Sentința civilă nr. 15441/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 15441/2013

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: R. M. Grefier: A. B.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamantul F. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. T. .

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul F.

A. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. A MUN. T. la restituirea sumei de 5559 lei plătite cu titlu de taxă de emisii poluante autovehicule cu chitanța seria TS8 nr.2789713, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de emisii poluante autovehicule sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Pârâta, A. F. P. a mun. T., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul nu a înțeles să exercite calea de atac prevăzută de lege în vederea anulării deciziei de calcul a taxei de poluare și a restituirii sumelor achitate în temeiul acestora, ci a înțeles să formuleze o simplă cerere de restituire adresată Administrației F. P. T., în afara termenului de 30 de zile.

Parata AFP T. a formulat si cerere de chemare in garanție a Administrației F. pentru M.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat la data de_ un autoturism marca Volkswagen Golf cu nr. de identificare WVWZZZ1JZ6W022409 care era înmatriculat anterior într-un al stat al Uniunii Europene. În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma sus indicată cu titlul de taxă de emisii poluante, taxă pe care a achitat-o la A. F. P. T. în_ (fila 28).

Reclamantul a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea acestei taxe.

Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 1 ianuarie 2013 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una legală în considerarea următoarelor aspecte:

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T.

c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .

Instanța urmează să rețină că într-adevăr în Legea 9/2012 nu exisă dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_, potrivit

<LLNK 120121180302058>art. I din ORDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din

30 ianuarie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin.

(2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale <LLNK 12012910202537>art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.

În prezent, efectele suspendării anterior menționate au încetat cu data de_ .

Prin urmare, cum taxa de emisii poluante a fost achitată la data de_ așa cum rezultă din scriptul depus la fila 28, instanța apreciază că în speța de față reclamantul are obligația achitării taxei de emisii poluante.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul a fost obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității învocată de pârătă.

Respinge actiunea formulata de reclamantul F. A. cu domiciliul procesual ales in loc.C. N., str. C., nr.5-9, jud. C. în contradictoriu cu parata AFP T., cu sediul in loc. T., P-ța R. ,nr. 15 B, jud C. .

Respingea cererea de chemare in garantie formulată de pârâtă. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. A. B.

Red.R.M./C.B.

4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15441/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare