Sentința civilă nr. 1873/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1873/2013

Ședința publică de la 25 Octombrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta

S.C. U. P. S., împotriva pârâtei A. F. P. B., având ca obiect despăgubire restituire taxă emisii poluante.

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 18 octombrie 2013 dată la care pronunțarea hotărârii a fost amânată, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru data de azi 25 octombrie 2013.

Deliberând, constată:

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC U. P. S. a chemat în judecată pârâta A. F. P. B., solicitând restituirea taxei speciale pe poluare pentru autoturisme în suma de 827 lei, cu plata dobânzilor calculată de la data plății și până la restituirea efectivă.

În motivare se arată în esență că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească taxa solicitată prin acțiune.

Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.

Pârâta A. F. P. B.

a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat, în esență, că temeiul legal, respectiv dispozițiile cuprinse în Legea nr. 9/2012 privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și de prevederile H.G. nr.9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, în baza cărora a fost percepută taxa ce face obiectul petitului de restituire este în deplină concordanță cu prevederile internaționale și pe cale de consecință aceasta nu se impune a fi restituită.

De asemenea pârâta A. F. P. B. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei și a dobânzilor legale solicitate de reclamant, în cazul în care instanța admite cererea introductivă, motivând că în art. 1, alin. 1 din Legea nr. 9/2012 se arată că "prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de

A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului".

Având în vedere că dispozițiile art. 124 alin. (2) Cod procedură fiscală, stipulează: "Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori", se solicită ca în situația în care se va admite acțiunea introductivă formulată și va fi obligată și la acordarea dobânzilor solicitate, să fie admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în sensul de a obliga pe chemata în garanție Administrației F. pentru M. la restituirea sumei împreună cu dobânda legală solicitată, respectiv acordată de către instanță.

Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță.

1

Analizând actele dosarului

, tribunalul reține că atât la primul termen de judecată din data de_, cât și pentru termenul din data de_, s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 39 lei

sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

Cum în ședința publică din_, tribunalul a constatat că această sumă nu a fost achitată, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 cu referire la art.3 lit.m) liniuța 2 din Legea nr.146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrată a cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, nefiind întrunite cerințele art.60 C.pr.civ., respectiv obligarea la plata sumelor de bani pretinse de reclamantă se va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP B. împotriva Administrației F. Pentru M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și, în consecință:

Anulează, ca nelegal timbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC

U. P. S.,

cu sediul în B., str. G., nr. 3, ap. 12, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtei

A. F. P. B.,

cu sediul în B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. -Năsăud. Respinge cererea de chemare în garanție formulate de pârâta A. F. P. B.

împotriva Administrației F. Pentru M., cu sediul în B., str. S. I., nr.294 corp A, sector 6, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A.

P. M.

I.

D.

M.

Red/dact: MAP/HVA

_ / 4 ex

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1873/2013. Contencios. Despăgubire