Sentința civilă nr. 14325/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 14325/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. M. și pe pârâta A. F. P. A M. C. -N.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare și nici cerere de chemare în garanție.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în temeiul art. 150 C.pr.civ., Tribunalul declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2013 pe rolul Tribunalul Cluj
reclamantul P. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N.
obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2933 lei achitată cu titlul de taxă de poluare, cu chitanța seria TS6 nr. 3429901 din data de_, plus dobânda legală începând cu data de_ și până la restituirea integrală a acesteia.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că, pentru a-și înmatricula în România un autoturism, deja înmatriculat într-un stat membru al UE i s-a solicitat achitarea unei taxe poluare, calculată la suma de 2933 lei și pe care a achitat-o cu chitanța seria TS6 nr. 3429901 din data de_ .
Reclamantul consideră că perceperea acestei taxe contravine principiilor fundamentale ale Tratatului CE, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art. 90 TUE, art.148 al.2 din Constituția României.
Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu prev.art.3 lit.m din Legea nr.146/1997.
Pârâta A. F. P. C. -N. nu a depus întâmpinare
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca FORD MONDEO înmatriculat pentru prima dată la 10 septembrie 2007, într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea autoturismului în România, reclamantul a achitat
cu titlu de taxă de poluare suma de 2.933,00 lei cu chitanța seria TS6 nr. 3429901/_ (fila 10 dosar).
Taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG 50/2008 în forma modificată prin OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OG.218/2010. Ca atare legalitatea dreptului pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prevederilor OUG 50/2008 în forma sus indicată .
Analiza trebuie efectuata în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul Ordonanței de urgență nr.218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere:
,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care sa asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit
enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial ".asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor între contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior și ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării în vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al
O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context si faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare .Astfel ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie
2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a
Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90
este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin OUG 218/2008 și OUG 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de
produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de
,,infringement,, de către Comisia Europeană, la data de 25.06J2009, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se refera astfel la ultima formă a taxei de poluare.
Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declanșarea procedurii de infringement pe următoarele
argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie supuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Mai apoi, și nu în ultimul rând, trebuie menționat că în data de_ s- a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Apreciem că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate va obliga pârâta la restituirea taxei de poluare de 2933 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS6, nr.3429901 din_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a sumei.
În baza art. 274 C.pr.civ tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 287,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxă timbru și timbru judiciar (fila 23,24,25 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. M. cu domiciliul procesual ales la cab av Teaha, Fuzeși & Partners, în C. -N., str. Nicolae Tituleacu, nr.22, ap.11, jud. C. împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19, jud. și, în consecință:
Obligă pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. să restituie reclamantului suma de 2933 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS6, nr.3429901 din_ plus dobânda legală
începând cu data de_ până la restituirea integrală a sumei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 287,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, Ana-SS
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 17 octombrie 2013 Red. S.S./ Tehnored. C.H. 4 ex./ 18 octombrie 2013