Sentința civilă nr. 15639/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 15639/2013 Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M.
G. D. și pe pârâta I. P. J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare, lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul M. G. D. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a Vehiculelor la înmatricularea autoturismului proprietate personală marca OPEL ASTRA nr. de identificare WOL000051S2615656 fără plata taxei pentru emisii poluante.
sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.
De asemenea, în concluziile scrise depuse s-a mai invocat cauza T. contra României.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE.
Pârâta a formulat întâmpinare (f.13) solicitând respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, arătând că începând cu 1 ianuarie 2013 și-a încetat aplicabilitatea OUG 1/2012, astfel încât obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine nu doar cu ocazia primei înmatriculări în România ci și cu ocazia primei transcrieri în România a dreptului de proprietate a unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de Legea 571/2003, taxa prevăzută de OUG 50/2008 sau taxa prevăzută de Legea 9/2012.
S-a mai arătat că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa pentru emisiile poluante sunt în vigoare, sunt constituționale și sunt în concordanta cu dreptul comunitar, aplicarea acestora vizând toate autoturismele rulate.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamantul deține un autoturism marca OPEL ASTRA nr. de identificare WOL000051S2615656, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
La data de_, reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă motivat de faptul că nu a fost făcută dovada plății taxei pentru emisiile poluante.
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statului Român s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă avea ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În același sens s-a pronunțat CJUE și în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009.
S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Urmare a pronunțării acestor cauze a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, suspendată pe parcursul anului 2012.
Verificând dispozițiile Legi nr. 9/2012, tribunalul constată că prin acestea s-au înlăturat discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzelor menționate, nemaiexistând prevederi care să aducă atingere Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din lege, iar taxa se aplică atât autovehiculelor achiziționate din România cât și în privința celor ce provin din alte state membre ale U.E.
De aceea, instanța apreciază că actul normativ în discuție nu descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, favorizând în același timp cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că taxa solicitată de reclamant este conformă cu art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. G. D. , cu domiciliul în C. -N., str. C. nr. 24, jud. C., CNP 1. în contradictoriu cu pârâta I.
J. C. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI I. A VEHICULELOR,
cu sediul în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 58, jud.C., CUI 4288012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.A.G.C.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_