibil cu existenta dreptului de superficie asupra terenului, atât conform prevederilor Legii nr. 213/1998 cât și potrivit prevederilor art. 861, 862 din noul C.civ., raportate la art. 5 al. 2 din Legea nr. 71 /2011.
Intimata are un drept de superficie asupra terenului în discuție, fiind un constructor de bună credință și cu Autorizație de construire, construcția fiind ridicată cu acordul proprietarului, în aplicarea art. 492 din vechiul C.civ., în vigoare la data realizării construcției și al nașterii dreptului, dacă se dovedește că altcineva este proprietarul construcției implicit acesta este titularul unui drept de superficie, ca efect al legii, ca urmare a acordului proprietarului la ridicarea construcției. Prin adoptarea hotărârii atacate se ajunge la pierderea dreptului de folosință avut anterior asupra terenului și implicit restrângerea posibilității de a mă bucura de dreptul de proprietate asupra construcțiilor. Toate aceste aspecte au fost reținute și în litigiile anterior purtate cu privire la nulitatea HCL nr. 534/2006.
În plus este evident faptul că regimul juridic diferit al celor două categorii de terenuri afectează posibilitatea de valorificare și exploatare a construcțiilor proprietatea subscrisei. Un teren aparținând domeniului privat este compatibil cu dreptul de superficie sau susceptibil de înstrăinare în favoarea proprietarului construcției, ceea ce nu este posibil în cazul unui teren aparținând domeniului public. De asemenea regimul juridic al "folosinței" unui teren aparținând domeniului public este fundamental diferit față de cel obișnuit, al unui teren aparținând domeniului privat, fiind supus încorsetărilor decurgând din preponderența interesului public.
În consecință intimata are un interes legitim, juridic și actual de a acționa pe calea prezentei acțiuni.
Cât privește admisibilitatea cererii raportat la art. 8 din Legea contenciosului administrativ, art. 8 al. 2 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data emiterii hotărârii, prevede expres competența instanței de contencios administrativ în cenzurarea unor astfel de hotărâri.
Pe calea prezentei acțiuni nu se urmărește a se dicta autorității locale o anumită conduită ci a se proteja drepturile și interesele legitime ale subscrisei, constructor de bună credință. Terenul obiect al hotărârii atacate nu a făcut niciodată parte din domeniul public, nu intră la categoria bunurilor care fac parte exclusiv din domeniul public (în sensul art. 860 al. 3 din actualul Cod civil), iar trecerea sa din domeniul privat în domeniul public nu se poate face decât cu
respectarea cerințelor legii. Ori legea impune respectarea drepturilor născute ale terților cu privire la aceste bunuri care nu fac parte necesar din domeniul public, precum și respectarea hotărârilor judecătorești pronunțate între părți. Chiar Decizia Curții Constituționale invocată de către pârâtă prevede expres faptul că dreptul de a cumpăra terenul și dreptul de preemțiune aferent sunt constituționale. Ori exercitarea acestor drepturi legale este împiedicată prin trecerea terenului în domeniul public.
Prin recursul formulat nu se critică în niciun fel raționamentul juridic care stă la baza sentinței atacate și nici nu se combat motivele de vădită nulitate ale HCL desființat.
Așa cum pe larg s-a reținut prin sentința atacată, anumite aspecte litigioase dintre părți au fost definitiv tranșate prin sen. civ. nr. 1752/2006 a Tribunalului C., rămasă irevocabilă prin dec. civ. nr. 566/2007 a Curții de Apel
C. (anexate), prin care s-a anulat HCL nr. 534/2006 și s¬a statuat, cu putere de lucru judecat între părți în ceea ce privește situația Bazei sportive C. :
> Terenul aferent Bazei sportive SCCA C., înscrisă parțial în CF Nr. 1431 și CF nr. 1473, cu nr. topo 10736, 10737,_ 5 cu suprafață totală construită de 2517 mp, a făcut parte din domeniul privat al Statului. Subscrisa sunt proprietara construcțiilor respective cu drept de construire, aprobarea efectuării construcțiilor existând prin Decizia C. ui P. ular al județului C. nr. 2771/959/_, lucrări autorizate prin Autorizația nr. 6540/_ . Subscrisa sunt titulară a dreptului de folosință gratuită asupra terenului conform art. 107 din Legea nr. 1/2005.
> Instanța de fond a reținut faptul că dreptul de proprietate al subscrisei asupra construcțiilor nu poate fi afectat decât în urma unei exproprieri (pag. 4, penultimul aliniat) și schimbarea regimului juridic al proprietății asupra terenului din domeniul privat în domeniul public nu este posibilă (pag. 5 al. 1 sentință) deoarece folosința exclusivă acordată subscrisei asupra terenului nu sunt compatibile decât cu un drept de proprietate privată a Statului asupra terenului, conform art. 107 al Legii nr. 1/2005. Prin trecerea terenului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, îi este periclitat proprietarului construcțiilor dreptul de a se bucura pașnic de bunul său.
> Instanța de recurs, menținând sentința atacată a adăugat, cu titlu de considerent esențial (pag. 6 decizie), faptul că în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului - cu referire la cauza Rafinăriile Stan și Stratis A. tis împotriva Greciei - în speță prin trecerea bunului în domeniul public se periclitează dreptul proprietarului de a se bucura pașnic de dreptul său.
Prin HCL atacată se încalcă direct cele deja tranșate între părți printr-un litigiu anterior, încălcându-se din nou dreptul de proprietate al subscrisei, printr- o manieră vădit nelegală și ocultă, care golește de conținut hotărârile judecătorești anterioare.
Afirmația că hotărârile judecătorești pronunțate "sunt desuete" constituie o încălcare flagrantă a principiului obligativității hotărârilor judecătorești și exprimă transparent atitudinea abuzivă a autorității locale. în realitate la data adoptării hotărârii atacate erau în vigoare exact aceleași texte de lege ca și la data pronunțării hotărârilor anterioare invocate, situația juridică fiind identică în ceea ce privește regimul juridic al terenului (domeniul privat al statului).
În ceea ce privește compatibilitatea dreptului de folosință gratuit definit de art. 866 al noului cod civil cu situația din speță, dincolo de inadmisibilitatea aplicării acestui text anterior intrării în vigoare, existența sa nu justifică în nici un fel nici încălcarea hotărârilor judecătorești anterioare și nici limitarea adusă
exercitării dreptului nostru de proprietate prin impunerea rară temei a unui regim juridic mai strict pentru teren.
Inventarul domeniului public nu poate fi o modalitate de trecere a unui bun din domeniul privat în domeniul public al unității administrativ- teritoriale, conform art. 8 din Legea nr. 213/1998. Acesta reprezintă o modalitate de centralizare a bunurilor cu privire la care s-a efectuat în mod corect trecerea în domeniul public, și nu un mod în care se realizează această trecere. Pentru o minimă aparență de legalitate, hotărârea ar fi trebuit să fie una de trecere a bunului în domeniul public, nu de inventariere. Este adevărat că potrivit art. III din anexa legii 213/1998, fac parte din domeniul public al municipiului și zonele de agrement, însă, așa cum s-a reținut, cu putere de lucru judecat între părți prin sen. civ. nr. 1752/2006 a Tribunalului C. (pag. 4, antepenultimul aliniat) pentru a face parte din domeniul public nu este suficient ca legea să definească zonele de agrement ca tăcând parte din domeniul public, ci este necesar ca bunul imobil respectiv să facă parte din domeniul public. Cât timp indubitabil terenul a tăcut parte din domeniul privat, aspect constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, și există asupra lui constituit un drept de superficie nu se poate
"constata" faptul că face parte terenul din domeniul public ci eventual s-ar putea trece în domeniul public dacă ar fi îndeplinite condițiile legale.
In referatul ce a stat la baza emiterii HCL 498/_ s-a menționat faptul că dreptul de proprietate al subscrisei nu poate fi afectat, trecerea în domeniul public fiind posibilă doar cu exproprierea construcțiilor din proprietatea noastră, astfel că HCL a fost adoptata cu vădită intenție de a eluda dispozițiile unei hotărâri judecătorești, menționându-se ambiguu că s-ar fi reținut faptul că instanța ar fi recunoscut posibilitatea, în cazul de față, trecerii terenului în domeniul public. Din contră, instanța chiar subliniază imposibilitatea schimbării regimului proprietății terenului tăcând referire la art. 107 din legea 1/2005.
Conform alin. 1 al acestui articol terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și fără plată în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toata durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative. Raportat la acest text legal Curtea de Apel C. a reținut faptul că reprezintă condiție necesară și suficientă existența scopului de realizare de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperației de consum și meșteșugărești, precum și a asociațiilor cooperatiste, la momentul dobândirii dreptului de folosință, acesta neputând fi revocat indiferent de modul de exploatare ulterioară a terenurilor.
Hotărârea atacată nu justifică în ce măsură terenul este de uz public sau de utilitate publică, pentru a putea face parte din domeniul public al municipiului, iar referatul pe baza căruia s-a dat această hotărâre nu face nicio referire la acest aspect. Art. 7 lit. e din Legea 213/1998, în varianta aplicabilă la data adoptării hotărârii atacate, prevede foarte clar că dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unui bun din domeniul privat în domeniul public al statului sau unității administrativ-teritoriale pentru cauză de utilitate publică, astfel că atâta vreme cât această cerință nu este îndeplinită, bunul nu poate fi trecut în domeniul public.
În drept, au fost invocate prevederile art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004; art.107 din Legea nr. 1/2005, Legea nr. 215/2001, art. 8 și 11 din Legea nr. 213/1998 forma în vigoare la data emiterii HCL.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Starea de fapt dedusă judecății vizează cuprinderea în domeniul public al
M. C. -N. la secțiunea parcuri și zone de agrement a imobilului în suprafață de 6353 m.p. înscrisă parțial în CF nr. 1431 și 1437, situat în C. -N.
, B-dul 1 Decembrie 1918 f.n. ce constituie Baza Sportivă SCCA C. .
Trebuie arătat faptul că prin sentința nr. 1752/2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, irevocabilă s-a statuat în sensul că, în privința terenului anterior menționat nu poate fi schimbat regimul proprietății din proprietate privată în proprietate publică întrucât această schimbare
împiedică continuarea folosinței gratuite a terenului pe durata nedeterminată de care beneficiază reclamanta C. S. în conformitate cu prevederile art. 107 din Legea nr. 1/2005.
În ciuda faptului că în privința textului arătat cuprins în Legea nr. 1/2005 a fost exercitat controlul de constituționalitate stabilindu-se prin decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 că acesta este neconstituțional în măsura în care folosința terenurilor se face cu titlu gratuit, în mod corect a apreciat tribunalul că actul administrativ contestat în prezenta cauză a fost adoptat anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale astfel încât controlul de legalitate trebuie realizat ținându-se seama și de dispozițiile legale declarate ulterior neconstituționale. Legalitatea unui act administrativ trebuie analizată prin raportare la legislația în vigoare la momentul emiterii lui și nicidecum la legislația din momentul promovării acțiunii așa cum în mod greșit susține recurentul.
În speță, se critică soluția de includere a imobilului teren aferent Bazei Sportive SCCA C. în inventarul bunurilor din domeniul public al M.
C. -N. statuându-se în mod judicios de instanța de fond că hotărârile de consiliu local de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public nu pot avea ca efect modificarea regimului juridic al unui imobil în sensul apartenenței sale la domeniul public al unității administrativ-teritoriale în lipsa unui act administrativ prealabil de trecere/atestare a apartenenței bunului la domeniul public de interes local sau județean.
Nu se poate susține faptul că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acțiunii în condițiile în care aceasta este titulara unui drept real de superficie asupra imobilului în litigiu deținând o autorizație de construcție în baza căreia a realizat lucrări de construire. Apartenența imobilului-teren la un anumit regim de proprietate poate avea repercusiuni asupra situației juridice a construcției astfel încât se poate concluziona în sensul existenței unui interes actual al reclamantei în promovarea și susținerea demersului cu care a investit instanța.
Nu se poate reține nici o eventuală inadmisibilitate a acțiunii raportat la textul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 în forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Raportat la considerentele sentinței civile nr. 1752/2006 a Tribunalului C.
, irevocabilă care se impun cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză emiterea HCL nr. 498/2007 apare ca nelegală, astfel încât în baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de C. LOCAL C. împotriva sentinței civile nr. 7532 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. LOCAL C. împotriva sentinței civile nr. 7532 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
F. T. M. | H. | D. | M. D. | C. |
Red.MH/dact.LCC 2 ex./_
Jud.fond: M.F.B.
