Sentința civilă nr. 16876/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 16876/2013

Ședința publică de la 20 DECEMB. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier Sidor O.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC U.

A. S. și pe pârât A. F. P. PENTRU C. M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei av.

Alexa I. ela, care depune delegație de substituire la dosarul cauzei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

In temeiul art 23 alin 5 din HG nr 520/2013 instanța ia act de faptul că A. Județeană a F. P. C., inființată in baza dispozițiilor legale indicate, se subrogă ex lege in toate drepturile și obligațiile Administratiei F. P. Pentru C. M., astfel că in cauza de față va prelua calitatea de pârât.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri atașate acțiunii și întâmpinării, în baza art. 254 CPC, apreciind că acestea sunt utile, concludente și pertinente pentru soluționarea cauzei.

Reprezentanta reclamantei certifică în fața instanței fila de la nr. 13 și nr.14 din dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri, instanța închide etapa probatorie și acordă reclamantei cuvântul pe fond. Reprezentanta reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.

Apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamanta SC U. A. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C. să îi restituie suma de 1095 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâta, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii arătând că din acțiunea reclamantei si din actele depuse în probațiune nu rezultă că autoturismul a fost înmatriculat anterior într-un stat membru U.E.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Dacia Logan iar pentru înmatricularea in România a fost obligat să achite o taxă specială de înmatriculare, în cuantum de 1095 lei la

A. pentru Contribuabili M. C. la data de_ .

Obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face niciun fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului; chiar preambulul actului normativ afirmă necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Scopul general al art.110 TFUE este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.

Aspectul indicat de reclamanta drept discriminatoriu este acela că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, creându-se astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele noi, înmatriculate pentru prima dată în țara noastră.

Tribunalul apreciază, însă, că discriminare poate exista doar între produse similare, mai concret dacă reglementarea incidentă ar fi scutit de la plata taxei de primă înmatriculare autovehiculele noi importate din alte state, în detrimentul celor produse pe teritoriul țării. Or, obligația de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări revenea oricărui cumpărător de autovehicule noi, fără a se face niciun fel de diferențiere pe criterii de proveniență.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că taxa solicitată de reclamanta nu este neconformă cu art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea sa este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

In temeiul art 453 Cod procedura civila instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de partea reclamantă S.C. UNIC A. S., cu sediul în C. -

N., str. F. nr. 118, jud.C. J_, CUI 10542416 în contradictoriu cu pârâta A. Județeană a F. P. C., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud.C.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 20 decembrie 2013.

Președinte

M. -F. B.

Grefier

O. Sidor

Red.M.F.B.

Tehnored.V.A.M. 4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16876/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare