Sentința civilă nr. 1665/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1665/2012

Ședința public din data de 04 februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: SS

Grefier: A. T.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S.C. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. C. -N. și A. F. PENTRU M.

, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reprezentantul reclamantei, av. Aurelian Tudor Gansca, lipsă fiind reprezentanții legali ai pârâtelor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, procedând la

verificarea competenței în temeiul dispozițiilor art. 159/1 alin. 4 din Cod Procedură Penală, Tribunalul, constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza conform art. 10 alin. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 39 lei, și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamantei în dezbaterea judiciară a cauzei.

Reprezentantul reclamantei S.C. P. S.R.L. solicită instanței admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și depusă în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta S.C. P. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. C. -N. și A. F. PENTUR M. ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligate pârâtele la restituirea sumei de 12.088 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare în România, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că a achiziționat autoutilitara marca DAF, cu nr. de identificare BJDA191311BB7R272000, an fabricație 2000, data primei înmatriculări în România fiind în_, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat la plata unei taxe de primă înmatriculare în cuantum de 12.088 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, taxă pe care a achitat-o conform chitanței seria TS4A nr. 7578765 din data de_ la Trezoreria M. C. -N. .

A formulat o contestație către pârâtă prin care a solicitat restituirea acestei taxe.

Consideră reclamanta că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene).

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 (actualul art. 30 din TFUE), art. 90 (actualul art. 110 TFUE) și art. 234 (actualul art. 267 TFUE) din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, Legea nr. 554/2004 cu modif. ulterioare, art. 124 (1) din OG nr.92/2003 privind C.pr.fiscală, art. 1341 alin.1 C.civ., art. 274 C.pr.civ.

Pârâta A.F.P. a mun. C. -N. nu a formulat întâmpinare.

Trecând la soluționarea acțiunii din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamanta a achitat suma 12.088 lei, cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autoutilitara marca DAF, cu nr. de identificare BJDA191311BB7R272000, an fabricație 2000, data primei înmatriculări în România fiind în_, conform chitanței seria TS4A nr. 7578765, de la f. 8 din dosar, la Trezoreria Municipiului C. -N. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită.

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.

Constatând că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă face parte din categoria taxelor interzise de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A.

F. P. a Municipiului C. -N. de a dispune restituirea acesteia. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite în parte acțiunea reclamantei și, în consecință, va obliga pârâta A.

F. Pentru M. la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, în cuantum de 12.088 lei.

În ceea ce privește dobânda pretinsă de reclamantă este de remarcat că acesta a solicitat acordarea și a dobânzii legale, de la data încasării sumei și până la data restituirii integrale.

Tribunalul apreciază că această cerere este întemeiată, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamantă și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării

sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.9/2000 reclamanta este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.

Astfel fiind, tribunalul va obliga pârâta A. F. Pentru M. să plătească reclamantei suma de 12.088 lei, reprezentând taxa de prima înmatriculare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective.

În baza art. 274 C.pr.civ Tribunalul va obliga pârâta A. F. Pentru M. aflată în culpă procesuală să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. P. S.R.L.., cu sediu în C. -N., Valea Seacă nr. 15C, cu domiciliul procesual la av. A. Gânscă, B-dul. E. nr. 48/4, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, jud. C., și A. F. PENTRU M., cu sediul în

B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, astfel cum a fost precizată și în consecință:

Obligă A. F. Pentru M. să restituie reclamantei suma de

12.088 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Obligă A. F. pentru M. să plătească reclamantei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

PREȘEDINTE GREFIER

SS A. T.

Red. 5 ex./S.S./D.M.

_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1665/2012. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare