Sentința civilă nr. 14947/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 14947/2013
Ședința publică de la 6 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. -V. B.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. M. și pe pârât A. F. P. A M. T., J. C., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
P. edura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este legal timbrată și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, nefiind cereri sau excepții prealabile, declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul B.
M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., restituirea sumei de 1742 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS nr. 7530776/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, copia cererii de restituire a taxei, răspunsul pârâtei, dovada achitării taxei de poluare, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Pârâta A. F. P. T. a formulat întâmpinare și a invocat pe care de excepție, inadmisibilitatea acțiunii în contencios administrativ iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât dispozițiile tratatelor privind Uniunea Europeană nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de
A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, deoarece in acțiune nu se invocă erori in calculul taxei, ci se invocă contestă instituirea taxei in sine, care este neconformă cu normele comunitare.
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca FORD, cu nr. de identificare WFOLXXGBFL2Y81866, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1742 la AFP T., conform chitanței seria TS nr. 7530776/_ .
Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, a fost calculata taxa, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază ca in speța se poate acorda doar dobânda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea paratei in condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa in întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speța . Ca atare in temeiul prevederilor OG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobânzii legale in materie civila de la data plătii taxei din speța si pana la data restituirii sale integrale .
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv
pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În baza art. 274 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta A. F. P. a mun. T. să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei, cu ti
Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem.art.60 și urm. C.pr.civ., Tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M. și va obliga pe chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2007 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. M. cu domiciliul procesual ales în T., P-ța R., nr. 36, ap. 9, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a municipiului T., cu sediul în T., P-ța R., nr. 15 B, jud. C., și în consecință:
Obligă pârâta A. F. P. a municipiului T. să restituie reclamantului 1742 lei reprezentând taxă pentru poluare, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la achitarea integrală a debitului și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. T. împotriva Administrației F. Pentru M. .
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1742 lei reprezentând taxă pentru poluare, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la achitarea integrală a debitului .
Cu drept de recurs în 15 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 06 noiembrie 2013
Președinte,
C. -V. B.
Grefier,
S. -I. Ș.
Red. C.V.B.
_