Sentința civilă nr. 1265/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
S. A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1265/2013
Ședința publică din data de 18 Iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
V. O.
în contradictoriu cu pârâții M. A. N. - S. P. M.
, C. J. de A. de S. B. -N., A. F.
- D. G. a F. P. B. -N.
, având ca obiect anulare act administrativ.
Cauza s-a judecat în fond la data de 11 iunie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Bistrița, ca urmare a disjungerii prin încheierea de ședință din data de_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul civil nr._
, contestatorul V. O. a solicitat, în contradictoriu cu intimații C. J. de A. de S. B.
-N., M. A. N. - S. P. M. și Administrația F. P., să se dispună anularea deciziei de impunere nr.3697/_ .
În motivare se arată că petentul a fost înștiințat, prin adresa nr. 331/_ de către C. J. de A. de S. B. - N., că începând cu data primirii, respectiv_ s-a dispus înființarea popririi asupra venitului dobândit din pensiile militare, în vederea recuperării în totalitate a sumei de 6400,08 lei, reprezentând contribuție la casa de sănătate.
Contestatorul a susținut că titlul executor în baza căruia s-a început urmărirea este lovit în principal de excepția nelegalității, iar în subsidiar contravine mai multor texte de lege aplicabile în materia asigurărilor. Deoarece titlul executor mai sus atacat nu poate fi atacat separat printr-o procedura administrativa speciala, astfel cum prevede art.141 alin.3 din Codul de procedura fiscal și prin prisma dispozițiilor generale ale codului fiscal și a codului de procedura fiscală, titlul de creanța care s-ar putea naște în temeiul unor texte lege sau contract a devenit titlu de creanța și astfel se pot formula împotriva titlului de creanța și apărări de fond. Potrivit art.172 Cod de procedura fiscala raportat și la cele menționate mai sus, orice act de executare silita pornit poate fi atacat pe calea contestației la executare. În atare situație, învederează petentul, competența de soluționare revine Judecătoriei B. .
În drept s-au invocat prevederile art. 399 și urm., 403 alin. 3 și urm., 112, 242 alin.2, 274 Cod procedură civilă, Legea 95/2006, art. 172, 173 și urm. OG.92/2003, OUG. 150/2002 și OUG 30/2011.
Legal citată, intimata C. J. de A. de S. B. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare se arată că, referitor la excepția de nelegalitate a titlului executor, această chestiune este de competența Tribunalului B. ca instanța de contencios administrativ având în vedere că această excepție este invocată după ce în speța s-a emis măsura de executare a popririi, prin urmare în acest moment nu se poate antama, în niciun caz pe cale contestației la executare, fondul titlului de creanța fiscala devenit executoriu și supus executării. Cu toate acestea, conform modificărilor la Legea 554/2004, "art.4 (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței
de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale".
Așa fiind, analiza legalității titlului executor cu privire la sumele înscrise în acesta și respectiv temeinicia pretențiilor ridicate de către contestator prin cele invocate în sensul ca creanța nu este certa, lichida și exigibila inclusiv în ce privește perceperea de accesorii ale creanței principale sunt de competenta instanței de contencios și nu a instanței de executare în fata căreia pot fi invocate doar motive ce țin de executarea silita iar nu de existenta obligațiilor fiscale.
În drept s-au invocat prevederile art. 208 alin. 3, art. 211, 213, 216, 257, 261 din Legea
95/2006, art. 8, 35, 36 din Ordin CNAS nr.617/2007 și art.1,2, 22, 111, 119, 149 Cod procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr.1044/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei, cu obiect - anulare decizie de impunere, formulată de contestatorul V. O. în contradictoriu cu intimații M. A. N. - S. P. M., C. J. de A. de S.
, ANAF- D. G. a F. P. B. -N., în favoarea Tribunalului B. -N.
, în justificarea acestei soluții relevându-se că "
prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar, contestatorul a solicitat să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 3697/_, emisă de C. Națională de A. de S. ";, fiind incidente dispozițiile art.1 din Legea 554/2004 raportate la art. 218 Cod procedură fiscală care prevăd că "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";, respectiv "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii";, finalmente apreciindu-se că din coroborarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. d Cod procedură civilă cu cele ale art. 3 pct. 1 din același act normativ, rezultă că instanța competentă este tribunalul întrucât acesta judecă "procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel";.
Apreciind că dispozițiile legale precitate sunt imperative, deci de strictă interpretare și aplicare, fiind evident aspectul că Judecătoria Bistrița nu este instanța competentă în soluționarea unei cereri precum cea pendinte, competența de soluționare în primă instanță aparținând Tribunalului B. -N., în temeiul prevederilor art.158 și 159 Cod procedură civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. .
Cauza a fost înregistrată, în acest context, pe rolul Tribunalului B. -N. sub nr. _
.
În acest dosar, pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a depus la dosar
întâmpinare,
prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că reclamantul a formulat acțiunea in contradictoriu cu C. de A. de S. B. -N., M. A. N. - S. pensii militare si D.G.F.P. B. -N. prin care solicita anularea deciziei de impunere emisă de pârâta de rând 1 și exonerarea de la plata sumelor stabilite.
Din analiza actului administrativ contestat se poate observa că acesta a fost emis de C. de
A. de S. B. -N. .
Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material, ori în cauză raportul material fiscal s-a născut între organul emitent al actului contestat și reclamant.
Se invocă dispozițiile art. V, alin.10 din O.U.G. nr.125/2011 privind modificarea si completarea Codului fiscal, unde se arată că "pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire
măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată". Prin urmare organele fiscale teritoriale din cadrul ANAF pot sta in judecata in calitate de parat doar in litigiile expres menționate, respectiv contestații la executare împotriva formelor de executare si a masurilor asigurătorii si in cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență.
De asemenea dispozițiile art. V, alin. 2 din actului normativ menționat prevede "competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade".
Pe fond se arată că reclamantul a realizat venituri din activați independente. Potrivit art. 257, alin. 2, lit. b din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății contribuția lunară la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate se stabilește sub forma unei cote de 5,5% care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de baza minim brut pe țară, lunar. De asemenea reclamantul avea obligația de a depune declarații la C.A.S. B. -N. conform art. 215, alin. 3 din Legea nr. 95/2006 și de a achita aceste obligații la termenul legal, data de 15 al ultimei luni din fiecare trimestru.
Neîndeplinirea voluntară a obligației de plată la termenul legal are drept consecință, obligativitatea executării silite a sumelor cuvenite fondului național de asigurări, inclusiv a accesoriilor de plată datorate, incidente fiind dispozițiile art. 261 din Legea nr. 95/2006, coroborat cu dispozițiile cuprinse in O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin Ordinul nr. 617/2007 emis de Președintele Casei N. de A. de S. s-au aprobat Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. La art. 8 din ordin se prevede: "(1) Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.
(5) La expirarea termenului prevăzut la alin. (4), pentru sumele datorate și rămase neachitate se vor percepe majorări de întârziere conform procedurii instituite prin Codul de procedură fiscală".
Așa cum se prevede în dispozițiile legale mai sus invocate debitorul datorează prin efectul legii contribuția socială de asigurări de sănătate aferentă veniturilor realizate din activitatea independentă desfășurată.
Pârâta C. de A. de S. B. -N.
a depus întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:
Prin acțiunea formulată ce a format obiect al dosarului_ al Judecătoriei B., contestatorul a înțeles să solicite și anularea deciziei de impunere 3697/_ prin care autoritatea emitentă a individualizat cuantumul obligațiilor de plată cuvenite Fondului Național Unic al A. lor Sociale de S. constituit în temeiul L.95/2006. Prin urmare, în raport cu susținerile contestatorului, instanța a disjuns capătul de cerere referitor la anularea deciziei de impunere formându-se dosarul_, respectiv sentința 1044/_ pronunțată în acest dosar, prin care, în temeiul dispozițiilor art.1 din L.554/2004 raportat la art.218 din C.P.fiscala si art.2 pct.1 lit. d si art.3 pct.1 din C.P.civila, s-a declinat competenta de soluționare către Tribunalul B. -N. .
Se menționează că prin sentința civilă 10027/_ pronunțată în dosarul_ având ca obiect contestație la executare împotriva măsurii de înființare a popririi dispusă de către CAS B.
-N. în temeiul titlului executoriu nr.14404/_ emis în baza deciziei de impunere 3697/_, pentru suma totală de 6400,08 din care contribuții 2998 lei și 3402 lei accesorii, s-a respins contestația în baza excepției de tardivitate, soluția fiind irevocabilă.
Urmare aplicării măsurilor de executare silită s-a stins în totalitate contribuția principală și parțial, accesoriile, iar în temeiul OUG.125/2011 soldul rămas de achitat în sumă de 3266 lei s-a predat către DGFP - Administrația F. P. B. -N. pentru continuarea măsurilor de colectare, conform procesului verbal de predare-primire 18809/_ si anexei 5 la acesta.
Date fiind imprejurarile mai sus relevate se invocă excepția de inadmisibilitate a cererii de anulare a deciziei de impunere având in vedere următoarele:
In speța sunt aplicabile prev. art.41 din OG 92/2003, conform cărora, în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Prin prisma acestor dispoziții, actul atacat este un act administrativ fiscal, în înțelesul legii și este supus procedurii de contestare instituită prin Titlul IX din OG 92/2003, care reglementează procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.
Ceea ce poate fi atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestațiilor împotriva titlurilor de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu atacă o decizie emisă în soluționarea contestației împotriva titlului de creanță. Potrivit art.218(2) din CPF deciziile emise în soluționarea contestației împotriva titlurilor de creanță fiscală și a altor acte administrativ fiscale pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, după o procedură administrativă prealabilă prin exercitarea căii de atac la autoritatea emitentă.
Prin urmare sunt supuse cenzurii instanței de contencios deciziile emise de organele fiscale în soluționarea contestației împotriva actelor administrativ fiscale, nu direct actul administrativ fiscal, astfel acțiunea în contencios administrativ este inadmisibilă.
Se mai precizează că inițial decizia de impunere 3697/_ s-a comunicat prin publicitate, însă acest înscris a fost comunicat efectiv debitorului în cadrul procesului odată cu întâmpinarea și actele anexe, astfel ca nimic nu îl împiedica să formuleze, dacă se consideră lezat în vreun fel, contestația administrativă la care se referă Titlul IX din Codul de procedură fiscală.
Prin urmare cunoscând conținutul actelor fiscale pe care le-a contestat în etapa de executare, reclamantul avea obligația de procedura fiscală obligatorie prevăzută de Codul de procedură fiscală, sau de a formula plângere prealabilă la organul fiscal, așa cum prevede art.7(l) din L.nr.554/2004. Nu a ales să urmeze aceste căi.
Pe de alta parte, din prevederile art.l4l(2), titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege. Rezultă că practic, fondul titlului de creanță este fondul titlului executoriu. Iar câtă vreme, contestatorul a rămas în pasivitate neuzând în termenul legal de mijloacele juridice aflate la dispoziția sa pentru contestarea începerii executării silite în temeiul titlului contestat, este superfluă o discuție asupra fondului acestui titlu care, a și fost executat așa cum s-a menționat mai sus, prin rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțată de către Judecătorie.
Procedând la analiza propriei competențe, tribunalul a invocat din oficiu, în ședința publică din data de_, excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei
, excepție cu privire la care reprezentatul contestatorului și-a exprimat poziția de admitere, apreciind că Judecătoriei B. îi aparține competența de soluționare a cauzei, cu subliniere că în dosarul nr._ a înțeles să investească instanța deopotrivă cu o contestație la executare și la titlu, în temeiul art.399 și urm. C.pr.civ., nu și cu anularea titlului de creanță în procedura reglementată de art.205 și urm. C.pr.fiscală.
Analizând, prin prisma excepției invocate conform art.137 alin.1 Cpr.civ., actele dosarului, în special acțiunea introductivă aflată la filele 2-6 în dosarul nr._, precum și susținerile reprezentantului contestatorului la termenul de judecată din data de_ în același dosar, coroborat cu cele relevate în fața tribunalului și redate în aliniatul precedent,
instanța reține că asupra competenței materiale și teritoriale de soluționare a contestației la executarea silită și a contestației împotriva unui titlu executoriu fiscal, cum este cazul în prezenta speță, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și C. ție și Justiție, decizie obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 C.pr.civ., în sensul că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, (…), cât și împotriva titlului executoriu
în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În motivarea acestei decizii, instanța supremă a subliniat distincția care trebuie făcută între
"titlu executoriu fiscal";, "titlu de creanță fiscală"; și "act administrativ fiscal";, concluzionând în sensul că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul care constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
Judecătoria Bistrița a făcut trimitere la procedura de contestare a actelor administrativ- fiscale prevăzută de art. 218 Cod procedură fiscală, însă această procedură presupune soluționarea recursului administrativ prin emiterea deciziei de către organul competent stabilit conform art.209 Cod procedură fiscală, contestarea acestei decizii declanșând controlul jurisdicțional dat în competența instanțelor specializate reprezentate de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor, potrivit art. 218 Cod procedură fiscală, cu raportare la art.1 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, dezbaterea asupra admisibilității contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare nu transferă competența de a se pronunța asupra acestei chestiuni tribunalului de contencios administrativ, acesta putând fi investit în materia administrativ fiscală în condițiile respectării procedurii sus menționate, revenind, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătoriei, ca instanță de drept comun, în considerentele aceleiași decizii pronunțate în interesul legii, anterior citată, statuându-se că "excluderea de către legiuitor a instanței de contencios administrativ de la soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispozițiilor art.188 alin. 2 și ale art. 169 alin. 4 din Codul de procedură fiscală";.
Față de cele ce preced, urmează ca, în conformitate cu prevederile art.158 și art.159 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., să se admită excepția necompetenței materiale invocate din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei B. .
Constatându-se ivit, conform art. 20 C.pr.civ., conflict negativ de competență, în temeiul art. 21 C.pr.civ., se va suspendă din oficiu orice altă procedură și se va dispune trimeterea de îndată dosarului Curții de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la titlu formulată de contestatorul V. O., domiciliat în B., str. G., nr. 7, sc. C, ap.42, jud. B. -N., în contradictoriu cu intimații M. A. N. - S. P. M. , cu sediul în B., sector 5, str. I., nr. 10, C. J. de A. de S. B. -N., cu sediul în B., str. G., nr. 5,
jud. B. -N., A. F. - D. G. a F. P. B. -N., cu sediul în B., str. 1 D.
, nr. 6-8, jud. B. -N., în favoarea Judecătoriei B. .
Constată ivit conflict negativ de competență și, în temeiul art. 21 C.pr.civ., suspendă din oficiu orice altă procedură și dispune trimeterea dosarului Curții de Apel C. pentru soluționarea conflictului negativ.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ /4 ex
