Sentința civilă nr. 14101/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR.14101/2013

Ședința publică din data de 10 octombrie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. Ț.

GREFIER: D. C.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. A. S., pe pârâta SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de_, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar acte doveditoare

înmatriculării autoturismului în stat membru al Uniunii Europene, precum și traducerea în limba română a contractului de vânzare-cumpărare al autoturismului.

A

preciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a

cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , reclamantul

C. A. S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal

T.

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la restituirea sumei de 4981 lei cu dobânda legală calculată la această sumă, începând de la data plății_ și până la restituirea efectivă.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că a achitat suma de 4981 lei cu titlu de

taxă de poluare pentru autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare AAMF191S11C28E3/2001, conform chitanței seria TS3A nr.7739126 din data de _

.

Consideră reclamantul că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plata a taxei de poluare, decizia de calcul a taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare al autoturismului în străinătate tradus în limba română.

În drept, acțiunea a fost întemeiată dispoz. art.90 TCE, art.148 al.2 Constituția României, Legea 554/2004, OG nr.92/2003, art.274 C.p.c.

La data de_ pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece la data promovării acțiunii reclamantul nu avea un drept de restituire a taxei achitate, drept care să îi fie protejat de lege.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat în esență de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent și sunt în concordanta cu dreptul comunitar și a depus cerere de chemare în garanție împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. solicitându-se ca în cazul admiterii acțiunii, admiterea și a cererii de chemare în garanție.

În susținere se arată că taxa care a fost plătită ";se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului";.

In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată, întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2013, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.

Trecând la soluționarea acțiunii, raportat la actele și lucrările dosarului instanța retine următoarele:

La data de_ reclamantul C. A. S. a achitat suma 4981 lei, cu

titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Mercedes Benz, cu nr. de identificare AAMF191S11C28E3/2001, conform chitanței seria TS3A nr. 7739126 din data de_ (f.7).

Considerând nelegală perceperea acestei taxe reclamantul a formulat prezenta acțiune.

Taxa de poluare a fost percepută sub incidenta OUG 50/2008 în forma inițiala. Ca atare legalitatea refuzului de restituire și legalitatea dreptului pretins de reclamantă trebuie examinat prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată.

Astfel, OUG nr. 50/2008 în forma inițiala stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Tribunalul apreciază că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene în vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art. 110 TFUE ).

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare intre produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla într- un raport de concurența, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de

munca, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Concluzionăm că norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speța fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va admite acțiunea față de pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. și va obliga pe aceasta să restituie reclamantului

suma de 4981 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată și cu dobânda legală calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

În legătură cu cererea reclamantului privind acordarea dobânzii legale, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, în speță se poate acorda dobânda legală prevăzută de legea civilă, întrucât perceperea taxei din speță, cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță.

Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că în baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție în temeiul art. 60 și urm C.pr.civ va admite și cererea de chemare în garanție și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3189 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului.

În baza art. 274 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând onorariul avocațial parțial, taxa de timbru și timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. A.

  1. , cu dom. ales în T., P-ța R. nr.36, ap.7, jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. (fosta AFP T. ), cu sediul în T., P-ța R., nr.15B, jud.Cluj, și în consecință:

    Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4981 lei cu titlu de taxă de poluare cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând onorariul avocațial parțial, taxa de timbru și timbrul judiciar.

    Admite cererea de chemare în garanție formulata de pârâta Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în București, Splaiul Independentei nr. 294, corp A, sector 6.

    Obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4981 lei reprezentând taxa restituită reclamantului, cu dobânda legală de la data plății_ și până la achitarea integrală.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2013.

    PREȘEDINTE GREFIER

    1. Ț. D. C.

Red.A.Ț./C.B.

2 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14101/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare