Sentința civilă nr. 14716/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14716/2013

Ședința publică de la 25 Octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. L. GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant H. C. T. și pe pârât A. F. P. A O.

V. DE S., pârât A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Se constată că acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei (fila 2).

Tribunalul constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea pârâtei Direcția Generală a F. P. Maramureș întâmpinare (filele 37-38).

Se constată că la data de_ s-a depus la dosar prin registratură din partea reclamantului "Notă privind cheltuielile de judecată"; (filele 39-51).

Având în vedere că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, tribunalul pe baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul H. C. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. a orașului V. l de S. și A. F. pentru M., să constate nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 3178 lei stabilită în baza deciziei de calcul a taxei de poluare și să dispună anularea acestui act administrativ, restituirea sumei de 3178 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS 7 nr. 2323964 din data de_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul

UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.

Pârâta Direcția Generală a F. P. Maramureș a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volswagen, cu nr. de identificare WVWZZZ3BZXE181040, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3178 lei la AFP V. l de S., conform chitanței seria TS 7 nr. 2323964 din data de_ (fila 12).

Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie

cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, a fost calculata taxa, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza

pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda doar dobinda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite, adica de la data incasarii sumei din speta . Ca atare in temeiul prevederilor OG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare, emisă de A.F.P., deoarece reclamantul nu a indicat în ce constau motivele de nulitate ale acestui act administrativ. În altă ordine de idei, pentru restituirea taxei achitate nu se impune anularea deciziei emise de către pârâtă.

Urmează să fie respinsă de asemenea ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu A. F. pentru M. deoarece reclamantul nu a formulat pretenții față de acesta, astfel încât, acțiunea urmează să fie admisă față de A.F.P. a orașului V. l de S. .

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu avocațial (filele 44-45).

În materia cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Mai exact, se poate afirma că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul.

În lumina celor expuse și având în vedere criteriile prevăzute art. 274 alin. 3 C.pr.civ., Tribunalul apreciază că se impune admiterea doar în parte a cererii privind cheltuielile de judecată constând în onorariu avocațial suma de 500 lei acordată cu acest titlu având un caracter rezonabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. C. -T. domiciliat în mun. Cluj-Napoca, str. Ciocârliei nr. 42, bl.M6, sc.1, ap.6, jud. Cluj cu sediul procesual ales la avocat V.

Băiculescu în municipiul B.

, str.

W.

nr. 14A, sector 1, în

contradictoriu cu pârâta A.

F.

P.

a orașului V. de S. , cu

sediul în orașul V. l de S., str. 22 D. nr. 15, jud. Maramureș, și în consecință:

Obligă pârâta A. F. P. a orașului V. de S. să restituie reclamantului suma de 3.178 lei, reprezentând taxă pe poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei menționate.

Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nelegalității încasării taxei pe poluare.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Respinge acțiunea față de pârâta A. F. pentru M., cu sediul în municipiul B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, având același obiect.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2013.

Președinte,

E. L.

Grefier,

L. C.

L.C. 11 Noiembrie 2013 Red.L.E./Tehn.L.C.5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 14716/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare