Sentința civilă nr. 187/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 187/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Ș. V. în contradictoriu cu pârât C.
DE AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DINR. SA, pârât M. C. -N., pârât GUVERNUL ROMÂNIEI, pârât C. PRIN D. R. D. ȘI P. C.
, având ca obiect obligația de a face abrogare HG nr. 784/2009.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 22 februarie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru data de 1 martie 2013 și ulterior, pentru termenul de azi.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la_ de către reclamanta Ș. V. în contradictoriu cu pârâții C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DINR. SA, GUVERNUL ROMÂNIEI și M. C.
-N., s-a solicitat:
să fie obligată pârâta C. N. de Autostrăzi și D. N. din R. SA să realizeze toate demersurile necesare în vederea abrogării de către Guvern a HG nr. 784/2009, într-un termen rezonabil stabilit de către instanța de judecată;
să fie obligat Guvernul României să implementeze decizia de abrogare a HG nr. 784/2009, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Varianta Ocolitoare C. -Nord, într-un termen rezonabil stabilit de instanța de judecată;
să fie obligat Guvernul României să transmită M. ui C. -N. împrejurarea abrogării HG nr. 784/2009 de îndată de acest act normativ va fi abrogat;
să fie obligat M. C. -N. să opereze modificările de rigoare în Planul Urbanistic Zonal, de îndată ce HG nr. 784/2009 va fi abrogată;
să fie obligați pârâții de rând 1 și 2 la plata în solidar către reclamantă a sumei de 100.000 euro (una sută mii euro), reprezentând prejudiciul material și moral suferit prin lipsirea reclamantei de folosința imobilului terenul înscris în CF 1. C. -N., număr cadastral 13538, calculate de la data intrării În vigoare a HG nr. 784 din data de 8 iulie 2009. La această sumă se vor adăuga pretenții separate pentru perioada scursă de la această dată și până la data modificării Planului Urbanistic Zonal conform abrogării HG nr. 784/2009, suma urmând a fi suportată proporțional și de către M. C. -N., dacă această unitate va întârzia modificarea Planului Urbanistic Zonal după data abrogării HG nr. 784/2009.
În motivare s-a arătat că reclamanta este proprietara terenului situat în C.
-N., identificat conform CF nr. 1., număr cadastral 13538, dobândit cu titlu de moștenire și partaj potrivit mențiunilor din cartea funciară. În anul 2009, prin Hotărârea de Guvern nr. 784/2009 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai
obiectivului de investiții intitulat "Varianta de ocolire C. Nord", proiect care presupune exproprierea unor terenuri, printre care și o porțiune din terenul reclamantei, în vederea realizării unei șosele ocolitoare a orașului C. . Pentru aceste considerente, actualmente pe acea porțiune de teren nu se pot executa lucrări de construcție și pe cale de consecință nu se emite nici un fel de autorizație de construire.
Deși autoritățile implicate i-au adus la cunoștință împrejurarea că acest proiect de infrastructură a fost abandonat, în ciuda solicitărilor reclamantei, până la momentul de față, nu i s-a adus la cunoștință vreo măsură concretă care s-ar fi luat în vederea abrogării HG nr. 784/2009. În continuare Planul Urbanistic Zonal, conformându-se acestui act normativ, împiedică eliberarea autorizației de construire de care reclamanta are nevoie în vederea edificării pe teren a construcției dorite. Această atitudine de pasivitate a pârâților, lipsa transparenței în soluționarea unei probleme de maxim interes în ceea ce o privește îi formează convingerea că autoritățile nu au luat vreo măsură în vederea abrogării actului normativ care îi vatămă dreptul de proprietate, în ciuda asumării acestei poziții în fața instanței de judecată.
Astfel, în continuare reclamanta nu are posibilitatea de a construi pe terenul său imobilul dorit și, în continuare, nu beneficiază pentru aceasta de o justă despăgubire. Mai mult, față de intențiile autorităților privind abrogarea actului normativ la care face referire, intenții care se pare că nu au fost încă implementate, pare a fi exclusă posibilitatea acordării unei despăgubiri, iar momentul la care situația din punct de vedere urbanistic a terenului reclamantei va reveni la condițiile de dinaintea aprobării obiectivului de investiție" Varianta de ocolire C. -N. ", nu poate fi prefigurat.
Nu este suficient să i se aducă la cunoștință intenția privind realizarea demersurilor necesare în vederea abrogării unei hotărâri care îi vatămă dreptul de proprietate pentru a se considera îndeplinite obligațiile de respect al dreptului reclamantei de proprietate, ci este imperios necesar ca autoritățile să și treacă la punerea în practică a deciziilor asumate.
Pe calea binecunoscutei hotărâri pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva R. în cauza Păduraru c. R. (hot. din 1 decembrie 2005) s-a statuat că o dată ce Statul, prin organele sale, adoptă o hotărâre "ea trebuie implementată cu o claritate și o coerentă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei solutii. " (§ 91, 92 din Hotărârea Curții).
Or, în condițiile în care se discută despre demararea procedurilor necesare pentru crearea unei situații noi, care să pună capăt violării dreptului reclamantei de proprietate, fără a implementa aceste proceduri, în mod cert nu se răspunde exigențelor trasate de către CEDO. În continuare autoritățile se fac vinovate de violarea dreptului reclamantei de proprietate prin restrângerea până la anihilare a exercițiului atributelor dreptului său de proprietate. Situația aceasta trebuie să
înceteze prin punerea de îndată în aplicare a deciziilor de abrogare a HG nr. 784/2009 și operarea modificărilor de rigoare în Planul Urbanistic Zonal.
După cum a arătat și în fața autorităților pârâte ori de câte ori s-a pus problema, reclamanta intenționează edificarea unei construcții pe terenul identificat conform CF nr. 1., număr cadastral 13538. De la data intrării în vigoare a HG nr. 784/8 iulie 2009 i s-a interzis practic exercițiul dreptului său de proprietate: îi este interzisă folosința după bunul plac a terenului, nu are posibilitatea de a obține autorizație de construire, nu poate dispune juridic de acest teren, dat fiind că este afectat de un viciu ce îi creează o incertitudine din punct de vedere juridic. Starea de incertitudine a devenit și mai acută o dată cu
anunțarea intențiilor autorităților de a renunța la proiectul de expropriere, fără ca, totuși, să întreprindă vreun demers în acest sens, demers care să aibă drept efect liberarea terenului meu de sarcinile impuse prin acea Hotărâre de Guvern nr. 784/2009.
Situatia de fată reprezintă un caz tipic de atingere adusă dreptului de proprietate ca urmare a reglementării folosintei bunurilor, pentru care se impune acordarea de despăgubiri, calculate pentru întreaga perioadă în care situatia persistă.
În drept s-au invocat prevederile: art. 1, art. 2 art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 4, 7, 8, 9 din Legea nr. 554/2004, art. 555 din Noul Cod Civil, art. 44, 52, 126 alin. 6, 136 alin.5 din Constituție, art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul G. Românei a formulat întâmpinare
solicitând respingerea acțiunii, invăcând, în principal, excepția inadmisibilității acțiunii, în condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată nu se încadrează în dispozițiile constituționale și ale art.l din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii pe toate capetele de cerere, depunând în probațiune proiectul de hotărâre a G. ui pentru abrogarea Hotărârii G. ui nr.784/2009 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Varianta de ocolire C. -Nord", proiect care se află pe circuitul de avizare astfel cum rezultă din adresa M. ui Transporturilor și Infrastructurii.
Pârâta C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DINR. SA
a
arătat prin întâmpinare că a fost demarată procedura de abrogare a HG nr. 784/2009, astfel încât se impune respingerea cererii ca rămasă fără obiect.
Având în vedere aceste susțineri, precum și documentele depuse în probațiune, reclamanta a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecată față de această pârâtă.
Pârâtul M. C. -N., reprezentat prin Primar a formulat, la rândul său, întâmpinare,
solicitând respingerea petitelor nr. 4 și 5 în principal pe cale de excepție și în subsidiar ca fiind fără obiect.
Astfel, a fost invocată excepția lipsei calitătii procesuale pasive a M. UI
-N., o acțiune în obligarea la modificarea unui PUZ reprezentând în fapt o acțiune în obligarea emiterii unui act administrativ-hotărâre de consiliu local, ce ar fi trebuit formulată corect față de Consiliul Local al municipiului C. -N. - organ abilitat la a emite acte administrative de categoria celui solicitat și nu față de M. C. -N. .
Reclamanta Ș. V. a depus note de ședință,
prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate în cauză și a precizat petitul 5, prin raportare la cele puse în discuție de către instanță. S-a mai arătat că se solicită obligarea pârâtului de rând trei la plata unor penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data stabilită de către instanță pentru executarea hotărârii, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și până la data modificării Planului Urbanistic Zonal în acord cu abrogarea HG nr. 784/2009, astfel încât situația proprietății reclamantei să redevină la starea de dinainte de intrarea în vigoare a acestui act administrativ.
Totodată, au fost aduse lămuriri și argumente suplimentare privitoare la motivele pentru care reclamanta se consideră îndreptățită la acordarea despăgubirilor și la demersurile care au fost întreprinse în vederea edificării, pe terenul în litigiu, a unui un azil de bătrâni sau a unui schit.
Totodată, având în vedere că pe parcursul soluționării cauzei a fost abrogată HG nr. 784/2009, la ultimul termen de judecată, reclamanta a relevat că înțelege să-și precizeze acțiunea, în sensul în care petitul 5 are ca obiect
obligarea pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin lipsirea folosinței imobilului teren înscris în CF 1. C. -N., nr. cad. 13538. Totodată, au fost menținute pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul M. C. N., referitoare la obligarea acestuia la modificarea PUZ, sub sancțiunea plății unor penalități pe zi de întârziere.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta Ș. V. a solicitat în contradictoriu cu C. N. de Autostrăzi și D. N. din R.
SA, Guvernul României și M. C. -N. următoarele:
Obligarea pârâtei C. N. de Autostrăzi și D. N. din R. SA să realizeze toate demersurile necesare în vederea abrogării de către Guvern a HG nr. 784/2009, într-un termen rezonabil stabilit de instanța de judecată;
Obligarea G. ui R. să implementeze decizia de abrogare a HG nr. 784/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții Varianta Ocolitoare C. -Nord, într-un termen rezonabil stabilit de instanța de judecată;
Obligarea G. ui R. să transmită M. ui C. -N. împrejurarea abrogării HG nr. 784/2009 de îndată ce acest act normativ va fi abrogat;
Obligarea M. ui C. -N. să opereze modificările de rigoare în Planul Urbanistic Zonal, de îndată ce HG nr. 784/2009 va fi abrogată;
Obligarea pârâților de rândul 1 și 2 la plata în solidar către reclamantă a sumei de 100.000 euro, reprezentând prejudiciul material și moral suferit prin lipsirea reclamantei de folosința imobilului terenul înscris în CF 1. C. -N., număr cadastral 13538, calculate de la data intrării în vigoare a HG nr. 784/_
. Să fie obligați pârâții, în temeiul art.18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, la plata în favoarea reclamantei de penalități în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data stabilită de către instanță pentru executarea hotărârii, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și până la data modificării Planului Urbanistic Zonal în acord cu abrogarea HG nr. 784/2009, astfel încât situația proprietății reclamantei să redevină la starea de dinainte de intrarea în vigoare a acestui act administrativ.
Pe parcursul soluționării cauzei, au fost depuse de către reclamantă precizări, aceasta arătând că înțelege să renunțe la judecată față de pârâta CNADNR SA, plata sumei de 100.000 Euro fiind solicitată a fi făcută de pârâtul Guvernul României, ea reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite. În motivare s-a arătat, în esență, că prin aprobarea HG nr. 784/2009 și neducerea la îndeplinire a proiectului ce includea și proceduri de expropriere, aceasta nu s-a putut bucura de exercițiul deplin al dreptului de proprietate al
suprafeței de teren în cauză.
Pârâtii au invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei de obiect a acesteia, raportat la împrejurarea abrogării HG nr. 784/2009, precum și cea a lipsei calitătii procesuale pasive a M. UI C. -N., cu privire la care a fost făcută aplicarea prev. art. 137 alin. 2 C.pr.civ.
În privința stării de fapt, Curtea reține că reclamanta a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat administrativ in C. -N., identificat conform CF nr. 1., număr cadastral 13538, prin moștenire și partaj la finele anului 2008. Datorită poziției deosebite a terenului, care prin suprafața și localizarea sa asigura mari posibilități de creare a unui spațiu de liniște, s-a gândit să construiască un azil de bătrâni sau un schit, reclamanta fiind o persoană foarte apropiată de Dumnezeu și implicată în tot ceea ce presupune creștinism și dogme religioase creștine.
În acest sens a început demersurile pentru a stabili care sunt pașii de urmat în vederea punerii în practică a planurilor sale. A luat legătura cu un arhitect cu care s-a deplasat la fața locului și care i-a confirmat că terenul prezintă avantajele necesare pentru implementarea proiectului reclamantei, fiind suficient de spațios pentru a amplasa clădirea astfel încât să fie în același timp suficient de liniștită, dar și accesibilă.
S-a interesat apoi inclusiv de posibilitatea accesării unor fonduri europene care să-i permită finanțarea proiectului, primind informații în sensul că un astfel de proiect este eligibil.
A realizat și demersuri pe lângă autoritățile administrative în vederea stabilirii exacte a procedurilor pe care trebuie să le urmeze în vederea obținerii autorizației de construire, solicitând și eliberarea unui Certificat de Urbanism. Cu această ocazie, a fost informată că terenul reclamantei se găsește, în parte, în perimetrul viitoarei Variante Ocolitoare C. -Nord, proiect aprobat printr-un act normativ din anul 2009, urmând să fie expropriată, fiind îndrumată să se adreseze CNADNR SA.
Continuându-și raționamentul, reclamanta subliniază că în aceste condiții, în mod clar proiectul pentru edificarea schitului ridica serioase probleme legate de posibilitatea sa concretă de implementare. Chiar dacă terenul urma să-i fie expropriat doar în parte, nu se punea problema edificării unui schit pe marginea centurii ocolitoare, deci pe suprafața de teren care i-a rămas în proprietate. În plus dacă se punea problema exproprierii, avea nevoie să cunoască, măcar aproximativ momentul la care acest fapt urma să se producă, astfel încât să
încaseze sumele aferente pentru a putea susține financiar edificarea schitului în altă parte. Având în vedere aceste împrejurări a început demersurile pentru a afla, în concret, cum anume proiectul de centură ocolitoare îi va afecta proprietatea și în măsura în care este vorba despre o expropriere care este momentul la care se va declanșa procedura exproprierii, pentru a fi despăgubită.
Astfel, prin răspunsul primit din partea Companiei N. de Autostrăzi și
N. din R., cu număr de înregistrare 92/8377/16 februarie 2011, i s-a transmis că obiectivul de investiție" Varianta de ocolire C. -N. ", obiectiv care "afectează terenul deținut de dumneavoastră în intravilanul municipiului C.
-N. " se află în stadiul de Studiu de Fezabilitate finalizat, iar în aceste condiții nu are posibilitatea de a executa lucrări de construire pe terenul care este afectat de construcția variantei ocolitoare cu precizarea că o construcție definitivă nu poate fi executată la o distanță mai mică de 22,00 m. față de axul drumului. In plus, i s-a comunicat că obiectivul varianta ocolire C. -N. nu a fost inclus în lista de investiții în anul 2011. Răspunsuri similare a obținut și din partea altor autorități la care s-a adresat în aceea perioadă (f. 8-10).
Dată fiind situația, și-a văzut compromis proiectul privind edificarea schitului pe terenul său, așa încât singura variantă care i s-a părut posibilă la acel moment a fost aceea de a beneficia de sumele primite în cadrul procedurii de expropriere, pentru a putea construi în altă parte. Doar că procesul de expropriere a întârziat nejustificat, ceea ce a determinat-o să introducă o acțiune pentru obligarea autorităților să procedeze la expropriere și să-i acorde sumele cuvenite cu titlu de despăgubiri. Cererea reclamantei de chemare în judecată a fost respinsă ca lipsită de interes, în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel
C. .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, avand in vedere ca realizarea Proiectului Varianta Ocolitoare C. Nord presupunea eforturi financiare si tehnice deosebite, iar strategia de dezvoltare a retelei de drumuri nationale se stabileste la nivelul G. ui, tinand cont, in primul rand, de contextul socio-economic, acest obiectiv nu a mai fost introdus in nici una din
listele obiectivelor cu finantare de la Bugetul de Stat pe anii_ . Dat fiind faptul ca intr-un termenul rezonabil, de la aprobarea Indicatorilor Tehnico- economici nu s-au alocat fondurile necesare investitiei s-a procedat la demararea procedurii de abrogare a HG 784/_ .
Astfel, Comisia Tehnico-Economica instituita la D. R. de D. si P.
C. a avizat favorabil, in data de_ si a propus spre avizare CTE- CNADNR SA - B. demararea procedurii de abrogare a HG nr. 784/2009 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Varianta de Ocolire C. Nord".
Reclamanta susține că a fost adusă astfel, din culpa autorităților incapabile să reglementeze o situație juridică concretă și viabilă în condiții economice previzibile, nu doar în situația de a-i suporta o ingerință nelimitată în timp cu privire la dreptul său de proprietate, dar și în aceea de a-și vedea distruse proiectele pe care le-a pus la cale cu mari eforturi, fiind nevoită la fiecare pas să se plieze, pe propria-i proprietate, după comportamentul instabil și imprevizibil al administrației.
Plecând de la aceste premise, Curtea va analiza excepția inadmisibilității acțiunii, constatând că aceasta este nefondată.
Astfel, așa cum corect relevă petenta, în esență, pârâtul Guvernul României a invocat acest incident procedural, arătând că nu s-ar putea prevala de dispozițiile Legii nr. 554/2004, întrucât acestea vizează anularea unui act administrativ (deci aspecte de nelegalitate a actului), iar nu abrogarea unui act (care este apanajul administrației și care privește, în esență, aspecte de oportunitate a actului).
Este adevărat că reclamanta nu a invocat aspecte de nelegalitate a actului la care se referă. Împrejurarea legalității, la momentul emiterii sale, a HG nr. 784/2009, nu interesează în prezenta cauză, ceea ce reclamă petenta fiind împrejurarea că, în momentul de față, acest act administrativ nu mai este oportun și totuși, administrația a refuzat să îl abroge, într-un interval de timp apreciat ca fiind rezonabil.
Instanța va achiesa apărărilor reclamantei conform cărora dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 nu conferă legitimitate procesuală exclusiv cu privire la anularea unui act, ci și cu privire la un refuz nejustificat de a emite un act, fie el și un act de abrogare a unui act administrativ anterior. În acest context,
important de subliniat este că, mai înainte de a introduce prezenta acțiune, reclamanta s-a adresat G. ui R. cu o cerere prin care i-a solicitat să abroge HG nr. 784/2009, întrucât, din toate înscrisurile ce i-au fost puse la dispoziție de către autoritățile administrative implicate în procedura de expropriere, rezultă că raportat la situația economică implementarea hotărârii a devenit imposibilă, iar menținerea în vigoare a acestui act administrativ nu este aptă să producă alte efecte decât îngrădirea dreptului de proprietate al persoanelor care dețin imobile în zona inițial vizată de proiectul aprobat prin această hotărâre.
Prin adresa comunicată la data de_, G. a refuzat să abroge HG nr. 784/2009, apreciind reclamația formulată de reclamantă ca neîntemeiată. Or, exact această atitudine, apreciată prin prisma unui refuz nejustificat de a abroga un act clar devenit inoportun a determinat-o pe reclamantă să apeleze la concursul instanței de contencios administrativ, invocând teza excesului de putere manifestat sub forma încălcării dreptului de proprietate al său (f. 25).
Soluția dată asupra excepției nu poate fi alta nici din perspectiva faptului că, pe parcursul soluționării cauzei, a fost publicată în Monitorul oficial HG nr. 1101/2012 privind abrogarea HG nr. 784/2009, chiar și în condițiile în care terenul reclamantei este liberat de orice sarcini, rămânând în discuție dacă se
impune repararea prejudiciului pe care l-a suferit din cauza poziției autorităților față de proiectul de infrastructură demarat.
Ca atare, deși primele două petite au rămas fără obiect, iar față de pârâta CNADNR SA s-a și renunțat la judecată, Curtea urmând a se pronunța în consecință, s-au apreciat ca admisibile pretențiile privind acordarea despăgubirilor pentru daunele morale alegate, formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Trecând la analiza lor pe fond, instanța ia act de faptul că în doctrină s-a arătat că, în baza dreptului comun al contenciosului administrativ, patru sunt condițiile tradiționale ale răspunderii administrației pentru pagubele cauzate prin acte administrative ilegale, care, într-o formulare sintetică, ar mai putea fi numite: ilegalitatea, prejudiciul, legătura cauzală și culpa.
Condiția ca actul administrativ să fie ilegal rezultă din art. 52 al Constituției republicate, precum și dintr-o serie de articole ale Legii nr. 554/2004 (art. 1, art. 7, art. 18), fiind o condiție esențială a contenciosului administrativ în ansamblul său. Acționarea în justiție a administrației publice nu se poate face decât pentru un act care se presupune a fi ilegal, instanța de judecată fiind singura competentă să se pronunțe asupra legalității sau ilegalității acestuia. De asemenea, nici acțiunea pentru repararea unui prejudiciu care poate fi subsidiară acțiunii de anulare a actului sau acțiune de sine stătătoare, nu se poate face decât în considerațiunea unui prejudiciu creat printr-un act administrativ ilegal al unei autorități publice. Legiuitorul nostru a consacrat în felul acesta regula după care autoritățile publice nu răspund patrimonial decât prin acte ilegale, adică pentru actele care au fost emise cu încălcarea condițiilor de legalitate.
"Încălcarea condițiilor de legalitate";, față de dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 554/2004, trebuie interpretată într-un sens specific, într-un sens larg. Acțiunea în contenciosul administrativ este: 1) o acțiune în anulare a actului administrativ propriu-zis; 2) o acțiune de a obliga autoritatea publică să emită un act administrativ (în cazul refuzului nejustificat sau al nesoluționării în termenul legal a cererii) și 3) o acțiune de recunoaștere a dreptului pretins sau a interesului legitim.
Ș
i în ipoteza a doua suntem în prezența unui act administrativ, adică a actului administrativ asimilat. Ca atare, obligarea autorității publice să emită un act administrativ semnifică o acțiune ilegală a acesteia, deci existența refuzului nejustificat.
Condiția ca actul administrativ ilegal să fie cauzator de prejudicii are în vedere prejudiciile materiale și morale. Cum se știe, dreptul nostru nu conținea, până la adoptarea Legii nr. 29/1990, principiul reparării, prin mijloace materiale, a daunelor morale. În art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 se arăta că, în cazul admiterii cererii, instanța va hotărî și asupra daunelor materiale și morale cerute, cuantumul unora și al altora urmând să fie stabilit de instanță. Această soluție este prevăzută expres și în Legea nr. 554/2004, meritând a fi menționate în acest sens art. 8 alin. (1), potrivit căruia persoana vătămată poate solicita și ,,( ... ) reparații pentru daune morale", dar și art. 18, care consacră posibilitatea acordării unor despăgubiri atât pentru daunele morale cauzate printr-un act administrativ unilateral sau, după caz, prin nesoluționarea în termen ori refuzul nejustificat de soluționare a cererii, cât și pentru cele cauzate printr-un contract administrativ.
Cu toate că problematica daunelor morale și a răspunderii pecuniare pentru acestea este una foarte controversată, autorii în materie admit unanim că organele administrației publice, și atunci când acționează legal, pot crea suferințe morale cetățenilor, ca să nu mai vorbim de ceea ce se întâmplă în cazul unei
acțiuni abuzive. Ca atare, atunci când se pune problema reparării acestora, trebuie avut în vedere principiul după care drepturile fundamentale ale cetățeanului se exercită integral și nestingherit, repararea integrală a pagubei fiind o consecință logică a integrității drepturilor cetățenilor, garantată de normele dreptului constituțional și ale dreptului administrativ.
La rândul său, raportul de cauzalitate apare ca o condiție firească a răspunderii juridice, fiind o constantă a acesteia, el neputând lipsi nici în cazul răspunderii administrativ-patrimoniale. Analiza legăturii cauzale este, ca în cazul oricărei forme de răspundere, o operație ce trebuie realizată de instanță în mod concret, ținându-se seama dacă, obiectiv, ilicitul constatat a determinat prejudiciul invocat. Instanța trebuie să cerceteze cu atenție sursa ilegalității, în sensul precizat mai sus, și numai dacă aceasta a cauzat prejudiciul, să acorde si despăgubirile corespunzătoare.
În ceea ce privește culpa autorității publice, s-a arătat că ea rezultă din însăși logica internă a răspunderii juridice înțeleasă ca instituție juridică, fie ca situație juridică. De vreme ce prin răspundere înțelegem un complex de drepturi și obligații ce intervin pe «terenul răului infăptuit», este firesc să legăm acest «rău» de atitudinea subiectului care îl săvârșește. Sanctiunea juridică, obligarea la repararea unui prejudiciu, intervine și pentru a determina subiectul activ al faptei ilicite să conștientizeze reacția de condamnare a faptei sale de către societate, adică să-și dea seama de semnificația negativă a acesteia, fiind justificată și de necesitatea corijării atitudinii sale pe viitor, respectiv a conformării normelor juridice. Așa se explică de ce conduita ilicită presupune culpa, iar ideea de faptă ilicită conține ideea de culpă.
În cazul răspunderii administrativ-patrimoniale, "fapta ilicită"; este reprezentată de emiterea actului administrativ ilegal, de refuzul de a rezolva o cerere, de nesocotirea unui drept sau a unui interes legitim, care nu se pot face fără o vină a organului administrativ. Legiuitorul nostru aduce, totuși, suficiente elemente pentru a lăsa să se înțeleagă că, deci nu cere reclamantului să dovedească culpa organului sau a funcționarului, nu suntem în prezența unei răspunderi obiective. În cazul de față însă culpa se prezumă, din moment ce legea asimilează "refuzul nejustificat"; cu actul administrativ; de aici rezultă că, ori de câte ori instanța de contencios administrativ califică refuzul ca fiind nejustificat, înseamnă că acesta este determinat de o atitudine culpabilă a autorității publice. Actul administrativ ilegal, ca și refuzul nejustificat, reprezintă una și aceeași categorie de ilicit administrativ, care fundamentează acțiunea în contencios administrativ, implicit răspunderea administrativ-patrimonială.
Cu alte cuvinte, Legea nr. 554/2004 condiționează repararea prejudiciului de anularea ori constatarea ilegalității actului administrativ, respectiv de constatarea nesoluționării in termenul legal a unei cereri ori a existenței unui refuz nejustificat, ambele aspecte asociate cu încălcarea unui drept sau a unui interes legitim.
Luând în calcul aceste repere doctrinare, Curtea va constata că în cauză sunt prezente toate cele patru elemente ale răspunderii, iar pentru a aprecia astfel, va lua act, în primul rând, de faptul că pârâtul s-a manifestat cu exces de putere, creând prin atitudinea sa o stare de incertitudine juridică, care având în vedere durata sa, efectele produse cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei, precum și pasivitatea manifestată cu ocazia demersurilor prealabile ale acesteia, poate fi calificată ca intrând sub incidența prev. art. 2 alin. 1 lit. i și n din și alin. 2 din Legea nr. 554/ 2004.
Pentru a dispune astfel, s-a luat act de faptul că în doctrină s-a spus că noțiunea de "securitate juridică" evocă, cel puțin pentru juriști, chestiuni familiare precum retroactivitatea, teoria aparenței, legalitatea incriminării și a
pedepsei sau chiar obscuritatea textelor de lege. Exigențele acestui principiu nu se limitează la interzicerea retroactivității legii, ci ele sunt mult mai largi și implică, în primul rând, accesul la legislația aplicabilă și previzibilitatea acestei legislații. Cetățeanul are în mod indubitabil dreptul de a fi informat în avans asupra consecințelor actelor pe care le efectuează, într-o manieră care să-i permită să se comporte în deplină cunoștință de cauză.
Pe de altă parte, o altă componentă esențială a acestui principiu o reprezintă obligația administrației fiscale de a-și defini în mod clar exigențele și de a-și respecta angajamentele luate. S-a relevat, sub acest aspect, că principiul securității juridice se identifică sub unele aspecte cu principiul încrederii legitime. Cu alte cuvinte, cetățeanul trebuie să aibă încredere în ceea ce n-ar putea percepe altfel decât o regulă fixă de conduită a administrației, serviciile publice fiind ținute să onoreze previziunile justificate cărora le-au dat naștere ele insele.
Curtea achiesează acestor statuări, constatând că, potrivit principiului comunitar al certitudinii juridice si conform jurisprudenței constante a CEDO, o solutie dispusa printr-o lege sau prin alt act normativ trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea
juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Acest principiu presupune ca cetățenii să fie în măsură, fără ca acest lucru să reclame din partea lor eforturi insurmontabile, să decidă ce este permis și ce este interzis prin dreptul aplicabil. Pentru a se ajunge la acest rezultat, normele adoptate trebuie să fie clare și inteligibile și să nu fie supuse, în timp, la schimbări prea frecvente și, mai ales, imprevizibile.
Axa formală a securității juridice o reprezintă calitatea legii, în timp ce axa temporală o reprezintă previzibilitatea legii.
In ceea ce priveste calitatea legii, este de observat ca legea este făcută pentru a impune, a interzice, a sancționa. Ea nu este făcută pentru a crea iluzii, a provoca ambiguități și decepții. Legea trebuie să fie deci normativă: legea nonnormativă diminuează regula necesară, inducând un dubiu asupra efectului real al dispozițiilor sale. Inteligibilitatea normei implică lizibilitatea, atât claritatea și precizia enunțurilor, cât și coerența lor.
În egală măsură, principiul securității juridice presupune ca dreptul să fie previzibil și ca soluțiile juridice să rămână relativ stabile. Incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru a aprecia conduita culpabila a statului - prin organele sale abilitate - în luarea unei măsuri, mai ales în situația în care aceasta se repercutează asupra drepturilor fundamentale ale cetățeanului.
Așa cum corect a relevat reclamanta, nu interesează în prezenta cauză că, la momentul emiterii sale, HG nr. 784/2009 a fost emisă ținând cont de interesele colectivității, proiectul fiind necesar în vederea dezvoltării M. ui C.
N. . Ceea ce poate fi însă imputat G. ui, lăsând la o parte motivele obiective care au determinat renunțarea la dezvoltarea infrastructurii în această direcție, este lentoarea de care a dat dovadă în a scoate din peisajul normativ acest act, îndepărtând astfel toate efectele produse cu privire la titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor din zona vizată.
Această pasivitate este dovedită chiar prin susținerile din întâmpinarea CNADNR SA, conform cărora acest obiectiv nu a mai fost introdus in nici una din listele obiectivelor cu finantare de la Bugetul de Stat pe anii_, procedura de abrogare a HG 784/_ fiind demarată însă abia la data de _
, de către Comisia Tehnico-Economica instituita la D. R. de D. si P.
C. . Chiar în situația în care s-ar aprecia că acest interval este unul rezonabil, nu
poate fi înțeleasă atitudinea pârâtului care, la data de_, a refuzat să abroge HG nr. 784/2009, apreciind reclamația formulată de reclamantă ca neîntemeiată și determinând-o astfel să introducă prezenta acțiune, în cadrul căreia pretențiile formulate au fost cuantificate prin raportare la întregul context al demersurilor întreprinse pentru valorificarea, de o manieră sau alta, a terenului.
Ceea ce trebuie subliniat în această ambianță este împrejurarea că cererea nu poate fi apreciată ca o ingerință nepermisă în actul de guvernare, incompatibilă cu marja de care autoritățile dispun în domeniu, din moment ce reclamanta a încercat să se plieze pe situația creată ca urmare a intrării în vigoare a hotărârii din 2009, inițial așteptând concretizarea proiectului, cu consecința inițierii procedurii de expropriere, iar ulterior încercând să-și valorifice pe cale judiciară aceste drepturi. La acel moment, i s-a adus însă la cunoștință că intenția fermă a administrației este de a abroga actul normativ, atestată de demersurile CNADNR, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca lipsită de interes. Or, în acest context, opunerea pe care a manifestat-o pârâtul la momentul la care petenta i-a solicitat în mod expres abrogarea actului nu mai poate avea o justificare rezonabilă, întemeiată pe necesitatea salvgardării intereselor comunității. Mai mult, acest imperativ nu este de natură să ducă la concluzia netemeiniciei acțiunii, daunele produse reclamantei impunându-se a fi reparate, în contextul în care trebuie privite în ansamblu și retrospectiv situația sa și așteptările rezonabile pe care le-a avut, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
În concret, exproprierea nu mai este posibilă, neexistând fondurile necesare implementării proiectului de autostradă, nici măcar pentru această fază, aspect cunoscut de către pârât de peste trei ani, fiind imposibil ca reclamanta să primească o compensație echitabilă pentru lipsirea sa de exercițiul dreptului de proprietate. Cu toate acestea, hotărârea de aprobare a proiectului a rămas în vigoare, deci, exercițiul dreptului reclamantei de proprietate a fost îngrădit, fără ca, totuși, să existe perspectiva unei compensații echitabile.
Ca atare, este dovedit refuzul nejustificat al pârâtului de a acționa, de o manieră sau alta, în sensul clarificării situației juridice create ca urmare a intrării în vigoare a HG nr. 784/2009, într-un termen rezonabil, care să permită reclamantei să-și adapteze conduita în mod corespunzător, fiind astfel implicit prezentă și cerința referitoare la culpa acestuia.
În ceea ce privește justificarea daunelor astfel produse, Curtea va lua act de faptul că din probațiunea administrată, respectiv declarațiile martorilor S. L.
, arhitectul la care a apelat petenta pentru demararea proiectului de pe terenul vizat și Ș. M., prietenă apropiată a acesteia (f. 80-81), luând în calcul și înscrisurile anexate, rezultă că și această condiție este îndeplinită.
Astfel, martorii au confirmat susținerile conform cărora reclamanta a intenționat să edifice pe terenul primit drept moștenire un schit, care să asigure un loc tihnit de rugăciune pentru rasa monahală ortodoxă de care se simte foarte apropiată. Intenția sa a fost adusă la cunoștința părintelui său duhovnic, care a încurajat-o în demararea proiectului arătându-se satisfacut de locatia în care urma să se construiască schitul: un teren accesibil și totuși liniștit, ferit de aglomerația și agitația orașului.
Nu trebuie uitat că impactul major produs prin atitudinea pârâtului trebuie cântărit din perspectiva situației speciale în care se afla aceasta, respectiv că acest proiect se dorea a fi realizat în memoria unicului său fiu, decedat la vârsta de 32 de ani, urmare a unui tragic accident.
Astfel, petenta arată că acest teren, pe lângă că era adecvat ca și așezare fizică, a avut și o semnificație morală aparte, deoarece l-a primit moștenire de la tatăl său cu destinația specială de teren pe care să se construiască o casă fiului
său. Încercările vieții au făcut însă în așa fel încât acest lucru să nu mai fie posibil, astfel, imensa lipsă neputând fi complinită, a ales să transforme acel loc într-unul care să aducă liniște, împăcare și resemnare atât pentru reclamantă, cât și pentru alte persoane. Construcția pe care reclamanta intenționează să o edifice nu urmărește obținerea unui profit, ci, din contră, aceasta este edificată cu un scop de ajutorare a altor persoane în mod dezinteresat.
Martorul S. a confirmat faptul că a fost contactat de către reclamantă, iar urmare a recomandărilor primite din partea unor reprezentanți ai cultului, s-a implicat în proiect, deplasându-se la fața locului și atestând faptul că față de suprafața și poziția terenului, nu găsește vreun impediment pentru punerea în practică a ideilor reclamantei. El a afirmat că a demarat lucrarea, la momentul la care s-au ivit inconvenientele legate de afectarea lui de proiectul centurii, fiind finalizată soluția tehnică pentru clădirea administrativă și tema generală a proiectului.
Entuziasmul reclamantei în realizarea efectivă a proiectului a început să dispară însă atunci când a fost informată că terenul este prins parțial într-un proiect de construire a unei centuri ocolitoare a orașului și urmează să fie expropriat pentru suprafața afectată. Martorul a arătat că a realizat o analiză a situației create, ajungând la concluzia conform căreia petentei îi mai rămânea o suprafață destul de mare de teren, care însă nu putea fi utilizată pentru implementarea proiectului. Aceasta întrucât a fost apreciată de neconceput amplasarea unui schit, adică un loc de liniște și rugăciune în imediata apropiere a unei centuri ocolitoare a unui oraș precum M. C. -N. . Reclamanta nu a fost interesată de construirea pe teren a unui imobil care să se preteze proiectului de centură ocolitoare, astfel încât să poată fi pusă în discuție afectarea doar parțială a dreptului său de proprietate. Reclamanta a fost interesată de construirea unui schit, care a devenit imposibilă în aceste condiții.
Cu alte cuvinte, prejudiciul constă în pierderea șansei și visului său de a realiza ceva ce și-a dorit toată viața. În acest context, nu pot fi combătute pertinent susținerile conform cărora, după ce a dobândit în proprietate acest teren și a cunoscut bucuria de a vedea posibilă realizarea visului său de construire a schitului, au intervenit autoritățile care i-au blocat visul într-un proiect ce avea să nu se mai realizeze, situație care, conform opiniei unanime a autorilor în materie, este în mod cert indemnizabilă sub aspect moral.
Pe când petenta s-a consolat cu ideea că realizarea schitului nu mai este posibilă și aceasta în urma unor demersuri realizate pe lângă autorități si a depus eforturi pentru a demara proiectul în altă parte, atestate atât de declarația martorilor, cât și de înscrisurile care probează că, în cele din urmă, a fost obținută autorizația de construire a unui ansamblu de dimensiuni mai mici, pe un alt teren, care a fost donat de către reclamantă în favoarea Asociației H. Iulian, constituită de către petentă tocmai în acest scop (f. 92 și urm.), s-a confruntat cu starea de pasivitate a autorităților care nu au trecut la expropriere astfel încât să-și încaseze justele despăgubiri care să-i asigure finanțarea necesară demarării proiectului în altă parte. Ca atare, a fost nevoită să realizeze demersuri, inclusiv judiciare, în vederea constrângerii autorităților să treacă la expropriere, obligație pe care nu și-au îndeplinit-o nici după trei ani de la emiterea actului normativ de aprobare a proiectului de drum ocolitor.
Petenta arată corect că toate probele administrate sunt de natură să certifice seriozitatea intenției sale de a edifica, în orice condiții, un astfel de proiect, care să vină și în sprijinul colectivității, acesta fiind motivul pentru care a întreprins demersuri pentru identificarea unui alt teren pentru edificarea schitului și a avansat sumele de bani aferente realizării proiectului, în speranța unei proximități a exproprierii și deci a încasării sumelor care să o ajute să
finalizeze construcția. Într-un final, autoritățile au decis însă să abroge hotărârea de aprobare a proiectului de centură ocolitoare, situație care certifică, o dată în plus, paguba suferită, din moment ce, bazându-se pe o decizie a autorităților, a început implementarea proiectului în altă parte.
La acel moment, se relevă că s-a născut pentru reclamantă o mare dilemă, dacă să renunțe la întreaga investiție realizată pe celălalt teren și să reia proiectul pe acest teren sau dacă să continue proiectul așa cum a fost început, încercând să se finanțeze, eventual dintr-o vânzare a imobilului în litigiu, neputând fi negat însă impactul financiar al unei astfel decizii, din moment ce suma ce ar fi putut fi obținută în anul 2009 nu corespunde cu cea din prezent, în contextul schimbărilor de pe piața imobiliară, afectată puternic de criza economică.
Și pentru ca dilema și incertitudinea să devină și mai profunde autoritățile nu au făcut nimic concret pentru a abroga actul normativ în discuție și pentru a-i aduce terenul în starea juridică anterioară adoptării acestui act. Cu alte cuvinte, starea de incertitudine s-a perpetuat, din moment ce terenul nici nu se va expropria, dar nici nu a fost eliberat de sarcinile impuse prin HG nr. 784/2009. O atare stare de incertitudine, creată și întreținută de atitudinea pârâtului, care abia în cursul judecării cererii a procedat la abrogarea acestei hotărâri, nu poate rămâne nesancționată, reclamanta relevând că, în final, neputând aștepta la nesfârșit, a continuat realizarea proiectului pe terenul liber de sarcini, avansând și cheltuielile de rigoare.
În același context, referitor la posibilitatea reparării prejudiciului suferit prin pierderea unei șanse, în doctrină s-a relevat că, pentru a fi indemnizabilă, șansa trebuie să fi fost reală și serioasă, în acord cu cerința conform căreia prejudiciul trebuie să fie cert, iar nu ipotetic sau eventual.
Or, un alt aspect care se desprinde din probațiunea administrată, cu referire specială la probele testimoniale, este cel referitor la faptul că, la momentul la care reclamanta a început demersurile pentru demararea proiectului, exista posibilitatea apelării la surse europene de finanțare, care, având în vedere contextul actual, este iremediabil pierdută.
Așa fiind, sunt întemeiate susținerile reclamantei conform cărora toată această atitudine bulversantă a autorităților, care au împiedicat-o să-și realizeze, în condițiile previzionate inițial, visul său de o viață, i-a cauzat acesteia un prejudiciu moral care trebuie reparat pe această cale și care se află în raport de cauzalitate direct cu fapta ilicită a pârâtului.
De vreme ce autoritățile au adoptat o decizie pe care au făcut-o publică, aveau obligația de a o implementa întocmai, în condițiile asumate și într-un termen rezonabil, care să nu afecteze securitatea raporturilor juridice și dreptul de proprietate privată al persoanelor vizate.
În stadiul actual, nu se poate nega că dreptul reclamantei de a se bucura de toate atributele pe care le conferă dreptul de proprietate conform normelor legale pertinente a fost serios afectat. Exploatarea acestui teren de către titularul dreptului de proprietate conform cu voința sa, respectiv cu voința reclamantei de a construi, a fost compromisă, paralizând astfel dreptul de dispoziție materială și juridică a acestuia, atribute inerente dreptului recunoscut de lege.
Această situație de pasivitate din partea expropriatorului, care îi indisponibilizează bunul în vederea exproprierii, pentru ca apoi să renunțe la expropriere, dar fără ca liberarea din punct de vedere juridic a imobilului reclamantei să survină de îndată, afectează garanția constituțională a dreptului de proprietate (art. 44 alin. 2 din Constituție) și implicit garanția convențională (art. 1 parag. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale) așa cum a fost ilustrată în jurisprudența pertinentă a instanței de contencios european al drepturilor omului.
Ca atare, a existat o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate, situația de incertitudine creată fiind contrară art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa cum este acesta interpretat prin prisma jurisprudenței Curții de la Strasbourg, în acest sens reclamanta făcând trimiteri relevante la cauzele Păduraru c. R., Broniowski c. Polonia, Rafinăriile Stran și Stratis c. Grecia etc.
Astfel, întemeiat se subliniază că în cauza Păduraru c. R., Curtea a statuat în cuprinsul paragrafului 112 că starea de incertitudine creată s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a văzut în imposibilitate de a-și recupera bunul, concluzionând că "statul nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamantului exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, încălcând astfel "justul echilibru" ce trebuie să existe între cerințele interesului public și imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale". Cu alte cuvinte, Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, tocmai datorită existenței stării de incertitudine de natură a afecta dreptul de proprietate.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție sancționează nu doar negarea dreptului de proprietate, ci și atingerea substanței dreptului de proprietate, aceasta fiind situația reclamată în cauză, deoarece deși din punct de vedere formal, acesta a rămas în patrimoniul reclamantei, desigur, cu obligațiile fiscale aferente, în concret, nu a avut dreptul să construiască pe acest teren, neputându-l, pe de altă parte, nici înstrăina.
Sub aspectul pretențiilor solicitate, relevante sunt efectele pe care le-a produs această situație pe plan moral, reclamanta văzându-se nevoită să se adapteze permanent la situația creată de către pârât, pentru ca în final să se dovedească că toate aceste demersuri au fost inutile, într-un moment în care, oricum, intenția sa de valorificare a terenului în maniera dorită este compromisă, nemaifiind posibilă nici măcar încasarea despăgubirilor aferente exproprierii.
Chiar dacă premisa de la care pornește pârâtul este aceea conform căreia ingerința în dreptul de proprietate a reclamantei a intervenit în condițiile prevăzute de lege, pentru cauză de utilitate publică și cu respectarea principiului proporționalității, aceste deziderate fiind prezente la momentul adoptării HG nr. 7854/2009, în niciun caz ele nu sunt de natură să justifice starea de pasivitate de care a dat dovadă acesta, de la momentul la care a reieșit cu evidență că realizarea centurii ocolitoare a devenit imposibilă din rațiuni financiare și până în prezent.
De vreme ce bunul reclamantei a fost afectat în continuare unei cauze de utilitate publică, la care s-a renunțat, principiul bunei administrații presupunea o reacție imediată a pârâtului, statul, în sens larg, având obligația de a lua toate măsurile care se impun pentru a repara ingerința adusă dreptului de proprietate al persoanelor.
Chiar dacă reclamanta nu utilizează terenul în discuție pentru desfășurarea de activități producătoare de venit, astfel încât să aibă posibilitatea de a solicita pe această cale repararea prejudiciului nerealizat, Curtea achiesează susținerilor legate de faptul că simpla imposibilitate de folosință a terenului său după bunul plac este prin sine producătoare de prejudicii. Este vorba despre exercițiul dreptului reclamantei de proprietate, în plenitudinea atributelor sale, care i s-a refuzat prin această atitudine incoerentă și bulversantă a autorităților.
În concluzie, poziția G. ui, care a refuzat fățiș să abroge un act vătămător pentru particulari, în condițiile în care efectele pozitive la nivel social ale acestui act nu mai pot fi atinse în condițiile economice actuale, nu se poate traduce decât printr-un exces de putere al autorității manifestat sub forma
încălcării dreptului de proprietate al reclamantei,, cu implicații deloc neglijabile pe plan moral.
În privința cuantumului ce va fi acordat reclamantei, Curtea a apreciat că suma de 20.000 Euro este îndestulătoare pentru a indemniza prejudiciul suferit, în acest sens luând act de toate împrejurările cauzei, astfel cum au fost ele anterior expuse, de atitudinea reclamantei din 2009 și până în prezent, ea fiind nevoită să renunțe la edificarea, în condițiile inițial previzionate, a unui proiect pentru a comemora pierderea gravă suferită pe plan personal, de importanța pe care acesta o avea pentru ea, atestată de înverșunarea cu care a urmărit punerea lui în practică, de împrejurarea că, în lipsa sursei de finanțare reprezentată de despăgubirile ce i s-ar fi cuvenit în urma exproprierii, este incertă posibilitatea de finalizare efectivă a construcției pentru care în final a fost obținută autorizația, eliberată pentru un proiect de mai mică amploare decât cel inițial, precum și de faptul că au fost pierdute alte posibile surse de finanțare.
Curtea mai are și faptul că indemnizarea victimei nu trebuie să fie una speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a drepturilor sale încălcate, cuantumul acesteia urmând în mod necesar a fi raportat la atitudinea adoptată de pârât în rezolvarea situației reclamate de petentă. Totodată, încredințată fiind că răspunderea are atât o funcție sancționatorie cât și una preventivă - Curtea își propune ca prezenta decizie să și prevină, nu doar să repare, prin consacrarea unor conduite viitoare care să nu justifice necesitatea unor noi sancțiuni și prin găsirea celor mai potrivite soluții pentru particular atunci când acesta vine în coliziune cu autoritatea publică.
Ca atare, în baza prev. art. 1,8 și 18 din LCA, art. 274 alin. 1 C.pr.civ., acțiunea precizată va fi admisă în parte, pârâtul Guvernul României fiind obligat la plata echivalentului la data plății a sumei de 20.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin lipsirea reclamantei de folosința imobilului teren înscris în CF 1. C. -N., nr. cad. 13538, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 51,3 lei, taxă de timbru și timbru judiciar. Totodată, vor fi respinse ca rămase fără obiect celelalte pretenții formulate în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, urmare a abrogării HG nr. 784/2009, luându-se act și de faptul că această împrejurare a fost adusă la cunoștința celorlalte părți litigante, inclusiv a pârâtului de rând trei, prin intermediul instanței de judecată, în cursul judecării procesului. Totodată, instanța a ținut cont de faptul că, la termenul din_, reprezentantul reclamantei nu a indicat expres instanței faptul că înțelege să renunțe la judecată în privința petitelor care nu au mai fost reluate în cuprinsul concluziilor scrise.
Conform prev. art. 246 C.pr.civ., se va constata că petenta a renunțat la judecată față de pârâta C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DINR. SA, iar pretențiile formulate împotriva pârâtului M. C. N. vor fi respinse ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Pentru a dispune astfel, au fost validate apărările conform cărora potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 5 lit. c din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, consiliul local avizează sau aprobă, în condițiile legii, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților. În acest sens, o acțiune în obligarea la modificarea unui PUZ reprezintă în fapt o acțiune în obligarea la emiterea unui act administrativ-hotărâre de consiliu local, ce ar fi trebuit formulată față de Consiliul Local al municipiului C. -N. - organ abilitat a emite acte administrative de categoria celui solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. -N. cu sediul în C. -N., str.M., nr.1-3, jud.C. și, în consecință, respinge pretențiile privind obligarea acestuia la modificarea PUZ, sub sancțiunea plății unor penalități pe zi de întârziere.
Admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta Ș. V. cu domiciliul procesual ales în C. -N., str.Baba Novac, nr.20, ap.2, prin avocat Ovidiu Podaru, în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI cu sediul în
B., P. V., nr.1, sector 1 și, în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin lipsirea folosinței imobilului teren înscris în CF 1. C. -N., nr. cad. 13538, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 51,3 lei.
Respinge ca rămase fără obiect celelalte pretenții formulate în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI.
Constată că reclamanta a renunțat la judecată față de pârâta C. N. DE AUTOSTRĂZI ȘI D. N. DINR. SA cu sediul în B., B-dul D.
G., nr.38, sector 1.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de al comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. B. A. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
6 ex./_
