Sentința civilă nr. 15463/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15463/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Grefier O. -R. L.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul C. H. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. T., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
Instanța apreciază că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, solicitându-se judecarea și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul C. H. C. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului T. să îi restituie suma de 3106 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu A.F.P. a mun. T., alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta A. F. P. a M. T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii de atac speciale a contestației administrative prevăzută de art.205 și urm. din OUG nr.92/2009.
Pe fondul cauzei a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul Legii nr.9/2012 care nu contravine art.90 din Tratatul C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 din Legea nr. 9/2012, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel, anterior înmatriculat într-un stat membru U.E., iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 3106 lei la AFP a mun. T., la data de_ .
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie
înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .
Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspendat până la data de 1 ianuarie 2013 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.
Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.
În ceea ce privește dobânda legală
pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de emisii poluante achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție
a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 3106 lei reprezentând taxa de emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, acestea fiind cheltuielile de judecată solicitate și justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. H.
C. , cu domiciliul în T., str. P. nr. 3, ap. 8, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T. , cu sediul în T., P-ța R. nr.15B, jud.Cluj.
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3106 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei_ și până la data restituirii efective.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a municipiului T. în contradictoriu cu A. F. pentru M., cu sediul în B. S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 3106 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
E. B.
Grefier,
O. -R. L.
Red.EB/tehn.MG 5 ex. 03.12.13