Sentința civilă nr. 16510/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16510/2013
Ședința publică din data de 12 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. Ț.
GREFIER: M. D.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul
M. I.
în contradictoriu cu pârâta A. JUDEȚEANĂ A F. P. CLUJ - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
P. edura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ , reclamantul M. I. , a solicitat obligarea pârâtei A. Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T. să îi restituie suma de 3189 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, suma de 5725 lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE. Prin înștiințarea de restituire nr.12083/_ i-a fost restituită suma de 2356 lei (f.8), rămânând un rest neachitat în sumă de 3189 lei. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe dar pârâta nu a dat nici un răspuns cererii sale. Reclamantul arată că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin.2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art.25 CE (art.30 TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art.90 paragraful 2 CE (art.110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Dispozițiile legale contestate încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Legal citată, pârâta A. Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T. a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție inadmisibilității acțiunii întrucât reclamantul nu a înțeles să exercite calea de atac prevăzută de lege în vederea anulării deciziei de calcul a taxei de poluare și a restituirii sumelor achitate în temeiul acestora, ci a înțeles să formuleze o simplă
cerere de restituire adresată Administrației Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T., în afara termenului de 30 de zile. Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, achitarea taxei de primă înmatriculare fiind efectuată în baza unor dispoziții legale în vigoare, care nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate.
In ceea ce privește excepția invocată prin întâmpinare aceasta este neîntemeiată întrucât prin Decizia RIL 24/2011 s-a declarat admisibilă o astfel de cerere, și întrucât aplicarea Legii 9/2012 a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2013, jurisprudența anterioară apariției legii continua să fie aplicabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamantul M. I. a achiziționat un autoturism marca Opel Astra Caravan, cu nr. identificare WOLOTGF3522066403, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 5725 lei la AFP
T., în data de_, conform chitanței seria TS nr.2163285. Prin înștiințarea de restituire nr.12083/_ i-a fost restituită suma de 2356 lei (f.8), rămânând un rest neachitat în sumă de 3189 lei.
La data de_, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât conform art. 11 din OUG 5/2008 se poate restitui doar diferența între suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007-30 iunie 2008 cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule în condițiile prevăzute în Hotărârea nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008.
Taxa de prima înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.241 ind.1 și urm C.fiscal. Ca atare, tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art.214 ind.1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene (art.110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază că taxa de primă înmatriculare sus-menționată a fost percepută în mod nelegal de către pârâta A. Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T., impunându-se restituirea acesteia.
În ceea ce privește dobânda pretinsă de reclamant este de remarcat că acesta a solicitat acordarea și a dobânzii legale, de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale.
Tribunalul apreciază că această cerere este întemeiată, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.9/2000 reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art.8 și 18 din Legea nr.554/2004, tribunalul va admite cererea reclamantului față de AJFP Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T. și va obliga această pârâtă la plata sumelor sus-indicate.
Față de împrejurarea că, la momentul achitării taxei în discuție, OUG nr. 50/2008 în baza căreia s-a constituit Fondul pentru mediu dat în administrarea chematei în garanție nu era în vigoare, se impune respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta A. Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție A.
F. pentru M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.
În baza art.274 C.pr.civ. tribunalul va obliga pârâta, aflată în culpă procesuală, să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. I., cu dom. în com. L., sat Luncani, nr.219, jud.Cluj, în contradictoriu cu pârâta în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T., cu sediul în T., P-ța R. nr.15B, jud.Cluj, și în consecință :
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3189 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală de la data plății_ și până la restituirea sumei.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. Județeană a F.
P. Cluj - Serviciul Fiscal Municipal T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru
cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. M. D.
Red.A.Ț./C.B.
2 ex./_