Sentința civilă nr. 1203/2013. Anulare proces verbal de contravenție

Dosar nr._ R O M Â N I A

Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILA Nr. 1203/2013

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Judecător R. M. Judecător L. -A. C. Grefier I. -M. P.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul M. C. N. ,

DP L., împotriva Sentinței civile nr. 21692/2012 a Judecătoriei C. N. în contradictoriu cu intimatul Z. F. N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că recursul este declarat in termen, motivat, comunicat . Se constată că s-a depus prin registratura tribunalului întâmpinare care nu necesită a fi comunicată.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul declară închisă faza probatorie și, reține cauza în pronunțare pe actele de la dosar.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr. 21692/2012 a Judecătoriei C. -N., a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul Z. F. N. domiciliat în mun. C. -N., str. D. nr.23, Bloc MX3, ap.23, jud. C. împotriva procesului- verbal de contravenție nr.21871/484 încheiat la data de_ de către M. C. -

N. - DP L. cu sediul în mun. C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. .

S-a dispus anularea ca netemeinic a procesului-verbal de contravenție nr.21871/484 încheiat la data de_ de către M. C. -N. - DP L.

, precum și anularea sancțiunii aplicate.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal de contravenție nr.21871/484 încheiat la data de_ de către M. C. -N. - DP L., petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 200 lei, reținându-se în sarcina sa comiterea contravenției prev.de art.10 din HCL nr.26/2010.

În starea de fapt s-a reținut că în data de_ orele 12:03 pe domeniul public din mun. C. -N., Calea Dorobanților, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a staționat fără tichet sau abonament de parcare valabil.

Cu privire la mențiunile obligatorii ale procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta îndeplinește condițiile impuse de art.16 și 17 din O.G.nr.2/2001 rep.

Referitor la susținerea petentului potrivit căreia tichetul de parcare ar fi căzut de pe borul mașinii pe scaunul șoferului, instanța reține că așa cum rezultă din fotografiile atașate de intimat întâmpinării, tichetul de parcare nu se afla expus pe borul sau parbrizul mașinii, însă la solicitarea instanței petentul a depus tichetul de parcare.

Raportat la cele mai sus reținute, considerând că petentul și-a dovedit susținerile, ceea ce a dus la excluderea vinovăției sale în comiterea faptei, instanța găsește plângerea contravențională ca fiind întemeiată, urmând ca în baza art.31 și urm. din O.G.nr.2/2001 rep. să o admită.

În consecință, a dispus anularea ca netemeinic a procesului-verbal de contravenție nr.21871/484 încheiat la data de_ de către M. C. -N. - D.

P. L., precum și anularea sancțiunii aplicate.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs în termen legal recurentul

M. C. -N., DP L., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate.

În motivarea recursului declarat s-a arătat în esență că sentința civilă recurată este nelegală, instanța de fond apreciind greșit că depunerea în probațiune a unui tichet de parcare conduce la excluderea vinovăției în comiterea faptei.

Analizând recursul declarat pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Instanța de fond - Judecătoria Cluj-Napoca față de înscrisul depus în probațiune de către intimatul Z. F. N., a apreciat că s-a făcut dovada contrară celor reținute în procesul-verbal și a dispus anularea procesului-verbal contestat.

Recursul declarat în cauză este fondat.

Intimatul a arătat că la momentul constatării faptei contravenționale avea tichet de parcare valabil, a răzuit corespunzător însă atunci când a închis portiera mașinii, din cauza vântului, acesta a căzut în lateral. Obligația conducătorului auto care parchează în spații amenajate în acest scop este de a achita contravaloarea parcării și de a afișa tichetul la vedere. Or, intimatul nu își poate invoca propria culpă pentru neafișarea respectivului tichet. În plus, fotografiile depuse în probațiune, anexate întâmpinării, dovedesc faptul că, la momentul controlului, pe bordul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, nu era afișat nici un tichet sau abonament de parcare. Tichetul depus în probațiune de către petent reprezintă un înscris "pro caussa";, de vreme ce, un astfel de tichet, valabil prin "răzuire";, putea fi achiziționat oricând, inclusiv după momentul constatării faptei.

Față de cele de mai sus, constatând că sentința civilă este nelegală, în temeiul art.312 C.pr.civ., tribunalul va dispune admiterea recursului declarat de recurentul

M. C. -N., DP L., cu sediul în mun. C. -N., împotriva Sentinței civile nr. 21692 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei

C. N., pe care o va modifica în sensul că va respinge plângerea.

PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursului declarat de recurentul M. C. -N., DP L., cu sediul în mun. C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C., împotriva Sentinței civile nr. 21692 din_ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. N., pe care o modifică în sensul că respinge plângerea.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Președinte,

A. R.

Judecător,

R. M.

Judecător,

L. -A. C.

Grefier,

I. -M. P.

Red.R.M./C.B./2 ex./

Jud. fond: R. E. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1203/2013. Anulare proces verbal de contravenție