Sentința civilă nr. 1509/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 1509/2013
Ședința publică de la 01 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. M., reclamant T. R.
și pe pârât A. N. PENTRU R. P., pârât M. F.
P., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și susținerile parților cu prilejul dezbaterii pe fond a cererii au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 25 ianuarie 2013, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții S. M. și T. R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. F. P. și
N. pentru R. P., obligarea pârâtului de rd.1 la emiterea unei decizii prin care să se dispună plata în favoarea reclamantei a despăgubirilor în sumă de 327.392 lei, acordate prin Hotărârea nr. 97/_ emisă de Comisia Județului Cluj pentru aplicarea Legii nr.290/2003, respectiv obligarea pârâtei de rd. 2 să vireze în contul reclamantei această sumă, reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Hotărârea nr. 97/_ emisă de Comisia Județului Cluj pentru aplicarea Legii nr.290/2003 s-a aprobat cererea lor cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele deținute de antecesorii lor în Basarabia de Nord, dispunându-se acordarea de despăgubiri în sumă totală de 327.392 lei. Reclamanții au mai arătat că refuzul pârâtei de rd. 2 de punere în aplicare a Hotărârii nr. 97/_ emisă de Comisia Jud. Cluj nu este întemeiat raportat la prevederile Legii nr.290/2003 și că aceasta nu a contestat faptul că cererea de plată a fost depusă în urmă cu mai mult de 8 ani, astfel că solicitarea de admitere a acțiunii este pe deplin îndreptățită, neputându-se reține susținerile pârâtei conform cărora termenul prevăzut de lege în acest sens începe să curgă de la data existenței disponibilităților financiare. Reclamanții au învederat că Hotărârea nr. 97/_ reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al CEDO. Reclamanții au apreciat că un termen absolut incert, care s-ar adăuga la cel maxim de 2 ani și la durata procedurilor urmate până în prezent de 8-9 ani, nu este compatibil cu existența unui remediu rapid și eficient, iar exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.
Prin întâmpinările formulate, pârâții A. N.
pentru R.
P.
- Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și M.
F.
P.
au
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (filele 24-27, 29-32). Pârâții au arătat că, în conformitate cu prevederile HG nr. 1120/2006, plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație prin legea bugetului de stat. Cu referire la termenul rezonabil, pârâții arată că instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație. Pârâta a mai arătat că se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în prezent, în sarcina pârâtei o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european. De asemenea, s-a arătat că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție admisă de instanță în ședința publică din data de_ .
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 97 emisă de Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr.290/2003 la data de_ s-a aprobat cererea reclamantilor S. M. și T. R. nr.11868/_ privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele deținute de părinții săi în Basarabia de Nord, orașul CAHUL, și s-a dispus acordarea în favoarea acesteia a unor despăgubiri în valoare totală de 327.392 lei (filele 9-12).
Potrivit art.1 din Legea nr. 290/2003, "(1) cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, precum și ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi. (2) De prevederile prezentei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română";. De asemenea, art. 11 din același act normativ statuează că "(1) Plata despăgubirilor se dispune de către A. N. pentru R. P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003";.
Pe de altă parte, art. 10 alin. 2 statuează că "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B., după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și in rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)
";, iar conform art. 18 alin. 5
din H.G. nr. 1120/2006, "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B. pentru aplicarea legii nr.290/2003 a Serviciului pentru aplicarea legii nr. 290/2003, se achită beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, astfel:
a - integral, dacă cuantumul nu depășeste 50.000 lei;
b - esalonat în două transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60
% in primul an si 40 % în anul următor, daca cuantumul despăgubirilor se încadrează intre 50.001 si 100.000 lei;
c - esalonat în două transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40 % in primul an si 60 % in anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depaseste 100.001 lei.";
Raportat la valoarea despăgubirii stabilite, rezultă că pârâta avea obligația de a achita 40% din despăgubirea mai sus indicată până în anul 2009 și 60% până în anul 2010; până la această dată nu s-a achitat reclamantei nicio tranșă, aspect necontestat în speță.
N. pentru R. P. susține că refuzul său de a da curs solicitării reclamantei nu este unul nejustificat, iar plata efectivă a compensațiilor bănești acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 se face cu respectarea prevederilor art. 18 alin.5 din HG nr. 1120/2006, fiind condiționată de existența la bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Prin intermediul acestor argumente, pârâta își invocă, de fapt, propria culpă, iar potrivit interpretării prezentate, nu ar exista, în mod real și efectiv, niciun mijloc de urgentare a procedurii și de verificare a respectării dispozițiilor legale de către solicitanți, A. N. pentru R. P.
- Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 fiind îndreptățită să prelungească pe termen nedeterminat finalizarea procedurii, și aceasta în ciuda caracterului abuziv al acestei atitudini.
Astfel, Statul Roman și-a asumat obligația de a acorda despăgubiri persoanelor care intră sub incidența Legii nr. 290/2003, prevăzând o anumită procedură de urmat în vederea acordării și apoi încasării lor efective. Aprecierea că plata s-ar putea face în funcție de câți bani alocă același stat de la buget în acest sens ar duce la concluzia că obligația de plată este o obligație de plata sub condiție pur potestativa din partea debitorului, altfel spus că aceasta are dreptul de a face plata când vrea el, ceea ce contravine esenței și scopului Legii 290/2003. Deci nu este posibilă recunoașterea unui drept de creanță și apoi aprecierea ca legitimă a atitudinii debitorului că va plăti când va aloca resurse în acest sens.
Mai apoi, invocarea lipsei disponibilităților/lichidităților, în condițiile în care nu s-a făcut dovada vreunui demers pentru o eventuala creditare/ordonare adresată M. ui Economiei și F. nu este justificată și încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce prevăd că ,,orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale";.
Or, dreptul de creanță născut în favoarea reclamantei prin emiterea deciziei de despăgubire reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul art.1, iar în acest context, prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii privitoare la efectuarea plății, autoritatea administrativă încalcă acestuia dreptul la respectarea bunurilor sale.
Dreptul la soluționare în termen rezonabil, garanție a unui proces echitabil, trebuie sa fie prezent nu doar in cazul procedurii de contencios ci și în procedura administrativă, întrucât durata procedurii trebuie sa includă și întârzierile imputabile autorităților administrative când, fără intervenția acestora, nu se poate asigura realizarea dreptului recunoscut de lege.
Reclamanta, utilizând posibilitățile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său, însă acest drept s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condițiile în care demersul sau nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerității procedurii ca și garanție înscrisa in normele arătate.
Aceasta întârziere imputabilă autorității care se prevalează de justificarea mai sus menționată, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate de reclamantă, conduce la depășirea termenului rezonabil, depășire contrară dispozițiilor Convenției.
Din această ultimă perspectivă, trebuie notat că jurisprudența Curții Europene a statuat, de pildă, în, privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul potrivit căruia el se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile - consacrate în jurisprudența Curții privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorității competente și miza procesului pentru cei interesați (cauza Manole împotriva României).
În speță, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul stabilirii despăgubirilor printr-o hotărâre a autorităților - anul 2008.
Reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de dreptul ei, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide și eficiente care să permită reparația echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităților bănești, însă, așa cum s-a mai arătat, aceasta nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispozițiilor de plată; iar în acest sens Curtea Europeană s-a pronunțat, statuând că "lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive";, concept care cuprinde și existența unei decizii a unei autorități administrative întrucât obligația de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului (cauza Ramadhi împotriva Albaniei).
Curtea a mai precizat că dreptul la o instanța ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți sau să se bucure de efect parțial (cauza Safii împotriva Italiei).
Tot astfel, Curtea a statuat că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările, însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze sau întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare, a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
Parcurgerea procedurii ce vizează plata despăgubirilor poate fi echivalentă cu modalitatea de punere în executare a drepturilor printr-o hotărâre, iar legat de acest aspect, Curtea a mai precizat că omisiunea autorităților de a se conforma în termen rezonabil unei decizii definitive, poate antrena o încălcare a art. 6 par.1.
Tribunalul mai reține că, prin cauza Faimblat c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că Statul Român trebuie să vegheze la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau
de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel de soluționare
.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că refuzul pârâților de punere în executare a Hotărârii nr. 66/2008 este unul nejustificat, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite cererea și va dispune în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții S.
și T. R.,
cu domiciliul procesual ales la cab.av. Mihai L. u în B.
, P. Națiunilor U. nr. 3-5, bl. A, sc 1, et. 4, ap. 25, sector 4 în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru R. P., cu sediul în B., C. F. nr.202, sector 1.
Obligă pârâta A. N. pentru R. P. care coordonează Direcția pentru aplicarea Legii nr.290/2003, la emiterea unei decizii prin care să dispună plata în favoarea reclamanților a despăgubirilor în sumă de 327.392 lei acordate prin Hotărârea nr. 97/_ emisă de Comisia Județeană Cluj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Obligă pe pârâta A. N. pentru R. P. la virarea în contul reclamanților a sumei menționate, cu titlu de despăgubiri.
Respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, cu domiciliul procesual ales la sediul DGFP Cluj, cu sediul în Cluj Napoca, p-ța Avram Iancu nr. 19 ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
Red./dact .AMB./5 ex. 04.03.13
